Cum n-am ajuns o hoata nerusinata la Amsterdam

Nu am furat locul de munca al unui olandez. Inca. Momentan doar „complotez” sa ma angajez in Olanda. In cel mai rau caz as putea fi “denuntata” ca am ocupat locul unui student batav la un program masteral. Veti conveni, un est–european care studiaza despre nationalism, genocid si conflict ar putea fi o problema pentru un partid recunoscut pentru populismul si actiunile sale extremiste, precum ultra-mediatizatul „Partid pentru Libertate” (PVV) al si-mai-mediatizatului Geert Wilders. Norocul meu? Pana acum nimeni nu s-a aratat deranjat de prezenta si ideile mele.

Am ajuns in Olanda in urma cu aproape doi ani. M-a adus aici un program de master care, pentru prima data, era predat in engleza si accepta studenti internationali. Intamplarea a facut sa fiu singurul strain si, poate, cel mai rasfatat student. Nu mi-a spus nimeni sa ma intorc la mine acasa. Dimpotriva, toti m-au invitat in casele lor. Initial, am luat site-ul PVV ca pe o gluma. Scriu initial pentru ca acolo sunt cateva titluri de tipul “Nu ar fi mai bine sa plecati inapoi?”, „Est-Europenii, tot mai multe infractiuni”, “Hoti nerusinati” care te cam fac sa iti dispara zambetul. Sa-mi fi pierdut, dupa prea multe lecturi despre genocid, sensibilitatea umoristica?

• Partidul Libertatii (PVV), o formatiune condusa de controversatul Geert Wilders, a lansat la inceputul lunii februarie un site, invitand olandezii sa scrie despre experientele neplacute cu imigrantii veniti din Europa Centrala si de Sud-Est. Pana la jumatatea lui februarie peste 15.000 de plangeri au fost formulate impotriva imigrantilor, sustin reprezentantii PVV, fara ca vreo alta instanta sa le valideze cifrele. Comisia Europeana a reactionat codamnand proiectul, in numele spiritului european al tolerantei. Insa, premierul olandez Mark Rutte a refuzat sa faca vreo declaratie pe subiect, limitandu-se sa spuna ca guvernul colaboreaza cu PVV (n.a. formatiune ce nu face parte din executivul de la Haga, dar sustine cabinetul minoritar al lui Rutte), dar nu pe chestiuni ce tin de Europa. Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti a cerut adoptarea unor masuri impotriva site-ului, subliniind „caracterul vadit discriminatoriu” al platformei online. Dar seful guvernului olandez a ramas constant in refuzul lui de a se implica in aceasta problema.

Povestea 1, petrecuta intr-un bar olandez, in care cititorul are ocazia sa afle cateva lucruri despre piata frizeriilor

In drum spre casa trec mereu pe langa un bar. Locul are un farmec aparte pe care i-l dau mirosul statut, o combinatie de alcool si aer inchis, scaunele invelite in catifea, peretii tapetati cu un Amsterdam de alta data si semiintunericul, desi afara e inca lumina. Ma asez stinghera pe unul din scaunele de la bar si cer o cafea. In fata mea doi tineri joaca sah. La masa de langa fereastra un cuplu se pregateste sa termine ceea ce olandezii numesc Erwtensoep, o supa traditionala. Un domn citeste linistit ziarul. In mai putin de o ora locul se umple: muncitori veniti direct de pe santier – ii tradeaza salopeta -, studenti scapati de la cursuri, angajati ai muzeului de peste drum.

Ceea ce face locul acesta special sau diferit de barul vecin e ca aici toata lumea se saluta cu toata lumea din momentul in care intra pe usa. Barmanul iti toarna bautura pana sa te asezi la masa fara sa fie nevoie sa spui ceva. Daca nimeresti in barul asta pentru prima oara, te simti ca un intrus. Ideea e ca nu oamenii de aici te fac sa te simti strain. Dimpotriva, ei iti zambesc si abia asteapta sa te adopte in “comunitatea” lor.

