La 22 si 25 de minute se postau pe Facebook poze de la concert. Atmosfera era albastra la propriu sub lumina reflectoarelor, iar cateva tonuri rosiatice se catarau pe tavanul acustic al clubului Colectiv. Intr-una din fotografii, solistul formatiei Goodbye to Gravity zambeste si pare sa se salute cu cineva din public. Vazuta din spate, asistenta e linistita – mainile stau jos, cuminti, iar in aer parca plutesc contururile plapande ale siluetelor desenate de pixelii camerei.

Rockerii de pe scena se pregatesc sa cante a cincea lor melodie din concert, un cover dupa Iron Maiden, „The evil that men do”. Titlul e din Shakespeare – „Raul ce oamenii il fac le supravietuieste, dar binele adesea-i insoteste-n groapa”.

In cateva minute, la finalul melodiei, doua jerbe se vor aprinde pentru a intregi spectacolul pirotehnic promis pe afisul concertului. „Artificii de tort” le descriu toate marturiile stranse de Dela0.ro – dar ultima scanteie, lunga de sase-sapte centimetri, se infige in buretele acustic montat pe unul din stalpii plasati in dreptul scenei. Materialul de poliuretan se aprinde cu o valvataie de dimensiunea unei flacari de bricheta, cam la un metru si 80 de centimetri deasupra podelei.

Oamenii din dreptul stalpului rad. Se agita mai mult de amuzament cateva sticle de bere, mimandu-se o stingere rapida a flacarii aparent inofensive. De la o secunda la alta, insa, neprevazutul isi intra in rol – in cinci secunde, flama de bricheta mananca un metru din buretele acustic si-si trimite avangarda limbilor de foc catre plafonul de deasupra tavanului acustic.

La Colectiv, indrumati de o firma specializata in domeniu, proprietarii au instalat pe plafonul de 400 de metri patrati un burete din spuma poliuretanica pentru a imbunatati acustica clubului. Peste acest burete, gros de 3 centimetri si lipit cu adeziv, au montat la distanta si un tavan de lemn, „calculat pentru intarzierile de sunet din locatie”.

Combinatia se dovedeste fatala – nu atat din cauza lemnului, cat din cea a poliuretanului, un compus din care se debiteaza o multitudine de produse, de la saltele si tapiterii pana la bureti de curatat. Unele din aceste produse sunt ignifugate, prin introducerea unor substante specifice in compozitie. Altele, insa, nu sunt – trec doar prin teste specifice de rezistenta la foc si primesc un standard care certifica faptul ca nu vor arde cu mai mult de 10 centimetri pe minut.

Testele de laborator nu se fac insa niciodata pe o suprafata de sute de metri patrati si, cel mai important, nu iau in calcul decat rapiditatea raspandirii flacarii, nu si toxicitatea sau volumul gazelor emanate in procesul de ardere. Un burete acustic profesional trece, teoretic, prin astfel de teste – la Colectiv, insa, n-a fost folosit unul, ci o solutie fonoabsorbanta primitiva.

O solutie care in mod normal n-ar fi trebuit autorizata spre a fi folosita intr-un club, din moment ce pe site-ul producatorului se specifica clar ca acest tip de burete se foloseste industrial in medii lipsite de praf si alti contaminanti. Un alt tip de burete din poliuretan, cu o „jacheta” protectoare, se foloseste in spatii de tipul discotecilor si cluburilor, acolo unde tranzitul mare de persoane vine la pachet cu volume semnificative de praf.

Buretele de la Colectiv „zace” insa de aproape doi ani, de la deschiderea clubului, in conditii improprii, imbibat pana la refuz de praf. Pe deasupra, a mai si fost lipit cu un adeziv pe care firma specializata il promoveaza ca fiind „acustic profesional”, desi e un produs chimic destinat in principal industriei de mobila.

La ora 22:32 toate detaliile acestea se aliniaza precum planetele in previziunile astrologice si ultima scanteie plecata din jerba instalata pe scena aprinde buretele. Toate standardele de ardere ale materialului poliuretanic se dizolva rapid inaintea conditiilor nevazute si nestiute de nimeni – imbibat de praf si alti compusi, din cauza instalarii si exploatarii defectuoase, buretele fonoabsorbant de pe plafon se aprinde cu viteza benzinei.

