Dan Voiculescu a fost trimis saptamana trecuta in spatele gratiilor, printr-o sentinta definitiva a justitiei romane care a consfintit natura frauduloasa a privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare si l-a pus pe mogulul Antenelor in fruntea grupului care a orchestrat-o.
Oarecum de asteptat, avand in vedere prezenta extrem de controversata a personajului in spatiul public, condamnarii i-au urmat fie uralele, fie jelaniile. Pentru tabere, regula de trei simpla s-a instituit rapid: bucurosii au decretat ca sentinta se va inmulti proportional, in bine; indureratii, din contra, ca se va intoarce impotriva noastra, a tuturor, caci „procesului politic Voiculescu” ii vor urma cine-stie-cate „procese politice Xulescu”.
Sigur ca nici binele, nici raul nu functioneaza dupa fanteziile matematice ale celor convinsi ca toate lucrurile nu sunt decat un mars – justitiar, dictatorial, nici nu conteaza etichetele – de la A la B.
Gasiti in Recomandarile noastre doua raportari la cazul Voiculescu – ambele vorbesc despre cum viata reala e, totusi, ceva mai complicata decat existentele decretate de aplicarea regulii de trei simple.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Doua documentare de (re)vazut
„Cold waves. Razboi pe calea undelor” si „Kapitalism, reteta noastra secreta”, amandoua regizate de Alexandru Solomon.
-
De vizitat
Am fost in weekend la Festivalul de Film Istoric de la Rasnov, context in care am cercetat zona in sus si in jos, intr-o cautare vorace de peisaje si creste pe care cade cea mai blanda lumina, care vara e posibila numai la munte, in aerul rarefiat si mereu incetosat. Daca ati ratat anul acesta festivalul, se va tine din nou la inceput de august, anul viitor. Pana atunci, insa, va recomand sa nu ratati Rasnovul.
-
Un film experiment
Pentru aceia dintre voi care gusta experimentele, am o recomandare: „Upstream color”, regizat si scris de Shane Carruth, un personaj cunoscut consumatorilor de filme indie. Nu vreau sa dau vreun „spoiler”, va zic doar ca daca ajungeti sa urmariti deja jumatate din film si n-ati inteles nimic, nu-i o problema, luati mobilul, cautati informatii si o sa gasesti bloguri de cinefili care demanteleaza povestea si o pun in context. Povestea e actuala, iar filmul e foarte bine realizat.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Circuitul securistului in natura
Nu m-am putut bucura de condamnarea lui Dan Voiculescu. N-am desfacut si eu o sampanie, ca tot omul de facebook, n-am jubilat, n-am iesit in Piata, la Universitate, n-am crezut ca, gata!, avem Justitie, ca s-a facut dreptate, n-am plans, dar nici nu m-am tavalit in chinuri, n-am murit de foame in sant, basist imputit cum as putea fi, in logica aceea stupida de “cine nu-l uraste pe Basescu inaintea oricarei alte fiinte nu e om”.
Cred in continuare ca Justitia in Romania nu e cu nimic mai buna decat oricare alt domeniu din minunata noastra tara – decat Agricultura, sa zicem. Avem condamanari sporadice, circumstantiale, cum avem si recolte de grau in virtutea vointei bunului Dumnezeu. Nu ma pot – vai! – inchina la icoanele DNA.
Caci, inclinat spre realism, in chestiunile relatiilor internationale (Morgenthau, netrebnicul!), cum si in chestiunile relatiilor interumane, gasesc in condamnarea tarzie a lui Dan Voiculescu semnul unui esec integral, un pumn de tarana peste un cadavru mort de decenii. Nu cred ca s-a implinit acum Revolutia (hai, ma, ce dracu’, serios?!), nu cred ca a fost evacuat raul integral, nu am ce sa fac cu inca un proces de tip Ceausescu.
M-ar interesa solutii, proiecte, planuri pe macar zece ani, conturarea unui inceput de coerenta. Ce facem cu economia? Ce facem cu asistatii – cum oprim cresterea numarului lor? Ce facem cu generatia de analfabeti care va creste si va stapani pamantul si va avea drept de vot? Ce facem cu ruralul romanesc? Ce facem cu tiganii abandonati? Ce facem cu starea de facto din Oltenia (uitati-va pe statistici!)? Ce facem cu exodul creierelor, putine, cate sunt? Ce facem cu sistemul de educatie? Ce facem cu abandonul scolar? Ce facem cu sistemul de santate? Ce facem cu sistemul de pensii? Ce facem cu impostorii – de sus pana jos? Ce facem cu cultura?
Ce facem cu imaginea astea de ciorditori in zdrente pe care o avem din Vest pana in Est si din Nord pana in Sud, de fantome din secolele trecute? Ce ne facem ca daca ar disparea Romania de pe harta, in destule inimi de pe continent s-ar aprinde focuri de artificii? Asta, da, m-ar interesa.
As fi preferat o sentinta care sa nu fie ovationata de oameni urcati, ca gibonii, prin copaci, cum frumos remarca un ziarist din provincie, o sentinta curata, data de un complet care sa fie rasfatat de presa cu stricte relatari obiective. Dar, nu. Suntem intr-o jungla a opiniilor radicale, intr-un spatiu public otravit ani de zile, infestat de fecalele unor ganditori cu priza la analfabeti.
Si de ce sa nu fie Gadea mantuitorul coborat pe pamantul deriziunii, minciunii, imposturii si manipularii? De ce sa nu fie Gadea presedinte? De ce sa nu fie Liviu Dragnea sau chiar Victor Ponta, marunt hot de doctorate, premier? Ce ne-ar putea impiedica? Ce ne impiedica? Votantii educati? Hai sa fim seriosi. Hai sa citam din protestatarii de la plimbarea de duminica: “Esii afara javra ordinara!”.
