Mereu mi-a placut la muzica foarte usoara romaneasca nivelul accesibil al versurilor. Manelele mi se par – in context – mult mai complexe, inchegand totusi expresia unei culturi. Muzica foarte usoara insa are un singur scop: sa fie comerciala, usor de fredonat si de dat la radio.
Astazi o sa vedem un exemplu concret, copii. Avem aceasta alaturare de versuri de mare slagar “E ziua in care/ nu scot masina din parcare”. La prima strigare putem inlocui (asa cum am conchis cu o mana de elevi de liceu) cu:
E ziua in care imi scot maslina din mancare (ziua mofturosului).
E ziua in care sfaraie micii pe gratare (1 Mai).
E ziua in care nu vom mai scotoci bazare (ziua de odihna a inspectorilor de la ANAF).
E ziua in care pun anvelope la tractoare (ziua baiatului de la vulcanizare).
E ziua in care voi merge iar la evaluare (ziua repetentului).
E ziua in care a inceput vacanta mare (15 iunie).
E ziua in care mi-au pus o cruce in spinare (ziua Rastignirii).
E ziua in care imi iau un fes si plec la mare (ziua lui Tudor Chirila, gen).
E ziua in care voi bea o bere d-aia mare (ziua mea, gen).
E ziua in care se anunta iar ore caniculare (ziua lui Busu’, gen).
E ziua in care imi cumpar cateva sandale (ziua de shopping).
E ziua in care scot manuscrisul din sertare (ziua celui care rezista prin cultura).
E ziua in care imi pun tatele prin ziare (toate zilele divelor-bagaboante).
E ziua in care voi intalni trei pensionare (ziua celui care merge la Posta).
E ziua in care voi ridica o intrebare (ziua micului curios).
E ziua in care voi sta trei ore in picioare (ziua platitorului de impozite).
E ziua in care voi lua o spaga in parcare (ziua micului functionar).
E ziua in care ma duc in Tara Soarelui Rasare (ziua calatorului extrem).
E ziua in care am intrat la grupa mare (ziua celui care merge la gradi).
E ziua in care punem mana pe topoare (ziua de odihna, in Vaslui).
E ziua in care urla maneaua-n difuzoare (ziua nuntii).
Si as putea continua asa la nesfarsit, rimand la intamplare “e ziua in care” cu oare, zare, doare, tare, sarbatoare, putoare, lentoare, stupoare, mirare, crispare, culoare, cutare, carare, calare, paloare, funerare, mortuare, portuare, pahare, vapoare si prea omenescul cacare.
Ca sa parafrazez un ganditor prematur uitat, as spune ca autorul “zilei in care” e “un geniu in genul lui, dar genul lui e de tot cacatul”.
E deci ziua in care va facem o recomandare. (ca sa stiti si voi, nu de alta)
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
Daca ajungeti vreodata in Republica Moldova, nu ocoliti satul Palanca, din raionul Calarasi, la vreo 90 e kilometri de Chisinau, in directia Iasi. Cand ajungeti in Palanca intrebati de casa parinteasca si de doamna Tatiana. Pe oricine intalniti va sti sa va directioneze catre casa muzeu condusa cu atata pricepere de Tatiana Popa. E nascuta in 1942, are in spate o viata cat un manual de istorie, si a trecut prin toate fazele dezradacinarii: tatal deportat in lagar, mama deposedata de avere, zeci de ani de pribegie si fuga.
In 2000 si-a recuperat casa „buneilor” in care s-au nascut si ea si mama ei. Azi casa e muzeu, iar proprietara isi dedica tot timpul reinvatarii si reinvierii mestesugurilor si obiceiurilor stravechi. Imbina asta perfect cu ecoturismul si multietnicitatea zonei. Si daca nici asta nu va atrage, apoi sigur ca va vor atrage bucatele traditionale pe care le pregateste si padurile seculare de fag si gorun din jurul satului. Stie toate potecile doamna Tatiana si pentru fiecare are o poveste de spus.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
O carte
“Numarul zero”, de Umberto Eco. Polirom, 2015
-
O alta carte
“L-am servit pe Regele Angliei”, de Bohumil Hrabal, Editura Art, 2012
-
Un spectacol de teatru
“Pai… despre ce vorbim noi aici, domnule?” la Teatrul ACT. E si asta un punct de vedere dupa “Morometii”.
