Eroismul stupid de a o ancheta pe Elena Udrea

Daca acceptam cu seninatate, ba chiar cu omeneasca intelegere, ca pretul intrarii la puscarie a lui Dan Voiculescu a fost ramanerea in libertate a Elenei Udrea, cu toata reteaua de coruptie construita in ani si ani sub bugetele imense date spre gestiune si spoliere Doamnei, atunci ne meritam cumva soarta.

0

Saptamana trecuta, un articol de opinie care a strans mai bine de 44.000 de vizualizari si 1600 de like-uri a propus urmatoarea teza: faptul ca justitia n-a deranjat-o vreme de 4-5 ani nici macar cu o intrebare pe Elena Udrea este un „compromis rezonabil” facut de societatea romaneasca in ansamblul ei pentru a atinge „obiectivele mari”, in conditiile in care investigarea actelor de coruptie ale apropiatilor lui Traian Basescu, cat timp acesta a taiat si-a spanzurat la Palatul Cotroceni, ar fi fost gesturi de „eroism stupid”.

Pe autorul articolului il cheama Dan Tapalaga, desi ar putea fi foarte usor confundat, dupa expunerea “logica” de mai sus, cu Ion Cristoiu, care mai ieri arata cum jurnalistul are, inainte de toate, capacitatea de a intelege viata – shakespearian, adica, are capacitatea de a vedea chiar si coruptii, chiar si coruptia in dimensiunea lor umana, ca emanatii ale naturii noastre egoiste, lacome.

Tapalaga e dintre cei „noi”, Cristoiu dintre cei „vechi”, dar macar lectia asta „jurnalistica” pare sa ii lege: ei nu-s „naivi” sa creada in principii, desi le promoveaza, dar joaca-n piesa asta marcata de „compromisuri rezonabile”, omenesti, de viata, pentru a atinge, la randul lor, „obiectivele mari”.

Data viitoare cand ne mai plangem de mizerabila clasa politica romaneasca, sa ne-aducem aminte ca nici „noii” de prin toate domeniile publice nu-s cu mult mai rasariti, ci doar cu alte „obiective mari” pentru care se justifica un rezonabil compromis precum, in cazul de fata, inegalitatea aplicarii actului de justitie.

Daca acceptam senin, cu omeneasca intelegere, ca pretul intrarii la puscarie a lui Dan Voiculescu – sau a oricarui alt personaj sulfuros al tranzitiei – a fost ramanerea in libertate a Elenei Udrea, cu toata reteaua de coruptie construita in ani si ani sub bugetele imense date spre gestiune si spoliere Doamnei, atunci ne meritam cumva soarta.

„Ce probe sau marturii se strangeau cand Udrea era la putere? Cine ar fi depus marturie impotriva ei, marea protejata a presedintelui atotputernic?”, se intreaba retoric omul Tapalaga. Nu exista date factuale ca jurnalistul Tapalaga si-a pus vreodata intrebarile acestea in timpul celor doua mandate prezidentiale ale lui Traian Basescu, desi, teoretic, meseria lui – adesea de-un eroism stupid – ar fi sa arate cu degetul tocmai compromisurile, fie ele si rezonabile, pe care institutiile le fac spre atingerea obiectivelor lor.

Altfel ajungem in situatia deloc verosimila de-a sustine ca statul de drept s-a construit in toti acesti ani (si) pe lucruri nedrepte si ca, in ultima instanta, pe ipoteticul corupt care fura astazi sub ipotetica protectie a noului presedinte nu-l vom prinde decat peste 5 ani, daca avem noroc, ori 10, daca avem ghinion. C-asa-i in tenis, in viata si-n justitie.

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Chestii simpatice pentru fete

AICI.

  • Scriitorii si idiosincraziile lor

Intr-o harta a injuriilor, AICI.

  • Trivia de la Premiile Oscar

AICI si AICI.

  • Un proiect misto

V-ati intrebat vreodata ce se intampla de fapt in interiorul unei hranitoare de pasari din parc? Sau ce se petrece intr-un cuib de berze? Un proiect pilot satisface astfel de curiozitati si transmite live din astfel de locuri, AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

Scott Fitzgerald, Toti acei tineri tristi, Polirom, 2014.

  • Un spectacol

“Venera si Adonis” dupa Shakespeare insusi, la Teatrul Mignon, un adevarat recital al actritei Valentina Zaharia.

  • O cronica la un film premiat (asa cum l-am vazut)

AICI.

  • O cronica la un film mai putin premiat (asa cum l-am vazut)

AICI.

  • O harfa de pe teren

Spre Giurgiu incolo, cum vii dinspre Bucuresti, dupa ce treci de saormeria „Kill the chicken”, tandru evocata si de domnul Stoicescu mai jos, incolo asadar, vei vedea un panou pe care o mana de om a scris acest adevar confirmat zilnic in atatea si atatea tranzactii, atat din tara noastra, cat si din strainatate: „Porcii de vanzare.”

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Inca un articol despre V. Putin

Un text interesant despre „noua Cortina de Fier” si cum incearca Vladimir Putin sa rescrie istoria ultimilor 25 de ani, de dupa prabusirea URSS, cu „mana” statelor din Europa Centrala si de Est – printre ele, Romania.

Cititi-l, ofera o perspectiva demna de luat in discutie.

  • Conexiuni (1)

Tara in care Eduard Raul Hellvig – profesionist (a)politic exersat in ale traseismului politic, membru in vremurile sale PC-iste intr-o comisie de ancheta a activitatii ICE Dunarea care n-a identificat nicio bruma de neregula -, tara, deci, in care acesta ajunge nominalizat pentru sefia SRI este totusi tara care are la granita, in dezolantul oras Giurgiu, o shaormerie botezata de patroni „Kill the chicken”. Vorba marelui nostru erudit anglofon, comisarul Aurelian Vasea Soric, „case closed”.

  • Conexiuni (2)

Citesc ca Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Statului Islamic, era bun in scoala la matematica si geografie, pricepandu-se nitel si la araba, economie sau istorie. Cu-adevarat slab era pustiul al-Baghdadi doar la limba engleza. La matematica, geografie si economie se pricepe liderul SI si in prezent, cand organizatia lui ocupa fasii importante din Siria si Irak, iar de engleza nici macar nu mai conteaza, o vorbesc calaii cu cagule negre si accent british din clipurile high definition ale Statului Islamic.

In alta parte de lume, domnul Marian Oprisan, lider incontestabil al Statului Vrancean, cere foarte vocal reforma administratiei, subliniind ca asa nu se mai poate si ca practici si mentalitati dinainte de 1989 ar trebui odata inlaturate. Marian Oprisan n-a fost bun in scoala nici la matematica, nici la geografie, nici la economie sau istorie. Mai tarziu, totusi, i s-a spus Portofel, ca semn al faptului ca era totusi priceput la ceva.

Si priceput la lucrul acela a si ramas, domnul Marian Oprisan acumuland, in ani grei, fructuosi de munca, o avere impresionanta, demna de un adevarat Baron. Si chiar daca fara accent british si fara cagula neagra, chipul Baronului Oprisan continua sa ruleze in realitatile high definition din aceasta parte de lume.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.