Cum se traieste, cum se moare in spitalele Romaniei

De foarte mult timp medicina romaneasca e o lupta pentru supravietuire. E un adevar pe care il stim de ani si ani de zile. Nu-l descoperim cand Catalin Tolontan scrie ca o parte din ranitii de la Colectiv au murit din cauza infectiilor intraspitalicesti. Sau il descoperim, dar cu aferenta ipocrizie.

0

In urma cu doi ani de zile, ministrul de atunci al Sanatatii mergea intr-o vizita “de lucru” la Spitalul Judetean Ploiesti. Pentru cele noua minute petrecute de ministru in unitatea medicala, administratia spitalului se pregatise ca pe vremea lui Ceausescu – vopsise adica gardul ca sa acopere realitatile dezastruoase din interior.

Ce s-a facut atunci:

– la modulul de pediatrie, pentru a bifa indeplinirea unor criterii, s-au internat copiii salariatilor spitalului. Au fost pusi acolo, in paturi, sa se prefaca bolnavi. In sectie nu era niciun copil spitalizat si asta “n-ar fi dat bine”.

– din sala de ginecologie s-au evacuat diodele si tranzistorii, “ca sa vada ministrul sala de nasteri”. Acolo isi tinea staff-ul tehnic sculele, langa un aparat de anestezie defect.

– la masa de pranz s-au servit doua chiftele mari, cat palma, de si-au facut cruce si bucataresele, dupa ce ani de zile gatisera si servisera doar copane de pui.

Realitatea ce se dorea ascunsa era ca in spitalul respectiv se foloseau plase de polipropilena si bisturie resterilizate, in conditiile in care astfel de materiale sunt de unica folosinta. Chirurgii se spalau inainte de operatie cu bureti expirati din 2005. Pana si tomografiile se faceau fara substanta de contrast, iar laparoscoapele pierdeau dioxid de carbon precum ranitii sange pe campul de lupta.

Pentru ca de multi, de foarte multi ani medicina romaneasca chiar asta e – o lupta pentru supravietuire. Si nu-i doar lupta medicilor si a personalului sanitar, e si lupta pacientilor, care trebuie sa supravietuiasca nu doar bolii, ci si tratamentului in unitati spitalicesti.

E un adevar pe care, de fapt, il stim de ani si ani de zile. Nu-l descoperim acum, cand Catalin Tolontan scrie ca o parte din victimele de la Colectiv au murit din cauza infectiilor intraspitalicesti.

Acest adevar devine doar mai evident, desi nici macar n-ar trebui sa fie asa. Toate lucrurile acestea sunt valabile de mult timp si-n tot timpul acesta cine stie cati oameni au murit in Romania pentru ca boala i-a condamnat sa se interneze intr-un spital? Nimeni nu poate raspunde.

Doctorul Dan Oprea de la Spitalul Judetean Prahova ni s-a confesat in 2013 cu o parte din realitatile expuse mai sus. Subfinantarea sistemului medical n-a fost, insa, niciodata o chestiune lipsita de concretete. Am vazut-o, ba chiar am simtit-o pe pielea noastra. Toti.

 

Recent, ca reactie la interviul cu Dan Oprea pe care l-am republicat pe contul de Facebook al Dela0.ro, o cititoare l-a distribuit cu urmatorul mesaj:
“Mi-aduc aminte si de covorul rosu, si de neputinta care m-a cuprins imediat dupa revolta de prim moment. Am facut bascalie cu colegele, imaginandu-mi cum ar fi sa-l rapim pe domnul Arafat si sa-i aratam, sa-i explicam noi ce si cum in spitalul ala…dupa care, gand: ‘dar ochiul profesionist chiar se lasa pacalit asa usor de un covor rosu?’ Suntem toti complici. Asta e realitatea. Fiecare in masura in care ar fi putut face ceva si nu a facut, spune ceva si nu a spus, delimita de turma, dar alegand sa ramana oaie. Un lant al slabiciunilor.”
Cititoarea lucra la vremea respectiva in Spitalul Judetean Ploiesti si asistase la vizita de 9 minute a ministrului.