Asta descriu toti martorii – o viteza uluitoare de propagare a focului, atat de mare incat practic nimeni n-a avut timp sa reactioneze.

In cateva secunde, zambetele celor care mimasera stingerea incendiului cu bere se transforma in tipete disperate. Multimea se contracta pe cei cativa metri patrati de la iesire. Cei care au avut inspiratia sa se retraga pana la extinderea flamei pe tavan sunt singurii care evadeaza prin containerul metalic de la intrarea in club. Restul se calca in picioare la singura iesire din Colectiv.

Au trecut doar 30 de secunde de la izbucnirea incendiului, iar clubul s-a transformat deja intr-o camera de gazare. Picaturi de spuma poliuretanica se desprind de pe intreaga suprafata de 400 de metri patrati a plafonului si ii desfigureaza pe cei prinsi inca in interior. Apoi o flacara teribila isi intinde bratele pana la iesirea din container, odata cu intrarea unei pungi de oxigen in incinta clubului.

Oamenii din dreptul caii de acces reusisera sa forteze deschiderea completa a usii de la intrare, care era pe jumatate inchisa – flama insa profita de gura de aer si se arunca peste multimea sufocata. In container, oamenii cad unii peste altii intr-o invalmaseala care pe unii ii salveaza, iar pe altii ii condamna la moarte.

Odata cu flama care prinde forte noi la primirea portiei de oxigen se prabuseste si tavanul acustic, de lemn, al Colectivului. Sunetul infundat ii face pe unii dintre cei prezenti sa creada ca s-a produs o explozie. Caderea tavanului e insotita de eruptia unei coloane de fum negru care ucide totul in cale.

Aerul e atat de toxic si de fierbinte incat, in primele momente de la bufnitura, nimeni nu poate sa stea nici macar in gangul pe care se afla intrarea in club. Norocosii care au reusit sa iasa cauta viata la zeci de metri de containerul metalic, caci orice e mai aproape trebuie sa supravietuiasca unor conditii de razboi chimic.

Fast Forward

C. era intr-un bar de langa Parcul Cismigiu, cu o prietena, cand a venit A. si le-a propus sa mearga la concertul celor de la Goodbye to Gravity. “Hai ca suntem mai multi” i s-a spus, era vineri seara, nu mai fusese oricum in Colectiv, asa ca a zis “hai, na!”. In serile de vineri, la douazeci si ceva de ani, toate lucrurile incep cu murmurul acesta – hai!

De-acolo totul s-a derulat parca pe repede inainte.

In Colectiv era destul de cald, desi nu foarte multa lume, au mers la bar, au luat o bere, apoi s-au asezat langa un stalp. Cine sa se gandeasca atunci la stalp? Era chiar cel pe care se montase buretele piramidal de la care a pornit incendiul.

Acest burete, spre deosebire de cel de pe plafon, era profilat si nu fusese instalat de firma specializata care se ocupase de solutia fonoabsorbanta de pe plafon. Aparent, patronii clubului il montasera ulterior, in regie proprie. Cert e ca la finalul anului 2013, la doua-trei luni de la deschiderea clubului, acest burete piramidal era deja prezent.

Cand jerba de la finalul coverului dupa Iron Maiden a aprins stalpul, C. s-a tras spre iesire, fiind impinsa practic afara de multimea care se pusese in miscare.

“Totul s-a desfasurat atat de repede.”

Dupa ce a iesit, naucita, cautandu-l pe A., C. a sunat la 112. Apelul e retinut de memoria telefonului. Era 22:40. Dispecera care a raspuns a repezit-o, asta e sentimentul pe care il descrie. I-a spus ca s-au trimis deja ambulante si ca trebuie sa astepte.

Apoi au inceput sa iasa din Colectiv, unul dupa altul, oameni arsi. Curgea pielea pe ei. Un baiat tinea pe gat o pereche de casti aproape topite. Era un film de groaza. Un alt baiat tipa ca il arde ceva pe spate desi nu avea nimic. Era in stare de soc.

