De ce se citesc cartile in singuratate

Cel mai important eveniment al saptamanii trecute – targul de carte Gaudeamus – a readus in prim-plan cartile si lectura, impingand la periferie campania electorala in curs, discutiile goale de la televizor si chiar finalul acesta de toamna, in trecerea sa muta spre clocotitoarea iarna.

0

Cartile se scriu in singuratate, dar impotriva ei, ne scrie, dintr-un deceniu trecut, Octavian Paler. Ii scriem inapoi: tot in singuratate se si citesc, dar nu ca remediu, ci pentru potentialul amplificator. Impotriva singuratatii, o stim de la Emil Cioran, nu se construieste si nu se lupta, doar se scrie si se citeste.

In lumea careia filosoful i-a scris de la Paris, definitiv, „n-am in ce sa cred pe acest Pamant”, singuratatea e inteleasa ca un simptom. Bineinteles, e prost inteleasa. Pana sa sfarseasca in depresie, singuratatea poate fi un extraordinar ferment launtric. E o stare a carei lipsa, nu prezenta!, indica patologicul.

Avem, asadar, un sfat la Recomandarile saptamanii: luati-va ragazul de a fi singuri, chiar si atunci cand toata lumea din jurul vostru conspira impotriva acestei stari. Ingaduiti-va tacerea, nu va menajati tristetile, mai calcati din cand in cand pe cararile neatinse nici macar de lumini crepusculare.

Si pentru ca targul de carte tocmai s-a incheiat, vaduvit de orice breaking news si de etichetele lucioase ale senzationalului, opriti-va putin si asupra cartilor. Simtiti-le singuratatea, nu vor ramane datoare. Vorba poetului Florin Iaru, unele volume sunt atat de subtiri incat poti sa-ti tai venele cu ele.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Vlad Moldovan

E cel mai bun poet din generatia mea, dupa cum a decretat Dan Sociu recent.  Am cumparat de la Targul Gaudeamus volumul „Dispars”, aparut anul acesta la Editura Cartea Romaneasca. L-am citit prima data vineri noaptea, la cateva ore dupa ce l-am cumparat. Primele poezii nu mi-au placut, mi s-au parut grele, incalcite, trebuia sa recitesc de cateva ori unele versuri, desi cuvintele erau dintre cele mai simple. Pe urma am inceput sa prind gustul randurilor poetului hermeneut. Si sa ii inteleg jocul.

Spre deosebire de ceilalti poeti ai generatiei sale, Vlad Moldovan (31 de ani) este un poet elevat, filosof, hermeneut, prinde cuvintele in versuri si se joaca cu ele cum are chef. Urmeaza in curand un interviu cu el pe dela0.ro, in care veti afla cum vede dragostea, de ce e politica falsa si cum e viata cand poezia devine un modus vivendi.

Pana atunci, una dintre poeziile mele preferate:

Din cand in cand
si nesilit de nimeni
straluce iadul toamna
sub palid frunzis.

Sa-mi frang o glezna
si pe bordura sa ma asez
dar nu invins
caci booya – am un sarpe.

Fara capat sarpe printre pietre
scapa in apa
lasandu-ma cu palma goala
si stropi pe obraz.

Atunci am avut minte
sa ma iau dupa el
sa bag capul
si sa sorb o gura de nisip
cu puiet de la mal.

A mouthfull
sa ma-ndestul.

  • David Whyte

Jumatate irlandez, cetatean al Marii Britanii si al Statelor Unite deoptriva, casatorit cu o canadianca, poet, jumatate corporatist, spirit pragmatic si oximoronic. Cam asa ar fi un inceput de portret al poetului David Whyte, unul dintre cei mai populari autori de distihuri din SUA. Am vazut recent o prezentare in care le vorbeste unor corporatisti despre asumarea identitatii si despre mariajul cu un job. Whyte crede ca poezia e una dintre solutiile de salvare a eului corporatist.

E de cercetat si de citit acest bard contemporan care crede ca cel mai important aspect al relatiei cu sinele este propria seductie…in tacere.

Iata si poezia care m-a cucerit pe mine:

There is a faith in loving fiercely
the one who is rightfully yours,
especially if you have
waited years and especially

if part of you never believed
you could deserve this
loved and beckoning hand
held out to you this way.

I am thinking of faith now
and the testaments of loneliness
and what we feel we are
worthy of in this world.

