De ce e stire lansarea unei candidaturi la prezidentiale?

De ce e o stire lansarea unei candidaturi la alegerile prezidentiale? De ce e nevoie de un stadion, de-o scena sau de un mars prin oras? Libertatea lor de a defila aproape ca a devenit infernul nostru. Sau, altfel spus: strazi inchise, haos in trafic de doua weekend-uri, cafenele pline de sustinatori cu tricouri electorale, politisti nervosi, scurtaturi blocate si mult timp irosit.

Poate daca pseudo institutiile media n-ar face atata vacarm pe tema lansarilor pompoase, am resimti mai putin efectele? Dar si prezidentiabilii au jurnalistii lor (acoperiti sau nu), emisiunile la care sunt invitati permanenti si berariile unde ii asteapta maltul si carnatul.

Induram blocajele de tot felul, ne consolam ca macar e soare, dar ramanem prizonierii aceleiasi vechi dileme: cu cine naiba sa votam?

Pana gasiti un raspuns, va propunem niste recomandari.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

• Cronica pasarii-arc

Este probabil cea mai psihedelica dintre cartile lui Haruki Murakami, unul dintre autorii mei preferati, dupa cum stiti daca imi urmariti elucubratiile pe teme literare. Protagonistului ii pleaca motanul de acasa si asta e declicul. Apar doua cupluri de personaje bizare, o adolescenta labila, un detectiv – acelasi din 1Q84 – si uite asa se face trecerea dintr-o lume in alta, din prezent in trecut, dintr-o fantana secata in cea mai adanca apa. Totul pentru a debloca un flux si a reda lumii echilibrul, oricat de precar ar fi. O dementa totala, dar pe care v-o recomand din plin. Daca sunteti fani Murakami, veti regasi acelasi detalii: spaghetele, Cutty Sark, tigarile Seven Stars etc.

• O melodie

• O alta melodie

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

• Filmul “Soul Kitchen”

De evitat. O porcarie la care mai razi cand si cand, dar fundamental tot o porcarie.

• Filmul “Dans la cour”

O capodopera. Despre noi. Am scris si aici in ceea ce a fost ultimul meu articol din colaborarea cu site-ul de femei www.catchy.ro.

• Impostorii si drumul drept

Principalul motiv pentru care acest spatiu est populat de majoritari inapoiati cultural, social, economic, politic este nepasarea in fata imposturii. Cei mai multi se lasa calariti, ca niste ponei, pe nimic, de toata aceasta sleahta de impostori.

Iar cand unul iese din rand si ii arde cuvenitului impostor cuvenita palma peste ochi, potopul de flegme se abate inspre obrazul gresit – al celui care ridica glasul in fata nedreptatii.

Moral, Romania este un spatiu unde nu se poate trai decat cu pretul unei prea mari renuntari din sine. Mai exista Quijoti, exceptii, ei supravietuiesc miraculos si prea putin li se recunoaste decenta.

Ce valoare poate sa aiba adevarul intr-o societate bazata fundamental pe minciuni? In teorie, exista un rol terapeutic al adevarului. In practica, adevarul iti aduce foamea, deznadejdea si umilinta. O stiu prea bine, cunosc aceasta realitate in intimitate pentru ca intre aceste trei coordonate se desfasoara si viata mea. Sunt recunoscator ca mi s-au dat, pentru ca nu  fac decat sa-mi tot arate ca acesta e drumul drept, neprescurtat.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

• Invataturile mogulului Victor catre alter ego-ul sau, premierul Ponta

In dimineata zilei de 23 septembrie a anului 2014 primul ministru al Romaniei a rostit urmatoarele cuvinte de la pupitrul unei conferinte internationale dedicate libertatii presei:

“Sa pui o presiune fizica asupra unor institutii de media e un lucru care nu s-a mai intamplat in 25 de ani in Romania si cred ca este un lucru ingrijoratror. Jurnalistii nu trebuie sa serveasca niciun regim.”

Pentru ca, din ce in ce mai des, limba premierului Ponta necesita traducere in romana, iata o varianta mai aproape de sensul rostirii: “Ma ingrijoreaza faptul ca sediul Antenei 3 e in procedura de confiscare exact acum, cand imi arde mai tare buza prezidentiabila. Cred ca jurnalistii nu trebuie sa serveasca regimul Basescu”.

Pentru ca, din ce in ce mai des, si memoria premierului Ponta da rateuri sa incercam si o varianta mai aproape de vocatia, inclinatiile si reflexele personajului.

Intoarcem calendarele in 2004, in dimineata zilei de 1 martie, cand la sediul PSD din Soseaua Kiseleff partidul discuta chestiunile arzatoare ale zilei. Printre participanti – Victor Ponta, sef al Corpului de Control de la Palatul Victoria. Printre chestiunile arzatoare – independenta insuportabila si incontrolabila a presei.

