Doua paragrafe la care sa va ganditi un pic

Unul dintre cei mai cunoscuti si premiati scriitori contemporani norvegieni, Per Petterson, un impecabil observator al celorlalti, noteaza intr-unul dintre volumele care i-au adus faima - puternic marcat de ultimele cuvinte critice ale mamei sale - ce inseamna sa fii propriul actor si cum sa te joci pe tine zilnic.

In cea mai premiata cartea a sa, „La furat de cai”, tradusa in limba romana de Editura Univers in cadrul colectiei realizate pe vremuri de ziarul Cotidianul, Per Petterson scrie asa:

„Oamenilor le place sa le vorbesti despre tine, cate putin, pe un ton modest, confidential si au senzatia ca te cunosc, dar nu este asa, ei stiu cateva ceva despre tine, pentru ca ceea ce afla sunt fapte, nu sentimentele tale si nici opiniile pe care le ai, sau modul in care ceea ce ti s-a intamplat si hotararile pe care le-ai luat te-au facut sa fii cel care esti.

Ceea ce fac ei este sa completeze cu propriile lor sentimente, opinii si presupuneri si sa iti creeze o noua viata, care are prea putin de-a face cu viata ta, si astfel esti in siguranta. Nimeni nu te poate atinge, decat daca tu insuti vrei asta. Nu trebuie decat sa fii politicos, sa zambesti si sa te feresti de ganduri paranoice pentru ca ei vorbesc despre tine orice ai face, asta nu poate fi evitat, si tu ai face acelasi lucru in locul lor”.

Intr-un amplu interviu publicat in 2009, in The Guardian, norvegianul detaliaza pe marginea ideii de a-ti juca propriul rol. Cititi, pe indelete, AICI.

Pana scapam si de vara asta si ajungem s-o regretam, lasati gandurile sa se aseze si bucurati-va de sezon, chiar daca e prea cald.

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Un text despre corp

Scena9 discuta, in iulie, despre cum percepem corpul si cum am ajuns asa de obsedati de felul in care aratam. Descoperiti AICI un text simpatic despre imperfectiuni de tot felul.

  • Curatenia de toamna

Cand va pregatiti de noul sezon si rearanjati hainele in dressing alegeti ce n-ati mai purtat in ultimul an si donati, donati, donati. Credeti-ma, cu cat dai mai mult, cu atat primesti mai mult, si nu ma refer aici numai la obiecte. Detalii AICI.

  • Un playlist de vara

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Orasul Trieste

In Italia, frumos. Si domnului nostru James Joyce ii placea sa traga aici.

  • Orasul Koper

In Slovenia, pe coasta, la mare, o cetate splendida.

  • Orasul Treviso

In Italia, mic, elegant, discret, indimenticabil.

  • Orasul Padova

Centru universitar vestit. Magnific oras!

  • Orasul Venetia

Farmecul sau e cunoscut. De mers an de an, cat mai traim.

  • Un interviu mai vechi

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Un serial de presa scrisa

Cu si despre judecatori romani ajunsi la puscarie. Realizat de Andreea Pocotila pentru Vice. AICI.
  • Vremea cositului

Fundata, judetul Brasov. Anul Domnului 2016. Sfarsit de iulie. Primul cosit e in plina desfasurare. In ograzile insorite, dreptunghiulare ale locului palcuri de oameni infig furci si greble in fanul uscat. Lumea merge la biserica duminica, iar timpul isi urmeaza un curs propriu, inertial, simplu – si tocmai de aceea atat de greu de patruns. Sezonul a fost bun pentru coasa – si-acum oamenilor locului nu le ramane decat sa-si puna bratele la treaba si sa astepte apoi cuminti otava, adica fanul de-al doilea, cea mai cautata dintre nutreturi.

Capitele strajuiesc semete peste onduleurile create de valurile de pamant care se ridica si coboara abrupt. Peisajul e un rai la fiecare o suta de metri, muntii rasucindu-se intr-o panorama pe care nici macar ultimul model de Iphone n-ar fi in stare s-o cuprinda. La Fundata, in judetul Brasov, in Anul Domnului 2016, la sfarsit de iulie, nu se traieste insa cu ochii pe telefonul mobil. Se traieste printr-o munca dura si grea, pe care trebuie s-o faci. Alternativa nu exista.

Alegerile sunt pentru altii. Aici, natura si omul au creat un mecanism mai simplu: supravietuiesti daca ai mijloacele necesare sa asiguri supravietuirea animalelor din gospodaria ta. Natura isi respecta mai mereu partea de intelegere. Dar oameni nu prea mai sunt. In multe curti, barbati trecuti bine de varsta a doua intorc fanul, ceva semet sclipindu-le in priviri, ceva imponderabil in miscari.

Fundata a fost chiar pe granita Vechiului Regat cu Imperiul Austro-Ungar, iar muntii care se strang imprejur i-au asigurat mereu o insularitate aparte. De un singur lucru nu te poti insa apara: trecerea timpului. Si timpul curge in Fundata in cicluri, azi e vara si esti la coasa, maine e iarna si ai sa-ti hranesti animalele.

Azi-maine. Azi-maine. Azi-maine. Si timpul trece, si oamenii imponderabili mai urca sus, in cimitir, in timp ce jos, la coasa, nu mai ramane aproape nimeni. Claudiu, de pilda, are zeci de animale pe care se chinuie sa le intretina de unul singur pentru ca nu reuseste de luni bune sa-si gaseasca un ajutor. E aproape imposibil sa angajezi pe cineva, pentru ca nu prea e nimeni de angajat – si oricum, nu la munca de grajd.

Frumusetea e salbatica in jur, insa asta nu tine de foame si de sete. Asa ca oamenii, cati au mai fost, s-au tot raspandit. Unii au ramas, se trezesc la 6 dimineata, isi ingrijesc animalele, apoi prind un bronz matinal, 9-12, facand fanul.

Claudiu e tanar, are doar douazeci si ceva de ani, si l-a apucat nebunia sa creasca animale. Poate ca asta il face sa creada ca merita sa ramai si sa dezvolti ceva. Claudiu face o urda sarata absolut minunata si un cascaval de capra caruia nu i se poate refuza atributul „dumnezeiesc”. Poate ca, peste ani, mainile brazdate de cute ale lui Claudiu vor strange lemnul unei coase intr-o ograda plina de fan, ceva semet sclipindu-i in priviri, ceva imponderabil in miscari.

Poate.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.