-
O melodie
-
O observatie
Douazeci si cinci de ani de la Mineriada. Cinez intr-o carciuma din Centru. E cald. Un copil de vreo sase ani, grasut, cu parul cret, turist, in vizita la Bucuresti cu parintii lui vorbitori nativi de engleza (n-as putea spune de unde din Imperiu sunt), ma impusca in cap – bang! – cu un pistol de jucarie care scoate, pe teava, in loc de gloante, baloane din apa si sapun.Vine chelnerul. Are antebratul stang tatuat si poarta cercei albastri in urechi. Comand o portie de fish and chips si mananc. Mananc. Nu plang.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Mineriada, dupa 25 de ani, prin lentila “Doi s’un sfert”
Unii au mers la frizerie sa se tunda. Altii si-au sarbatorit colegi, cu ocazia zilei de nastere. Cei mici, soferii, plutonierii, au plimbat Daciile serviciului dintr-o parte in alta a Bucurestiului pentru ca mai-marii sa verifice personal situatiile de la fata locului. Serviciul – Unitatea Militara 0215, alintata “Doi s’un sfert”. Situatia – mineriada din 13-15 iunie 1990.
Au trecut 25 de ani. Intre timp, probele s-au tot strans – majoritatea sunt de gasit in rechizitoriul Mineriadei facut de procurorii militari. Dosarul a stat ani la rand in cercetari, apoi a fost clasat (in 2008, prin semnatura sefului Sectiei Parchetelor Militare, aflata in subordinea Procurorului General al Romaniei – la acea vreme, Laura Codruta Kovesi). Recent, cercetarile s-au reluat in dosar – doar ca nu mai e nevoie, la drept vorbind, de nicio cercetare, ci de punerea cap la cap a noianului de informatii deja disponibile.
Mineriada a insemnat – in partea ei vizibila – oameni brutalizati sau chiar omorati pe strazile capitalei Romaniei, dar si – in partea invizibila – asamblarea unui sistem de putere capabil sa orchestreze operatiuni ample de filaj (in Piata Universitatii), transport (din Valea Jiului) si, la final, stergere a urmelor.
Doar ca urmele sunt mereu incapatanate si raman. Iar prima amprenta la locul Mineriadei e cea a primului serviciu de informatii al Romaniei postcomuniste: celebrul “Doi s’un sfert”. Infiintata pe 1 februarie 1990, unitatea militara cu indicativul 0215 (decriptat “a doua Directie a IV-a” – 02IV – ca semn al continuitatii cu structurile Securitatii) reactivase sute de cadre ale Contraspionajului comunist, beneficiind in plus si de “umbrela” legala oferita de puterea politica a vremii. Mai exact de un decret emis pe 7 februarie 1990 de Consiliul Frontului Salvarii Nationale care stipula la articolul 5 ca activitatile monitorizate de “Doi s’un sfert” se vor raporta direct sefului statului (adica lui Ion Iliescu) si se vor prezenta “propuneri concrete de actiune, inclusiv derogari de la legile in vigoare, justificate de ratiuni de stat”.
UM 0215 avea doar in aparatul central 275 de cadre si 8 directii – dar si fonduri aproape nelimitate la dispozitie. In 2010, in Penitenciarul Giurgiu, am stat de vorba cu unul dintre “informatorii” serviciului – condamnat in 2007 pentru o crima cu iz conjugal, el functiona in 1990 la interfata dintre UM 0215 si Partidul National Taranesc, ai carui membrii ii “turna” contra unor remuneratii de 3-5000 de lei pe pont. Informatorul a sustinut chiar ca stia din 11 iunie 1990 ca urma sa se intample ceva “in forta”, pentru ca fusese avertizat de un colonel din cadrul “Doi s’un sfert”.
