European, la lighean

Alegerile pentru Primaria Bucuresti din 2005. Marian Vanghelie era inca tanar, rosu in obraji. Pe unul dintre afisele sale de campanie trona aceasta intrebare: poti sa fii european daca te speli la lighean? "Apa si canal, incepand de maine!", promitea edilul de la sectorul 5. Avea o figura grava, sub care statea un lighean rosu.

Intrebarea candidatului Vanghelie era asortata vremurilor nu doar in urma cu doisprezece ani. Chestiunea ramane si astazi la fel de legitima. Milioane de romani inca se spala la lighean. Daca se spala – avem, totusi, printre cele mai scazute consumuri comunitare de articole de igiena.

Aproape patru milioane de romani au emigrat – prea putini pe fondul vreunui succes al pietei libere; prea multi din pura disperare, ca in razboi.

Suntem de zece ani membri ai Uniunii, entitate care a fost o reala sansa de progres pentru Romania. Dar uite ca inca ne pica tavanele scolilor in cap – si nu din senin, ci dupa luni si luni de igrasie vizibila cu ochiul liber, ca la Scoala 141 din Rahova. De pe fatadele blocurilor din apropiere isi intreba Vanghelie concetatenii, in 2005, daca se simt europeni in aceste conditii de lighean.

Si intrebarea, si conditiile raman. Cum de am ramas noi tot aici? Iata cazul sectorului 5.

El, Marian Vanghelie, asa analfabet functional cum se prezenta, era un succes al administratiei romanesti. Prin administratie romaneasca neintelegandu-se capacitate edilitara, ci strict electorala. Intre primarii nostri, era (si este) de succes cine smulge(a) cele mai multe voturi de la un electorat atat de captiv incat se vinde(a) pe un telefon si o cartela.

La tara ajungea (inca ajunge!) traditionalul kilogram de faina. Sau de zahar. Atat facea viitorul in urma cu un deceniu? Atat facea. Oare cat face astazi? Ne mai socotim noi peste inca un deceniu de impliniri.

Eram tineri si harnici reporteri pe atunci. Alegerile parlamentare din 2008 ne-au prins pe la Jilava. Unde aflam, chiar in ziua votului, ca un microbuz ne-ar fi fost suficient ca sa facem turism electoral inopinant. Exista, printre cetatenii comunei, o dorinta vie de a vota de cat mai multe ori – mai ales ca venea si iarna, iar depozitele de lemn din Jilava fusesera atent aprovizionate.

 

E plina tara noastra de oameni gospodari, care isi fac nevoile ca animalele, traditional, in curte, intr-o europenitate totusi precara. Sa nu ne adancim in ruralitate, fiindca ne luam cu mainile de cap si ne trage la revolta. Saracia e scandaloasa. Dar si mai important: saracia nu e un dat, e o consecinta.

Urbanul esuat, asadar. Motivele sunt complexe, dar sa retinem mai ales in urbanitatea noastra mutilata de spaga ca primariile, de exemplu, au avut bani de reparatii prin scoli, s-a si muncit de catre o firma sau alta, dar multe din lucrarile cu pricina n-au mai ajuns sa fie receptionate, adica nu stie nimeni daca-s conforme sau nu.

Ca de fiecare data, ajunge sa lucreze pentru noi hazardul. Daca ai noroc, nu-ti cade tavanul in cap. Daca nu ai, iti cade.

Locuim in tara in care se diluau dezinfectantii din spitale. Si-acolo sunt oameni gospodari – ingeri in halate albe, stiti cliseul -, dar totusi calitatea serviciului medical e dezastruoasa. Pentru ca – precum in atatea si atatea domenii – dispunem de medicina de lighean.

Pentru a vedea cum arata acele parti (multe) ale societatii noastre care cresc din (si in) nepasare, ne putem intoarce oricand la seria Ferentari Lux. E anul de gratie 2016 si suntem tot in sectorul 5 al Capitalei, care are edil nou, cu fata europeana. Epoca lui Marian Vanghelie, aflat cu un picior in puscarie (cam putin, totusi), a apus.

Acum sectorul traieste vremurile edilului Daniel Florea, politician social-democrat, om care a demonstrat in repetate randuri ce intelege si cat intelege din problemele sectorului pe care il gospodareste. Am mai scris noi (AICI sau AICI), dar cine sa se agite prea tare si cu lectura si diseminarea informatiilor relevante de presa, intr-un spatiu public cam de lighean si el?

Asa ca primarul Daniel Florea e de succes. A strans voturile, a scapat sectorul de Marian Vanghelie si face regenerare si igienizare urbana (in conditii dezastruoase institutional, e suficient sa vezi cum stau la nivel de Ferentari educația, sănătatea sau ordinea publică).

De ce e Romania astfel? Pentru ca ramane, de la deceniu la deceniu, o sandrama de sub acoperisul careia scapa cine poate. Restul raman la lighean. Nu ca un dat. Ca o consecinta.

Iata si recomandarile saptamanii.

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

Cam tot ce trebuie sa stii despre violenta domestica in Romania este aici – exemple, analize, statistici. Si daca vrei sa vezi si cum se fura din banii destinati vicimelor violentei domestice poti intra si aici.
  • Ororile din centrele pentru persoanele cu dizabilitati

Despre acest subiect s-a scris timp de un an. Este o colectie de abuzuri, neglijenta, violenta, furturi si nepasare. In astfel de centre se moare. De citit aici, aici si aici. Sau de vazut un documentar video aici.
  • Viata la periferie

Asta nu inseamna doar saracie. Inseamna si lipsa utilitatilor, serviciilor, posbilitatilor de orice fel. Inseamna si esecul autoritatilor, sistemului cum vreti voi sa ii spuneti. Si inseamna si esecul nostru, al celor care formam ceea ce se numeste comunitate. S-a scris mult si despre asta: aici, aici sau aici.
Aceste recomandari sunt doar o parte din cele care s-au scris pe aceste teme. Nu va lasati pacaliti atunci cand se spune ca astfel de subiecte nu sunt tratate in presa. Mediile alternative, independente le-au tot documentat.

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte 

Indurabile. La Herg Benet. De mine.
  • O alta carte

Aleea Zorilor. La Polirom. De mine.
  • O carte

Imperiul Pisicilor, de Alex Tocilescu. La Polirom. Nu e rea. Bestseller.
  • O alta carte

O femeie, de Peter Esterhazy. Curtea Veche.
  • Inca o carte

Spovedania unui preot ateu, de Ion Aion. Curtea Veche.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Sa fie lumina

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.