La venirea salvarilor pe C., A. si altii care aparent scapasera nevatamati nu i-a intrebat nimeni nimic. Poate era normal asa, se scuza C. “noi nu aveam nicio arsura, prioritate aveau victimele.” La cateva zile au aflat, insa, ca oricine a inhalat fumul toxic de la Colectiv e in pericol si trebuie sa-si faca analizele. “Si acum prioritate au tot cei din spitale, eu o sa imi revin”, pareaza C.

In ziua urmatoarea incendiului a dormit doua ore. Apoi, cu fiecare ora s-a afundat intr-o stare grea, apasatoare. “Parca imi statea ceva in gat”. A vazut pe Facebook ca ofera cineva consiliere psihologica gratuita si s-a dus. O sa faca acum mai multe sedinte. Prietenul A. a gasit alta metoda ca sa treaca peste ororile vazute: in fiecare zi dupa Colectiv a fumat marijuana.

Nalucile

Sincer, pe B. au dezamagit-o artificiile. In definitiv, mersese in Colectiv pentru ca auzise ca va fi un show pirotehnic si de lumini. Concertul a inceput cu o oarecare intarziere, dupa 10 seara, dar si prima demonstratie a jerbelor – petrecuta la debutul evenimentului – si a doua – care a produs incendiul – i s-au parut total inofensive.

B. statea undeva mai departe de scena, in apropierea barului, pe centrul incaperii. Cand s-a aprins buretele de pe stalp, pana si solistul Andrei Galut de la Goodbye to Gravity a zis mucalit ca “asta nu era in program”, apoi a cerut linistit aducerea unui extinctor.

Cand flacara a inceput sa urce rapid spre tavan, B. a auzit un grup de oameni in spate spunand ca e nasol si ca mai bine ar lua-o din loc. Ceva i-a spus sa-i asculte. Pana la iesire erau doar cativa metri, dar pana ca B. sa-i parcurga tot tavanul luase foc deja. Atunci a inceput lumea sa strige pe nenumarate voci si sa se calce in picioare spre usa.

B. era deja in container, in primul grup care a fortat deschiderea larga a usii de acces. A mai apucat sa vada in spate o ploaie de foc cu bucati de burete lichid si oameni picurati pe haine si pe fata de parca ar fi cazut pe ei ceara de la o lumanare. Apoi a iesit si a auzit sunetul surd al tavanului prabusindu-se peste cei prinsi inca in Colectiv.

Reusisera sa evadeze doar vreo 30-40 de oameni. In spatele lor, iesirea din container se blocase de trupurile celor care, incercand sa scape, se impiedicasera unii peste altii.

Cei mai curajosi care iesisera de la inceput s-au intors la intrare si au inceput sa ii traga de maini pe cei de dinauntru. Haosul domnea peste tot – o coloana de fum negru continua sa iasa din Colectiv, oameni cu fetele acoperite de funingine alergau ca niste naluci, strigate deznadajduite se auzeau de peste tot, cu iubiti cautandu-si iubitii, prieteni cautandu-si prietenii.

Aproape toti cei care iesisera nevatamati in primul val au sunat la 112. Minute mai tarziu, cand altii si altii continuau sa sune, dispeceratele raspundeau deja agasate.

“Stim, vin, sunt pe drum.”

Ca sa intre primele ambulante, masinile particulare au trebuit mutate cu bratele.

Cand au venit pompierii, scena de la Colectiv a mai primit o doza de supra-realism: oamenii aveau un singur furtun cu apa, de stins nu prea mai era nimic de stins, iar tuburile cu oxigen nu faceau fata in pacla toxica din club. Pana si pompierii ieseau sufocandu-se de acolo.

Mainile lui D.

Ceasul lui D. are ecranul spart. S-a oprit la 22.40. Pantalonii arsi si rupti ii are la prietenul lui. Nu s-a gandit ce va face cu ei, dar ceasul ar vrea sa il pastreze: “M-am gandit sa-l fac cadou presedintelui Klaus Iohannis. Sa nu uite ca din seara de 30 octombrie de la ora 22.40 nimic nu a mai fost la fel si nu va mai fi vreodata.”

