Fanaticul Mixich. Evitarea unui diagnostic

Vlad Mixich crede ca nimic nu exista inainte de a fi povestit. Experienta de jurnalist i-a dat ocazia sa cunoasca romani mai mult sau mai putin controversati. A transformat-o in poveste. Si in portret. In 10 povesti portret ce poarta titlul „Fanaticii”. Iar cartea asta este ca o calatorie in Nepal. Esti la inceput, ti-e frica, dar esti curajos si urci.

1

Frecventasem deja cateva locuri comune pretentioase, deci stupide, era in conversatia noastra ceva ridicol, cautam, cu inversunare, o fraza care sa explodeze in amiaza palida, aveam ambitia sa-i castig si acelei zile dreptul la nostalgie. Voi fi memorabil, voi fi genial!

Dar nu, nu am reusit sa spun nimic antologic. Mi-am pierdut rabdarea, cuvintele nu ma mai ajutau, asa ca am esuat – am devenit un bufon, si inca unul vulgar. Ajunsesem, intr-un monolog deloc onorabil, destul de repede, la concluzia ca totul in jur este groaznic, si ca va fi si mai rau.

Nicio Siberie

Si ma enerva tanarul Mixich, cu statura lui, cu ochelarii lui, cu freza aia de tocilar, cu hainele de scolar britanic, cu politetea, cu distanta calculata. Era calm si – cel mai rau – era inteligent. Asa deci, din asta mi-esti: un mizantrop inteligent! Mi-ar fi placut sa fiu sahist sau boxeur sau ofiter de cavalerie, sa-l provoc acolo pe loc, sa transam totul intr-o lupta perfect inutila. In fond, tu mi-ai cerut intalnirea asta, Mixich, tu ai spus ca iti plac textele mele, tu ai vrut sa ne cunoastem – hai, batrane, scoate asii, unde-i tii? Tacea. Se uita la mine sceptic, dar nu grav.

Stiam ca a fost medic, urasc medicii: si ce dracu` o sa faci acum, Mixich, o sa faci pe psihoterapeutul cu mine, o sa-mi pui un diagnostic? Stiu ca sunt anxios, stiu ca sunt depresiv, da, vine si la mine „Urata”, am manii si tentatii suicidare, ce-o sa-mi spui nou? Vlad, insa, nu a spus nimic din cele ce ar fi asezat, pentru totdeauna, o Siberie intre noi. Naiba stie cum a facut, dar ne-a salvat probabilitatea unei prietenii.

Va avea happy-end

Nu imi plac oamenii, si de ce ar trebui sa imi placa inainte de a dovedi ca sunt buni, sau macar ca nu sunt rai? In dupa-amiaza aceea, i-am dat lui Vlad Mixich credit, fara sa mi-l fi cerut. Cand ne-am despartit, vantul murise, amiaza se sfarsea. Lunganul nu ma mai enerva, ba as spune chiar ca nutream pentru el un fel de simpatie si un inceput de invidie. Mi-ar fi placut sa am puterea sa il fac personaj de nuvela, sa il invat arta speculatiilor la bursa, sa il casatoresc avantajos, inainte sa il trec, prin inexplicabile convulsii romantice, spre periferia vietii, de unde se va inalta singur, invingand tristeti nelamurite. Omul asta va avea happy-end – am gandit.

Nu am inteles atunci, i-am deslusit vraja mai tarziu, citindu-l, odata cu articolele sale: talentul, unicitatea lui Vlad Mixich sunt concluzia invincibilului sau echilibru.

Seriozitate, va rog!

Ne-am intalnit rareori, dar l-am urmarit mereu. Este un portretist redutabil, poate cel mai serios din presa noastra. E rau sa fii serios, e rau sa iti muncesti textele ca un sclav liber? Cu stilul sau asezat, lipsit de toate stridentele, Vlad Mixich castiga nu o stralucire, dar o durata.

Iata-ne, in alta toamna, la Targul de Carte „Gaudeamus”. Isi lanseaza „Fanaticii” la Humanitas. Cartea reuneste tablouri de oameni cu vocatie. Autorul poarta un sacou care ii  ingreuneaza miscarile. Sunt dintotdeauna de partea celor slabi, asa ca ii caut o fisura in echilibru. Este emotionat, dar, din nou: omul acesta va avea happy-end. Nu se va prabusi niciodata definitiv.

Iata, imi da un autograf. Scrie urat, scris de medic – se scuza. „Cum nu stiu sa scriu dedicatii il las pe maestrul si prietenul meu Andrei sa scrie aici diagnosticul lui”.

Nu stiu, Vlad, sa pun diagnostice, dar uite, iti zic: „Fanaticii” nu este cea mai buna carte de non-fictiune din cate vei scrie. „Fanaticii” are unele culmi (portretul lui Marcel Iures si portretul Monicai Macovei), fara sa fie un Everest. E ca atunci cand ai fost in Nepal, esti la inceput, ti-e frica, dar esti curajos, si urci, si vei mai urca, si, mai ales, nu, nu te vei prabusi.

Mixich despre Mixich:

„Cand cineva ma intreaba de unde sunt, nu pot da un raspuns exact. M-am nascut in 1979 la Baia Mare, am copilarit in Craiova, am studiat sase ani la Timisoara si acum locuiesc in Bucuresti. Si, ca sa ucidem din fasa orice nelamurire, Mixich este un nume croat. Am terminat Colegiul Carol I din Craiova. Unul dintre colegii mei a ajuns director la Steaua, altul – ceva sef in Consiliul Judetean Dolj, iar unul mai harnic a plecat de mult din tara. Eu am plecat la Facultatea de Medicina, unde, spre sfarsitul celor sase ani lungi, am inceput sa invat psihoterapie. Maestru mi-a fost Hugh Jenkins, terapeut la Institutul de Psihiatrie din Londra, si nici unul din noi nu banuia atunci la ce-mi vor folosi deprinderile capatate. Am pornit-o pe drumul clasic al unui medic, cand a intervenit nepre vazutul: aveam nevoie de un reportofon pentru a-mi inregistra sesiunile cu pacientii. Un concurs al Deutsche Welle pentru tineri jurnalisti oferea asa ceva ca premiu al doilea. Eu eram destept, o data pe saptamana, pentru Gazeta de Sud. Am castigat, dar nu reportofonul, ci premiul intai. Asa am ajuns la Bonn, unde Deutsche Welle m-a uns corespondent in Romania. Norocul a continuat cand am fost primit intr-una dintre cele mai independente redactii din Romania: HotNews.ro. Astazi, nu ma vad lucrand altundeva, desi ma bucur sa scriu si pentru Esquire sau Dilema veche. Ma mai mandresc cu cateva lucruri: premiul „Tanarul Jurnalist al Anului 2008“ de la Freedom House si bursele in Statele Unite primite de la Carter Center si German Marshall Fund. Cel mai drag imi e sa calatoresc: o zi am fost cel mai inalt om din neamul meu, atunci cand am ajuns la 5414 metri in Himalaya. Cand pot lenevi, o fac pe balconul de unde am vedere directa spre casele cochete si copacii frumosi de pe strada mea. Atunci reusesc sa uit chiar si ca tatal meu s-a nascut intr-un lagar de deportare comunist”. Mai multe despre Vlad Mixich, pe blogul personal.

Cartea „Fanaticii. Portretele a zece oameni cu vocatie” a aparut anul trecut la editura Humanitas si costa 25 de lei.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.