Cum functiona masinaria “Doi s’un sfert” in iunie 1990? O arata o declaratie aflata la Dosarul Mineriadei a unuia dintre cei trei locotenenti care se ocupau in iunie 1990 cu sinteza informatiilor recoltate de operativii UM 0215: “Notele de informare erau scrise de mana, intr-un singur exemplar, si date comandantului care le difuza mai departe. Pe aceste note nu se consemna cine le centraliza si scria. Notele de informare care contineau decizii, inclusiv politice, erau expediate presedintelui si primului-ministru. Desi regula era ca dupa luarea la cunostinta notele sa fie restituite organului emitent, in fapt acestea nu au mai fost restituite. Asa se face ca nu poate fi justificata activitatea unitatii”.
Tot in rechizitoriul intocmit de procurorii militari in Dosarul Mineriadei, redeschis recent, este de gasit si-o organigrama a serviciului de informatii – un serviciu pe care “creatorul” sau, Gelu Voican Voiculescu, il descria intr-o nota trimisa lui Ion Iliescu in ianuarie 1990 ca fiind “nucleul unui viitor sector special util guvernului”.
Si “util” s-a dovedit – serviciul, in sine, dar si oamenii care l-au condus, caci fara acestia, fara reteaua de sute de conspirati si informatori gestionata prin ordinele lor, niciunul din evenimentele Mineriadei n-ar fi fost posibil.
Cine?, asadar. Ne spune organigrama desecretizata a UM 0215:
– Florin Calapod, conspirativ Cristescu, ofiter al Directiei a IV-a a Securitatii, avansat colonel dupa Revolutie si numit sef al UM 0215. De numele sau se leaga unele dintre cele mai dubioase actiuni ale serviciului. Avea “obiceiul sa intocmeasca legitimatii cu nume conspirative” – declaratie a unui subaltern consemnata in fisele Dosarului Mineriadei. In ciuda numeroaselor depozitii legate de implicarea serviciului pe care il conducea, Calapod avea sa declare in 1998 inaintea procurorilor militari ca “n-am avut niciun fel de atributie legata de acele evenimente”. In mai 1991, Calapod a fost trecut in rezerva. In 1998 a fondat o firma care vindea pastile Viagra pe internet. La un moment dat, pe firul afacerii a intrat FBI-ul, care a emis mandate de arestare pe numele partenerilor de afaceri ai lui Calapod, pentru comercializarea ilegala a pastilei albastre. Calapod a decedat in 2003.
– Viorel Harosa, Viorel Tache, Vergil Andronache – adjuncti ai lui Florin Calapod la conducerea “Doi s’un sfert”. Singurul provenit din mediul civil intre adjunctii unitatii, Harosa a fost angajat direct cu gradul de colonel (ceea ce sustine teoriile legate de activitatea sa conspirata inainte de 1989, cand lucrase ca profesor si editor de carte). A stat doar cateva luni la UM 0215, fiind trecut in rezerva in iunie 1991. Ultimele informatii disponibile indicau ca inca traieste si s-a retras la munte, langa Rasnov. Viorel Tache, unul dintre creierele 0215, era prezentat de Gelu Voican Voiculescu factorilor de decizie din CFSN ca fiind “un om indispensabil noilor structuri”. Trecut in rezerva in octombrie 1990, s-a apucat de afaceri, numarandu-se la un moment dat si printre clientii Bancorex. Tache a fost implicat si in preluarea ilegala a unui fost complex agricol din judetul Olt. Vergil Andronache a fost ofiter in Contraspionajul militar inainte de 1989 si numarul 2 in structura “Doi s-un sfert” (prim-adjunct). In 2010, Andronache castiga o paine din avocatura.
