Cum au influentat blocurile modul de viata

Ce i-a ramas Bucurestiului dupa 40 de ani de comunism poate fi sintetizat in trei mari idei: paradigma blocului inca foarte prezenta, absenta comunitatilor care odata dadeau farmec orasului si Palatul Parlamentului, cladirea intrata de trei ori in Cartea Recordurilor si ridicata pe locul cartierului Uranus.

1

Comunismul n-a lasat urme doar in biografii, ci a reinventat cu totul felul oamenilor de trai impreuna ca societate. In arhitectura este inca vizibila amprenta anilor de comunism, iar arhitectii si urbanistii se lupta sa inchida o dubla falie: cea ramasa din Epoca de Aur si cea adusa de inadecvarea ultimelor doua decenii, mostenitoarele directe ale urbanismului socialist.

 

O MOSTENIRE PARADOXALA

In anii de comunism s-au demolat 450 de hectare in Bucuresti, iar astazi 300 de hectare sunt inca goale. „Asta este urbanistic vorbind o catastrofa, dar poate fi si o mare oportunitate“, spune profesorul Augustin Ioan de la Univesitatea de Arhitectura „Ion Mincu“ din Bucuresti. In acest context, totusi, bula imobiliara ne-a prins cu temele nefacute, spune el.

Problemele urbane pe care le are Capitala nu au solutii arhitecturale, ci politice, argumenteaza profesorul, explicand ca niciunul dintre guverne nu s-a aplecat cu adevarat asupra acestor aspecte. Si in vreme ce politicul si administrativul nu vadeau prea mare interes fata de problemele orasului, in interiorul profesiei lucrurile s-au radicalizat: au aparut conservationistii, care sunt vazuti ca buni, si interventionistii, care sunt perceputi ca rai.

„Excesul de demolare de dinainte de 1989 s-a transformat in exces de conservare dupa 1989, iar asta nu se traduce in pastrarea propriu-zisa a cladirilor, ci in suntarea legilor. Ca sa nu mai spun ca pastrarea cu orice pret a unei cladiri vechi nu este in sine buna. Depinde de cladire, de context“, explica profesorul.

Seria publicistica realizata in colaborare cu „Adevarul” continua cu incercarea de a intelege de ce sunt bucurestenii altfel si de ce Capitala a crescut haotic. Bucurestiul pare printr-o lentila superficiala un oras aglomerat, excedat de trafic, format, dincolo de centru, de mii de piese de beton, ca intr-un puzzle postindustrial. Masini, gropi, strazi desfundate, blocuri cenusii, un tablou in tuse ingrosate in zilele cu vreme rea, cand pare ca si decorul isi iese din minti. 

 

CEA MAI VIZIBILA URMA: PARADIGMA BLOCULUI

Desi au trecut 23 de ani de la caderea comunismului, romanii inca nu au iesit de sub dominatia paradigmei blocului, care se ragaseste de multe ori si in casele pe care si le construiesc.

„Exista o genealogie a acestui obiect destinat cazarii saracilor, care este dom kommuna colectiva rusa, adica cladirea comuna. In constructivismul rus era un instrument destinat sa influenteze un mod de viata: nu existau decat camere pentru familii, hrana se lua la comun, copiii se cresteau la comun, era un fel de falanster politic“, spune Augustin Ioan.

Arhitectul puncteaza ca nici macar statul nu a putut iesi din paradigma blocului, din moment ce locuintele ANL se inscriu tot in aceasta logica. Amintind de stat, el critica lipsa unor politici publice coerente privind dezvoltarea orasului si care sa fie rupte de factorul politic si se opreste, punctual, asupra centrului Bucurestiului, unde se intalnesc mai multe sectoare si implicit mai multe strategii.

Ioan pledeaza pentru un sector istoric al orasului definit clar de politici stricte, idee care se regaseste si in discursul mai tanarului sau coleg, urbanistul Sebastian Botic. Acesta da exemplul marilor capitale europene si crede ca un inel interior al orasului care sa cuprinda centrul vechi si sa redea Bucurestiul oamenilor ar fi o solutie binevenita.

