Condeiele de aur ale Romaniei: un mit, multe falii

Seria publicistica "Ce facem cu Romania" decojeste Interbelicul de haina glossy cu care a fost acoperit, intrand in culisele presei dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt de gasit acolo si fascinatia, si oroarea, si semnele unui timp bun, si avertismentele raului radical ce avea sa vina la finalul anilor '30.

0

Interbelicul, marele nostru Interbelic! Ce mit! Uite, presa asa cum era, cu ziare de partid. Le iei la mana, cu acarienii lor cu tot, risti, dar trebuie sa cobori in trecut dupa radacinile prezentului. Iar hartia tiparita nu minte, e toata Romania politica acolo.

Seria editoriala realizata de “Romania de la zero” in colaborare cu ziarul „Adevarul” mai zaboveste un episod in Interbelic.

Dupa „Republica de la Ploiesti”„Germanofilii”  si „Generatia Crinului Alb”, urmeaza o evaluare a publicisticii romanesti dintre razboaie. Este doar un pretext: cautam, de fapt, nu condeiele, ci urmele lasate de ele in cititorii lor. Sunt acolo Romania care a fost si care ar mai putea fi, dar si Romania care nu trebuie sa mai vina niciodata.

PNL avea: „Viitorul”, dar si „L`Independence Roumaine”, PNT: „Dreptatea si Romania”. Partidul lui Iorga, Partidul National Romanesc, se lauda cu un oficios frecventat – „Neamul Romanesc”. Partidul Muncii avea „Tribuna”, iar Partidul National Agrar avea „Tara noastra”, in timp ce Partidul Poporului (caci a avut si Interbelicul un Partid al Poporului) se bizuia pe „Indreptarea”. Ziare de stanga, dar oarecum mai moderate (desi aici s-au remarcat Al. Sahia, C. Baleanu, N. Deleanu, Al. Graur,  George Macovescu), erau „Adevarul” („Adeverul”) si „Dimineata”.

 

„Sclavii fabricilor” luptau pentru paine si in cuvinte

In stanga radicala (comunismul era in afara legii din 1924) era o oarecare forfota. Apareau „Socialistul” si „Lupta de clasa”, iar la Ploiesti se publica si „Lupta socialista”, in timp ce la Cluj fiinta „Faclia”, organul oficial in limba maghiara al Partidului Socialist din Romania. Nu poate trece neconsemnata existenta „Muncitorului pielar” („Boripari Munkas”), organul ofical al Uniunii muncitorilor pielari din Ardeal si Banat.

Scria „Muncitorul pielar”, combatea sub titluri ca „Ofensiva capitalului”, „Sclavii fabricilor”, „Lupta pentru paine”, „Caminele muncitoresti inchise”, „Problema pamantului”. Exista si publicatia „Muncitorul din Valea Muresului”.

Nota aceasta din urma: „Se scumpeste painea, creste numarul somerilor” si „Teroarea alba in Romania”. Vocea Romaniei salariate parea infinit mai puternica decat cea de astazi. Puncteaza Victor Visinescu cateva explicatii: „Muncitorimea romana isi demonstrase capacitatea de lupta cu ocazia grevei minerilor de la Lupeni din 1929 si a luptelor petrolistilor si ceferistilor din 1933. Calendarul acestor ani de barbatie si de demnitate din viata clasei muncitoare inregistrase 377 de greve, 1.054 de intreprinderi, echivaland cu pierderi de aproape 850.000 de zile de lucru; de asemenea avusesera loc  840 de conflicte latente de munca in mai mult de 4.000 de intreprinderi”.

 

Reportajul!

La dreapta extrema, fasciste de-a binelea, erau gazetele „Cuvintul”, „Porunca vremii”, „Cruciada romanismului”, „Iconar” , „Bunavestire” si reviste ca „Gandirea” sau „Calendarul”. La „Curentul”, Pamfil Seicaru facea mai degraba o politica, sa-i spunem, transpartinica.  O tusa aparte o da presa culturala, cu marile ei titluri: „Sburatorul”, „Cugetul romanesc”, „Contimporanul”.

