Cum iti poate schimba Marcel Proust viata

Scriitorul elvetian Alain de Botton exploreaza opera lui Marcel Proust in cautarea acelor ingrediente care compun o reteta a fericirii. Reteta o prezinta intr-un volum prin care isi propune sa schimbe vocatia omului contemporan, din consumarea suferintei in contemplarea si, de ce nu, trairea fericirii.

1

Lucrurile cele mai simple sunt si cele mai greu de simtit. Fericirea nu face exceptie. Prinsa si descrisa in atatea feluri, in toate epocile de pana acum, ceva se intampla, totusi, cu fericirea: ne scapa zilnic. „Putine sunt lucrurile carora oamenii le sunt dedicati. Printre acestea, un loc de cinste il ocupa nefericirea”. Cam asa ar suna traducerea aproximativa a frazei cu care scriitorul elvetian Alain de Botton isi incepe cartea „How Proust can change your life” (volumul nu este inca tradus in limba romana, n.r.).

In acest volum, scriitorul exploreaza o posibila reteta a fericirii. La modul serios. Si o face intertextual, cautand ingredientele in mostenirea scrisa a unuia dintre marii clasici ai literaturii – Marcel Proust.

Daca vreti, cartea asta a lui Alain de Botton e ca o carte de bucate. Contine urmatoarele retete: Cum sa iubesti viata azi, Cum sa citesti doar pentru tine, Cum sa castigi timp, Cum sa suferi fecund, Cum sa iti exprimi emotiile, Cum sa fii un prieten bun, Cum sa ai spirit de observatie, Cum sa fii fericit in dragoste si, la final, Cum sa stii ce sa iei in serios din carti. Sa incercam cateva dintre retete.

Cum sa iubesti viata azi


In 1922, Proust trimitea o replica unui ziar al vremii care, si atunci intocmai ca acum, avertiza citand un savant american ca vine sfarsitul lumii cat de curand. Din cele cateva paragrafe scrise de autorul deja celebru in cercurile literare, se desprinde primul ingredient din reteta fericirii pe care o alcatuieste astazi de Botton. „Cred ca viata ne-ar parea deodata minunata daca ne-am confrunta cu amenintarea mortii. Ganditi-va doar cate proiecte, calatorii, amoruri – o viata intreaga – amanam continuu”, le spunea francezul contemporanilor sai.

Peste 75 de ani, elvetianul de Botton duce ideea mai departe. Problema contemporanilor sai, scrie el, nu este ca au pierdut gustul pentru viata, ci ca au ramas blocati intr-un stadiu in care consuma aceeasi versiune a vietii lor, grevata, mai ales, pe fondul insatisfactiilor si a nereusitelor.

Cititorilor interbelici, Proust le da trei sfaturi pentru a condimenta cotidianul rutinat: sa viziteze Luvrul, sa iubeasca si sa calatoreasca in India, lucruri pe care el insusi nu a reusit sa le faca – cu exceptia vizitarii Luvrului – fiind mai tot timpul terorizat de ideea de a parasi casa, pe fondul unei ipohondrii avansate.

Asa ca punand lucrurile in context, de Botton crede ca din volumul proustian este de extras esenta regandirii prioritatilor. Poate nu vreti sa vedeti India, continua el, dar sigur sunt lucruri pe care vi le doriti si pe care le puteti trai chiar maine. Asa ca ce mai asteptati?

Cum sa fii un prieten bun

Cercetand atent biografia lui Proust, de Botton afla ca prietenii il descriau drept o persoana generoasa, un bun conviv, dar si un om inconstant si rezervat, curios, modest, o gazda buna si un retor pe masura. In ciuda acestei schite, Marcel Proust avea o viziune mai intunecata asupra prieteniei: desi erou al conversatiilor spumoase, el credea ca poate la fel de bine sa fie prieten cu o canapea, suspectandu-si prietenii de falsitate si ipocrizie.

Pentru Proust dialogurile erau activitati futile, la fel cum prietenia era „un efort superficial si o minciuna care ne stimuleaza iluzia ca nu am fi singuri pe lume”. Insa, francezul nu era nici pe departe mizantrop, explica de Botton, pur si simplu contesta natura prieteniei.

