
Încep să se strângă lunile de zile de când a intrat la pușcărie fostul nostru satrap, faraonul de la Gratia.
Dezintegrat politic, rămas în carne și oase, fără bugete, fără PNDL, fără guvern, fără Partid, Liviu Dragnea meșterește acum la autovehicule dincolo de gratii, întorcându-se la meseria de bază după decenii de dulce trai bugetar.
Daddy nu mai e. Dar țara schimonosită după chipul și asemănarea sa continuă să meargă neabătută pe calea fixată de el. În ciuda (dacă nu în disprețul) votului din 26 mai.
Sunt vremuri noi, iar România are și astăzi același prim-ministru vag alfabetizat, instalat (adică pus cu mâna spre satisfacerea intereselor personale) de însuși Liviu Dragnea.
Premierul nostru e nedeprins pe alocuri cu vorbirea deplin articulată, iar în epoca post-Dragnea abia învață să se miște cu propriile picioare – dar ce loc mai bun decât Palatul Victoria pentru a-și exersa impostura veselă?
Evident că opoziția politică, nu mai puțin debilă, n-a fost în stare să organizeze după alegerile din 26 mai debarcarea din istorie a Vioricăi Dăncilă, ca o primă măsură absolut necesară de igienizare guvernamentală post-Dragnea. S-a considerat că altele sunt prioritățile acum.
Și într-adevăr, prioritar pentru opoziția noastră a fost să celebreze din gură victoria de la urne și să fugă la Bruxelles pentru preluarea mandatelor europarlamentare.
De acolo, din capitala Uniunii, negociază în interesul României pledând fierbinte pentru instalarea Laurei Codruța Kovesi ca procuror-șef european. Asta e o prioritate națională. Mai ales că, posesoare a unui doctorat plagiat doar în proporție de 4% (verdict oficial, chiar dacă foarte românesc), doamna Kovesi apare ca un monument de onestitate și verticalitate.
Lipsa noastră de busolă ar trebui nemurită în imnul național.
Mai are rost să amintim de marile succese judiciare ale fostei șefe DNA? Nu mai are, ni le reamintește oricum realitatea, la săptămână sau la lună.
» Cum, nu știați că și Toni Greblă, Cristian David sau George Scripcaru au fost achitați recent în procesele lor?
Și-acolo unde anticorupția-așa-cum-ne-a-dus-capul n-a reușit de una singură să submineze însăși ideea de justiție, vine Curtea Constituțională să facă praf orice urmă de dreptate. Continuă deci dezintegrarea accelerată a sistemului de justiție.
» Cum, nu știați că scapă pe bandă rulantă în aceste zile și toată floarea noastră condamnată definitiv, de la Elena Udrea la Alina Bica?
Revenind la guvernare, aflați că apar tot felul de idei zglobii și cu parfum de totalitarism. Se dorește ca statul nostru să-și ia mâna de pe responsabilitatea de a-i îngriji la senectute pe cei pe care i-a spoliat cu deceniile.
Fiecare copil la scara lui, să se ocupe de propriii părinți, că doar n-or sta în pensia publică! – cam acesta e dictonul recent dinspre PSD. Practic, se confirmă încă o dată că taxele la statul român au fost – pe scurt – doar japcă.
Agențiile și ministerele și consiliile și primăriile sunt, în continuare, doldora de beizadele, cumetri și vrăbiuțe care-și duc traiul pe banii contribuabilului. Sinecuriștii se simt tot mai bine, iar pensiile speciale își extind aria de acțiune asupra a noi și noi bugetari cu nevoi tot mai speciale.
România pe înțelesul tuturor e o țară tristă plină de speciali veseli, fără clasă de mijloc între hoții (tot mai hoți) și proștii (tot mai proști) care ne alcătuiesc de cele mai multe ori spațiul public.
Avea Neagu Djuvara o poveste frumoasă, cu tâlc. E din tinerețea sa petrecută într-un liceu francez, unde era coleg cu un nepot al ultimului împărat otoman. Acesta, Osman, avea harul de a trage cu nesaț pârțuri violente, zeci de pârțuri unul după celălalt, spre delectarea și uluiala colegilor săi, care-l tot îndemnau să facă, să-i dea înainte.
Osman ducea cu sine o moștenire: în Imperiul Otoman se cuvenea să tragi un vânt generos ca să atești că s-a mâncat bine și se digeră conform. Era un obicei care făcea vâlvă la Paris, fiindcă în Occident se mascau asemenea porniri ale pântecelui. Așa cu Osman…
Și iată-ne și pe noi, în mileniul III:
popor de graniță, ducându-ne crucea tradiției, șpăguind în ritmul respirației, purtați pe aripile mari ale speranței că va fi mai bine când mai cade câte un cap vizibil, pentru a constata iar și iar că n-a fost totuși decât un nou vânt oriental.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Portret de familie
Realizat după ce autorul și-a găsit 32 de frați și surori. În basmele copilăriei noastre personajul principal pornește într-o călătorie a cunoașterii și transformării, se luptă cu personaje negative, este tentat, cunoaște tot felul de oameni, trece prin grele încercări. În acestă poveste adevărată nu există zmei, dar există celelalte ingrediente care fac din găsirea celor 32 de frați și surori o călătorie în care autorul nu-și descoperă doar familia extinsă, ci și pe sine.
Portret de actriță
Care a devenit vedeta propriului ei show, s-a luptat cu cancerul și cu sexismul din industria în care lucrează. Cei mai mulți o știți în rolul lui Elaine din Seinfeld sau poate din Veep, serialul pe care-l produce și în care joacă. Este vorba de nimeni alta decât Julia Louis-Dreyfus.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Un film de revăzut
Seom. Coreean. De Kim Ki-Duk.
Un eveniment personal
Lansare de carte. Șuetă. Aniversarea zilei de naștere. AICI.
Un eveniment dedicat lui Vintilă Mihăilescu
AICI.
O carte la zi
Părinți, de Diana Bădica, editura Polirom, 2019.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Un caz de jurnalism bine făcut