 

Poate ca nu suntem, totusi, departe de diagnosticul pus de chirurgul Oprea din Ploiesti in 2013: “Traim intr-o minciuna. Si minciuna asta se face tot mai mare de la an la an si cand o sa ne trezim o sa vedem ca nu mai avem nimic al nostru – nici ca popor, nici ca nimic.”

Ce nu poata lasa in urma Oana Dan

  • Cum sa fii fericit in cativa pasi

Desigur ca lista e empirica si poate fi usor ridiculizata, dar asta nu ii stirbeste cu nimic farmecul. Poate suna cam hipsteresti unele sugestii, dar cateva dintre ele sunt demne de urmat. Ma refer la cele cu miscarea, meditatia, ignorarea surselor de energie negativa, detasarea de prostiile unui loc de munca si, mai ales, petrecerea de timp cu cei dragi. Dar mai bine cititi si voi lista si vedeti ce vi se potriveste.
  • De ce nu esti mai productiv?

E probabil una dintre noile boli, induse de tehnologie, de multitasking, de asteptarile prea mari pe care ni le setam singuri aiurea si de listele foarte lungi cu lucruri de facut.Cum ce? Hiperproductivitatea? Sau, ma rog, intentia ei. Ideea e ca pentru a fi cu adevarat productivi e important sa va detasati un pic si sa tineti cont si de acest text.

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

Reuniunea, de Anne Enright
  • O alta carte

Manual de caligrafie si pictura, de Jose Saramago
  • Un spectacol de teatru

“Casting”, intr-un spatiu teatral neconventional, pe Coltei 23, la etajul 8. Cautati pe net. Regizor: Alex Nagy
  • Un film

“In adancul marii”, la cinema, la mall
  • Un articol

  • Un ziar

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Cercul

O mai tineti minte pe Maria Ion? E femeia de serviciu moarta in incendiul de la Colectiv. Lucra la negru, cu ziua, ca sa-si intretina cei 5 copii. Stateau toti in chirie. Dupa Colectiv, Primaria Capitalei a zis ca le va rezolva problema locativa, repartizandu-le o locuinta. Au venit televiziunile, operatorii si-au pornit camerele, oficialitatile au zambit, copiii au plans – le murise mama, dar primisera macar o casa.

Cand s-au inchis camerele TV, si zambetele s-au schimonosit pe figuri. Copiii n-au mai primit casa – rudele lor sustin ca oricum in blocul respectiv, aflat la periferia Bucurestiului, nu era de trait, pentru ca lipseau caldura, gazele, apa calda. Strict formal, insa, locuinta nu le-a mai fost data pentru ca urmasii Mariei Ion nu au acte.

Nu au, adica, buletine, identitate, ceva care sa-i faca vizibili statului roman, un stat ce tine evidenta cetatenilor sai dupa principiul locului de domiciliu. N-ai locuinta, insa, nu primesti acte – si neavand acte, nu primesti locuinta.

Cam asta e cercul care inchide existentele a zeci de mii de romani. Poate il vedem acum mai bine, dupa Colectiv, caci incendiul de acolo pare sa ne fi luminat atatea si atatea perspective asupra felurilor in care se traieste si se moare in Romania. E ironie in aceasta ultima fraza, dar e si adevarul.

Copiii Mariei Ion nu sunt nici pe departe o categorie singulara. Peste 150.000 de romani sunt lipsiti de acte de identitate – iar statistica e “blanda” cu realitatea, caci ii include doar pe cei cu varsta de peste 14 ani. Nici copiii acestor romani nu primesc in vreun fel acte. “Fara acte” inseamna ca oamenii sunt captivi – nu pot invata carte, nu se pot angaja, nu pot pleca din tara. Sunt o specie condamnata.

Despre existenta acestor oameni invizibili, care adunati la un loc ar popula un oras cat Sibiul, a scris Andrei Craciun intr-un mega-dosar de presa, publicat recent pe Dela0.ro E intitulat, cumva sugestiv, Mizerabilii 2015.

Aveti o ora in aceasta dupa-amiaza sa cititi despre ei? Sunt aici.

Oamenii acestia existau si inainte de Colectiv, vor exista si dupa. Si vor continua probabil sa spere in gratia divina. A oamenilor se lasa inca asteptata. E abia inceput de decembrie, 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.