D. are 34 de ani. Sapte ani a lucrat prin diferite institutii ale statului. Cunoaste bine sistemul, stie cat de corupt poate sa fie, dar nu si-a imaginat niciodata ca poate fi si criminal.

In seara de 30 octombrie D. a mers in Colectiv impreuna cu iubita lui si cativa prieteni. Stateau destul de aproape de stalpul care a luat foc. Unul dintre prietenii lui D. isi aminteste cum cei de langa el erau mai atenti la pahare sa nu li se verse bautura decat la flacara care urca cu repeziciune spre plafon. Cand si-au dat seama de pericol, timpul aproape ca expirase.

D. nu a iesit printre primii din club. Era in containerul metalic de la intrare, aproape de usa, cand a venit pe deasupra flama din interior. A cazut. S-a trezit pur si simplu pe jos. Era fum mult. Nici nu mai stie daca a cazut peste alti oameni, “chiar nu imi mai amintesc”. Ceva stie sigur insa: s-a tarat spre iesire. Asa s-a ales si cu niste rani pe picioare. Iesind s-a uitat in spate. Erau oameni unii peste altii. Cei de deasupra fumegau.

Si D. era ars pe spate de flama care il prinsese in container. Nu si-a dat seama initial ca e ranit. Era disperat ca nu-si gaseste prietena. A inceput sa o strige. A strigat dupa ea, bajbaind in intunericul toxic, pana a ramas fara voce. Prietena era bine, reusise sa iasa inaintea lui. Apoi D. a inceput impreuna cu altii sa ii scoata pe cei de la intrare, stransi intr-o piramida care bloca accesul.

“M-am specializat in stins focul cu mainile.”

Mainile lui D. nu sunt arse de la incendiu. Doctorii i-au spus ca are altfel de arsuri, chimice, de la hainele celor pe care i-a tras din pragul containerului.

Cat supravietuitorii-salvatori au scos oameni de la intrare nimeni nu a ajuns din partea fortelor de interventie. Cand au sosit pompierii intrarea in Colectiv era deblocata. D. isi stapaneste greu nervii pentru ca a auzit pe cineva de la pompieri spunand ca au scos 30 de oameni din club. “Care 30 de oameni?”

La spital s-a dus cu un taxi impreuna cu un prieten care a remarcat ca e ars pe spate. Ajuns la urgente, a primit o masca de oxigen si a fost pus pe un scaun langa alti raniti. A insistat sa plece acasa. Era convins ca nu are nimic in comparatie cu cei de langa el. “Nu aveau masti de oxigen pentru toti cei care erau in salonul respectiv, intelegi?”. D. a vrut sa ii dea masca lui unei tinere intinse pe o targa langa el.

Medicii si asistentele care au ingrijit victimele sunt niste eroi – asa crede D. “Erau socati de ce se intampla, dar faceau tot ce era posibil sa salveze vieti”. “Tot ce era posibil” nu includea insa chiar tot ce ar trebui sa fie la dispozitia unui spital. Cand a fost sa isi schimbe pansamentele, cateva zile mai tarziu, nu mai aveau Kanamicina. Asistenta a vrut sa mearga sa ia “de altundeva”. De altundeva insemna de la un alt pacient.

Pana si pansamentele erau numarate, spune D. Si-a cumparat singur unguentele pentru arsuri. I-a recomandat doctorita ce sa ia. Spitalul nu dispune de ele pentru ca sunt prea scumpe.

Evadarea din morti

M. si-a dat intalnire cu prietenul F. la 21:30. Au ajuns in Colectiv, si-au lasat hainele la garderoba, apoi au mers la bar dupa cate o bere. Concertul intarzia putin, ar fi trebuit sa inceapa pe la 9. Abia dupa 10 insa s-au auzit primele acorduri de la Goodbye to Gravity. Inainte de ele, M. a apucat sa mai bea o ultima bere cu Claudiu Petre.

