De la ziaristul procuror, la ziaristul ingenuncheat

Presa romana a pornit pe drumul catre libertatea cuvantului in decembrie 1989, descatusandu-se de comunism. Atunci a izbucnit o pletora de publicatii, s-a practicat jurnalismul mesianic si oricine a vrut a devenit ziarist. Incet-incet breasla s-a cernut si s-a profesionalizat, au aparut patronii straini, a urmat Guvernarea Nastase, luna de miere din primul Guvern Tariceanu, cumpararea ziaristilor in campaniile electorale din 2008 si 2009.

A urmat declinul, pe fondul crizei financiare si a managementului defectuos al unei profesii care n-apucase sa se maturizeze. Astazi presa este radicalizata, tabloidizata si amenintata, pe langa restrictiile financiare, de expansiunea neasteptata a internetului. Urmeaza un tablou pestrit, dar plin de nuante, al presei din ultimii 20 de ani, cu conflictele care marcheaza astazi nu doar profesia, ci si destinatarii produselor sale.

Descatusarea

Big bang-ul presei romane a fost decembrie 1989, explica Ioana Avadani, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent din Bucuresti. Atunci au aparut o multime de publicatii, pe fondul unei presiuni uriase a libertatii de exprimare, urmand celor 50 de ani de comunism.

„In perioada aia, numai cine nu voia sa fie jurnalist nu era. Eu am migrat de la inginerie la jurnalism, literalmente in doua zile. Vineri am auzit exista Mediafax, luni m-am dus sa dau o proba, miercuri eram angajata”, isi aminteste Ioana Avadani.

In ‘90, la noi spre deosebire de tarile din jur, foste parte din blocul sovietic , tranzitia s-a petrecut cu trauma, deci cineva a scapat controlul, spune Mircea Toma, fondatorul Agentiei de Monitorizare a Presei.

Astfel, in Romania au aparut vreo 2.000 de titluri noi de ziare, la scurt au aparut posturile de radio si prin 1993-1994 au explodat televiziunile. In tarile vecine presa veche s-a metamorfozat in presa noua si a fost mult mai putina zarva.

Zaristii care lucrau in presa comunista au simtit momentul decembrie 1989 ca pe o eliberare, ca pe o descatusare, dupa cum isi aminteste Petre Mihai Bacanu, care, in 1990, conducea primul ziar particular din Romania – „Romania Libera”.

„Ne-am dezmeticit a doua zi. De unde invatasem sa sciem printre randuri, deodata am putut sa scriem ce vrem, cum vrem, cand vrem. Au existat palide forme de cenzura, dar care nici nu erau luate in seama”, rememoreaza acesta.

Jurnalismul mesianic. Ziaristul procuror

In urmatorii ani dupa momentul decembrie 1989, presa s-a polarizat, a aparut presa de baricada, ziaristul era una cu revolutia, isi aminteste Mircea Toma.

„Aceea era perioada jurnalismului mesianic, perioada in care jurnalistul era si procuror si judecator si tare ar fi vrut sa fie si calau. Era perioada in care fiecare simtea nevoia sa isi exprime parerea si adevarul absolut”, completeaza Ioana Avadani.

Primii ani de dupa 1990 au fost o perioada a experimentarii, atat la nivel editorial, cat si la nivel de proprietate asupra mass media. Atunci s-a vadit lipsa de abilitati manageriale in presa, una dintre constantele domeniului in ultimii 20 de ani. Un exemplu anedoctic este al unui patron de gogosarie, care cu banii din profit si-a pornit o afacere in presa.  Despre evolutia a doua decenii de presa libera, in campania “Ce facem cu Romania”, realizata in colaborare cu “Adevarul”.

Primele semne de profesionalizare. Scoala BBC si PRO TV

Un moment important al acestei perioade este aparitia scolii BBC la Iasi, cu efecte imediate in presa, printre care reteaua de presa locala Monitorul. Odata cu scoala BBC s-a facut clar distinctia intre informatie si opinie, rememoreaza Mircea Toma.

Un al doilea moment important este aparitia postului de televiziune PRO TV, in decembrie 1995, care a adus o scoala de televiziune foarte bine structurata pedagogic din care s-a ridicat o cultura profesionala de televiziune consistenta, coerenta.

