Duminica, 4 februarie, mai multi crestini (auto-definiti ca atare) au dat buzna in incinta salii de cinema de la Muzeul Taranului Roman pentru a impiedica proiectia unui film frantuzesc premiat la Festivalul de la Cannes in 2017.
Vina peliculei in viziunea credinciosilor maniosi: s-ar promova o tematica gay intr-un spatiu complet strain de asemenea practici, facandu-se propaganda sexuala in dauna normalitatii generice reprezentate – desigur – de taranul roman.
Crestinii nostrii au venit cu pancarte – de pe ele puteam afla, de pilda, ca “Romania nu este Sodoma si Gomora” -, dar si cu dispozitie de cantat, intonand imnul national si diverse rugaciuni.
Incidentului i-a urmat, ca de obicei, tacerea.
In primul rand, tacerea absoluta a reprezentantilor clasei politice. Aceleasi partide, de altfel, care si-au asumat cu prioritate obiectivul organizarii referendumului pentru modificarea Constitutiei in chestiunea familiei.
Cand vine vorba de aparat drepturi si libertati cetatenesti, partidele noastre de frunte nu mai au nimic urgent de spus. Important e doar sa iasa bine in poza aparatorilor ordinii naturale lasate de Dumnezeu pe pamant. Adica acea ordine in care e de neimaginat un taran roman homosexual.
Tacere a fost si din partea Bisericii Ortodoxe Romane – de la care s-au revendicat chiar credinciosii veniti sa faca zarva la MTR. Patriarhia a ales sa spuna ca nu are nicio legatura cu protestul crestinilor – uitand ca, de fapt, are o mare legatura cu alimentarea constanta a discursului anti-gay din societatea romaneasca.
Si Biserica, la randul sau, s-a pus degraba in slujba actiunii de revizuire constitutionala, finantand chiar (macar o parte din) raspandirea propagandei CpF. Vedeti cum pe Sa fie lumina.
Nu e primul incident de acest fel petrecut la Muzeul Taranului, in 2013 un grup cu sensibilitati similare intrerupand proiectia unei alte pelicule vinovate de “tematica gay”.
Recent, in redactia Vice Romania au patruns la intimidare doi indivizi, care le-au reprosat jurnalistilor “progresismul” din articole. Cu alte cuvinte, oamenii erau suparati pentru ca altii isi tot permit sa scrie despre minoritati (sexuale, etnice etc).
Cam aceasta este intersectia lucrurilor atunci cand singura preocupare a politicienilor e sa pozeze in aparatorii valorilor neamului, iar singura preocupare a celor erijati in pozitii de lideri spirituali (Biserica, in speta) e sa alimenteze subversiv ignoranta celor pastoriti intru credinta.
Romania nu e, intr-adevar, Sodoma si Gomora – dar nu e, in acelasi timp, nici vreun rai. Si nici n-ar trebui sa fie. Romania e o tara formata din milioane de cetateni cu opinii si inclinatii diferite – unii sunt heterosexuali, altii sunt homosexuali, unii-s scunzi, altii-s inalti, iar in general diferentele acestea nu apar pentru ca aia buni respecta traditiile, iar aia rai cad prada manipularii occidentale.
De aici, din punctul in care nu se mai poate vedea un film pentru ca un grup sau altul considera ca are “tematica” nepotrivita, lucrurile nu pot evolua decat in rau.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
-
O satira
-
O carte
-
O stire
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un spectacol
-
Un alt spectacol
-
O carte
-
O alta carte
-
Un film
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Romania, tablou contemporan