M. si amicul F. s-au pus chiar in dreptul draperiilor, la intrarea in incinta Colectiv. Erau la vreo trei metri de stalpul de pe care a pornit incendiul.

Dupa prima piesa s-a dat si primul foc de artificii, unul micut, abia ce-au apucat scanteile sa depaseasca scena. Dupa a cincea piesa, cover-ul dupa Iron Maiden, s-au mai pornit o data tasnitoarele celor doua jerbe instalate. De data asta jetul de scantei a fost mai puternic, fara a impresiona insa pe nimeni. Jerbele isi consumasera munitia cand ultimele doua scantei propulsate s-au infipt in buretele de pe stalp. Cinci secunde au trecut pana cand flacara s-a intins pe aproape un metru.

In momentul acela, vazand rapiditatea cu care se extinde focul, prietenul F., care avea ceva experienta de pompier, i-a zis scurt: “Iesi afara acum!” Cand M. a parasit incinta, nimeni nu incepuse sa se agite inca. In container, chiar la iesire, era garderoba.

“Nu stiu ce a fost in capul meu, aveam eu o geaca la care tin foarte mult, si nu stiu ce a fost in capul meu, dar m-am oprit la garderoba sa mi-o iau. Am si tipat la baiatul de acolo ‘Da-mi, bai, geaca!’, dar cand mi-a intins-o a facut o expresie de aia de groaza si uitandu-ma in spate am vazut o multime de oameni napustindu-se spre iesire.”

M. a fost aruncat pur si simplu de forta degringoladei in garderoba. Containerul se umpluse de oameni. Multi, multi oameni si-aproape niciun centimetru de spatiu intre ei. Nu se mai putea iesi.

M. s-a dus din instinct in garderoba, unde se facea un culoar. Mai erau doi baieti cu el, nu-i cunostea pe niciunul. S-a dus cu ei pe culoarul acela, tipand mai mult pentru el “e vreo iesire?”. Nimeni nu stia daca e. S-au oprit brusc intr-un zid. Nu era nicio iesire. Deja panicat, M. s-a intors in container, la intrarea garderobei. Aici multimea nu avansase aproape deloc, oamenii doar se impingeau unii in altii. Din club deja incepusera sa apara arsii, picurati cu buretele incandescent. M. era prizonier.

In secunda urmatoare s-a stins lumina in Colectiv si din interior a venit un fum puternic. M. s-a asezat dupa o boxa care era la garderoba. S-a asezat acolo pe jos si a inceput sa planga. “M-am gandit, am simtit ca o sa mor acolo. Pentru prima oara in viata mea am zis ca sunt neputincios, ca nu am cum sa ies si ca nu am ce sa fac.”

Intr-un fel, insa, avusese noroc: toata lumea din Colectiv incerca sa ajunga la usa de iesire, asa ca nu a mai venit nimeni in spatiul de garderoba. Doar M. gasise ungherul de dupa boxa care l-a adapostit in prima faza de fumul toxic.

Peste alte cateva secunde multimea adunata in container a reusit sa deschida de tot usa de acces. Prietenul F., care iesise deja, isi aminteste cum flama s-a repezit prin container afara. In momentul in care iesirea s-a deschis de tot, o parte din fum s-a retras, iar M., deja in picioare din nou, a apucat sa vada flacara cum vine deasupra. A mai avut timp doar sa se lase din nou jos. Plafonul containerului era acoperit de o vapaie care nu crutase in calea sa zecile de oameni prinsi in usa. Apoi, flama s-a retras si din nou a pasit in scena coloana de fum negru, parca si mai toxica decat inainte.

M. nu mai plangea. Si-a scos hainele de pe el, avea doua tricouri, si le-a infasurat in jurul capului, apoi si-a turnat peste cateva beri – una o avea in mana, alte trei le-a gasit la garderoba. “Cand mi-am pus hainele ude si geaca de piele, am putut sa respir iar si mi-am zis ca nu mor in garderoba, sub nicio forma.”