Sa luam un pasaj din stenogramele sedintei desfasurate la acel inceput de primavara de-acum un deceniu:

“Adrian Nastase – Incercam o monitorizare si pe radiouri, sa vedem ce avem de facut. Trebuie sa vedem Radio 21. Nu am reusit inca sa-i clarificam statutul.

Ioan Mircea Pascu – Radio 21 face parte din vechea filiera

Adrian Nastase – Da, pentru ca ei au jumatate din actiuni, asa este. Nu stiu, hai sa clarificam lucrurile astea. Victor este acolo.

Ioan Mircea Pascu – 51%, 49% pentru noi

Adrian Nastase – Victor, la sfarsitul saptamanii vreau un raport in legatura cu situatia, cu actiunile, propuneri si asa mai departe.

Victor Ponta – Va dau raportul si acum.

Adrian Nastase – Da-mi deocamdata raportul si dupa aceea stabilim cum facem in continuare. Si Victor, vezi de ce au vandut licenta unor unguri radicali cei de la Radio 21.”

Inapoi in dimineata de septembrie din 2014. O varianta, asadar, mai aproape de reflexele democratice, degraba iubitoare de presa libera ale premierului Ponta: “Sa pui o presiune fizica pe institutii media nu s-a mai intamplat de 10 ani, de cand Adrian Nastase ma delega sa ma ocup de Radio 21, dupa posibilitatile si priceperea mea. E ingrijorator ca am pierdut atata timp. Cred ca jurnalistii nu trebuie sa serveasca regimul Basescu”.

Pentru cine nu isi mai aduce aminte, actionar majoritar al Radio 21 era in 2004 o fundatie intitulata Secolul XXI, al carei presedinte devenise in cursul anului 2003 chiar Victor Ponta. Mogulul de radio de atunci dadea raportul, in virtutea postului guvernamental, lui Adrian Nastase – situatia, actiunile, propunerile, tot.

Zece ani mai tarziu, vorba lui Nastase, Victor este inca acolo, gata sa se asigure ca jurnalistii nu servesc niciun alt regim, in afara de al sau.

• Fesul

Traind intr-o tara in care aspiratia continua a caporalilor e sa puna odata mana pe bastonul de maresal, n-avem proprietatea termenilor. Formal, asa, din varful buzelor, ii zicem conflict de interese. Asta e, insa, doar de ochii lumii: lectia romaneasca e ca interesele nu diverg niciodata. Conflictul lor e, de fapt, armonie in toata regula. Stiti ce zicea Dan Voiculescu pe vremea cand era prins, de catre CNSAS, cu mata Securitatii in sacul public? “Eram si eu obligat sa castig o paine”.

Tot asa, Victor Ponta si-a castigat o paine multilateral dospita, pe la inceputul anilor 2000: ba magistrat, ba agent guvernamental, ba executant pe linie de partid, ba studios al Dreptului sub bagheta stapanilor sai politici.

La fel, Robert Turcescu acum: ba ziarist, ba ofiter acoperit, ba mesager prezidential. De Traian Radu Ungureanu mai stiti? Semna si el editoriale in defunctul Cotidianul, dar era in acelasi timp pe statele de plata ale PDL-ului. Altii dau consultanta politica la toata lumea in ultimii zece ani, apoi fac presa de dreapta, de centru, de stanga – totul cat se poate de la vedere, ca sa nu mai fie batai de cap cu acoperirea.

Seful SIE n-are nici el absolut nicio problema in a-si da de pe o zi pe alta demisia si a se inscrie nonsalant in cursa prezidentiala; ba mai mult, Teodor Melescanu nici macar nu se sinchiseste sa explice cum e posibil sa scoti din joben 400.000 de semnaturi pentru validarea candidaturii. Si sincer, de ce ar avea vreo problema cand presedintele sistemului reformat, adica Traian Basescu, n-a stat pe ganduri in 2012 cand l-a numit premier pe fostul sef SIE Mihai Razvan Ungureanu?

Am tot ras zilele astea de discursul lui Turcescu de la B1, cand cu auto-deconspirarea, dar omul nu gresea cand isi soma privitorii sa se uite “in interiorul lor”. Cate incap sub aceeasi caciula in Romania? Toate – asa e la noi, ca-n bancul cu somalezii care intra intr-un autobuz.

Si-avem si-un semn al faptului ca intra chiar toate sub caciula: roditoarea coabitare a domnitorilor si boierilor romani cu Poarta otomana a lasat limbii o expresie – interesul poarta fesul. E o ironie, dar si un semn istoric in faptul ca simbolul puterii romanesti vreme de sute de ani a fost incununarea dintre fes si interes.