De doua mii de ani. Despre arhitectura frumusetii

Nu este o revelatie, este un fapt si trebuie scris: cartile au destin, ca oamenii. Nedrept destin  a avut „De doua mii de ani”! – tot mai sigur cea mai buna carte a lui Mihail Sebastian. Textul care urmeaza poate sa para ca este despre Nae Ionescu, antisemitism, Interbelic si evrei, dar nu este. Este despre singuratate, personajele secundare, cele care fac literatura, ca si viata, si tot mai mult este despre arhitectura frumusetii.

Cartea „De doua mii de ani” a fost, de la inceput, subjugata de prefata lui Nae Ionescu, privita intotdeauna ca un text despre evrei si atat, incarcat de patimi si captiv in ecuatii fara solutii. Cu adevarat nedrept destin, caci „De doua mii de ani” isi domina prefatatorul. Trista soarta, caci mai mult decat orice, aici avem literatura adevarata!

Am citit si am recitit randurile lui Nae Ionescu – sunt aspre, definitive si nu duc nicaieri. Acesta sa fi fost, asa cum s-a tot insinuat, cel mai destept barbat al Romaniei Interbelice? Nu. Si iata de ce nu: pluteste in prefata lui Nae Ionescu intregul spirit antisemit al epocii, se dau explicatii filosofice si explicatii religioase pentru eterna suferinta la care ar trebui sa fie condamnati evreii. Miroase a Apocalipsa. Nae Ionescu obisnuia sa spuna ca el nu se gaseste nici la dreapta, nici la stanga, ca ii ajunge ca este inteligent. Dar ce inteligenta este aceea care nu suporta dubii si nu cunoaste nuante? Prea multe certitudini pentru un singur om.

O inteligenta esuata in fanatism

Risc, deci, aceste randuri: prefata cartii lui Mihail Sebastian a fost scrisa de o inteligenta esuata in autoadmiratie, in fanatism si in autosuficienta. Era diabolic, s-a spus, fascina si era adulat. Mihail Sebastian trebuie ca l-a iubit mult si ca a suferit in exces. Un supravietuitor al Holocaustului, care n-a murit pentru ca avea de luat un Nobel pentru literatura, avea sa scrie ca nu vezi nimic atunci cand ai ochii in lacrimi. Mihail Sebastian a fost orbit de cel pe care l-a crezut maestru, dar nu era.

Mai mult, Nae Ionescu pretindea ca vede si ca intelege istoria, dar, stiti, istoria chiar nu are nevoie de profeti. Jongla cu mii de ani de trecut si inghesuia, fara rezerve, viitorul in cuvintele „pentru totdeauna”. E foarte putin, iar viitorul, stim acum si vom mai afla, s-a inchinat altor zei.

• Centagenara Medi Dinu, singurul om in viata care i-a avut profesori pe Nae Ionescu, Dan Barbilian si Dimitrie Gusti, spune despre primul ca era un talentat pedagog: „Ii urmaream cursurile cu pasiune. Era singurul profesor pe care l-am frecventat la universitate la care nu numai ca aula era plina, dar se deschideau usile si se puneau scaune pe holuri, pentru musafirii care veneau sa il asculte!”. De ce? „Avea un fel extraordinar de a vorbi. Ne hipnotiza”.

Mihail Sebastian – nu e gresit sa ii spunem Iosif Hechter, caci „De doua mii de ani” isi asuma iudaismul – cauta, poate, sa cuprinda o suferinta prea veche si prea ampla, dar sfarseste prin a face literatura de cea mai buna calitate. Vrea sa dea o marturie si da o capodopera.

Sunt subiectiv, fireste, in filosemitismul meu temperat: Mihail Sebastian scrie mai bine si ajunge mai departe decat toti stralucitii lui colegi de generatie, mai departe in frumusetea complicata a literaturii pure. Nedrept destin! Spunem „De doua mii de ani” si ne gandim la o carte despre convulsii antisemite, la toata acea lume interbelica valsand, cu furie, peste un butoi de pulbere. Dar sunt in paginile ei personaje magnifice, cuvinte care nu s-au mai folosit niciodata impreuna atat de curajos si de demn!

Vai de tine, sarmane Sapsa!

Nu exagerez: nu stiu autor care sa isi fi scris mai bine personajele secundare. Voi da un singur exemplu, tocmai pentru ca apare atat de putin, incat cititorii au timp sa il si uite pana la final.

Uite: nedrept destin ai avut, personaj secundar Ianchelevici Sapsa! Tu, un baiat de 25 de ani care n-ai citit in viata ta nicio carte, spuneai porcarii si radeai singur de ele, n-ai iubit nicio femeie, n-ai privit niciun tablou, injurai de mama, mancai nuci si scuipai pe jos, tu, Ianchelevici Sapsa, singurul care cantai cand toti taceau la marginile tuturor drumurilor.

Da, Mihail Sebastian era evreu, „De doua mii de ani” este o carte cinstita, poate tragica, despre ce inseamna sa fii evreu, deschide o tema care a durat si va mai dura, dar indraznesc sa spun ca la esenta acestui om singur, de fapt, noi inca nu am ajuns. Da, chiar asa: Mihail Sebastian este cel mai mare arhitect de frumusete la care noi inca nu am ajuns.

…

Scriitorul huligan

Mihail Sebastian, pe numele sau real Iosif Hechter, s-a nascut la Braila in 1907. In cariera de scriitor a fost influentat de maestrii epocii sale: Andre Gide si Marcel Proust, de la unul preluand ascutimea observatiei, iar de la celalalt sensibilitatea pentru detaliu.

Debutul sau  in lumea literara este intermediat de Nae Ionescu, seful comisiei de bacalaureat, care il invita pe Sebastian sa colaboreze la revista „Cuvantul”, unde il va cunoaste si pe Mircea Eliade. E avocat, jurnalist, scriitor si dramaturg. Se imprieteneste cu literatii vremii si este aparatorul lui Geo Bogza, acuzat de imoralitate pentru „Poemul invectiva” care i-a adus o pedeapsa de un an in inchisoare.

Debuteaza literar in 1932, cu volumul „Fragmente dintr-un carnet gasit”. Urmeaza „Femei”, „Orasul cu salcami”, „Accidentul” si cateva piese de teatru. In 1934 publica romanul „De doua mii de ani” despre conditia evreilor in Romania, scris la scurt timp dupa asasinarea lui I.Gh. Duca. Cartea devine notorie pentru ca e prefatata de Nae Ionescu, care incearca sa gaseasca argumente pentru atitudinea antisemita care inmugurea in epoca, dar inca nu escaladase in deportari, pogromuri, masacre. Efectul este marginalizarea lui Sebastian in cadrul comunitatii evreiesti. La inceputul anilor ’40, legea ii interzice sa mai practice avocatura si gazetaria pentru ca este evreu. Marturia anilor de insingurare se regaseste in volumul „Cum am devenit huligan”.

O moarte stupida

E finalul primaverii din 1945. 29 mai. Mihail Sebastian, imbracat elegant, se grabea spre Universitatea Libera din Bucuresti, unde ar fi trebuit sa sustina o prelegere despre Balzac, primul sau curs de literatura universala. Traversa bulevardul Regina Maria, pe la ora 15.00, cand a fost lovit de un camion. Cateva ore mai tarziu, scriitorul in varsta de 38 de ani, murea.

Volumul “De doua mii de ani” a fost reeditat de editura Humanitas in 2006.