Cine ce-a votat

Castigarea alegerilor de catre Partidul Social Democrat si aliatii sai de la guvernare e incontestabila. Ipotetica sustinere acordata de alegatorii PSD & compania in chestiunea ordonantei de urgenta de modificare a legislatiei penale - atat procedural, cat si pe fond - este insa deplin contestabila. Iata de ce.

0

Din totalul de peste 7 milioane de voturi exprimate la alegerile parlamentare din decembrie 2016, 3.2 milioane au fost acordate PSD, 396 de mii ALDE si 196 de mii acelei creatii menite sa mai stranga optiuni din extreme – Partidul Romania Unita. Fara indoiala, acesti aproape 3.8 milioane de alegatori la nivel national sustin, intr-o forma sau alta, programul de guvernare al PSD (chiar daca o parte din voturile acestea s-au pierdut pe drum, fiind redistribuite).

Cati dintre ei au manifestat insa public in sustinerea ordonantei de modificare a unor prevederi din legislatia penala, peste noapte, fara consultarea partilor interesate, cu scopul (cam) straveziu al protejarii unor interese particulare din cercul coalitiei aflate la putere? E valida sustinerea „da, sunt sute de mii de oameni in strada, dar noi avem milioane de voturi in spate!”, care presupune ca scorul electoral e un cec in alb pentru a face orice, oricum in administrarea treburilor publice?

Avem cateva mii de oameni care se strang de o saptamana la Palatul Cotroceni pentru a striga impotriva lui Klaus Iohannis si in sustinerea (formulata general) a Guvernului Grindeanu. Nuantele sunt importante – intre acesti cateva mii, care s-au mobilizat abia la cinci zile distanta dupa startul protestelor anti-OUG din Piata Victoriei, mai nimeni nu militeaza pentru oportunitatea ordonantei, corectitudinea procedurii de adoptare si tot asa.

Multi dintre acesti cateva mii s-au mobilizat dupa ce mediatic le-a fost indusa perceptia ca votul lor este aruncat la cosul de gunoi. Un fals evident, pentru ca la Palatul Victoria s-a militat fundamental contra adoptarii ordonantei, nu contra programului de guvernare, cu atat mai putin contra rezultatului electoral din decembrie.

E adevarat ca au existat si voci care au cerut imperativ invalidarea configuratiei politice actuale – dar sa le creditam ca universal valabile in peisajul manifestatiilor anti-OUG ar fi similar cu a-i considera reprezentativi pentru tabara pro-Guvern pe serpilienii anti-sorosisti. E, adica, fie o eroare de logica, fie un act voit de manipulare.

Castigarea alegerilor de catre PSD & compania e incontestabila. Sustinerea acordata de alegatorii PSD & compania in chestiunea ordonantei de urgenta – atat procedural, cat si pe fond – este insa deplin contestabila.

Nu pentru ca ar fi o incalcare a rezultatelor votului – pana la urma scorul electoral nu te imputerniceste sa guvernezi in dispretul regulilor democratice si in interesul unor particulari. Ci pentru ca, pana in momentul in care manipularea rasturnarii guvernului si a voturilor legitime a inceput sa functioneze, votantii PSD n-au gasit ca-i oportun sa iasa in strada sau sa fie vocali sub orice forma publica in sprijinirea ordonantei de urgenta si a felului in care a fost adoptata. Iar votantii PSD sunt multi, cu precadere in mediile urbane.

Sondajele realizate in decembrie, la alegeri, au aratat ca macar o treime dintre tineri si adultii de varsta mijlocie au votat cu PSD & compania – practic cel mai consistent profil electoral in functie de varsta. Doar la grupa de varsta 25-34, PNL a avut un avans de 0,4% in optiunile electoratului. In rest, cele mai mari procente au stat in dreptul PSD.

Aceleasi sondaje au aratat superioritatea electorala a PSD & compania si in profilul sociologic al pregatirii scolare. Sigur, proportiile sunt variabile, 64% dintre votantii cu maxim 10 clase au pus stampila pe PSD & compania, dar la fel au facut-o si 35% dintre alegatorii cu studii superioare (spre comparatie, 24% pentru PNL, 22% pentru USR). Asadar, si cel mai consistent profil electoral in functie de educatie.

Si tot aceleasi sondaje au indicat dominatia PSD in profilul aferent categoriilor sociale. De asteptat, PSD & compania au castigat masiv voturile pensionarilor (peste 65%). Dar nu l-au pierdut deloc pe cel al studentilor, PSD & ALDE luand 35% din optiunile exprimate de acestia (spre comparatie, 31% PNL, 18% USR).

Evident, proportiile participarii la vot au fost diferite de la categorie la categorie, victoria majora a PSD & compania fiind explicabila si prin faptul ca s-au mobilizat mai bine categoriile unde PSD a dominat total decat cele in care voturile s-au distribuit mai echitabil.

