Era 16 iulie 1999 cand John Fitzgerald Kennedy Junior, sotia sa si sora mai mare a sotiei sale mureau intr-un accident aviatic. Doua zile mai tarziu, luni dimineata, intr-o statie de metrou din New York, Leslie Hawke, in varsta de patruzeci si sapte de ani, se gandea la moartea lui John Fitzgerald Kennedy Junior si mai departe la propria viata.

Aceasta femeie, confortabil asezata in clasa de mijloc americana, avea un fiu, iar fiul sau era deja barbat, tata la randul sau, era celebru si era bogat. Nu e putin, si-a spus in dimineata aceea Leslie. Dar nu era de ajuns.

Leslie Hawke, la metrou, la Universitate, in Bucuresti / FOTO: Daniel Vrabioiu

In Romania, in cartierul bucurestean Drumul Taberei, Maria Gheorghiu, o invatatoare, isi inchipuie, pentru o clipa, ca este pe o corabie care chiar duce undeva.

La sfarsitul anilor `70, doua tinere, una din Texas, cealalta din Puerto Rico vad oameni cersind in Madrid, Spania. Ceva se intampla cu inima tinerei din Texas.

In nordul Germaniei, un barbat cu un plan financiar articulat isi decaleaza aniversarea unei varste mature pentru singurul week-end in care nu sunt meciuri la Campionatul Mondial din Brazilia.

O mama din Buhusi isi trimite copiii – toti cu varste de pana in zece ani – la cersit. In Statele Unite ale Americii, un francez isi da seama ca tocmai ridica o oda Romaniei.

Pe soseaua care duce catre Clinceni, un tanar, cu facultate in matematici la Princeton, conduce un Clio. La radio se spun cateva fraze care-l fac sa incetineasca, aproape fara sa-si dea seama.

O femeie se intoarce de la o bursa in Berlin, comite un accident rutier – mai multi romi vor sa o deposedeze de o suma de bani. Undeva langa Brasov, doisprezece oameni, dintre care zece copii, se inghesuie intr-o locuinta de sase metri patrati, din structura de lemn.

Doua femei, Leslie Hawke si Maria Gheorghiu, se gasesc miraculos on-line in acelasi timp, la inceputul mileniului al III-lea. La Bacau se fondeaza un ONG.

La Fundeni, un copil cu tumoare pe trunchiul cerebral moare. O fata foarte frumoasa, insarcinata pentru a cincea oara, zace intr-un pat. Ii lipsesc zece lei pentru un avort. Medicii i-au recomandat sa avorteze. Fata foarte frumoasa are treizeci de kilograme si ochii albastri.

O tanara de douazeci si noua de ani primeste o diploma si multumeste, fara exagerari.

Un antreprenor roman construieste o fraza si o posteaza pe facebook. O actrita celebra, de la Hollywood, scoate o poseta la vanzare. Un milionar roman o cumpara. Un copil este botezat Colorado.

Toate se leaga miraculos. Toate au sens.

 

Unde ajung banii filantropilor 

Luna aprilie a anului 2014 nu trecuse inca de jumatate, cand, pe o ploaie ca in Vechiul Testament, ca pe timpul regretatului Noe, intr-un catun de romi de langa Brasov, un cetatean intr-o Dacie cam darapanata trece razant pe langa noi, scoate capul pe geam, ne urla “Sanatateeeeeeeeeeeee!” si dispare din povestea aceasta. “Sanatate, tati”, ii raspundem.

Am ajuns in cartierul romilor din Budila. Sunt multi. Statisticile arata ca se indreapta spre saptezeci la suta din populatia de patru mii de oameni a asezarii. Sunt statistici neoficiale, care circula in paralel cu cele oficiale, caci romii nu isi declara etnia. Daca ne luam dupa ultimul recensamant erau trei sute de romi cu totul in Budila. Ei bine, nu.

Am venit pentru un recensamant al copiilor care ar putea intra in programul “Fiecare copil in gradinita” (FCG) dezvoltat de organizatia OvidiuRo. Revenim la Budila, Brasov de mai multe ori in urmatoarele luni, intre si dincolo de granitele acestui articol de presa scrisa. S-ar putea sa fi gasit ceva mai mult aici.

Situatia e asa: inainte de 1989, romii aveau locuri de munca, mai ales in Brasov, in fabricile din oras, in special la “Tractorul”, la salubrizare. In tranzitie, aceste locuri de munca au disparut, in timp ce numarul celor din comunitate a continuat sa creasca. Douazeci si cinci de ani mai tarziu s-a ajuns aici: abandonul scolar s-a accentuat, iar la Budila cei trecuti de cincizeci de ani au mai multa carte decat copiii si nepotii lor la un loc.