Si in timp ce faci toate aceste indispensabile enumerari iti dai seama: reportajul! Cauta reportajele, acolo e viata, doar de acolo vei putea afla ce nu stii deja! Cum erau oamenii Interbelicului, cum era pe corabia asta care se indrepta nebuna spre razboi, Holocaust si pierzanie? Nu uitati: cine, cand, unde, cum si de ce?

Ajungi, inevitabil, la „Reportajul interbelic romanesc. Senzationalism, aventura si extremism politic”, lucrarea lui Radu Ciobotea, publicata la Polirom. Buna carte! Aceasta este cheia: marii publicisti din Interbelic au fost mari reporteri si mari scriitori. Genul astazi aproape uitat al reportajului le-a permis sa mute jurnalismul la granita cu literatura. Ei, Istrati, Bogza, Brunea Fox, au avut o arma mai puternica decat fictiunea: realitatea bine povestita. Astazi i s-ar spune jurnalism narativ.

Reportajul a fost, asa cum observa si Ciobotea, adevarata forma de aventura a epocii care incepe la 1919 si se sfarseste brutal la 1939. Marii reporteri sunt adesea la fel de pasionali si in politica. Sindromul nu e romanesc: asa au fost si Gide, si Hemingway, si Malraux. Asa era atunci, pe vremea jazz-ului si a foxtrotului. Asa era.

EVOLUTIA IN CIFRE
In 1923 erau 1090 de publicatii cu caracter jurnalistic in Romania. In 1932 numarul lor crescuse la 1400, iar in 1935 erau inregistrate 2300 de publicatii – 118 cotidiene, 1200 saptamanale si 950 de peridiocitati diferite.

 

Noptile lui Brunea

Reporterii traverseaza ca niciodata inainte Oceanele lumii (ati citit America asa cum a vazut-o Petru Comarnescu? E colosala!), coboara in mahala si urca treptele luxului pastrand privirea obiectiva a celor care nu apartin acestor lumi. Ciobotea intuieste bine: de aici le vine forta, din aceasta privire mirata a celor dintre lumi (se recomanda in acest sens reportajele „de loisir” scrise de I. Marius Mircu pentru „Vremea”).

Balcic, 1934, Stephan Roll (Gheorghe Dinu, Ghita pentru prieteni, pe numele sau adevarat), poet avangardist, dar si reporter. „Cuvantul liber” ii consemneaza cuvintele libere: dincolo de stralucirea din sezon, Balcicul este unul al mizeriei . Balcicul lui Roll este Balcicul unor victime in razboiul modernizarii.

Martie, 2012, Bucuresti. Stam de vorba cu fermecatoarea Medi Dinu, sotia lui Stephan Roll. A implinit 103 ani pictorita Medi Dinu si isi aminteste acel Balcic al tatarilor si al bulgarilor si al contrastelor, si al cazinourilor. Balcicul artistilor. Sotul ei vedea de la stanga si poate ca exagera, dar dupa ce vara trecea, culorile din tablourile Balcicului  cu adevarat paleau, ca iubirile abandonate. Medi Dinu rosteste numele lui Brunea-Fox, Brunea si sotul ei erau prieteni, la catarama erau.

