Ce se intampla cu o viata de om

Am incheiat o saptamana in care septembrie si-a intrat, pentru prima data, in drepturi. Am facut-o in cheia incercarii de a trai prezentul. Ne-a mers mai bine ca in alte toamne, poate pentru ca am acumulat ani si trairi. Sau poate pentru ca la acest inceput de toamna nu ne mai sperie absenta.

4

Oamenii sunt mereu nemultumiti. N-o zicem noi, au scris-o altii, in carti, in culori, in sunete. Da-le orice si mereu vor mai mult. Uita instant unde erau ieri si traiesc mereu haituiti de asteptarea mainelui care sa le aduca mai mult, mai plin, mai nou.

Suntem toti asa. Au fost toamne in care n-am simtit cum se schimba culoarea cerului si nici cum copacii renunta la frunze. Eram prinsi de noi, de ganduri si de intamplari trecute. Tanjeam dupa cate o ea sau cate un el si visam fericiri palite, prinse ca pe Pinterest, cu boldul in memoria recenta, aia care doare o vreme dupa ce faptele s-au petrecut.

Si-n acest septembrie ne mai incearca fiori trecuti, dar efectul e ca zambim. Uneori radem in hohote cand ne amintim de ceilalti ani, cand ni se parea ca ni se intampla lucruri extraordinare.

Toamna asta ne-a gasit relaxati, usor amuzati si aproape normali. E poate prima toamna in care absentele nu ne mai sperie.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Momente in care se schimba totul

Stau la o masa de fier forjat, verde crud, e una dintre ultimele seri calde din aceasta vara indiana in care mai poti bea multa bere rece fara sa ragusesti. In fata mea, o prietena care are tot ce trebuie sa fie fericita (un salariu decent, frumusete, tinerete si libertate) vorbeste poticnit despre ceea ce o deprima.

Aflu ca are un suflet gol. De ce? Pentru ca de doi ani e singura…lipseste el, iubirea vietii, partenerul, jumatatea. Imi vine sa rad, incerc sa ma abtin. Devin ironica. Poate pentru ca de nu stiu cate ori am resimtit absenta asta. Chiar si atunci cand el avea nume si imparteam aceeasi casa.

Asa suntem noi, femeile, superficiale in relatia cu noi insine. Si cu viata. Niciodata nu vedem ce avem, doar ce nu avem si, mai ales, ce nu e conform proiectiei. Nu putem fi fericite singure. Si pe urma cand apar jumatatile (fortat, nefortat, ce mai conteaza) ne trebuie case sa fim fericite, pe urma credite, masini, toale, vacante. Tandrete, dragoste, masculin.

Voi cititi ce scriu eu aici? Noi chiar atat de superficiale suntem, legand mereu fericirea noastra de ce nu avem? Si atata timp cat nu avem nu putem fi fericite? Mereu ne punem obstacole de depasit.

Am facut asta ani de-a randul. Am avut proiectii de tot felul, le-am tot decupat peste viata mea, am tras de mine sa incap in ele si mai ales de ei, de barbatii din viata mea. In tot acest rastimp n-am stiut sa fiu atenta la ceea ce se petrece cu mine, viata aia de om pe care o invoca Sorescu.

Va invit, dragelor, tinere, sotii, mame, sa va ganditi un pic la ce am scris mai sus. Si sa imi raspundeti.  Ah, si sa simtiti zilele astea de vara indiana. La o terasa, la o bere.

Billie Holiday,vocea ei si versurile acestei melodii pentru vara care a murit si pentru florile care incep sa se ofileasca. Si acum, zambiti.

 

Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun

  • Cochetarile cu suicidul

Se cocheteaza mai mult decat credeti cu suicidul. Se intampla in imunde garsoniere, precum si in apartamentele luxoase cu vedere la toamna. Oamenii isi aprind tigarile si se gandesc la moarte. Sunt tineri, in putere, sunt tinere, frumoase, dar vor ceva definitiv, si atunci se gandesc la moarte.

Ii ascult: vor sa o faca folosind cutitase de argint pentru desert sau, dimpotriva, opteaza pentru o intoxicare cu dioxid de carbon. N-o vor face, viata va invinge si ii va invinge. Pot sa recunosc din toate milioanele orasului pe acela care va sti sa stranga candva toate aceste batalii pierdute cu viata si sa le puna intre virgule si sub semne de intrebare.