Procesul de integrare incepe cu o doamna care ma intreaba sfioasa ce ma aduce aici. Hartiile de pe bar sunt un semn clar ca am venit cu treaba. O cheama Miriam, e artista, a avut un studio in Barcelona si unul in Amsterdam, dar a pierdut tot in urma unui infarct. O intreb despre initiativa PVV. “Stii, daca maine Olanda ar fi inundata, pentru ca o parte este deja sub nivelul marii, si ar trebui sa ma mut intr-o alta tara din Europa, vreau sa cred ca voi fi bine primita oriunde ca cetatean european”. Accentul pe Europa si cetateanul european nu e intamplator. Miriam imi spune ca problemele mentionate de PVV pe site sunt caracteristice musulmanilor. Artista are si exemple: doi vecini turci extrem de galagiosi, „incapabili” sa se adapteze unei culturi care i-a primit cu bratele deschise.

Discutia atrage un grup de trei pensionari care, aflu ulterior, se intalnesc in barul respectiv la fiecare trei luni. Ii intind unuia dintre ei o hartie cu textul care apare pe site, o priveste in diagonala si mi-o inapoiaza nervos. Desi sunt recunoscuti pentru onestitatea cu care isi impartasesc opiniile, se pare ca o initiativa PVV ii poate inhiba chiar si pe olandezi. Omul nu vrea sa comenteze nimic si se arata stanjenit de intreaga discutie. Unul dintre colegii lui imi spune ca ii e rusine si adauga ca cei care au scris asa ceva nu sunt olandezi. A sustine ca un om este rau doar pentru ca este polonez, roman sau bulgar ii aminteste de practicile naziste. E si mai stanjenit dupa ce afla ca sunt din Romania, asa ca prefera sa intoarca discutia catre proiectele mele de viitor. Cel de-al treilea apeleaza la “puterea exemplului” pentru a ma face sa inteleg de unde vine aceasta initiativa. Imi vorbeste despre prietenul sau care are o frizerie intr-o zona tot mai mult locuita de straini. De cand acestia si-au deschis propriile frizerii, castigul lui s-a diminuat considerabil. Strainii tund la jumatate de pret. Pe olandez nu il intereseaza ca omul e est-european sau musulman, caci de musulmani era vorba in exemplu, pentru el conteaza ca, odata cu aparitia strainului, afacerea lui nu mai merge.

Mesajul lui nedeclarat, pentru mine si ceilalti est-europeni, e simplu si clar: „Stati linistiti, nu are de-a face cu voi, sunteti doar un pretext pentru a discuta alte probleme”. Asta inseamna insa ca ele nu exista cand e vorba de romani sau polonezi, dar isi fac aparitia doar odata cu turcii sau marocanii? Ma gandesc la intrebarea asta, desi nu o pun mai departe grupului. Si-mi mai vine ceva in minte: multi olandezi spun ca nu au nimic cu nimeni, dar diferentiaza, de exemplu, intre zonele bune si mai putin bune din Amsterdam folosind, intr-o ordine a importantei, amploarea imigratiei, a somajului si, abia pe ultimul loc, a criminalitatii. Se face tarziu asa ca o las pe Miriam cu cei trei domni. Chiar inainte sa plec, artista imi sopteste la ureche: “O domnisoara educata stie intotdeauna cand sa se retraga”.