„Eu as numi perioada de pana in 2000 o perioada de ascensiune, care s-a petrecut in mare cu resurse proprii. Au fost si initiative private, din afara presei, dar la inceput valul a fost sustinut mai degraba din interiorul presei. Treptat s-a civilizat si discursul”, spune Mircea Toma.

Un al treilea moment important este intrarea trusturilor straine pe piata din Romania, care au adus o standardizare si reguli stricte de munca. Neajunsul a fost ca grupurile straine functionau pe principiul profitului si marketingul a inceput sa faca politica editoriala. Atunci s-a produs si virajul spre senzationalism si degradarea continutului jurnalistic. In plus, tot atunci apar primele semne ca agenda proprietarului se substituie treptat agendei media si misiunii media, indiferent de natura proprietatii.

Tot atunci, insa, au fost cei mai buni ani pentru libertatea de exprimare, mai ales in timpul mandatului lui Emil Constantinescu. Petre Mihai Bacanu isi aminteste ca i se reprosa ca a sustinut Conventia Democratica, dar a facut-o asumat, direct si pentru ca isi dorea alternanta la guvernare. Ulterior, cand Constantinescu a gresit, presa l-a sanctionat, spune el.

Guvernarea Nastase. Abuzul de putere

Un capitol aparte in istoria presei post comuniste revine celor patru ani ai Guvernului condus de Adrian Nastase, anii 2000-2004, cand s-au institutionalizat doua practici de control a presei: cumpararea ziarelor si atribuirea publicitatii de stat acelor titluri care erau favorabile puterii.

Acesti ani au fost o instalare la carma a banului si varful presiunilor politice si tot atunci s-a nascut conceptul de baron local, semn al berlusconizarii presei, dupa cum puncteaza Mircea Toma. El ii si numeste: Radu Mazare, Dumitru Sechelariu, Marian Oprisan si Nicolae Mischie.

„Controlul politic a atins atunci apogeul, era un control care venea de la centrul de putere politica, ce era monolit, si care, prin toate parghiile posibile, a supus aproape integral televiziunile si partial presa scrisa”, spune Toma.

In acei ani au fost mari subiecte care apareau in presa scrisa si de care televiziunile nici nu mentionau. Asta a fost unul din momentele care au vadit mai multe mecanisme, explica Ioana Avadani (foto).

Primul a fost acela ca politicul poate influenta foarte puternic continutul editorial si ca nu exista mecanism de respingere din partea cealalta. Al doilea ca libertatea presei nu este un dat general, ea se poate eroda si pierde. Al treilea era ca exista totusi reactie la nivelul jurnalistilor, chiar daca ea nu exista la nivelul industriei. Acela a fost un moment in care s-a disjuns extrem de puternic interesul jurnalistic de cel al industriei, mai spune ea.

Mecanismele de care inca sufera media atunci s-au vadit: utilizarea banului public prin contracte de publicitate pentru cumpararea unui continut favorabil si utilizarea influentei politice in presa, conlucarea transpartinica pentru accesul la banul public, arata Avadani.

In acei ani, mai spune ea, tesatura s-a subtiat atat de mult incat, pentru prima data, oamenii au vazut cum interesele economice primeaza dincolo de taberele politice.

Tot atunci au avut loc mari mutatii in presa, in ciuda patronatului strain. Doua exemple sunt „Evenimentul zilei” si „Romania Libera”, redactii in s-au facut restructurari care au coincis cu campania electorala si cu aparitia unor dovezi ca Bodo Hombach de la Waz (grupul german care controla „Romania Libera”) merge la vanatoare cu Nastase, plus ipostaze cu Ringier (patronul „Evenimentului zilei”) insusi multumind lui Nastase pentru primire si declarand ca spera ca nu vor fi probleme la Consiliul Concurentei cu privire la achizitia pe care o faceau atunci. „Au produs traume majore in redactii, soldate cu un mars asupra sediului central al Waz, al ziaristilor de la „Romania Libera”, si cu plecarea a 30 de ziaristi de la „Evenimentul zilei”, isi aminteste Mircea Toma.

Si Petre Mihai Bacanu isi aduce aminte de acele vremuri si de folosirea publicitatii de stat pentru a controla publicatiile, dar spune ca marea sansa a cotidianului „Romania Libera” a fost ca nu depindea de acesti bani si ca avea alte surse de finantare.

