
Revelatia noptii de duminica a fost ca, desi autorul acestor randuri credea ca oamenii se ascund de ei tot in ei, ori in relatii si interactiuni, ei bine, autorul si-a dat seama ca cea mai buna ascunzatoare este de fapt in ceilalti.
Nu o persoana anume, cu care poate au si o relatie. Nu. Ceilalti in general. Rolurile asumate in relatiile cu ceilalti, inegalitatile cultivate, eu iti dau asta, tu imi dai aia, eu sunt dragut cu tine, tu esti dragut cu mine, eu iti iau banii, tu imi dai timpul.
Iata un alt loc comun: dupa ce si-au asezat comod reteaua de complicitati si (false) amabilitati, oamenii dovedesc cele mai mari rezistente la schimbare. Nu vor alt mediu, alta relatie, alta tara. Nu isi asuma riscuri si alegeri. Unii nu pot alege nici macar ce sa manance la pranz si au nevoie mereu de cineva sa le fie insotitor in orice context si in care sa se poata, la o adica, ascunde bine.
Provocarea pe care v-o lansam este sa va ganditi: de ce si cum acceptam/acceptati ca ceilalti sa se ascunda in voi? Poate ne scrieti!
Iata si recomandarile.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Sentimentul unui esec iminent
Il simt. S-a conturat. A prins forma. Daca ma concentrez ii pot simti textura, il pot atinge. Are pielea jumatate fina, jumatate aspra, ca cel mai atragator barbat din orice proiectie. Dureaza putin, asa cum se intampla cu mai toate lucrurile importante in viata. Vin de undeva, nestarnite, nu te prinzi instant de unde, te ravasesc, te doboara, te vrajesc, te cuceresc complet. Si pe urma dispar, se pierd, pleaca.
E totul atat de rapid incat te intrebi pe urma daca chiar s-au petrecut pe bune sau doar te-ai gandit mult la ele sau le-ai visat. E ca atunci cand te indragostesti. Simti ca se va produce asta, iar fiecare zi care trece pana cand asta se produce iti accentueaza acest sentiment. Acum, mai aproape. Inca un pas. Asa. Da. E ca dansul cu moartea, doar ca fara suflul sistolic al numitei. Da, e esecul dragilor. Esecul de orice fel. Emotia ca orice ai face, nu va iesi, nu va merge, nu va tine, nu se va lega nimic. Zarurile, ca intotdeauna, au fost aruncate in alta parte, pe alta plansa de joc, in alta lume poate.
Mda, nu am ce sa va recomand la finalul acestei saptamani, decat sa riscati – uneori! – sa cochetati si cu dezastrul si cu iminenta esecului. Va poate si asta oferi clipe de neuitat.
-
Evadarea
Cand va fi sa fie, asa sa fie!
Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun
-
Hitchcock
Alfred Hitchcock merita, bineinteles, o capodopera, dar va trebui sa ne multumim cu aceasta comedioara de groaza in care Anthony Hopkins si Helen Mirren reusesc sa fie, totusi, de neuitat. Film chiar bun, daca nu ai pretentii ca din viata lui Hitch s-ar putea face un nou „Psycho”.
-
Revista „Dilemateca”
Insotind „Dilema veche” de saptamana aceasta, „Dilemateca” propune o ancheta buna „Ce vers/fraza v-ati tatua pe corp?”. Se remarca raspunsul domnului Iulian Tanase, poet la baza, care si-ar tatua intreaga opera cunoscuta a lui J.D. Salinger, dupa o metoda ingenioasa, desi dependenta de excelenta miniaturistilor. De exemplu, una dintre cele noua povestiri, „Chiar inaintea razboiului cu eschimosii”, ar sta, bine-mersi, pe inelarul mainii stangi.
-
Top Tracks for National
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Rezistenta dintr-o cusca
Julian Assange sta de opt luni in Ambasada Ecuadorului din Londra, protejat nu atat de zidurile acesteia, cat de conventiile diplomatice internationale in absenta carora politia londoneza ar da buzna in reprezentanta administratiei de la Quito si l-ar salta, scuzati termenul neacademic, pe fondatorul Wikileaks.
Assange este considerat de unele guverne occidentale ca fiind cel mai mare terorist cibernetic al planetei. Intr-un fel, asa si este: activitatea lui Assange din ultimii ani a facut posibile cele mai mari scurgeri de documente secrete din istorie. Poate nu va mai amintiti: dupa publicarea pe internet a filelor „Cablegate”, continand telegrame confidentiale de la ambasade americane din toata lumea, administratia de la Washington a fost nevoita sa faca un tur de forta prin intermediul reprezentantilor sai diplomatici pentru a le explica partenerilor de pretutindeni de ce sunt tratati cu atata lipsa de deferenta pe canalele sale nevazute.
Nu e de mirare, in conditiile acestea, ca lui Julian Assange ii este putin teama. Un jurnalist norvegian l-a vizitat recent in ambasada ecuadoriana si descrie lumea in care traieste fondatorul Wikileaks. De citit, AICI.
Ba e o capodopera! Pentru
Ba e o capodopera! Pentru mine, chiar e!