„Adesea credem ca prietenii nostri ne dau ocazia sa ne aratam cele mai intime versiuni ale sinelui in conversatii care functioneaza pe principiul privilegiului”, scrie elvetianul. Practic, credem ca numai in compania prietenilor nostri putem fi cu adevarat noi, fara nicio masca. Cel mai adesea, insa, ne raportam la prieteni prin prisma unor imagini false pe care le construim si intretinem. De unde si dezamagirile dese, conchide de Botton.

Marcel Proust si James Joyce, doi dintre marii scriitori ai perioadei interbelice, s-au intalnit o singura data, la o cina in Paris, in 1922.  A doua zi, Joyce relata scena unui prieten: „Discutia noastra a constat intr-un singur cuvant: nu. Proust m-a intrebat daca il cunosc pe ducele Nu Stiu Cum. Am spus: nu. Pe urma, gazda l-a intrebat pe Proust daca a citit „Ulise”. El a spus: nu”. Intre cei doi n-a existat chimie si nici nu s-a nascut o frumoasa prietenie, cum poate ne-ar placea astazi sa aflam de prin carti, scrie de Botton. Poate daca ei ar fi banuit la vremea respectiva ca vor ramane in memoria literara ca doi mari condeieri ai vremii, altfel ar fi stat lucrurile, argumenteaza mai departe elvetianul. Practic, un obiectiv comun ar fi fost o premisa buna pentru inceperea unei prietenii.

Cum sa fii fericit in dragoste

 

Proust ii scria amicului sau Andre Gide ca, desi este incapabil sa iubeasca si sa fie fericit in dragoste, are o empatie peste medie, ceea ce il ajuta sa ii reconcilieze pe altii. Asa cum li se intampla si personajelor din vastul sau roman, scriitorul se confrunta cu drama lipsei de apreciere din partea celorlalti. Tot lui Gide ii scria ca o femeie il poate aprecia cel mult un sfert de ora, dupa care sigur apare vreun conte mai filfizon care ii atrage atentia. Mai mult, pentru el, fericirea in dragoste era dificila din cauza inconstantei si superficialitatii femeiesti. Nici despre barbati nu avea ganduri mai apreciative, scriind ca tot ce ii conduce in viata este impulsul sexual si ca rari sunt cei care fac exceptie de la asta.

Totusi, desi profund nefericit in amor, Proust mediteaza intens asupra temei si ajunge la concluzia ca secretul unei relatii longevive si bune este amenintarea constanta a infidelitatii unuia dintre parteneri, care il pune pe celalalt in garda si il face mai atent. Chestiunea e privita si cu o unda de umor, un anumit personaj episodic al romanului „In cautarea timpului pierdut”, doamna de Leroi, intrebata despre opiniile ei vizavi de dragoste, replicand scurt: „Ah, dragostea! O practic adesea, dar nu vorbesc niciodata despre ea”.

Un retetar pentru raspunsuri la marile intrebari

Considerat de unii critici drept un scriitor frivol, de Botton nu se sinchiseste de o atare eticheta, ci cauta, in fiecare carte, raspunsuri la dilemele omului contemporan. De data aceasta, gaseste intr-un clasic al literaturii rezervorul de invataturi despre viata.

Dela0.ro: Cand ati citit prima data Proust?

Alain de Botton: Eram student. Imi aduc aminte ca m-a uimit combinatia de rigoare intelectuala si caldura, onestitate emotionala. Vedeam practic un mare intelectual al perioadei interbelice, care nu se sfia sa admita ca are o dependenta din copilarie fata de mamica sa. Mi s-a parut total neobisnuit, dar si foarte intim.

Desi un clasic al literaturii, Proust n-a fost niciodata un scriitor foarte citit. De ce?