Cititi povestea Margaretei Dinu, singurul om inca in viata care i-a avut profesori pe Nae Ionescu, Dan Barbilian si Dimitrie Gusti, si poate vorbi astazi despre Romania lui Victor Brauner, a lui Gellu Naum, Sasa Pana sau Geo Bogza – „Timpul si Margareta”

 

Ajunsi la Brunea ajungem si la „reportajele de noapte”, specia in care Fox a ramas imbatabil. „Notile bucurestene”, cu misterele, cu curvele (stiti noaptea in care „o tiganca ciolanoasa si gravida mulge o romanta”?), cu derizoriul, cu cadavrele , cu tavernele din porturi (ati citit „Cafeneaua marinarilor”?), cu Brunea incognito printre contrabandisti impartind dreptatea ca un Robin Hood, sunt poate tot ce a dat mai bun reportajul romanesc in Interbelic si dintotdeauna. Ce ne spun noptile lui Brunea? Cu ce ne servesc ele prapastiilor pe care le cautam acum? Ce spuneti de prapastia in care cad provincialii ajunsi la Bucuresti si pierd morala taraneasca? Bucurestiul cosmopolit, loc al pierzaniei!

Ciobotea mai evoca si un alt grozav reportaj de noapte, semnat de C. Panaitescu, in 1934. O noapte la „Capsa”, o agapa cu Ion Minulescu, Tudor Musatescu, Petru Comarnescu, Cicerone Theodorescu („lasciv si suplu ca un tango concret”), un cetatean, Zlataru („regele cravatelor ultraviolete”), Mircea Eliade, Dan Botta. Oameni in noapte (titlul altui reportaj de Panaitescu), oameni, oameni, dar ce oameni! Si cand te gandesti  la cata literatura mare s-a scris intre razboaie, dar si la cata dreptate avea Tudor Arghezi, citat de Ioana Parvulescu in „Intoarcere in Bucurestiul Interbelic”: „Dintre toate, numai ziarul circula si este citit”.

PRESA LA 1927
In Romania erau 709 ziare si 554 reviste; 110 erau in limba maghiara si 65 in germana.
„Universul” avea un tiraj de 200.000 de exemplare
„Dimineata” – 100.000
„Adevarul” – 50.000
„Curentul” – 40.000
„Cuvantul” – 18.000
„Dreptatea” – 15.000
„Timpul” – 5.000

URSS, azi. Mostra din comunismul ce avea sa vina

Un caz interesant de reportaj este cel facut de Mircea Nicolescu, pentru „Vremea”, la 13 ianuarie 1935. „Vremea” era profascista. Germania vazuta Nicolescu (Germania lui Hitler!) este pacifista si prospera. Dar nu doar situatia internationala preocupa si dezbina la Bucuresti, ci si lumea libertina, lumea viciilor. Suntem in anul 1934 si spicuim din „Dimineata”. Marti incepe!, ne anunta „Dimineata”, marti incepe senzationalul serial al lui Brunea-Fox despre ceea ce azi s-ar numi prostitutie transfrontaliera. Cutremuratorul caz „Transport de fete in Insula Malta” are un succes rasunator. L-am citit chiar in ziarele acelea prafuite si pline de acarieni. Daca ar incapea pe mana unor editori din zilele noastre nu ar mai ramane nimic din el! Pai pana intra Brunea „in subiect” … ce introduceri ample face dumnealui… nu, categoric, n-ar fi scapat. Pai isi permite in aceasta investigatie-reportaj, „Pe urmele traficantilor de carne vie”, sa foloseasca verbul „a silueata”, va dati seama? Silueata personajele, asta facea Brunea!

Dar poate cea mai importanta dintre temele care dezbinau tara era aceasta: „Revolutia din Octombrie”. Atitudinea fata de ce se intampla in Uniunea Sovietica. Dar de-acum trebuie sa iesim din presa si sa intram in „Spovedanie pentru invinsi” a lui Panait Istrati, pentru a intelege tot ce e de inteles. Reportajele lui Istrati din „Romania muncitoare”, „Dimineata si „Adevarul” nu ne mai ajung.

Cu totul altceva propune Alexandru Sahia in „URSS azi”, publicat in 1935, dupa un pelerinaj la Moscova. Este important pentru epoca interbelica, dar adevarata importanta i-o ghicim abia acum, cand stim istoria, atunci nu a facut valva. Sahia scrie propagandistic. Ciobotea remarca titlurile capitolelor: „Aspectele strazii”, „Religia”, „Cortegii funerare pe strazile Moscovei”, „Despre economia sovietica”, „Marea industrie”, „Congresul scriitorilor revolutionari”. Sunt pagini cu sume, cu tabele, cu cifre, sunt paginile viitorului comunist ce avea sa vina.