Povestea 2, inceputa intr-un tramvai si incheiata la bere, in care cititorul poate afla cum inchei socotelile dupa un mariaj esuat

As putea fi acuzata ca imaginea mea idilica despre Amsterdam se datoreaza faptului ca locuiesc intr-un cartier central. As putea, dar ar fi un argument fals: in doi ani de zile de umblat prin Amsterdam pe jos, cu bicicleta si mijloacele de transport am reusit sa vad destule. Ma intalnesc cu niste amici jurnalisti la o bere. Intre doua statii de tramvai, il aud pe tanarul de langa mine: “E o prostie! Facem mult prea mult tam-tam pentru nimic. Cel mai bun mod de a aborda site-ul este sa il ignoram. E foarte bine ca prim-ministrul nu a vrut sa comenteze”. Ridic capul din hartii si il rog sa repete crezand ca poate nu mi s-a adresat mie, desi avea toate motivele sa o faca. Tin in mana variantele in olandeza si engleza a textului de pe site-ul PVV. Il cheama Robert, e arhitect si e vizibil deranjat de atentia pe care o primesc Partidul pentru Libertate si liderul sau, Geert Wilders.

Parerea lui Robert este impartasita si de cei doi prieteni jurnalisti care imi explica ca toata treaba cu site-ul este o strategie media practicata de PVV. Aceea de a lansa teme controversate, a provoca discutii si comentarii fara a raspunde la niciunele. “E stupid si periculos in acelasi timp. Nu se va intampla nimic cu plangerile alea, dar mesajul pe care il transmite site-ul poate genera un conflict. E o metoda de a instiga olandezi impotriva altor grupuri nationale”. Alex, ONG-ist cu jumatate de norma si editor la o revista de stanga, vede altundeva pericolul, mai exact in modul in care sunt colectate “informatiile” sau plangerile. “In momentul in care completezi formularul de denuntare ai suficiente casute in care poti pune detalii ale “invinuitilor” cum ar fi numele, adresa, religia”. Pentru Alex “denuntarea” este o practica care ar trebui sa preocupe Politia, in niciun caz un partid.

Ce ar putea sa faca PVV? Niciunul dintre noi nu vrea sa raspunda la intrebarea asta. “Stiai ca sotia lui Wilders e de origine maghiara?”, ma intreaba Alex ca sa destinda putin atmosfera. Nu, nu stiam. “Ei bine, a divortat la inceputul lunii si ma gandeam ca poate site-ul e modalitatea lui de a incheia socotelile cu sotia”. Izbucnim amandoi in ras.

Povestea 3, petrecuta pe canalele Amsterdamului, in care cititorul primeste cateva explicatii

La master, primul olandez pe care l-am intalnit a fost Zorah, o tipa extrem de pasionata de ceea ce studia, genul de student de la care profesorii asteapta mereu o opinie critica. Cand o intreb de site-ul PVV explodeaza: “Bineinteles ca este o propunere ridicola. E o noua incercare de a atrage atentia promovand o initiativa din asta idioata care poate duce la polarizarea societatii, la aparitia unor clasificari, de tipul romanii si bulgarii – hoti si criminali, pe baza a catorva plangeri”. Incearca sa ma linisteasca, nu stiu daca pe mine sau pe ea, adaugand ca sunt putini cei care vor fi de acord cu un asemenea site.

O reactie dura primesc si de la un profesor exasperat, la randul sau, de toata povestea: “Acest non-partid nationalist, populist si xenofob este responsabil pentru campanii de defaimare a celor pe care ei nu ii considera olandezi, mai exact turci, marocani, in primul rand, si musulmani in general. Din motive strategice atentia lor s-a mutat acum catre Europa Centrala si de Est. Practicile PVV sunt abjecte, stupide, respingatoare, periculoase si, nu in ultimul rand, rusinoase”. Si ce il deranjeaza cel mai tare e lipsa de reactie a Guvernului care tolereaza un astfel de comportament in schimbul sprijinului politic. Un alt profesor, o opinie similara: “E un caz clar de populism care tinteste un grup pe criterii etnice si de clasa. Ce inseamna Europa Centrala si de Est? Doar Polonia, Romania sau Bulgaria?” E ingrijorat si de aceasta practica a denuntarii. „PVV se foloseste de populatia olandeza pentru a-si legitima politicile discriminatorii si rasiste”.

