
Citim uneori despre cate o familie care lasa totul in urma si se muta departe de lumea dezlantuita. Ba in alba Siberie, ba in vreo padure tropicala unde se reia viata de la zero (sic!) si se reinvata sa se traiasca simplu si frumos, ca la inceputurile lumii.
Astfel de oameni care se rup de viata moderna, competitiva si stresanta aleg neimplicare, ies pe tusa, se detaseaza si ne spun noua, cei ramasi in cursa, de ce e important sa nu participi. Sa nu te inscrii in competitii, in partide si organizatii, in bresle, in biserici si in oricare alte forme de organizare ce inalta la rang de regula competitivitatea, dar si iluzia.
Noi ne mai permitem luxul de a nu participa, de a mai sta deoparte, de a fi niste simpli privitori la efortul zadarnic al celor din jur care, vorba lui Marin Sorescu, zilnic isi imbraca sufletele de pe umerase.
Iata de ce mai facem si liste cu recomandari.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Concertul
Joi, 6 martie, trupa Robin and the Backstabbers a cantat in clubul Control din Bucuresti. Trecand peste aglomeratie si caldura de nesuportat, concertul a fost foarte misto. Poate cel mai bun concert al unei trupe romanesti la care am fost vreodata. Daca ii prindeti in vreun concert, nu ii ratati: Robin e poet, are voce live, trupa improvizeaza pe alocuri, iar instrumentele sunt strunite cum trebuie. Si fanii sunt pe masura, ceea ce mi-a placut mult.
-
Video selfie
Amuzant. Foarte amuzant.
-
House of cards
Stiu, stiu, radeti! Am descoperit de-abia sambata noapte “House of Cards”, era sa nu mai fiu om, m-astepta o noapte de nesomn adica, in care planuiam sa devorez primul sezon al serialului. Noroc ca exista ratiune si barbati pe lume. Numai asa m-am putut opri dupa al patrulea episod din primul sezon. Dar voi aprofunda!
-
Ping-pong
Cand se-aduna prea mult stres, mai ales de-ala autoimpus (cea mai rea specie), recomand o partida de ping-pong. Dai in mingiuta aia pana ies toti dracii din cap si se trezesc muschii la viata. Ma credeti sau nu, si de la ping-pong de amatori poti face febra musculara!
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
O melodie de la James Blunt
AICI.
-
O carte de la Humanitas
AICI.
-
O carte de la Polirom
AICI.
-
O pelicula de la Nae Caranfil
AICI.
-
O investigatie de Ionut Stanescu
AICI.
-
O piesa de teatru de la Teatrelli
AICI.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Trei manifestari
1. Presedintele Basescu avertizeaza asa, din incheietura argumentului, ca navele rusesti de la Sevastopol pot fi in zece ore la frontiera Romaniei. Nu-mi dau seama daca i-a suflat chestia asta doamna Udrea, specialista in geopolitica Marii Negre, ori vreunul din generalii cu multe stele facuti in mandatul sau. Acum, eu nu stiu pentru ce naiba ar mai veni rusii, dar in caz de invazie ma rog ca administratia de ocupatie sa nu fie, totusi, romaneasca.
2. Povestea cu gratierea lui Gica Popescu e cea mai mare tampenie pe care am auzit-o in 2014. Chestia asta cu “a facut cinste tarii” miroase atat de tare a nationalism comunist, de ala pur si dur, incat poate fi in sine o metoda de a decide cine e frecventabil si cine nu.
Trec peste politicieni, care ar fi in stare sa inghita orice rahat pentru voturi. Dar daca esti ziarist, de pilda, si n-ai alta treaba decat sa faci compuneri de clasa a II-a cu Popescu care a adus cinste tarii, motiv suficient sa-i trecem cu vederea frauda fiscala, atunci pur si simplu devii necredibil indiferent de subiectul discutat.
De ce? Simplu: pentru ca habar nu ai ce inseamna “interes public”. Iar interesul public nu e daca Gica Popescu sta sau iese din inchisoare, ci daca un furt e urmat de consecinte penale indiferent de serviciile anterioare sau ulterioare aduse tarii.
Si daca privesti lucrurile in dimensiunea asta, atunci “cinstea facuta patriei” functioneaza exact in directie inversa: ea nu e circumstanta atenuanta, ci agravanta. Daca esti un simbol sportiv si un bun national si te-apuci de furat, brat la brat cu familia Becali, esti si mai de condamnat (moral, nu penal).
3. O doamna din TVR urla ca din gura de sarpe ca bratul lung al cenzurii a ajuns-o si ca jurnalistii-colegi ar face bine sa-i sara in ajutor, altfel riscand destine similare. Trec peste faptul ca produsul cenzurat al doamnei cu pricina – Monica Ghiurco – n-ar fi trebuit facut vreodata pe bani publici – nu in forma pe care a luat-o, cu o liota de “competente” istorice care ambaleaza frumos niste teze ridicole despre patriotismul Securitatii.
Trec si peste faptul ca directorul interimar al TVR, Stelian Tanase, ar fi trebuit sa opreasca documentarul doamnei de la difuzare daca nu era de acord cu produsul (si sunt suficiente lucruri nelalocul lor acolo), nu sa stopeze emisia in minutul 8. Asta a fost o prostie care ii da acum doamnei Ghiurco posibilitatea de a se prezenta ca victima.
Si pentru ca mie nu prea imi place chestia asta, si in ideea ca sunt oameni care citesc randurile de fata, fac un mic exercitiu de memorie: in vara anului 2012, pe cand lucram la site-ul de stiri al TVR, doamna Ghiurco a fost numita coordonator editorial, printr-o manevra de coltul mesei; prima decizie luata a fost curatarea primei pagini a site-ului de stirile politice si interzicerea realizarii de materiale politice proprii; stiti contextul: referendum de demitere a presedintelui Basescu, plagiatul premierului Ponta etc.; decizia doamnei n-a fost pusa in aplicare de niciun membru al redactiei; redactie care a mai supravietuit in forma de atunci maxim o luna de zile.
Mostenirea asta clandestina a activitatii de jurnalist a doamnei Ghiurco mi se pare importanta, acum cand riscam prin inactiune sa patim ceea ce unii dintre noi au patit deja tocmai prin actiunea victimei de astazi.