Bucurestiul se vede printr-o lentila superficiala ca un oras aglomerat, excedat de trafic, format, dincolo de centru, de mii de piese de beton, ca intr-un puzzle postindustrial. Masini, gropi, strazi desfundate, blocuri cenusii, un tablou in tuse ingrosate in zilele cu vreme rea, cand pare ca si decorul isi iese din minti.

Sebastian Botic aminteste de o gluma care circula in breasla lor pentru a ilustra superextinderea Capitalei in anii ’70 de la un milion de locuitori la aproape doua: se spune ca al doilea oras ca marime dupa Bucuresti este Titan, cartier in care locuiesc cam 450.000 de oameni.

„Cartierele-dormitor, numite asa pentru ca singura functiune dominanta este cea de rezidenta nocturna, nu au cum sa creeze o dezvoltare sistemica a orasului pentru ca ele devin principala problema“, explica Botic, dand un exemplu elocvent: traficul.

 

POSIBILITATEA UNEI INSULE

Desi vede Bucurestiul drept un oras marcat de imaginea cupei excavatorului, Sebastian Botic admite ca are o constiinta proprie si o viata a lui si ca supravietuieste tuturor calamitatilor. „Are o putere de a se regandi si conserva in moduri aproape inimaginabile. Este unul dintre putinele orase care iti da posibilitatea tot timpul sa descoperi ceva. Nu este chiar orasul care nu doarme niciodata, dar este un oras care reuseste sa se salveze miraculos“.

Totusi, el nu poate sa nu puncteze doua mari absente: specificul comunitar si politetea. Despre cea dintai spune ca a fost pierduta in comunism, cand s-au destramat si odata cu disparitia lor s-a pierdut o mostenire valoroasa. „E vorba de anumite fronturi, de acele ganguri care comunicau si care reprezentau un univers pe de o parte intuibil si pe de alta parte ascuns care au disparut aproate cu totul“.

 

Ceausima (Ceaushima) este un termen construit din alaturarea numelui Ceausescu de cel al orasului Hiroshima. Cuvantul a aparut prin anii 80 si transpune semantic drama demolarilor care au avut loc in acea perioada in Bucuresti. Ulterior, termenul a fost extins sa cuprinda si alte actiuni ale dictatorului comunist, cum ar fi poluarea din orasul Copsa Mica. De-a lungul anilor 80, Bucurestiul a fost supus politicii de sistematizare, prin care importante zone din oras au fost schimbate la fata, mii de case fiind demolate. In locul lor au rasarit blocurile de locuinte, construite dupa modelul sovietic. 

 

Cat despre a doua absenta, el crede ca politetea merge mana in mana cu demnitatea care poate fi reinscaunata in Capitala numai daca orasul va fi redat oamenilor si aici joaca un rol important politicile urbane. „Urbanismul nu presupune cladiri, ci e legat de urbanitate, de modul in care intram in legatura cu ceilalti oameni, de eticheta, de politete“, afirma Botic.

 

Proiectul Bulevardul Uranus

Anul trecut a reprezentat un moment foarte important si nevralgic pentru profesia urbanistilor pentru ca, pentru prima oara, comunitatea a fost impartita in doua, in legatura cu un proiect major: axa si diametrala Buzesti-Uranus.

„Ambele tabere au in componenta lor «avocati» care pledeaza foarte bine cauza urbanista. Argumentele se bazeaza pe degajarea traficului, crearea unui bulevard de secol  XXI si, ca, miza absconsa, un fel de gentrificare (n.r. – procesul de transformare a unei zone urbane imbatranite intr-un cartier pentru populatie mai potenta financiar, cu un anumit statut social si stramutarea vechilor rezidenti) radicala, epurare a acelei zone, o tema ce nu poate fi rostita cu voce tare si pe buna dreptate“, explica Botic.