Olandezii pe care ii cunosc sunt oameni foarte vorbareti, deschisi la orice fel de discutii. E suficient sa le pui o intrebare pe o tema controversata si iti vor spune o poveste sau iti vor tine o lectie. “E prosteasca, stanjenitoare…Nu e nimic alarmant, e doar penibil” asa incepe lectia mea despre initiativa PVV. Profesorul? Un antreprenor pasionat de stiintele politice. De data aceasta reactia nu este una emotionala, ci mai degraba rationala. “Da, PVV are o pozitie politica valida. Vrea restrictii pentru imigrantii din noile state membre. Nu sunt de acord cu aceste restrictii, dar pot respecta si accepta argumentele lor”.

Problema, considera antreprenorul, sta in faptul ca polonezul, de exemplu, este dispus sa lucreze mult pe bani mai putini decat muncitorul olandez. Ori PVV mizeaza pe votul celui din urma motiv pentru care s-a transformat in aparatorul sau. Interlocutorul meu considera ca e sanatos pentru forta de munca olandeza, care se complace si e rasfatata, sa fie zgaltaita de o competitie serioasa venita din partea unor oameni cu o perceptie diferita asupra muncii. Nu e, insa, nimic alarmant sau periculos cu site-ul, ma linisteste antreprenorul: “PVV se joaca cu focul, dar nu va depasi niciodata limita. Nu este un partid periculos. De fapt, daca ar fi fost la guvernare am fi vazut un Wilders mult mai pragmatic si temperat”.

Colegul de apartament incepe sa rada cand aude despre site-ul PVV. Nu il ia in serios, asa cum face cu orice propunere care vine din partea lui Wilders. Il amuza partea cu furatul locului de munca: “Da, bineinteles ca sunt o multime de olandezi care si-au pierdut locul de munca in fata celor din Europa Centrala si de Est. Asta pentru ca cei dintai refuza sa faca munca de jos pe care cei din urma nu doar sunt dispusi sa o faca, dar o fac pe bani putini”.

Povestea 4, petrecuta la o petrecere din Utrecht, in care cititorul poate afla ca nu doar furatul, ci si sarmaua poate fi un brand de tara

Reactiile publice in Olanda la site-ul PVV au fost dintre cele mai diverse. Un profesor din Groningen de origine ceha s-a denuntat singur intr-un articol de ziar “M-am imbatat, am parcat in locuri interzise si am luat locul de munca unui olandez”. Prietenii mei au completat formularul de “denuntare” cu mesajul “Nu avem nimic de reclamat”. A aparut si un site “Reporting Party for Freedom” care isi propune sa adune plangeri despre practicile PVV. Cei care au creat site-ul sustin ca metoda PVV, colectare de date si informatii cu privire la comportamnetul unor oameni care nu sunt olandezi pentru a le folosi in campaniile de defaimare, seamana cu modul in care operau fascistii in Olanda in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Sunt si olandezi care au raspuns propunerii PVV cu o petrecere in Utrecht. De eveniment am aflat de la Laura, o prietena care in urma cu un an marsaluia pe strazile din Amsterdam alaturi de vecinii ei musulmani impotriva propunerilor anti-islamiste ale lui Wilders. Cand a aflat ca scriu despre site-ul PVV, m-a sunat: “Uite, niste prieteni organizeaza petrecerea asta ca raspuns la initiativa lui Wilders”. Celor doua jurnaliste care organizeaza petrecerea, Arja van den Bergh si Franka Hummels, le-a venit ideea in timpul unui mic dejun. Atunci au aflat despre propunerea lui Wilders si, mai in gluma mai in serios, au hotarat sa raspunda acuzatiilor de pe site cu muzica, mancare din Europa Centrala si de Est, multa galagie si “probleme”.

Arja imi spune inca de la inceput “Nu am vrut ca actiunea noastra sa fie una politica. Am luat site-ul ca pe o provocare si vrem ca cei care sunt aici sa se bucure de ritmurile balcanice, sa guste din bunatatile pe care le-am pregatit si sa vada ca est-europenii sunt niste oameni calzi”.

