Cine imi recomanda ceva de citit?

Chiar daca nu iei in deradere intrebarea din titlu, nu poti sa nu te amuzi de statusurile de acest fel care au inceput sa apara tot mai des pe retelele sociale. Carevasazica, utilizatorul mediu statistic de Facebook, acela care pune citate pompoase si adera la diverse cauze, cauta indrumari de lectura printre confrati.

1

Nu suntem in masura sa facem liste cu lecturi obligatorii, ne pricepem cel mult la a da cateva recomandari – foarte subiective si personale. In plus, nici nu credem in eficienta unei programe de lecturi. Credem, insa, ca exista pentru fiecare carte un moment prielnic de a fi citita.

Nu mai puteti gusta, probabil, cartile lui Karl May la 20 sau la 30 de ani la fel ca in zorii adolescentei. Nici Proust nu poate fi inteles la 15 ani la fel de bine ca la dublul acestei varste. Exemple ar fi multe, n-are rost sa le insiram pe toate. Ce vrem sa spunem este ca fiecare lectura e bine sa se plieze pe framantarile de moment, pe varsta, pe dorinte si asteptari, nu in ultimul rand pe nevoi.

Uitandu-ne prin lentila asta, nu ne abtinem sa radem de cate ori vedem statusuri in care unii cer recomandari de lectura. E un vid in spatele acestor solicitari virtuale greu de umplut. E vorba de ani ratati in care nu s-a produs intalnirea cu filele cartii, oricare ar fi fost ea. Momente pline de potential au fost lasate sa treaca la voia intamplarii.

La final, nu mai e de constatat decat o saracie crunta a vocabularului. Si-o nedumerire: de ce, stiind si vazand toate acestea, continuam sa ne intrebam ultragiati cum naiba a ajuns limba romana o subtilitate de care te poti lipsi?

Iata o noua serie de recomandari.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Aprilie

Pentru ca vine cea mai cruda luna de primavara, mi-am amintit de versurile lui T.S. Eliot care ma bantuie, aprilie de aprilie, de vreo 10 ani incoace, de cand le-am descoperit.

April is the cruellest month, breeding
Lilacs out of the dead land, mixing
Memory and desire, stirring
Dull roots with spring rain.

Daca aveti rabdare si aplecare catre poezie si, mai ales, timp, cititi intregul poem AICI.

  • Sfaturile lui Hemingway

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Cartea „Cum mi-am petrecut vacanta de vara”, Editura Humanitas

Mi-am mai spalat din rusinea de a nu fi citit aceasta carte, caci puteam sa o fac acum zece ani, dar n-am facut-o. Mi-am mai spalat din rusine acum, om batran. Poate ca e mai bine asa. In 2004 aveam douazeci de ani. Nu as fi inteles deplin frumusetea simplitatii din compunerea elevului Luca.

O sa mai spal din ea, publicand in curand un interviu pe care T. O. Bobe (pe care, de altfel, nici nu il cheama, in acte, asa) a avut rabdarea sa mi-l acorde saptamana trecuta, îndurand cu demnitate intrebarile mele stupide, e drept ca si pe fondul starii febrile in care, fiind virozat, ma aflam.

  • Fotografiile lui Andrei Iliescu

Ceva frumos, AICI. Jurnalul sau cubanez e peste al meu.

  • Bani din cer

Piesa „Bani din cer”, la Teatrul de Comedie. Am fost la premiera, saptamana trecuta. Nu e o piesa rea.

  • Filmul Dallas Buyers Club

Cel mai bun film din ce am vazut de pe lista de anul acesta de la Oscar.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Duelul

Ion Cucu, fotograful Uniunii Scriitorilor din Romania vreme de cateva decenii, isi aminteste intr-un volum care mi-a intrat pe mana saptamana trecuta („Fotograf la zece presedinti”, Casa de Pariuri Literare, volumul al III-lea, 2011) de o intalnire cu scantei intre Eugen Barbu si Adrian Paunescu.

O reproduc aici fara inutile comentarii suplimentare:

„Aveam sa intru in casa lui Eugen Barbu cand Adrian Paunescu mi-a propus sa mergem la scriitor acasa in ideea de a-i lua un interviu pentru Luceafarul. Am ajuns pe strada Eminescu, Adrian a luat-o inainte, eu l-am urmat. A sunat apasat de vreo doua ori, dupa un timp scurt usa grea cu forjerii a scartait si-n cadrul ei a aparut zambind, sigur pe sine, ca un autentic patron si proprietar, Eugen Barbu.

Am observat fulgerator ca Adrian a facut un pas inapoi. S-a facut liniste. Barbu ne-a cercetat cu privirile si a exclamat: „Paunescule, Paunescule, tot la mine vii! Ti-am spus eu!” Reactia lui Adrian a fost, pe moment, de a-si feri privirea, scuturandu-se ca de un rau. „Da, sigur ca da, nu se poate fara dumneavoastra!” „Ce nu se poate fara mine, Paunescule?” „Literatura”, a replicat Adrian. „Ce fel de literatura, Paunescule?” „Aia pe care o scrieti dumneavoastra!” Atunci Barbu ne-a invitat cu un gest larg in casa.

In camera salon in care am intrat, primul lucru care mi-a atras atentia a fost masina de scris, care se odihnea. Si undeva mai in spate erau doua fotolii imense. Intr-unul dintre ele s-a cufundat Eugen Barbu, disparand aproape intre bratele opulente. Adrian a fost invitat cu oarecare intarziere in celalalt, astfel ca mie mi se oferea urmatoarea imagine: doi duelisti ai cuvintelor gata de-a se infrunta.

N-am auzit nimic din ce vorbeau, eram absorbit in totalitate de cele doua personaje, parca asezate relaxat in doua masinute busitoare. La inceput a lovit Eugen Barbu. O data, de doua ori, Adrian se lasa, se abandona. Dupa un timp, loviturile lui pareau sa schimbe raportul de forte. Intr-un final, masinutele au fost parasite. S-au ridicat, s-au batut pe spate, s-au imbratisat, mi s-au destupat urechile si-am auzit: „Asta inseamna pace, Paunescule!”

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.