El crede ca si daca se va reusi crearea unui ax de deplasare rapida in centrul orasului, acesta va avea noduri pe care e imposibil sa le rezolvi, mai ales ca un oras nu poate fi gandit ca o autostrada. In ceea ce priveste argumentul bulevardului, tanarul urbanist atrage atentia ca zona ar putea deveni o Pipera mai mare, mai ales din lipsa de mijloace urbanistice prin care sa fie reglementate cu adevarat fondurile. Cat despre miza gentrificarii radicale, el aminteste ca exact acesta a fost argumentul care a stat la baza demolarii bulevardului Uranus pentru a face loc terenului pe care s-a ridicat Casa Poporului.

 

PREZENT SI VIITOR

Bancile, primul motor al schimbarii arhitectonice

Primul moment de rascruce de dupa 1989 a fost ruptura care le-a permis arhitectilor sa treaca de la sistemul centralizat, specific comunismului, la formula atomizata, privata, asa cum remarca profesorul Augustin Ioan. Apoi a venit primul motor al schimbarii: bancile care au inceput sa rasara si sa se multiplice, inclusiv pe Valea Prahovei, unde Bancorexul deschisese un sediu. Din a doua jumatate a anilor ’90 au inceput sa apara si locuintele private construite, desi de cele mai multe ori erau urate si lipsite de infrastructura de servicii, puncteaza arhitectul.

Dar de-abia la inceputul anilor 2000 lucrarile noi au inceput sa prinda un contur decent, iar anumite zone din Bucuresti (cum ar fi zona Iancu Nicolae din Pipera) au capatat autonomie. Aici a aparut o noua ruptura, intre nordul care s-a extins si sudul care a saracit. „Exista si o zona de implozie. In anii ’90, Guvernul Roman a dat apartamentele locatarilor, ceea ce a fost o catastrofa, pentru ca locuinta colectiva nu poate fi administrata individual, ci doar colectiv. Deja un fond important a iesit din garantie. Iar impopotonarea cladirilor (n.r. –  reabilitarea termica) nu face decat sa ascunda problemele. La fel cum in Centrul istoric, cladirile inalte din perioada interbelica au mari probleme si nu vor scapa la un cutremur mare“, spune arhitectul.

Colosul cu picioare de marmura

Ridicat pe aproape 350.000 de metri patrati – adica atat de mare incat poate fi vazut din spatiu – si inclus in Cartea Recordurilor de trei ori (cea mai mare cladire administrativa pentru uz civil ca suprafata, cea mai scumpa si cea mai grea cladire administrativa din lume), Palatul Parlamentului este simbolul care a facut trecerea de la comunism la lumea noua si care reflecta, poate, cel mai bine, spiritul tranzitiei romanesti.

Proiectata la finalul anilor ’70 si construita incepand din 1983, impresionanta cladire masoara 270 de metri pe 240 de metri , 86 de metri inaltime si 92 de metri sub pamant. Are 12 niveluri la suprafata si alte 8 subterane. A fost inaugurata in 1989 sub numele de Casa Poporului si redenumita Palatul Parlamentului dupa Revolutie.

Peste 700 de arhitecti si 20.000 de muncitori au lucrat zi si noapte, timp de cinci ani, la ridicarea cladirii, construita – alaturi de intregul asamblu de 25 de cladiri din zona – pe locul fostului cartier Uranus, ale carui 9.000 de case au fost rase de buldozere.

Arhitecta cladirii, Anca Petrescu, sustine ca planul demolarii cladirilor din zona  nu ii apartinea lui Ceausescu, ci fusese intocmit pe vremea lui Carol al II-lea, presa din 1939 relatand despre inceperea lucrarilor pe Dealul Spirii, unde monarhul avea de gand sa plaseze cladirea Camerei Deputatilor.

