Cate-n luna si-n stele. Cam atatea lucruri am avea de scris si descris aici, in cadrul Recomandarilor, despre ce se mai intampla pe la noi.
Uite, de pilda, despre filmuletul omagial cam rusinos dedicat procurorului-sef al DNA Laura Codruta Kovesi de o ambasada straina care a decorat-o recent. In montaj se inghesuie de la vladica la opinca sa laude realizarile de exceptie ale doamnei – si nu cu realizarile e problema, ci mai degraba cu extrema lor personalizare.
Cand Piata Obor ajunge sa-i transmita procurorului Kovesi ca “o sustine”, parca nu mai vorbim de lege, ci de un avant foarte calculat de PR. Spre ce? Nu se poate raspunde inca – dar semnele s-au vazut cu varf si indesat in povestea plagiatului Laurei Kovesi, cand oameni foarte vocali altadata cu frauda academica a lui Victor Ponta s-au solidarizat cu insasi ideea de furt, sub stindardul deloc democratic “nu conteaza ce-a facut, sa curete tara de corupti!”.
Ba chiar s-a ajuns pana in punctul in care ministrul Justitiei Raluca Pruna a transmis, nici mai mult nici mai putin, ca procurorul Kovesi a redat “demnitatea si speranta” multor romani. Cam asa arata demnitatea si speranta pentru jumatate din populatia Romaniei.
Sau uite, de pilda, am mai avea de scris despre uluitorul domn Victor Alistar, director al Transparency Romania prins si el cu pisica in sacul plagiatului – chiar de noi, Dela0.ro oferind acum doi ani probele fraudei academice infaptuite de numitul. Si totusi, Alistar uita ca n-are deloc tinuta morala si profesionala necesara si se auto-propune reprezentant al societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii. C-asa-i in tenis. Senatul o sa voteze – si la ce retea de sustinatori si prieteni in lumea politica are Victor Alistar s-ar putea sa-l si vedem instalat in fotoliul de la CSM, pentru un mandat de sase ani.
Sau iar, de pilda, am putea lua la mana personaje de vaza din presa romana care si-au degradat limba pana la supt si fatat. Limba romana, desigur, intrucat despre ea e vorba – ca despre presa a incetat de mult sa mai fie in preajma unor asemenea triste figuri. Mirel Curea va spune ceva? E redactor-sef adjunct la ‘Evenimentul zilei’ si combate dusmanii publicatiei pe Facebook, ba trimitandu-i omeneste la origini, ba scotandu-i profesoral la tabla.
Sau, si mai si, am putea sa scriem despre farsa asta ridicola pusa in scena de partidele politice iubitoare de “familie traditionala”, paravan din spatele caruia formatiunile manevreaza periculos parghii pe care s-ar putea sa nu le mai controleze de la un punct incolo. Un joc democratic? S-ar putea scrie randuri intregi care sa demonstreze contrariul.
Dar ralierea in bloc a partidelor noastre politice la cauza importantissimei teme constitutionale merita inteleasa la justa ei valoare. Iar valoarea ei e urmatoarea: pentru ca in chestiunea treburilor publice esueaza lamentabil de 26 de ani, nereusind sa le apuce, partidelor nu le-au mai ramas decat treburile private.
Dar uite ca, pana la urma, desi am avea despre toate acestea de scris – si inca altele si altele de pe scena nationala -, tot la international ajungem. Si vedem cum in Statele Unite ale Americii s-a ajuns la solutia Trump. Sau, mai degraba, la limita Trump. Acum toata lumea sta cu sufletul la gura sa vada care-s planurile prezidentiale ale castigatorului.
Asta e situatia la care s-a ajuns in democratia americana: nimeni nu stie cu precizie ce o sa faca invingatorul de la urne, pentru ca oricum nimeni n-a inteles exact planurile dincolo de sloganuri; dar cert e ca ar fi bine sa nu faca totusi din cele ce-a promis. Ar fi de ras daca n-ar fi de plans. De-o fi una, de-o fi alta, o sa radem sau plangem impreuna – pentru ca tot ecosistemul geopolitic global depinde de pozitia, intentiile si actiunile SUA.
