S-a petrecut duminica, pe la 16, cand e somnul mai dulce in oras. Au venit oameni, iar el a trebuit sa stea in fata lor si sa vorbeasca. Prefera sa stea pe plaja, in picioare, toamna, cu fata la mare sau la ocean si peste lume sa fie tacere. Nu-i place sa le vorbeasca oamenilor. Ii place, insa, sa le scrie.
Daca era dupa el, s-ar fi bagat in cel mai ascuns colt si s-ar fi imbatat cu apa plata. Chiar si asa, lansarea s-a infaptuit. “Baricadele” lui Andrei Craciun exista. El insusi poate sa mearga intr-o librarie si sa-si ceara cartea. Fireste ca nicio vanzatoare nu l-ar recunoaste. Si ce bine e ca e asa!
Andrei Craciun – cel de pe coperta – ori Iulian Andrei – cel de pe Dela0.ro -, ai ultimul cuvant:
“Ii doresc si pe aceasta cale cartii cu care ma despart, fie si partial, de ultimii zece ani din viata mea sa aiba ea o viata frumoasa, sa nu fie batjocorita, sa nu fie abandonata in biblioteci, sa reziste timpului, sa stie sa imbatraneasca si, daca se poate, sa nu decada, iar mai tarziu, cand va ajunge in anticariate, sa ramana, pana la ultima pagina, demna.”
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Cuba de vanzare
Cosmin Bumbut isi scoate la vanzare colectia de fotografii realizate in Cuba. Care sunteti prin Bucuresti le gasiti inramate si expuse la Violeta’s Vintage Kitchen numai bune de asezat intr-un coltisor al casei. Profitati si investiti in frumos, e o ocazie de neratat.
-
N-are cum sa nu-ti placa
AICI.
-
De citit
AICI.
-
Si de ascultat
AICI.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Volumul II din “Baricadele”
Asa cum am anuntat, deja, la Bookfest, e gata. N-a luat insa, in noapte, calea casutei de e-mail a domnului Radu Paraschivescu. Mi-am amintit ca scriitorul oricum pleaca pentru cateva zile, dupa Targ. N-ar fi avut timp acum, asa ca le mai tin un pic in sertarul computerului personal, pentru o ultima revizuire. Apoi, cum o vrea, din nou, Bunul Dumnezeu.
-
Un fragment de Blaise Cendars
Aceste cateva fraze de Blaise Cendars (nuvelist si poet elvetian) au fost alese de Radu Cosasu in avangarda volumului sau “O supravietuire cu Stan si Bran”: “Mi se face putintel frica atunci cand constat ca, fiind copil, eram deja omul care sunt, acelasi, si ca destinul imi era deja scris in jocurile mele de copil. Aceste jocuri sunt singura realitate. Ele vin din suflet. Sunt o creatie. Istoricii gresesc netinand seama de acest adevar.”
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Retragerea
Crin Antonescu nu mai candideaza la alegerile prezidentiale. Ceea ce a inceput, declarativ, ca revolutia bunului simt in politica sfarseste, deloc previzibil, ca revolutia bunului simt politic.
Antonescu s-a exprimat eufemistic la ceasul retragerii sale: „n-am timp sa vindec resentimente”. Cititi, de fapt, asa: nu se pot sterge cu buretele ultimii trei-patru ani decat iesind, temporar, din joc. Decenta? Respect pentru bunele moravuri? Dovada, chiar si tarzie, de pudoare politica? Poate cate putin si din toate astea – ziaristii au dreptul lor la naivitate -, insa cu siguranta foarte mult din altceva: raportare practica, realista, la conditiile actuale ale bataliei pentru putere.
Cand spune ca nu are timp sa vindece resentimente, Crin Antonescu recunoaste inainte de toate ca ele exista. Au, deci, o baza reala pe care s-au construit. Baza reala este aceasta: nu e de gasit nici macar un lucru in inventarul indecentei politice de care liderul liberal sa se fi ferit din 2010 incoace in goana sa oarba dupa fotoliul prezidential. S-a aliat si cu partidul-televiziune al lui Dan Voiculescu intr-o constructie de centru-dreapta, si cu formatiunea-termita a lui Victor Ponta intr-un organism politic mamut a carui unica identitate s-a construit pe opozitia la Traian Basescu.
Pentru Crin Antonescu n-a contat nici cand aceasta opozitie la un om a luat forma opozitiei fata de procedurile statului de drept. Asa s-a nascut vara anului 2012: printr-o sfidare totala a regulilor democratice, imbracata populist si dedicata unui singur scop, instalarea la Cotroceni a lui Antonescu. Operatiunea a esuat, resentimentele au ramas. Nu din partea adversarilor politici, ci din partea acelei parti a electoratului de care liberalul ar fi avut acum nevoie pentru a continua cursa prezidentiala.
Pentru a mai avea sansa sa revina, Crin Antonescu trebuie acum sa plece. Se cheama „supravietuire politica” si, desi are extrem de multe nebuloase pe termen mediu si lung, n-are totusi certitudinea scurta a celeilalte alegeri: disparitia totala din scena.
Calculul e simplu: daca s-ar fi incapatanat sa reprezinte dreapta la prezidentialele din toamna, Antonescu nu numai ca ar fi pierdut alegerile (o certitudine care nu necesita demonstratie), dar ar fi fost mazilit rapid si trimis definitiv la indexul politicii post-decembriste. Nu exista, pur si simplu, alt scenariu de lucru in momentul de fata.
Asa ca Antonescu a ales altfel: sa se retraga acum, asigurandu-si dintr-o singura miscare si indulgenta „resentimentarilor”. E o indulgenta de care s-ar putea sa aiba nevoie mai tarziu, caci, inainte de orice concluzie, una se impune la ceasul retragerii: Crin va supravietui. In ce fel, ramane de vazut. Necandidatura la aceste alegeri nu inseamna necandidatura la viitoarele, cand „resentimentele” se vor fi tratat deja, mai ales dupa pastila retragerii de acum.
Supravietuirea s-ar putea sa vina la pachet, intr-un alt scenariu, si cu razbunarea politica asupra lui Victor Ponta. Poate ca e fantezie, dar pe surplusul de imaginatie se construieste lumea, in general. Cand ii promitea, in urma cu putine luni, actualului premier ca anul 2015 nu il va mai gasi in functie, Crin Antonescu o facea cu gandul la Klaus Iohannis. S-ar putea sa fi gresit de putin titularul actului uzurpator.
Si daca e nevoie de o concluzie la acest sfarsit de lucruri care s-ar putea dovedi, foarte bine, un inceput, aceasta e paradoxala: dupa zece ani de mandat Basescu in care s-au imaginat toate scenariile posibile de asalt asupra functiei prezidentiale, nimeni nu-si mai doreste la Palatul Cotroceni. Singurul om care si-a pus intreaga cariera in slujba acestui obiectiv mai trebuie sa astepte.