– Dragomir Eftimie, colonel, in iunie 1990 conducea serviciul Tehnica Operativa al UM 0215. Retras, a intrat in afaceri, infiintand in 1992 o companie de brokeraj.
– Dan Aurel, colonel, in iunie 1990 conducea serviciul Filaj-Investigatii, unde activa si “ofiterul Nitescu” – in fapt, Gigi Netoiu, fost actionar al echipei de fotbal Dinamo Bucuresti si deputat in Parlamentul Romaniei.
– Dumitru Derscanu, colonel, conducea in iunie 1990 serviciul Protectie IGP al UM 0215. Ulterior, chestor in Inspectoratul General de Politie, dar si afacerist, cu implicare in actionariatul mai multor firme. Vicepresedinte, pana nu demult, al Asociatiei Internationale a Politistilor – Sectia romana. Dupa toate datele, la Derscanu se centralizau informatiile recoltate din Valea Jiului despre “starea de spirit a minerilor” si, dirijate mai departe prin Florin Calapod, catre conducerea FSN.
– Ion Marica, colonel, conducea in iunie 1990 serviciul Protectie MI. Inainte de 1989 Marica se ocupase cu actiuni de urmarire a liderilor partidelor istorice. Potrivit declaratiilor subalternilor luate in Dosarul Mineriadei, Marica a fost printre cei care au vizitat in dimineata zilei de 14 iunie 1990 sediul Asociatiei fostilor detinuti poltici, devastat cu o zi inainte de mineri.
– Dumitru Ionea, colonel, conducea in iunie 1990 serviciul Protectia cadrelor DGPMB (Politia Bucuresti). Intrat in rezerva, a devenit jurist si chiar autor de carte, lansand impreuna cu Pavel Abraham (avocatul pe care il vedetei aproape seara de seara la Antena 3) volumul “Poti sa fii detectiv particular”. In iunie 1990, si sotia lui Ionea detinea o functie importanta – era deputat FSN in Parlamentul Romaniei. Mai mult, in 1992, doamna Ionea a fost numita de Ion Iliescu ambasador in Finlanda.
– Ionel Iosef, colonel, conducea in iunie 1990 serviciul Pompieri Militari. Celebru pentru ca ar fi dirijat in 1990 o operatiune de filaj indreptata chiar impotriva ministrului de Interne Doru Viorel Ursu. Trecut in rezerva, Iosef a activat ca detectiv particular, iar in 2005 a pus pe picioare o firma de protectie si paza.
– Florin Dascalu, colonel, conducea in iunie 1990 serviciul Ofiteri Conspirati care se ocupa de cele mai sensibile actiuni ale unitatii si dispunea de cele mai instruite cadre. Dascalu a fost trecut in rezerva in 1992.
– Valer Pistol, colonel, conducea in iunie 1990 serviciul Penitenciare din UM 0215. Transferat ulterior la Ministerul Justitiei, a fost printre cei care au pus bazele defunctului SIPA, serviciul de informatii al Justitiei. Pistol a decedat la inceputul anilor 2000.
O mentiune, la final, despre Gelu Voican Voiculescu, eminenta cenusie din spatele “Doi s’un sfert”, omul care i-a convins pe Ion Iliescu si Petre Roman de absoluta necesitate a infiintarii unui serviciu de informatii care sa fie “util guvernului”.
Ce-a facut Voican la Mineriada? S-a tuns. O arata pozele din perioada, dar si o depozitie aflata la dosarul cauzei.
Iata: “Spre seara (n.r. – seara zilei de 13 iunie), Gelu Voican a venit in incapere si a cerut o masina intrucat avusese un incident cu manifestantii care asediau cladirea si i-au smuls cateva fire din barba. Acesta a solicitat acea masina intrucat voia sa-si schimbe fizionomia. Eu personal l-am insotit la frizerie in zona Dorobanti. La frizerie acesta si-a ras barba si si-a tuns parul incat sa nu fie recunoscut”.