In container, dupa flama care a urmat deschiderii usii de acces, oamenii erau deja lesinati claie peste gramada, arsi. M. s-a aruncat peste cei de deasupra si a inceput sa se tarasca pe ei. Era o movila de un metru si jumatate de oameni, unii peste altii, in straturi. Langa M., tarandu-se si ea peste corpuri, era o fata. Ii ardea capul. I-a stins parul cu mana si cu tricourile ude de bere.

Iesirea, mai precis fanta lasata la intrare de piramida umana, era la un metru de M. Cand a ajuns in prag, a intins o mana si cineva l-a tras afara. Prietenul F., care iesise primul, spune ca in timp ce M. aparea pe deasupra, altii veneau pe dedesubtul gramezii, disperati sa ajunga la aer. Cand a iesit, M. era buimac, fumega, iar pe fata i se  scurgea berea. Supravietuise.

“Eu ma numar printre cei carora alcoolul le-a salvat viata.”

Odata iesit afara, M. si-a luat in brate prietenul, care l-a pus apoi sa se dezbrace pentru a vedea daca e ars. Au tras dintr-o tigara, apoi s-au apucat impreuna cu altii sa-i scoata pe cei de la intrare. Au facut un sir de oameni si dadeau din mana in mana ranitii. M. si F. au ramas in fata, chiar in dreptul containerului.

Acesta mai avea o usa pe lateral care s-ar fi putut deschide, dar era blocata cu un lacat. S-a gasit un butoi si, doi cate doi, cei de afara au incercat sa rupa cu el lacatul. N-au reusit, desi – rememoreaza M. – s-a lovit cu disperare, pana s-a indoit si o parte din tabla containerului.

Abia dupa toata desfasurarea asta de evenimente au aparut si primii doi politisti. Unul dintre ei avea o agenda in mana si se uita socat, fara sa stie exact ce sa faca. M. avea inca butoiul in brate si privea la cei doi politisti cum stateau incremeniti pe gangul de la Colectiv.

“Pompierii au venit in 20 de minute. Nimeni nu a venit in 11 minute, cum s-a anuntat. Salvarile veneau cu cate un medic sau doi medici, nici macar cu targa, erau total debusolati. Pompierii nu au avut oxigen, intrau inauntru si ieseau ca nu aveau oxigen.

Noi am scos toti oamenii. Ii puneam pe strada, in fata containerului. Unde puteam. Important era sa ii scoatem de acolo, sa nu mai stea unii peste altii.

Ma enerveaza ca nu am reusit sa spargem un cacat de lacat. Imi amintesc ca l-am auzit pe unul spunand atunci admirativ ‘da, uite un lacat bun!’

Pompierii ce au mai putut sa faca a fost sa intre cu mastile sa ii scoata pe cei dinauntru.

In seara aia am auzit tipete cum nu am auzit in viata mea. Era un alt tip de tipete. Tipete de deznadejde, de moarte. Era un tip care ardea si isi intreba prietena ‘sunt ok?’ Si lui ii curgea carnea de pe fata.

A fost carnagiu.”

Epilog

Niciunul dintre martorii gasiti de Dela0.ro n-a fost contactat de politie inainte ca fiecare dintre ei sa instiinteze din proprie initiativa organele de cercetare. La doua saptamani de la tragedia produsa in clubul Colectiv, statul roman nu dispune de o evidenta completa a celor prezenti la concert. Nu stie, cu alte cuvinte, cine a fost acolo decat in masura in care persoana respectiva e fie o victima spitalizata, fie un participant care s-a prezentat de buna voie la politie.

Niciunul dintre martori n-a fost instiintat de vreo oficialitate responsabila cu situatiile de urgenta ca e necesar un examen medical complet, chiar daca nu prezinta arsuri, rani sau alte simptome. Cei care au avut nevoie de asistenta psihologica au aflat de pe Facebook ca unii specialisti din mediul privat isi ofera voluntar serviciile.