Nu oricine poate citi Proust, e vorba de un gust educat. Iti ia o vreme pana te obisnuiesti cu stilul lui de scriitura, cu frazele lungi si ornamentale. De-abia pe urma incepe sa iti placa. Totusi, eu cred ca mereu va avea cititori. Uimitor, chiar si azi, in epoca Twitter, Proust ne deseneaza o harta a sufletelor si a unei posibile fericiri.

Cartea aceasta cuprinde, deci, o reteta a fericirii?

Cartea asta este o reteta, dar nu una simplista. Pana acum cititorii au reactionat foarte bine la ea, mai ales ca s-a vandut in peste 2 milioane de exemplare. Am vrut sa ma indepartez de lumea academica in traditia careia am fost crescut. Mi-am propus sa vorbesc unui public numeros despre marile intrebari ale vietii.


Premisa de la care porniti in alcatuirea retetei este ca oamenii contemporani par sa aiba mai degraba vocatia nefericirii. Totusi, poate o carte sa ofere un modus vivendi aplicabil la scara larga, fara sa cada in clisee?

Eu am considerat mereu ca marea literatura nu trebuie sa fie doar un obiect de studiu sau o activitate serioasa, ci  mai ales o unealta care sa ne ajute in viata cotidiana. Acesta este si motivul pentru care am ales un titlu cu iz polemic („Cum iti poate schimba Proust viata”, n.r.). Vreau sa ii provoc pe cei care o citesc sa se salveze de la rutina vietii.

Ati aplicat reteta asta a fericirii conturata in carte si in viata dumneavoastra?

Ah, o aplic mereu. Urmaresc mai ales sfaturile lui Proust despre obiceiuri si rutina. Ma intereseaza profund cum ne formam obiceiurile si ajungem sa ne obisnuim cu lucrurile si cu oamenii din jurul nostru. Asta mi se pare cea mai periculoasa coordonata a unei relatii cu cineva. De exemplu, intr-o relatie de dragoste nu ne mai apreciem partenerii pentru ca ne-am obisnuit cu ei, sunt mereu in jurul nostru.

Filosoful fericirii

Alain de Botton (43 de ani) este romancier, eseist si jurnalist elvetian. Traieste la Londra, unde devoaleaza cele mai fine mecanisme ale naturii umane, cautand raspunsuri simple la marile intrebari despre viata, moarte, fericire si dragoste. Cartile sale, dintre care cateva au fost traduse si in Romania, au fost bestseller-uri in 30 de tari.

S-a nascut la Zurich intr-o familie foarte instarita si a primit o educatie seculara in sensul strict al cuvantului, invatand franceza, germana si marii clasici. La 13 ani a fost trimis la Oxford unde a urmat liceul si facultatea. Are diplome in filosofie de la Universitatea King’s College si de la Harvard.

Profund interesat de ceea ce el numeste „arhitectura fericrii” si de dinamica relatiilor de zi cu zi, in 2008, a pornit un proiect inedit, numit „Scoala Vietii”. Prin acesta isi propune sa ofere cursuri despre cum sa traiesti o viata implinita. „Am vrut sa provoc universitatile traditionale si, de ce nu, sa reorganizez cunoasterea si felul in care ea ne dicteaza viata”, a declarat intr-un interviu.

Un al doilea proiect din care face parte, in aceeasi masura apreciat si contestat, este „Arhitectura de Trait”. In mai 2009, de Botton a fost numit in grupul de arhitecti care pune pe roate un proiect revolutionar, prin care arhitectura este supusa logicii fericirii domestice. Responsabil cu inspiratia in respectiva echipa, elvetianul descrie astfel demersul lor: Frumusetea este promisiunea fericrii, scria Stendhal. Aplic acest motto spatiilor in care traim zi de zi. Cred ca cladirile in care locuim ne influenteaza starea de spirit, asa ca vrem sa construim spatii in care sa ne crestem sansele de a fi fericiti.

  • Puteti achizitiona cartea lui de Botton de pe Amazon.com.

1 COMENTARIU

  1. Oana,felicitari! In lumea
    Oana,felicitari! In lumea nebuna in care traim ,avem nevoie de jurnalisti ca tine si de scriitori ca Alain de Botton .keep on going!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.