Cum se uita ziua care nu se uita

Intr-o saptamana in care Dinu Patriciu s-a stins la Londra, Traian Basescu a propulsat-o in cursa prezidentiala pe Elena Udrea, iar Adrian Nastase a iesit din inchisoare, comemorarea celor 70 de ani asezati peste 23 august 1944 ramane evenimentul fundamental. Unul care provoaca, inca, dispute si amnezii.

0

A fost o saptamana ciudata, incalcita, cum n-au fost multe in ultimii ani, cu firele invizibile ale intamplarilor legandu-se unele de altele, intr-un paienjenis care ar putea, de unul singur, sa dea imaginea intreaga a Romaniei de astazi.

Dinu Patriciu s-a stins la o clinica din Londra, unde se refugiase in ultima perioada din calea datoriilor si a tuturor esecurilor sale recente, lasand totusi in urma o serie de intrebari incomode pentru toti.

La Bucuresti, presedintele Traian Basescu a lansat-o pe Elena Udrea in cursa pentru Palatul Cotroceni, neratand si prilejul de a se mai razboi o data cu “lichelele” din presa – una din marcile pregnante ale mostenirii sale.

In fine, fostul premier Adrian Nastase a iesit din penitenciar, dupa ce tribunalul a decis eliberarea conditionata, considerand ca inculpatul si-a ispasit pedeapsa primita in dosarele in care a fost condamnat. La iesire, Nastase a oferit un recital de El Insusi, interpretand rolul celui caruia i se datoreaza ceva, orice.

Luat separat, fiecare dintre aceste evenimente are propria poveste despre marire, decadere si ce ramane in urma lor. Luate impreuna, insa, disparitia lui Patriciu, testamentul lui Basescu si prezentul lui Nastase vorbesc despre un tip de mostenire publica pe care, cumva, va trebui s-o administram toti.

Si ce ciudat si paradoxal ca toate acestea sa se intample exact in saptamana care a marcat trecerea a 70 de ani de la momentul 23 august 1944, cand Romania a intors armele impotriva Germaniei naziste, intr-unul din cele mai controversate momente ale istoriei recente. Vazut dinspre astazi, actul de atunci sta la granita dintre fascismul romanesc si comunismul national – e o granita deloc blanda pentru o zi care a consfintit, in esenta, o decizie corecta, anume despartirea de dictatura maresalului Antonescu si sprijinirea eforturilor de infrangere a nazismului.

Incarcat de mitologiile comunismului, 23 august si-a pierdut pe drum semnificatia, punand intr-o paranteza de amnezie istorica si motivul fundamental pentru care s-a produs. Pentru cei care uita sau nu stiu – pana pe 22 august 1944, Romania fusese o tara care operase vreme de patru ani in baza unor criterii de segregare etnica, sfarsind in politici genocidare si Holocaust. Efectele se fac simtite pana astazi.

Cu gandul la toate acestea, dar mai ales la ce inseamna suma lor pentru Romania, iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Un text

AICI.

  • Un articol

AICI.

  • Un serial

AICI.

  • O melodie

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Cartea “pururi tanar, infasurat in pixeli” de Mircea Cartarescu

In special pentru textul “Plictis si nostalgie”.

  • Orasul Efes din Turcia

Pentru ca arata ca omul era candva, demult, o specie oarecum tolerabila.

  • Acest articol de Tolontan

Pentru ca e just si mai ales pentru ce spune despre Ioanitoaia.

  • Cartea “Baricadele”

Pentru ca e totusi a mea si pentru ca, daca nu epuizez tirajul, volumul II o sa ramana pururi tanar, infasurat in pixeli, in hardul personal. Comandati, cu incredere, AICI.

  • Justitia romana

Gasesc felul in care Justitia “isi face treaba” tarziu, incomplet si foarte departe de ceea ce, nu in drept, dar in viata, s-ar putea numi “a face dreptate”. Felul in care intra si ies din puscarie cei care au jefuit tara aceasta in ultimul sfert de secol nu e datator de sperante. E mai degraba un sfarsit decat un inceput. Sau, mai concret, e inceputul prea timid al unei normalitati prea amanate ca sa mai poata, in fond, schimba ceva fundamental.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Pe Marte

Se pleaca in 2024. Biletul e doar dus, iar conditiile de la fata locului nu-s cele mai prietenoase, de la chestiunile imobiliare – o capsula de 40 de metri patrati – pana la cele personale. Un reportaj interesant despre „primii martieni” si ceea ce ar putea fi cel mai mare reality show din istoria umanitatii, AICI.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.