Years ago in the Hebrides
I remember an old man
who walked every morning
on the grey stones
to the shore of the baying seals,

who would press his hat
to his chest in the blustering
salt wind and say his prayer
to the turbulent Jesus
hidden in the water,

and I think of the story
of the storm and everyone
waking and seeing
the distant
yet familiar figure
far across the water
calling to them,

and how we are all
preparing for that
abrupt waking,
and that calling,
and that moment
we have to say yes,
except it will
not come so grandly,
so Biblically,
but more subtly
and intimately in the face
of the one you know
you have to love,

so that when we finally step out of the boat
toward them, we find
everything holds
us, and confirms
our courage, and if you wanted
to drown you could,

but you don’t

because finally
after all the struggle
and all the years,
you don’t want to any more,
you’ve simply had enough
of drowning
and you want to live and you
want to love and you will
walk across any territory
and any darkness,
however fluid and however
dangerous, to take the
one hand you know
belongs in yours.

 

Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun

  • Spuma zilelor

Cartea lui Boris Vian din 1947 este , cred, cea mai frumoasa istorie de iubire, mai ales daca esti foarte tanar si visezi inca foarte departe. E bine sa o citesti la 15 ani, dar e si tragic sa o recitesti la 30, cum fac eu acum. Te obliga la un bilant despre toata inocenta care s-a pierdut. In noi nu mai cresc nuferi, ci tumori. Viata. Si moartea ce va sa vie.

  • Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati in URSS. Marturii

Salut cu entuziasm aparitia acestui nou volum semnat de  Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai si Ilarion Tiu. Cartea a aparut la Editura “Cetatea de Scaun”. Marturiile cuprinse aici sunt fundamentale.

  • Presa

Viitorul  e fast-food, stiri iuti, fara de sens, si de aceea il voi refuza preferand, ca si pana acum,  restaurantele de lux, folosind ingredientele vechi, fara  de care nu exista decat E-uri si iluzii.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

Volumul cu titlul acesta pe coperta, scris de istoricul Lucian Boia, a fost cel mai bine vandut produs publicistic la Gaudeamus. In definitiv, asta si este: un invelis de doua coperti care gazduiesc niste file clasificate numeric, ierarhizate narativ si livrate publicului pentru a explica o bucatica de realitate sau fantastic. Boia nu face altceva, desi lucrarea sa e una istorica: pune cap la cap cateva evidente cronologice pentru a identifica sursele durabile ale inapoierii din spatiul romanesc.

De data asta, insa, nu e vorba despre putinii kilometri de autostrada, despre precaritatea infrastructurii industriale ori despre resursele firave de administratori si administratie. E vorba, mai mult, despre fire. Si despre firi. Primele ne leaga fedeles de un trecut care – ma vor acuza putinii cititori fideli ca abuzez de expresia asta – nu mai trece. Cu ultimele construim – de cele mai multe ori prost – viitorul. Ambele sunt ale noastre, desi ne gandim de foarte putine ori la ele ca fiindu-ne in posesie.

Nici firele, nici firile nu sunt la indemana. Nu le vedem. Nu le putem atinge. E si mai greu sa le modificam acordurile parca predestinate. Daca vreti sa intelegeti de ce nu sunt, de fapt, asa si care sunt motivele aflate la baza diferitelor feluri contra-productive ale fiintei romanesti contemporane, cititi-l pe Lucian Boia. E loc aici si de un teaser: un interviu special cu istoricul va fi publicat curand de Dela0.ro.

  • Repere morale

Prietenii de pe Facebook au citit deja randurile astea. Le fac loc si aici, menajandu-mi astfel iluzia ca nu ma citesc doar prietenii.

In urma cu 3 ani si 6 zile, Crin Antonescu ii pronunta cu entuziasm numele, raspunzand unei intrebari care ii solicita sa divulge reperul sau moral. Duminica, ultima zi de Gaudeamus, 3 si ceva dupa-amiaza. Ma uit indelung dupa prezidentiabilul USL, prins fiind in multimea stransa la standul Polirom sa asiste la debutul publicistic al reperului moral. Nu il zaresc nicaieri pe domnul Antonescu. Imposibil sa se fi ratacit la Humanitas, imi zic, unde Plesu, Tismaneanu si Patapievici trimit zeci de ocheade peste muchiile rafturilor.

Ma ridic pe varfuri, poate e sufocat!, daca e calcat in picioare de tinerele abia pasind peste pragul majoratului, definitiv prinse in mrejele pop-sensibile ale reperului? Nu este. Oamenii cauta explicatii prin volume, incercand sa inteleaga o parte din motivele pentru care Romania este aici si asa. Desigur, raspunsurile sunt in libertate, printre noi.

Iata, de pilda, cum – intre 2009 si 2012 – reperul moral Tudor Chirila a ajuns prozator, iar admiratorul prezidentiabil, speranta de mai bine la Traian Basescu, dezamagit probabil de intarzierea cu care modelul sau etic a capatat anvergura literara, si-a ales un alt etalon, prolific in scris inca inainte de 1989, sub pseudonimul Felix.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.