  • Virginia Woolf

M-am indragostit. Am citit putine scriitoare, nu din convingere, nici macar eu nu pot fi atat de radical, ci din prudenta. Sunt anumite sensibilitati care ma depasesc. Apoi m-am indragostit . Virginia Woolf: o scriitoare mare cat James Joyce, daca nu mai mult.

Doamna Dalloway, ce splendida cadere! Virginia Woolf a scris aceasta carte exact ca pe o viata. E perfecta: a inteles timpul, a inteles dragostea, a inteles moartea, totul. Virgina Woolf si personajele ei care calatoresc, fara limita, unele in sufletele celorlalte. Cum sa nu o iubesti pe Virgina Woolf? E perfecta.

  • Noi eseuri de Sabato

Volumul al II-lea din eseurile lui Sabato, publicat la Rao. Nu mai poate fi o revelatie, dar ramane o bucurie: textul despre Leonardo da Vinci sau cel despre evrei si antisemiti. Cititi-le: sunt cuvinte rare, scrise si cu inima si cu mintea. Si daca eram Dumnezeu, si eu tot pe evrei i-as fi ales.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Perelman

Un text despre micile intrigi care se tes chiar si in marile minti, amestecand intrebarile fundamentale ale universului fizic intr-un cocktail de ambitii intelectuale. E genul de text care te face sa-i dai dreptate lui Milan Kundera. „Cacatul e o problema teologica mai dificila decat raul”. Si asa e, traim intr-o lume in care, noteaza tot scriitorul ceh in „Insuportabila usuratate a fiintei”, cacatul e tagaduit, dar in care toti se comporta ca si cand acesta n-ar exista.

Rusul Grigori Perelman, considerat deopotriva cea mai stralucita si cea mai scrantita minte a matematicii contemporane, a ales sa iasa din conventia asta, dand New York-ul pe periferiile Sankt Petersburg-ului, academia pe recluziune si, in ultima instanta, chiar matematica pe ping-pong.

Nu e o gluma, dupa ce a reusit sa rezolve una dintre cele mai dificile probleme ale stiintei, Perelman a refuzat cu obstinatie orice recunoastere din partea celorlalti: a mers pana in punctul in care n-a acceptat un premiu de un milion de dolari pentru descoperirea facuta.

E conventional sa numesti un astfel de om apeland la un atribut cu valente de verdict. E si mai simplu asa. In lumea probabilitatilor in care Perelman si-a antrenat, ani la rand, geniul exista insa si o alta posibilitate, imposibil de neglijat oricat de mica ar fi: ca noi, toti ceilalti, sa fim cei cu adevarat nebuni.

Ultimul lucru care se stie despre Grigori: nu mai joaca nici macar ping-pong.

4 COMENTARII

  1. Aşa că le iei , pe ele
    Aşa că le iei , pe ele gândurile, şi le mai laşi să se scurgă din minte, aşa, puţin câte puţin, din fiecare. Nu de alta, dar să nu inunde inima. Dacă vrei totuşi să păstrezi câteva, le iei, foooarte uşor, cât de gingaş poţi (chiar dacă ele sunt aşa, mai urâţele) şi le înfăşori în puţină miere, presărată cu alune, sau în puţină îngheţată, de vanilie. Da, neapărat de vanilie (daca îţi place de ciocolată, fie, de ciocolată). Şi apoi le aşezi, la fel de gingaş, unul lângă altul sau unele la distanţă de altele şi le păstrezi undeva, într-un loc numai de tine ştiut. Secret. Aşa, ca să le scoţi din când în când. Aşadar, ce alegi? Oanaaaa! Mi-a plăcut. Tare mult. Dar ştiam că eşti aşa. Aşa-i?

  2. Ioana, iti multumesc pentru
    Ioana, iti multumesc pentru cuvintele frumoase. De vanilie sa fie 🙂 Ma bucur ca ai rezonat cu randurile mele si sper sa deschizi fereastra spre viata, cum ar spune Andrei Craciun.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.