In urma cu un deceniu pe continentul acesta pe care il consideram purtatorul de stindard al civilizatiei moderne inca se traia cu optimism feroce. Poate nejustificat – pana la urma toate semintele dezordinii de astazi erau sadite inca de atunci.
Si totusi, criza economica nu se pravalise peste o Europa marcata de profunde disparitati. Si de aceea disparitatile se vedeau intr-o lumina mai blanda, ba chiar ceva mai toleranta, mai impacata cu ideea ca orice decalaj, pana la urma, poate fi recuperat si anulat.
Astazi, zece ani mai tarziu, vechiul optimism s-a facut ferfenita, iar pe ruinele sale s-a ridicat o neincredere sumbra. Nu doar in ziua de maine, ci si in ziua de ieri si in toate lucrurile bune pe care le credeam deja castigate.
Criza euro, Ucraina, Grecia, atentatele succesive din Franta, criza refugiatilor, operatiunea Brexit, Turcia acum – toate sunt semne recente ale aceluiasi fenomen unic: transformarea imprevizibilului in fapt banal, cotidian, numai bun de indexat pe lista tot mai lunga, mai rece si mai seaca a dezastrelor de zi cu zi.
Parem ca traversam o lume aflata in pragul dizolvarii. Iar bulgarele s-a facut atat de mare incat nici macar sarcina opririi rostogolirii sale accelerate nu si-o mai asuma cu adevarat nimeni. Ce va urma nimeni nu stie nici macar pentru ziua de maine. Anul viitor este deja intr-o zona a prognozei pe care am numi-o mai degraba loterie.
Unde e Romania in tot acest peisaj? Peste tot si nicaieri. De sustras nu ne putem sustrage. De influentat nu prea putem influenta. In general, ca si in alte dati in istorie, suportam consecintele. Iar consecintele, ca de fiecare data, vor veni.
Vor veni in chestiunea Brexit, de pilda – dar ce bine ca-l avem pe Dan Mihalache ambasador la Londra ca sa protejeze interesele comunitatilor romanesti de acolo.
Sau in chestiunea Turcia – dar ce bine ca-l avem pe Victor Ponta in relatii amicale cu Recep Erdogan ca sa asigure echilibrul geopolitic al regiunii.
Sau in toate chestiunile mai sus mentionate – dar ce bine ca-l avem pe Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni ca sa mai silabiseasca o platitudine salvatoare, vizionara, indispensabila.
Macar aici nu mai e nicio loterie: avem trase, din start, toate lozurile necastigatoare.
Mai sunt multe de zis si multe de scris. Dar poate si un sambure de speranta de scos dintre ruinele pe care s-a ridicat neincrederea. Speranta aceea este credinta ca linia subtire care separa binele de rau nu este in zadar, iar pentru pastrarea ei, cu toate nuantele care fac mereu preferabila o tusa subtila uneia grosolane, merita luptat.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Un film
In original intitulat “Das leben der anderen”, in traducere “Vietile altora”, filmul din 2006 spune povestea unui agent secret, in Germania redegista, si a unui filaj care ii va schimba viata radical si il va invata ce inseamna bunatatea si iubirea. Mai multe detalii AICI.
-
O carte
“Orizontul” de Patrick Modiano, care trateaza aceeasi tema – clasica pentru francez – a pierderii identitatii.
-
Cine e Fethullah Gulen
L-ati auzit probabil pe Erdogan mentionand numele “dusmanului” sau, un anume Fethullah Gulen, care locuieste in SUA si pe care il banuieste ca se afla in spatele tentativei de puci. Cine este Gulen si cum traieste el, descoperiti AICI si AICI.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un film, nou, la cinema
Money Maker. Nu e cine stie ce, dar macar e cu alde George Clooney si Julia Roberts.
-
Un film clasic, frumos
Postasul. Il Postino. Din 1994. Minunat.
-
O carte
Cartea secreta a Fridei Kahlo, de F.G. Haghenbeck
-
Coasta
Un hit, cum ar veni.
-
Deznadejdea adusa de cei 33 de ani personali
AICI.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Omul care a inventat mitul Trump
…iar acum regreta amarnic, AICI.