Reprezentantii firmei care a comercializat si instalat buretele acustic de la Colectiv au sustinut, atat public, cat si in declaratiile date procurorilor, ca vina le apartine integral patronilor clubului. Acestia ar fi ales, potrivit surselor indicate, cele mai ieftine solutii. Nimeni n-a explicat, insa, intr-un mod credibil si coerent de ce a fost posibila, in prima instanta, utilizarea acestei solutii de imbunatatire a acusticii salii – solutie recomandata ca “profesionala” de o firma specializata in domeniu, desi toate indiciile arata ca buretele respectiv lipit cu adeziv de plafon era, inca de la instalare, o bomba cu ceas.

In dosarul penal constituit pentru elucidarea circumstantelor care au determinat sau favorizat incendiul de la Colectiv se afla in diferite stadii de cercetare si adoptare a unor masuri preventive:

patronii clubului;

patronii firmei care a furnizat artificiile si un pirotehnician;

fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, care a autorizat functionarea localului;

doi angajati ai ISU Bucuresti care ar fi controlat activitatea de la Colectiv, ignorand incalcarea normelor de siguranta la incendiu. 

#colectiv. marturii de pe facebook

A.: Stateam si beam o bere.

… Membrii trupei au spus la misto ca avem un mic incendiu, unul din stalpi ardea usor, s-a aruncat cu bere pe el, in doua secunde focul s-a extins la tavan, care a inceput sa arda rapid, atunci am inteles ca trebuie sa iesim repede, eram la circa 30 de metri de iesire, am alergat spre iesire. La 5 metri de usa s-au produs haos si panica oamenii au inceput sa cada si sa se calce in picioare, am reusit prin forta sa iesim. Ne-am tras in partea dreapta sa tragem o gura de aer dupa care am mers pe gang spre iesire.

Pe gang era parcat un camion, era un fum gros ca de napalm ars, nu se vedea nimic, nu stiam cat mai era de mers am inceput sa trag fum, nu mai aveam oxigen, am reusit sa iesim tusind si cu ochii lacrimand abundent. Pe gang am simtit suflul exploziei, unei fete de langa mine ii luasera foc hainele. Mi-a luat zece minute sa mi revin. Au inceput sa iasa oameni arsi cu hainele zdrentuite. M-am dus pe gang sa incerc sa ajut.

Erau multi oameni arsi pe marginea gangului, multi oameni arsi care zaceau pe jos in fata intrarii. Usa de acces se blocase, cei ramasi inauntru bateau in usa incercand sa iasa. Am sunat la 112 la 10:41, mi s-a spus ca au trimis un echipaj, am injurat si le-am spus ca-s zeci de oameni arsi, mi-au facut legatura la pompieri care mi-au spus ca sunt pe drum. Dupa alte 5-7 minute a aparut primul echipaj de pompieri, au vrut sa intre pe o poarta care era inchisa.

Trebuie ca lumea sa stie ca pompierii erau ingroziti si neechipati cand au ajuns acolo si ne intrebau pe noi ce trebuie sa faca, incendiul se stinsese singur si oamenii dinauntru petreceau ultimele secunde intoxicati cu fum, lumea trebuie sa stie ca prima salvare a ajuns dupa 20 de minute si a vrut sa plece cu un singur pacient. Probabil multi nu va puteti imagina cum a fost acolo, nici mie nu-mi vine sa cred ca am trecut prin asta.

---

---

---

---

 

D.T.: Nu mai fusesem in Colectiv.

… Nu stiam nici unde e. Am ajuns cu GPS-ul. Nu aveam de unde sa stim cate iesiri de urgenta au sau nu au. Cate alarme de incendiu au sau nu. Nici macar nu am retinut de pe afis ca vor avea show de artificii. Ne-am dus la un concert. Atat. Cand a izbucnit incendiul si am auzit pe cineva din spatele meu spunand „Trebuie sa iesim”, m-am uitat la Vali. Si el s-a uitat la mine. Am vazut cum l-a luat pe fii-miu de mana si mi-a facut semn cu capul sa ies.

