Farmecul discret al bucatariei

Desi ne revendicam latinitatea si avem obsesia integrarii occidentale, mesele noastre raman, pana la capat, exemple de balcanism gras si colocvial. Camarile nu fac nici ele exceptie: sunt burdusite apocaliptic, complet neacomodate cu frugalitatea, amenintatoare si ispititoare in acelasi timp.

0

Circula in anii trecuti o reclama televizata la apa plata care sustinea, nici mai mult, nici mai putin, ca “suntem ceea ce bem”. Paharul, coferul sau damigeana sunt, insa, doar o piesa in marele puzzle al deprinderilor noastre culinare. Bem ca sa “insotim”, “stingem” sau “udam” o paleta mai larga de gusturi.

Daca exista, in spatiul romanesc, o comunitate de destin care ne-a plimbat – cu rezultate mai mult sau mai putin (com)promitatoare – prin istorie, atunci ea se datoreaza intr-o anumita masura si bucatariei noastre.

Vrem, adesea, sa mancam “romaneste”, exista o nostalgie perena a meselor “ca la mama acasa” ori a bucatelor “de la tara”, impachetate in amintiri cu bunici degraba taietori de inaripate domesticite si degraba facatori de placinte, gogosi si magiunuri.

Pendulam balcanic intre provocarea aperitivelor si voluptatea tocaturilor, de la mici la sarmale. Apropo de primele, ati vazut vreodata vreun mizilic romanesc care sa respecte definitia de dictionar? In loc de “bucate usoare”, la inceputul meselor noastre ti se serveste, adesea, ditamai ospatul. Remarca odata Andrei Plesu ca exact aici este de cautat cauza istorica a “lipsei noastre de demaraj”: “Alergand lacom printre sardele, babicuri, ghiudemuri, branzeturi, salamuri, oua si masline, slanina si sunci, salate de boeuf, carnaciori, legume, icre, pastrame, pateuri, racituri, ciuperci, zacusti risti sa sucombi in faza de demaraj. Iti pierzi suflul abia cand ai inceput incalzirea”.

Popor inventiv, am gasit si remediul: mizilicul nostru e urmat de un bors vanjos, musai insotit de un ardei cat mai iute, singurul capabil sa te scoata din moartea calorica a aperitivului.

Suntem, desigur, vechi pana si aici. Cine studiaza prin volume prafuite obiceiurile culinare romanesti dinainte de epoca moderna poate afla ca o masa boiereasca obisnuita avea macar zece feluri de mancare, in vreme ce chiolhanul se ducea vertiginos spre saizeci. Praznicele domnesti licitau inimaginabil, cu o oferta demna de basmele romanesti: sute de feluri, numai bune sa serveasca petrecaretilor vreme de trei zile si trei nopti.

Dupa toata nebunia asta, e de mirare ca mai apucam sa mancam si desert, adesea vaduvit de consumatorii adusi in pragul pleoapelor grele. Inceputa impetuos si continuata iresponsabil, masa noastra sfarseste letargic, abia rasufland pe drumul care duce intre perne.

Iata cateva recomandari usoare, care sa va starneasca doar apetitul pana saptamana viitoare.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Clasic

Conform vorbei classic is fantastic, ascultati un pic de Compact pentru vremurile de altadata. Fara nostalgii! Cu un zambet asa. Va amintiti, desigur, de petrecerile la care, inevitabil se asculta/canta Compact.  Erati, nu-i asa, tineri, naivi si frumosi? Glumesc. Cred ca inca sunteti asa. Tocmai de-aia merge un pic de Compact. Pentru a sarbatori tineretea, naivitatea si frumusetea. Eu va recomand “Fata din vis”.

  • Trandaveala

Dulcea trandaveala care atata ne place, probabil, tuturor. Nu lasati aceste ultime zile insorite de mai sa treaca pe langa voi fara sa va adunati prietenii la o terasa, la un frappe, la o bere. Nimic nu se compara uneori cu dulcea trandaveala, cu starea aia in care nu faci nimic, te bucuri de soare, de bere si de o companie buna.

 

 Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun

  • Piesa de teatru „Ma mut la mama!”, la Cercul National Militar

Comica, desi pe ici, pe colo, tragica, piesa in care se joaca Adriana Trandafir, Andreas Petrescu si Gabriel Fatu are puterea sa nasca solide semne de intrebare despre cine ne devin parintii.

  • Ernesto Guevara, Jurnal pe motociclata, Editura Polirom

Celalalt Che, dinainte de a fi Che. De fapt, nasterea lui Che, din mizeria Americii de Sud. Binevenita cura de realism deloc magic.

  • Matei Visniec, Sindromul de panica in Orasul Luminilor, Editura Polirom

O capodopera inca nerecunoscuta. Utila tuturor scriitorilor ratati.

  • Filmul „Marele Gatsby”

De evitat. Voi detalia in aparte, intr-o necrutatoare cronica. In curand.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Bere si atmosfera bavareza

Cand mergeti la Munchen, puneti in varful listei destinatiilor obligatorii Forsthaus Kasten. Gasiti acolo ceea ce nemtii numesc “biergarten”, o berarie in aer liber, deosebita insa de toate celelalte din capital Bavariei pentru simplul fapt ca este amenajata intr-o padure din sud-vestul orasului. Se pot inchiria biciclete din centru, se ajunge relativ repede, pe o pista dedicata. Forsthaus Kasten ocupa efectiv o pajiste decupata in mijlocul unei paduri: peisaj tipic bavarez, bere germana in cantitati generoase, optiuni culinare variate, plus posibilitatea de a sta pur si simplu trantit pe iarba, visand la cai verzi pe pereti.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.