Concluzia nu poate fi insa evitata: cu PSD si ALDE au votat, per total, foarte multi oameni, provenind din toate straturile de varste, pregatire si ocupatii ale societatii.

Sa crezi ca aceasta majoritate a preferat sa fie tacuta vazand cum ii e furat votul la nici doua luni de la alegeri nu e doar o eroare logica, e si mai mult: o desconsiderare pe fata chiar de catre PSD si ALDE a capacitatii propriilor votanti de a intelege resorturile si mizele adoptarii ordonantei de urgenta. Acestia nu si-ar fi dat seama, chipurile, ca ordonanta e atat de buna si a fost adoptata in urma unui proces atat de corect, transparent si democratic incat merita aparata in strada, in contra celor care doresc sa rastoarne guvernarea folosind un pretext.

Sa mai luam doar cazul Bucurestiului, unde din cele peste 717 mii de voturi valabil exprimate in decembrie 2016, peste 350 de mii s-au dus in contul PSD & compania, atat la Camera, cat si la Senat. Matematic rezultatul e acesta: din totalul votantilor, jumatate au avut optiuni pro-PSD & compania.

Unde au fost oamenii acestia, ori macar jumatate dintre ei, 10% dintre ei, 1% dintre ei, in momentul in care sute de mii au manifestat in Piata Victoriei impotriva adoptarii ordonantei de urgenta? Raspunsul e simplu: oriunde ar fi fost (unii dintre ei chiar in Piata Victoriei, strigand contra actiunii guvernului instalat si prin votul lor), n-au fost in alte spatii deschise din Bucuresti, pentru a milita pro-ordonanta.

De ce? Poate pentru ca, de fapt, in afara putinilor aflati in cercul puterii de la Bucuresti, nimeni n-a gasit oportun sa sustina asaltul juridic anti-democratic pus in scena de Guvernul Grindeanu. In definitiv, nimeni nu votase pentru asta.

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

Luam  o pauza de la proteste pentru a arunca un ochi peste:

Una care a provocat o serie de controverse. Cei de la Der Spiegel sunt deja renumiti pentru copertile curajoase, originale si ingenioase. Donald Trump, mai exact actiunile acestuia continua sa ii inspire. O alta coperta marca Der Spiegel cu si despre acelasi personaj vedeti aici.

Ramanem in sfera controverselor. De data aceasta este vorba despre o lege potrivit careia o bataie a sotiei sau copilului care nu implica oase rupte si se intampla o data pe an e mai putin grava decat una care se lasa cu oase rupte. Drept urmare, agresorul scapa cu o amenda sau maxim 15 zile de inchisoare. Conditia e sa nu dea foarte tare si nu de mai multe ori pe an. Se intampla in Rusia.

Situatia din Ucraina, mai exact evenimentele din orasul Avdiivka au trecut aproape neobservate in Romania. In tara vecina inca se moare.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un spectacol de teatru

Homo Americanus. La Green Hours.

  • O carte

Platforma. De Michel Houellebecq. Polirom.

  • Inca o carte

Fara un sfant prin Paris si prin Londra. De George Orwell. Polirom

  • O harfa 

AICI.

  • Un rezumat al situatiei la zi

Ce se vede foarte bine in opozitia la schimbarile cele mai banale inspre legalitate, moralitate si o minima decenta este masivul succes al propagandei national-ceausiste, la aproape treizeci de ani de la trecerea dictatorului in pamantul din cimitirul Ghencea. Este exact ca si cum anii `80 n-au trecut, de fapt, niciodata. S-au schimbat decorurile, au aparut masini straine pe strazi si mancare in supermarketuri, exista banane si programe (stupide) pe la televizor, dar anii `80 n-au trecut pentru milioane de oameni.

Traim intr-un 1984 care nu se mai sfarseste. Tot ura (dusmanul de clasa!), xenofobie, paranoia, Romania – buricul pamantului, toate formele de relief, sa fure, dar sa ne dea si noua.  Am mai spus asta, in Romania, a existat un consens national in Jos Ceausescu!, nu in Jos comunismul! Iar pe strazi s-a strigat si Sa plece taticu/ Vrem sa vina Nicu. O Perestroika, cu fata umana, asadar. Iar in Ratiu au aruncat cu pui morti, pe la Mizil. Iliescu te votam, te votam tot neamu / Ca sa moara de necaz Ratiu si Campeanu – ati uitat? N-ar trebui.

Romania, in majoritate, nu a iesit niciodata din mentalitatea comunista. O minoritate a intrat in secolul XXI. Caci, ce sunt acesti baroneti locali daca nu niste prim-secretari de Partid cu conturi in Elvetia, stapani peste suflete moarte, vatafi deasupra legii muritorilor de rand? Si, dupa cum cunoastem inca din Vechiul Testament, orice ratacire prin desert dureaza patru decenii. Va urma.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Academia Lunaticilor

  • Un punct de vedere

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.