„Casa Poporului nu se incadreaza in arhitectura comunista. Ea este facuta cu elemente de inspiratie franceza, de arta bisericeasca romaneasca. Cladirea este facuta in spirit occidental de spatii mari, de palat, palate nu au facut comunistii“, spune Petrescu, care a castigat, in 1979, la 30 de ani, concursul de urbanism privind dezvoltarea zonei si peste inca doi si pe cel privind Casa Poporului.

Arhitecta demonteaza ideea ca mult spatiu din cladire este nefolosit, afirmand ca ea este ocupata nu 100%, ci 120%. Ca exemplu care sa intareasca functionalitatea, Anca Petrescu aminteste de conferinta NATO din 2008 care s-a tinut la Palatul Parlamentului si care a reunit peste 60 de sefi de stat si peste 3.000 de ziaristi. Dincolo de Parlament, in Casa Poporului functioneaza si generoase sali de conferinte, mai spune ea.

Un brand de tara

Deopotriva contestat si apreciat, colosul arhitectonic plasat la 10 minute de Piata Unirii este un simbol al Romaniei, regasit in ghiduri turistice, in suvenire, carti postale si in interesul strainilor care il viziteaza.

Arhitecta sustine ca, zilnic, intre 1.000 si 1.500 de oameni viziteaza Palatul Parlamentului, argumentand valoarea lui de piata si prin autenticitatea materialelor folosite: piatra naturala, marmura, lemn de cea mai buna calitate.

„E o cladire construita cu forte proprii, cu materialele noastre. Are 700 de candelabre cu miliarde de cristale facute la Medias“, spune Anca Petrescu. In plus, pune in valoare intreaga zona, completeaza ea, referindu-se la deschiderea creata in jurul ei, similara cu cea de la Paris, de pe Champs-Elysees, dar mai lunga.

700 de arhitecti si 20.000 de muncitori au construit, timp de cinci ani, Casa Poporului.

O cladire energofaga

Anca Petrescu mai spune ca, in afara de marile evenimente, cum a fost conferinta NATO, nu se consuma electricitate la nivelul speculat de presa. Din contra, afirma arhitecta, in ultimii ani s-au facut economii consistente, prin schimbarea centralei cu una moderna si eficienta din punct de vedere energetic.

Presa relata la un moment dat ca factura la electricitate a cladirii pe o luna este cat factura unui intreg cartier din Bucuresti. „Nu este adevarat, nu stiu de unde au scos una ca asta“, sustine arhitecta. Acum trei ani, intretinerea lunara la Palatul Parlamentului (apa rece, apa calda, electricitate si caldura) costa 14.000 de euro. De atunci s-au luat insa diferite masuri pentru reducerea sumei, mai ales ca si bugetul institutiei a fost redus din cauza crizei economice.

Astfel, becurile clasice au fost inlocuite cu becuri economice, care nu stau tot timpul aprinse, iar lifturile sunt folosite dupa program. Mai sunt, insa, de schimbat centrala de ventilatie, posturile de transformare si alte echipamente vechi, dar asta se va face etapizat, dupa buget.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,
    tot citesc

    Buna ziua,
    tot citesc articolele voastre de ceva vreme; imi plac tare: sunt bine documentate, pun intrebari inteligente, confrunta opinii, se vede ca dincolo de a avea ceva de zis, voi aveti ceva de aflat, si nu va temeti/nu va e lene sa cautati. Bravo voua!…
    Imi plac atat de tare articolele, deci, incat parca-as simti nevoia unor diacritice. Se vede ca ce faceti, ce scrieti nu e treaba facuta amatoreste: cred ca diacriticele ar accentua acest lucru si ar ajuta textele sa fie mai lizibile pe ecran. (E bine si asa, pana la urma nici eu nu scriu comentariul asta cu diacritice, dar parca-mi faceti pofta sa va citesc altfel decat tot restul de bla-bla-uri de pe net;stiu ca lipsa diacriticelor pe net a devenit o un loc comun pe netul romanesc, dar textele voastre nu sunt comune fiind in acelasi timp si necesare)
    In fine, just my two cents; altfel: la mai multe, la mai mare, tot asa 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.