
Cand da un pic de strop, Bucurestiul devine micul Pune (localitate din India, unde ploua temeinic, uneori).
Justitia noastra se face la misto. Sprijinim declarativ anticoruptia, dar votam primari aflati dupa gratii sau trimisi in judecata. Marii corupti se recreeaza la puscarie, unde isi gasesc suprinzatoare valente creatoare. E plina tara de doctori in orice. Multi, prea multi academic analfabeti, apud! Se fura aproape de oriunde se poate fura. In spitale, alegem sa dezinfectam cu apa de ploaie. Dar nici cu apa de ploaie nu e chiar asa.
In agricultura, alegem sa stam la mana bunului Dumnezeu – daca nu ploua, e rau; daca ploua un pic mai mult, e prapad. In scoli, regula adesea generalizata e copiatul. In administratie, coruptia e metoda de lucru. Supravietuim intr-o metastaza.
Pana cand? Si care e, totusi, firea comuna a romanilor? Ce poate sa vada un observator obiectiv? Respectarea legii? Demnitatea? Onoarea? Cinstea? Munca? Echitatea? Respectul? Solidaritatea? Poate se vad – dar sunt adesea doar insule.
Moment de reflectie la cald: daca ar vota un electorat autonom, PSD ar disparea pe loc; daca ar vota un electorat autonom, PNL ar fi un partid de cateva procente. Dar de unde sa iei un electorat autonom, eliberat din propria inertie in Romania? Si atunci, se intampla ce tocmai s-a intamplat.
Colegul nostru Iulian Andrei rezuma plastic pe Facebook acest triumf en-fanfare al doamnei Gabriela Firea la Primaria Bucuresti: etic si estetic, orasul tocmai si-a turnat in cap o galeata cu cacat roz.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
O alegere care n-a fost sa fie
Pentru prima data as fi vrut – desi nu stau in Sectorul 1 – sa ma trezesc cu Clotilde la primarie. Din pacate, cafeaua a fost amara luni dimineata, cu alde Tudorache, al saptelea haiduc din turma pesedista care va conduce capitala in urmatorii patru ani. Brr!
-
“Bacalaureat”
Unii critica filmul lui Cristian Mungiu, mie insa mi-au placut la nebunie doua lucruri. Primul este felul in care a fost realizat, e foarte bine facut, asa cum trebuie. Al doilea e ideea asta cu radacina psihologica la romani, potrivit careia parintii se sacrifica pentru copii, ca doar de-asta te imping intr-o directie sau alta, din spirit de sacrificiu si din dragoste. Foarte subtil conturat in film si felul in care personajul principal, doctorul, e pur si simplu orb la evidentele din jurul lui, exact ca in expresia americana “the elephant in the room”.
-
“Prea multa fericire”
Prima carte semnata de Alice Munro pe care o citesc se numeste “Prea multa fericire” si e o colectie de povestiri despre fericire sau absenta ei si, mai ales, despre ceea ce pun oamenii in locul ei. M-a prins stilul scriitoarei canadiene – care a si castigat Premiul Nobel in 2013 – si va recomand s-o cititi si voi, s-ar putea sa va placa!
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
O carte
“Moscova-Petuski”, de Venedikt Erofeev, publicata la Polirom, in 2014. O capodopera.
-
O alta carte
”Sfarsitul a fost aproape” de Bogdan Costin, pblicata recent la Editura Cartea Romaneasca.
-
O a treia carte
Antologia “Bucurestiul meu”, publicata la Editura Humanitas. Am si e un text acolo
-
Un spectacol
“Incendii”, la Bulandra. Foarte interesant
-
Doua orase din care puteti fugi din Bucuresti, dar ramane in Romania
Oradea si Cluj-Napoca. E mai bine.
-
O tara in care sa fugiti din Romania, fara sa ii simtiti lipsa prea tare
Portugalia. Mai exact, Lisabona. Mai exact, cartierul Vasco da Gama. Eu acolo as evada acum, daca as avea cum.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Un ferpar
La despartirea de Muhammad Ali, sportiv de legenda, dar mai ales om care si-a marcat timpul. AICI.
-
O recenzie
Semn ca niciodata nu e prea tarziu: recenta traducere in engleza a unui volum de Mihail Sebastian reaminteste lumii de antisemitismul Romaniei interbelice. AICI.
-
Un interviu
Cu Michael Moore – il stiti, regizorul de documentare. AICI.