In orice ecuatie electorala, saracitii, furatii, indobitocitii, adulatorii de Mircea Badea sunt mai multi. Romania e, insa, o colonie a unor interese. Lupta acestor interese e singura care conteaza. Ea va decide si la toamna.
As fi preferat, zic, o oaza de normalitate, in care sa constat, pe larg, dar atat, ca omul de afaceri a fost condamnat la zece ani de inchisoare, din care va efectua nici jumatate, ca statul isi recuperaza din banii furati de omul de afaceri.
Si ce va face statul cu ei? O sa avem scoli de zeci de milioane de euro? O sa ne invete elevii ca-n Finlanda? O sa avem spitale? O sa avem strictul necesar sa nu ne mai manance sobolanii de vii pe patul de spital? O sa ne indepartam de Africa subsahariana, acolo unde evident ne indreptam? O sa avem, o Doamne!, autostrazi sau chiar flota? O sa avem de n-o sa putem sa le ducem, fireste.
Constat de aceea in condamnarea lui Dan Voiculescu un oarecare circuit al securistului in natura. Securistul batran este inlocuit de securistii mai tineri care nemaivand economie de parazitat prefera sa mearga la sigur, la hotiile anterioare. Piesa e rotunda. Multimea e in delir, Securitatea merge mai departe. Nimic nu se pierde, totul se redistribuie. Am intrat, putin, asa, in Europa.
O sa ne impuscam in cap pe strazi de fericire ca am fost furati ca-n codru, iar acum banii se reintorc in circuit? Dar cine pune mana pe ei? Peste douazeci de ani vom saluta incarcerarea inutila a unui alt securist? Sunt atat de fericit sa-i tin, din banii mei, trei mese pe zi pe alde Nastase, pe alde Voiculescu! Cat de marunt putem gandi?
Mai bine am crea o societate si am hrani un caine de paza onest, nu o caricatura ca acum, de care nici sa razi nu-ti mai vine, ca la un scheci de Romica Tociu. Asta daca suntem in stare, fireste. Tot trecutul ne arata ca nu, nu prea suntem. Dar, lasa ba, ca merge si asa. Suntem eterni.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
O constatare dupa “procesul politic Voiculescu”
Condamnarea la inchisoare a lui Dan Voiculescu se face in contra directiei de astazi din cultura publica romaneasca. Nu mai suntem la 1868, cand Titu Maiorescu remarca discrepanta fundamentala dintre formele si fondurile noastre, dar chiar si in 2014 frazele acestea dau vioaie din coada:
„In aparenta, dupa statistica formelor din afara, romanii poseda astazi aproape intreaga civilizare occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune. Dar in realitate toate acestea sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar. Cultura claselor mai inalte este nula si fara valoare, si abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai adanc.”
Apelul la Maiorescu nu e cu totul izbavitor.
In tara conservatorului de tip vechi, cultura „poporului de jos” era o contra-pondere sanatoasa la „formele” inchipuite ale „claselor mai inalte”.
In tara conservatorului de tip nou, voiculesciano-umanist, abisul desparte „formele de afara” de „fondul” viciat, intors cu fundu-n sus, al celor care – vorba lui Dorin Tudoran – traiesc cu capul in jos, circula pe strada in maini, citesc cu paginile invers, respecta cu spatele si urasc din toata inima.
Intr-un astfel de spatiu, in functie de preferinte, poti nu doar sa cauti acul in carul cu fan, ci sa-l si gasesti, iar la final sa sustii ca a fost recuperat de fapt firul de fan din gramada de ace.
Condamnarea lui Dan Voiculescu si, mai departe, procesul de recuperare a prejudiciului produs prin privatizarea frauduloasa a ICA se fac impotriva premierului Romaniei, Victor Ponta. Numitul nu a gasit nimic de spus despre clarificarea juridica a unui jaf public, dar si-a gasit toate cuvintele vorbind despre „momentele dramatice prin care trec familiile celor condamnati”. „Antena 3 va fi aici”, promite pe facebook principalul favorit la alegerile prezidentiale din toamna, intr-un mesaj caruia ii dau like mai bine de 6500 de romani.
Condamnarea lui Dan Voiculescu se face impotriva actorului Mircea Diaconu si, cel mai probabil, impotriva celor 379582 de romani care l-au votat in mai la alegerile europarlamentare, considerandu-l alternativa „curata” la oferta partidelor politice.
Condamnarea lui Dan Voiculescu se face impotriva Luciei Hossu-Longin, autoarea „Memorialului durerii” pentru care memoria totalitara mai serveste astazi doar la etichetarea „noilor condamnati politic” in „procese demne de anii ’50” – Dan Voiculescu si Adrian Nastase.
Condamnarea lui Dan Voiculescu se face impotriva Ecaterinei Andronescu, a Gabrielei Firea, a lui Madalin Voicu, a lui Ioan Ghise si cine-mai-stie-cator parlamentari, membri ai corpului politic reprezentativ al natiunii romane.
Condamnarea lui Dan Voiculescu se face chiar impotriva romanilor indignati ca in douazeci de ani de democratie s-a tot furat in tara asta, dar dispusi sa vada jaful doar in dimensiunea sa sistemica, generalizatoare. O clasica operatiune de spalare de bani poate fi pentru acestia razbunarea politica a „dictatorului” Basescu. In aceeasi logica, si comunismul a fost o catastrofa coborata deasupra tuturor: o catastrofa are doar victime, nu si calai.
Dan Voiculescu sta, de fapt, deasupra noastra ca o fatalitate: dezinvoltura cu care fura unii e explicata doar de dezinvoltura cu care uita ceilalti.