Intre timp, in partea noastra de lume Rusia lui Vladimir Putin se simte tot mai bine. In Moldova tocmai a castigat un candidat, Igor Dodon, care doreste reorientarea tarii dinspre Uniunea Europeana spre Uniunea Euroasiatica. In Bulgaria, de asemenea, a invins in turnirul prezidential un fost ofiter de aviatie, Rumen Radev, care a pledat puternic in campanie pentru o apropiere de Kremlin si pentru imblanzirea sanctiunilor impuse Rusiei la nivel comunitar, ca urmare a anexarii Crimeii.
Sigur, e un intreg istoric de relatii bilaterale care face previzibila apropierea Rusiei de Moldova si Bulgaria. Poate ca si Bruxelles-ul a facut un calcul gresit crezand ca simpla prezenta in regiune a Uniunii Europene e in stare sa anuleze lungul sir de interese geopolitice de pe linia Moscova-Chisinau-Sofia. Promisa bunastare nu prea a venit, cetatenii nu prea s-au dovedit rabdatori, coruptia s-a multiplicat, ba chiar s-a furat pana si-un miliard de dolari din banca – si asa se scrie scenariul oricarui dezastru.
Sa ne menajam insa pesimismul: se putea chiar si mai rau. Pana la urma, in Moldova, procente importante de alegatori au ajuns in dreptul candidatei pro-occidentale Maia Sandu. Iar Bulgaria e inca, pana la cotitura contrarie, membru UE.
Daca poate fi ceva linistitor in aceasta mare de incertitudini, sa consemnam ca suntem totusi in cea mai buna pozitie istorica pentru a incerca sa gasim raspunsurile si solutiile rezonabile.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
-
“Zona gri”
Este conceptul folosit de Primo Levi, scriitor si supravietuitor al Holocaustului, pentru a descrie tot ce nu e nici alb, nici negru sau tot ce sta intre alb si negru atunci cand discutam despre anumite episoade ale Holocaustului. Definitia data de scriitor ar fi urmatoarea:
Este o zona in care cele doua tabere – stapani si slujitori – converg si diverg; o zona cu o structura interna extrem de complicata si confuza, care are astfel capacitatea de a reduce din nevoia noastra de a judeca.
De ce este aceasta “zona gri” atat de importanta? Pentru ca genocidul nu este doar o crima; nu este o simpla executie. Genocidul este un proces complex, o masinarie foarte bine pusa la punct. Tocmai de aceea genocidul nu este doar despre vicime si agresori. Este si despre martori, despre colaboratori, despre tot ce poate provoca o explicatie simpla de genul “baietii rai versus baietii buni”.
“Zona gri” e si despre natura umana, despre slabiciunile ei in situatii critice, despre degradare si dezumanizare. Exista oameni care au avut curajul, intelegerea si priceperea necesare pentru a scrie despre “zona gri” si pentru a documenta si regiza filme pe acest subiect.
Rezultatele efortului lor:
Un film
E greu spre imposibil sa abordezi cinematografic “zona gri”. Si asta asta pentru ca e zona care ne arata cat se poate de clar ca genocidul e un fenomen din care binele nu iese niciodata invingator. Son of Saul e un film dur, care nu il menajeaza deloc pe privitor.
Un capitol
Lui Primo Levi ii datoram conceptualizarea “zonei gri”. Supravietuitor al lagarului din Auschwitz Primo Levi scrie cu un calm si o luciditate greu de imaginat. Face o analiza chirurgicala a fiintei umane si ne indeamna sa meditam la cele intamplate in loc sa judecam, sa criticam si sa punem etichete.
Un documentar
Poate cel mai bun documentar despre Holocaust. Ceea ce il face bun sunt zecile, poate sutele de marturii adunate. Printre ele si cea a frizerului Abraham din lagarul din Treblinka. Timp de 13 minute omul povesteste mecanic cum el si alti frizeri pregateau femeile si copiii pentru gazare. Abraham cedeaza in momentul in care povesteste despre cum a fost nevoit sa pregateasca pentru gazare oameni pe care ii cunostea.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un spectacol de teatru
-
Un film de revazut
-
O actrita
-
O scrisoare
-
Niste amintiri
-
Niste harfe
-
Muzica
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Ziduri