M-am intors catre usa. Am facut trei-patru pasi si am iesit pe prima usa, cea care dadea in vestibul. In momentul acela, tavanul era deja in flacari. Toata lumea a pornit, panicata, catre iesire. Am fost impinsa foarte violent si lipita de perete, chiar in cadrul din dreapta al usii. Am crezut ca ma vor strivi. Am aruncat o privire rapida in spate, chiar inainte de a fi luata pe sus de puhoi si i-am zarit pe baieti in dreapta mea, un pas mai in spate. Am crezut ca vor iesi imediat dupa mine. Cineva, care statea cu fata catre bar si cu spatele catre iesire, incercand sa dirijeze iesirea oamenilor, m-a impins afara, zicand: „Fiti calmi, altfel murim cu totii!”

Am iesit afara. Am facut 2 pasi.

„Doamne, ce nebunie!”

Apoi am auzit o bufnitura infundata si am fost lovita de flacari din spate. Am simtit ca imi arde parul in moalele capului si am dus instinctiv mana in par sa sting focul. Apoi, bezna. Nu imi venea sa cred, doar eram afara si strada era luminata. Am tras aer in piept si am simtit ca ma arde pana in maduva oaseleor. O gura, atat am luat. Apoi am paralizat. Am intins mana in fata bajbaind dupa un reper. M-am prins de geaca cuiva din fata mea. Parea o geaca de piele. Persoana respectiva alerga si m-a tarat dupa ea cativa pasi, dupa care i-am dat drumul. Apoi s-a facut lumina. Si aer.

M-am uitat in jur dupa baieti. Nu se vedeau nicaieri. Alergam doi-trei pasi si ma opream, iarasi si iarasi sa ma uit in jur dupa ei. Din spate m-a ajuns un baiat cu un tricou alb din care mai ramasesera doar manecile si gulerul din jurul gatului. Pielea de pe pieptul lui era arsa si avea bucati de tricou arse lipite de piele. In cap nu mai avea nici un fir de par si era ars pe fata. Apoi m-a ajuns un altul care alerga disperat fara sa isi dea seama ca avea glezna de la piciorul drept in flacari. L-am oprit si i-am spus: „Vezi ca arzi!” S-a mai oprit cineva si l-a ajutat sa isi stinga blugii care ardeau.

Am ajuns pana la iesirea din gang. Mi-am dat seama ca baietii nu ar fi plecat asa departe fara mine si m-am intors in fuga inapoi. M-am intersectat cu alti raniti, dar nu am mai observat detalii. Nu imi venea sa cred ca baietii mei nu au iesit. Am ajuns la intrare si am vazut un morman de oameni, claie peste gramada, blocati in usa. Am incercat sa ajut o fata care era prinsa sub toti ceilalti. Era bruneta, cu parul lung. Avea picioarele inauntru si bustul afara, era pe burta si cu mainile intinse in fata. Se uita fix la mine, facand eforturi sa isi tina capul ridicat. Cineva striga: „Nu trageti ca le rupeti mainile! Luati-i mai intai pe cei de sus.”

M-am invartit buimaca in loc, incercand sa ii zaresc pe ai mei printre cei din gramada. Am mai alergat o data pana la colt, m-am intors. Ma uitam in toate partile. Apoi l-am zarit pe Vali. Era negru la fata, plin de funingine si avea ochii rosii. Statea aplecat, cu palmele pe genunchi si gafaia, tusea si scuipa. S-a prabusit in fund, langa un perete. Fii-miu era langa Vali, in picioare, negru si el la fata, dar nevatamat. L-am luat in brate si l-am intrebat apoi, uitandu-ma in ochii lui: „Esti bine?” Mi-a zis atat: „Am crezut ca o sa murim.”

---

---

---

---

 

E.B.: De cateva zile ma gandesc

… ca poate avea doua prenume sau ca poate Ciprian era cineva apropiat. Cel mai mult sper ca e gasit si ca cei dragi stiu de el. Oriunde ar fi. Nu te cunosteam, dar am stat cu tine cum am putut. Sper ca ai simtit cumva ca nu esti singur. Ti-am dat genunchii mei si mana ti-am pus-o pe spate. Atat am avut atunci, acolo, in minutele alea. Poate ar fi trebuit sa iti cer telefonul, poate nu erai in stare sa imi raspunzi. Stiu ca te-au luat medicii. Atat stiu. Eu inca sunt cu tine.