Cinema Dacia si inca o vara care trece

Una dintre noptile saptamanii trecute i-a prilejuit colegului Vlad Stoicescu o intalnire cu Sandica, noua Dacie a ziaristului Cristian Tudor Popescu, ramas recent fara masina. Ramas si fara ziar, caci CTP si-a anuntat plecarea de la Gandul printr-un text despre nostalgiile mistuitoare din vietile noastre. Iata cum se leaga lucrurile.

0

Sunt vecin cu CTP. Vecin-vecin, vreau sa zic – adica nu de cartier sau bulevard, ci aproape de alee, ne desparte doar un sir de blocuri scunde, din caramida, construite in anii ’60 pentru CFR-isti.

N-as fi stiut asta – anume ca suntem vecini – daca CTP nu publica recent un ultim editorial pe site-ul Gandul despre Blanseta vietii sale, o Dacie amarata care i-a purtat anii, sfarsind prin a fi furata la batranete chiar de-aici, de peste gard cu mine.

Amarata, amarata – dar CTP isi aminteste cum o fata i-ar fi spus candva ca se simte in Dacia lui ca la cinema. Asa era viata.

Inainte de Blanseta asta mai fusese o Blanseta – tot o Dacie, berlina, alba, cumparata in 1994 cu tot cu numere de la un anume cetatean V. I. D. Asa s-au tot rostogolit mai departe albul caroseriilor si literele din componenta numarului de inmatriculare – VYD.

Dupa ce i-a fost furata Blanseta vietii, pe 14 mai 2015, candva intre orele 3 si 6 ale amiezii, CTP si-a cumparat inca o Dacie.

Trecand intr-una din noptile saptamanii incheiate, incet, intr-a doua, ca sa nu-mi muste rotile prea tare din pragurile de cauciuc dispuse de-a latul strazii, i-am vazut-o pe Sandica. O Dacie Sandero alba, inmatriculata VYD. Nu de la neant sau spatiul sideral, nici de la vid. De la cetateanul V. I. D. si a lui berlina la mana a doua din 1994.

Sandica statea acolo pe trotuar, cuminte in linistea noptii de august si pe straduta se pornise o boare bezmetica, ridicand cateva ambalaje de pe jos si frunze ale inca unei veri care trece.

M-am uitat in jur – Blanseta statuse si ea aici, ani la rand, pana acum cateva luni, tot alba, tot purtatoare de VYD. Si-n blocurile astea, uite, au fost pe vremuri CFR-istii, se trezeau dimineata in blocurile lor „rusesti”, de caramida, si fugeau repede-repede la Uzinele Grivita. Astazi sunt tot „-istii”, doar ca altii, corporatistii din aceleasi blocuri, contabilizandu-si vietile de chiriasi sau proprietari in apartamentele lor decorate cu mobila antichizata sau Provence.

CFR-istii nu mai sunt. Blanseta nu mai e nici ea. CTP nu mai e la Gandul. La mijloc nu-i nicio morala, doar o boare bezmetica ridicand frunzele inca unei veri care trece. Asa e viata.

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • O perspectiva despre moarte

  • O carte

„Calatoria elefantului” de Jose Saramago. O istorie superba a calatoriei elefantului Solomon si a cornacului Subhro, din Portugalia pana in Austria, presarata cu fel de fel de intamplari spumoase, amuzante, tragicomice si pline de sensuri. Aceeasi fraza consistenta a portughezului care iti da asa o placere a lecturii incat nu lasi cartea pana nu afli finalul calatoriei.

Cateva ironii contextuale si intertextuale:

„Ce este un act poetic? intreba regele” „Nu se stie alteta, il recunoastem doar cand se intampla”

„Nu apare in fiecare zi un elefant in viata noastra”

„Cu ideile bune, si uneori cu mainile, se intampla ce se intampla cu atomii lui Democrit, sau cu ciresele din cos, vin la gramada”

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Carti

Sara, de Stefan Agopian
Vara de neuitat, de Cesare Pavese
Laur, de Evgheni Vodolazkin
Moartea parafina, de Robert Serban
  • Un centenar

Cel al lui Gellu Naum.
  • O revista

Newsweek
  • Un loc

Un aeroport. Oricare.
  • Un oras

Helsinki. Neaparat intr-o viata de om.
  • Un film

Marea Frumusete. De revazut. Oricand.
  • O ziarista

Diana Oncioiu. Chiar aici, la noi, pe dela0.ro

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Aceasta nu este o laudatio

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.