La intrare invitatii sunt intampinati cu vodka din Polonia si rachiu de undeva din Balcani. Mi-e greu sa spun daca e tuica noastra sau slivovica sarbilor. Stiti reactia aceea pe care o ai cand esti intr-un loc strain si gasesti lucruri pe care le poti recunoaste? Cam asa sunt eu la petrecerea organizata in barul din Utrecht, cand un tanar olandez isi scoate acordeonul si incepe sa cante o melodie de-a lui Bregovic, apoi o sarba din Ardeal pe care cativa olandezi incearca sa danseze sub privirile amuzate ale celor din local. Urmeaza covrigii cu sare si niste bomboane care imi aduc aminte de copilarie. Si turta dulce. Nu lipsesc sarmalele si telemeaua.

“Care dintre mancaruri e din tara ta?”, ma intreaba cineva. Sunt putin confuza. Mereu, in dialogul cu un localnic, prima intrebare vine in olandeza, eu ma scuz ca nu inteleg, dupa care vine varianta in engleza. Ruben a optat direct pentru engleza. A crezut ca sunt din Polonia din cauza parului blond si a ochilor verzi. Zambesc. Aceleasi trasaturi ma fac sa ma pierd zi de zi in multimea olandeza. Ruben e aici la invitatia unor olandezi care au cunostinte din Europa Centrala. In felul asta au ajuns la petrecere multi dintre cei prezenti. Nu vrea sa vorbeasca despre PVV, in schimb e interesat sa stie daca muzica mi se pare buna, daca mancarea e facuta dupa reteta potrivita. Un  alt olandez e curios daca ar trebui sa danseze intr-un anume fel pe ritmurile balcanice si pentru ca raspunsul meu nu il multumeste decide sa stea cu ochii pe un sarb.

Nu as putea spune cati dintre cei de aici sunt olandezi si cati din Europa Centrala si de Est. Cert e ca cei dintai fac tot posibilul sa cunoasca cat mai multi straini. Ma gandesc pentru o secunda ca, poate, Arja s-a inselat. Petrecerea nu e organizata pentru a arata cat de calzi si prietenosi sunt est-europenii, ci pentru a le demonstra acestora ca olandezii pot face fata unui pahar de rachiu sau vodka, ca pot gati sarmale la fel de bine ca ei, ca pot canta melodii balcanice. E felul lor de a demostra ca olandezii nu sunt cei din PVV, asa cum noi incercam sa le spunem ca nu suntem hoti.

Scepticii vor spune ca nu e timpul pentru un asemenea tratament: nu au ajuns, inca, romanii in Olanda! Le spun ca au ajuns si ca in randul politistilor din Amsterdam exista asa zisa metoda romaneasca de a fura. (Eticheta a fost pusa dupa cateva spargeri in care hotii au patruns prin efractie gaurind usi sau ferestre si folosind diferite dispozitive, introduse in gauri, pentru a rasuci clantele acestora). E, mai degraba, o petrecere tarzie de bun-venit in care gazdele nu te asteapta cu biterballen sau herring (aperitive locale), ci cu rachiu si sarmale. Iar privirile nostalgice ale polonezilor si bulgarilor veniti din Rotterdam, special pentru petrecere, sunt confirmarea definitiva ca au facut organizatorii au facut treaba buna.

Inainte sa plec spre Amsterdam, domnul responsabil cu garderoba imi spune incantat ca in vara merge in Brasov la o nunta. E prima lui vizita in Romania. Intamplarea face sa fiu chiar din Brasov, asa ca mai zabovesc cateva minute la taclale, oferind indicatii turistice. Cand sa plec, insa, intrebarea cade ca un traznet: „Care e treaba cu initiativa europarlamentarului roman?”. E randul meu sa plec capul, rusinata, si sa ma pregatesc sa spun o poveste.

Corespondenta din Amsterdam si Utrecht