 

REGIMUL PRESEI. „Niciun ziar nu va putea fi suspendat sau suprimat”

Este anul 1927 si ziarul „Adeverul” isi informeaza cititorii, pe prima pagina despre „regimul presei”. Reproduce articolul 25 din Constitutie. Iata-l:

Constitutiunea garanteaza tuturor libertatea de a comunica si publica ideile si opiniunile lor prin grai, prin scris si prin presa, fiecare fiind raspunzator de abuzul acestor libertati in cazurile determinate prin codicele penale care nici intr-un caz nu va putea restrange dreptul in sine.
Nicio lege exceptionala nu va putea infiinta in aceasta materie.
Nici cenzura, nici o alta masura preventiva pentru aparitiunea, vinderea sau distribuirea oricarii publicatiuni nu se va putea infiinta.
Nu este nevoie de autorizatiunea prealabila a niciunei autoritati pentru aparitiunea oricarei publicatiuni.
Nicio cautiune nu se va cere dela ziaristi, scriitori, editori, tipografi si litografi.
Presa nu va fi pusa niciodata sub regimul avertismentelor.
Niciun ziar sau publicatiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.
Orice publicatiune periodica de orice natura va trebui sa aiba un director raspunzator, iar in absenta acestuia un redactor raspunzator. Directorul sau redactorul vor trebui sa se bucure de drepturile civile si politice. Numele directorului si numele redactorului vor figura vizibil si permanent in fruntea publicatiunii.
Inainte de aparitiunea publicatiunii periodice, proprietarul ei e obligat a declara si inscrie numele sau la tribunalul de comert.
Sanctiunile acestor dispozitiuni se vor prevedea prin legi speciale. 

 

Cazul „Cuvintul”. Devierea de dreapta

Deriva ziarului „Cuvintul” dintre 1924 si 1941 este studiu de caz si a devenit studiu de caz. De la primul numar, din 6 noiembrie 1924, „Cuvintul” a reusit sa se impuna. Au scris aici si Crainic, si Seicaru, dar si Sebastian sau Eliade. Memorialistica lui Mihail Sebastian si „Publicistica” sa (republicata recent intr-o editie ingrijita de Academia Romana) sunt lamuritoare pentru aceasta decadere. Sebastian: „Nu as sfatui pe niciun tanar sa faca gazetarie”. Cum si de ce? Gazetaria, explica Sebastian, nu distruge limbajul unui scriitor prin cliseizare sau uniformizare, nu, gazetaria distruge pentru ca ea corupe moral, iar un om corupt moral nu va mai putea fi niciodata un creator.

Pentru seria publicistica Dela0.ro – Adevarul, „Cuvintul” este semnificativ, caci acest ziar, o adevarat institutie culturala, poarta o mare vina pentru degringolada de dreapta a elitei interbelice romanesti formata la scoala lui Nae Ionescu (si la „Cuvintul”).

Intr-un studiu al Rominei Surugiu, cercetatoare la Universitatea din Bucuresti, se noteaza un gand al aceluiasi Sebastian: „Ceasurile de grea cumpana ale vietii acestui ziar au creat legaturi care nu se uita, intre toti cei care au dus bratul lor si sufletul lor. Aceste ceasuri au creat o solidaritate intelectuala, un spirit de familie, al carui semn de raliere este ziaru, fapta aceasta, la care colaboreaza directorii, redactorii, functionarii si tipografii, cu raspunderi felurite si oligatii diverse, dar cu acelasi suflet, cu aceeasi supunere a fiecaruia fata de necesitatile «Cuvintului», care este mai putin al nostru decat suntem noi ai lui”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.