Guvernul Tariceanu I. Luna de miere

Primii ani ai Guvernului condus de Calin Popescu Tariceanu au fost buni pentru presa: insulta si calomnia au fost scoase din Codul Penal si s-a aprobat si legea publicitatii de stat, care prevenea situatii ca cele de pe vremea lui Adrian Nastase.

Mircea Toma (foto) descrie acesti ani folosind expresia „ luna de miere”, explicand ca au fost niste ani foarte buni pentru jurnalisti, cand oamenii politici erau prea ocupati cu disputele dintre ei pentru a se mai interesa de presa.

Tot in aceasta perioada se contureaza si conceptul de moguli, cel mai rasunator caz fiind al lui Sorin Ovidiu Vintu, care controla trustul Realitatea Media. Intr-o discutie cu Doru Buscu, care conducea saptamanalul „Academia Catavencu”, pe care Vintu si-l adaugase in portofoliu, mogulul definea libertatea presei: ziaristul este liber sa plece daca nu ii convine ce i se spune sa execute.

Declinul. Degradarea jurnalistului

Din 2007 a inceput degradarea jurnalistului ca persoana, lovitura brutala fiind data in 2008-2009, in timpul campaniilor electorale de legislative si prezidentiale, in care presa a devenit din portavoce, actor in campanie.

„Atunci a devenit evident faptul ca presa achieseaza la acest tip de jocuri”, spune Ioana Avadani.

Liviu Mihaiu, unul dintre fondatorii saptamanalului de satira „Academia Catavencu” sustine, insa, ca declinul a inceput din 2004, momentul „marii invadari a presei”.

„La ora asta este intr-o situatie fara precedent, este industria care a suferit cel mai mult din punct de vedere economic, pe care statul a considerat-o inamicul public numarul 1 si pe care in documentele Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) o prezinta ca o vulnerabilitate la adresa sigurantei nationale. Nu cred ca exista un stat european care sa considere presa un dusman organic al statului. Statul, in conceptia celor care conduc aceasta tara, reprezentand sistemul si numai sistemul.  Pentru ei, interesul public reprezinta interesul lor, asta e tot o conceptie comunistoida”, spune Mihaiu.

Prezentul. Ziaristul ingenuncheat.

Anul 2012 a adus o presa radicalizata, un amestec de presa serioasa cu tabloidizare, sustine Petre Mihai Bacanu. Degradarea continutului a fost accentuata de criza financiara, rezultand intr-un ziarist ingenuncheat si batjocorit in aproape toate institutiile media, spune Mircea Toma.

In plus, a ramas vie o patologie introdusa de Sorin Rosca Stanescu, care a condus ziarul „Ziua”, si anume, folosirea santajului ca instrument al ziaristului, la care apeleaza si Dan Voiculescu, patronul trustului Intact, completeaza Toma. Totusi, raman cateva insule de verdeata in presa locala, cum ar „Gazeta de Sud” sau retelele de presa scrisa cu proprietari austrieci din vestul tarii.

Astazi presa are credibilitatea erodata si are un statut social erodat, explica Ioana Avadani. Mai mult, ea sufera de pe urma managementului prost facut in ultimele doua decenii si se regrupeaza in urma expansiunii neasteptate a internetului.

Petre Mihai Bacanu admite ca daca s-ar putea intoarce in timp, ar fi mai atent la tipul de management practicat, spunand ca singurul lui regret tine de aceasta zona.

Figuri marcante

Ion Cristoiu a nascut doua institutii media care au facut cariera: „Evenimentul zilei” si „Expres Magazin”. Cristoiu este responsabil de tabloidizarea presei. Intr-un interviu relateaza cum stateau ziaristii in anii ’90 si beau votca si inventau stiri.

Mihai Carciog a patronat mai multe publicatii, printre care si „Evenimentul zilei” si a fost un om cu fler, a stiut in cine sa investeasca, spune Mircea Toma.

Adrian Sarbu a creat o scoala de televiziunea prin PRO TV si este unul dintre putinii oameni cu viziune din mass-media romanesti.

Catalin Tolontan a creat o cultura institutionala in jurul lui si a echipei sale.

Andreea Esca este cea mai longeviva aparitie la televizor.

Mogulii care au schimbat fata presei: familia Paunescu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu, fratii Micula, Dan Adamescu. 

„Sunt toti croiti dupa acelasi tipar, mai putin Vintu care e grassroots, a crescut din infractorul marunt, dar ambitios”, spune Mircea Toma.