Ploua. Intram in primarie. Primaria este de fapt un castel, ridicat din caramida in anul 1731 dupa Hristos de catre groful Beldy Laszlo, ai carui urmasi au trait aici pana in anii `40 ai secolului trecut. Castelul a fost vandut catre inginerul Barbu Pantazi, fiind nationalizat de comunisti. Barbu Pantazi a emigrat si a murit in strainatate. N-a avut urmasi. Castelul a ramas, in consecinta acestor intamplari, al statului roman. Primar este in prezent domnul Irimia Marsavela, de etnie roma, tractorist la baza.

Dupa o vizita intr-o comunitate de romi cu foarte, foarte multi copii, e greu sa mai faci ordine in reportofonul unui ziarist. Jumatati de fraza sunt taiate de strigate de entuziasm care sunt intrerupte de un potop de precizari de natura intima. S-au pastrat cateva idei.

Prima: exista putine nume de familie in comunitate, ceea ce inseamna ca sunt numeroase casatoriile intre rude, cam ca in monarhiile decadente din Europa de la sfarsitul secolului al XIX-lea, in plina Belle Epoque. Exista cateva “dinastii”, iar Marsavela este printre cele mai raspandite. Ceea ce inseamna ca sunt foarte prezente maladiile ereditare. De pilda, boala Charcot-Marie-Tooth (numita dupa cei trei medici care au descoperit-o). E o neuropatie periferica, o maladie genetica, o boala ereditara caracterizata prin slabiciune musculara. In prezent, boala Charcot-Marie-Tooth nu poate fi vindecata.

Astfel de tablouri, cu copii si tineri in caruciorul cu rotile, loviti de boala Charcot-Marie-Tooth, sunt foarte frecvente in Budila. Cei trei de aici sunt frati. / FOTO: Daniel Vrabioiu

A doua: gradinita, in cei doi ani de cand functioneaza programul “Fiecare copil in gradinita”, a devenit un model. Si nu e vorba doar despre tichetul social de cincizeci de lei (pentru fiecare copil dus zi de zi la gradinita, familia este rasplatita cu un tichet in valoare de cincizeci de lei), bani care sunt fundamentali in unele dintre aceste familii. E vorba despre viitor. Aceasta realitate comporta, fireste, nuante. Mama din Budila: “Copiii pleaca in fiecare dimineata la gradinita cu doua palme. Altfel, nu pleaca”. Intr-un articol de presa nu ai voie sa emiti pareri personale. Nu emit pareri personale. Notez. Alta mama din Budila: “M-or indemnat vecinii – da-l pe ala mic, da-l la gradinita, ca multa lume l-o dat si o fost bine. Ne luam unii dupa altii”.

A treia: exista o legatura directa, vizibila, intre gradul de educatie si felul in care oamenii se lasa sau nu devorati de saracie.

Trece primavara si trece si vara, continuam sa mergem in Budila. Vrem sa intram in casele oricand in pericol de prabusire ale acestor oameni, vrem sa stam la mesele lor si sa le ascultam vietile. Sunt multe drame in desfasurare. Tragediile cunosc, insa, de fiecare data cunosc, si o fina tusa comica.

 

Gandac Colorado si toti fratii lui

Pe strada Morii, la numarul 224, locuieste familia compusa din Ciprian Gandac si Viorica Lingurar. Cei doi sunt, de fapt, veri. Viorica a trait pana la treisprezece ani in centrul de plasament “Floare de colt” din Fagaras. Apoi, in familia Gandac, unde trebuia sa fie ca o sora pentru Ciprian. A fost, insa, ca o sotie.

Au impreuna sase copii: Silviu-Marian, opt ani, Roberto-Colorado, sapte ani, care a parcurs cu bine programul FCG, Sidonia-Maria, patru ani, bolnava de leucemie, internata la Cluj-Napoca, Esmeralda (care nu poarta numele Gandac, ci Lingurar; fiind, deci, o controversa legata de nasterea ei, a ajuns la un asistent maternal profesionist), Madalin Emanuel, doi ani, Luca, mezinul, sapte luni.

Mama, doamna Viorica, are doar douazeci si trei de ani. Ne intampina vopsita intr-un blond violent, cu sanii, enormi, pe jumatate iesiti din sutienul auster, cu Luca-n brate si Silviu, Colorado si Madalin in urma ei, ca niste locotenenti. Ii spunem ca am venit sa vorbim cu Colorado. Cu Gandac Colorado. In ciuda aparentei evidente, nu intelege de ce am vrea sa vorbim cu el, ce are Gandac Colorado asa de special.

Ii spunem ca poarta un nume inedit, probabil unic in lume, ca asta il face special, si mai ales ca a fost beneficiar in programul “Fiecare copil in gradinita”. Se invoieste. Vorbim cu Colorado. Aflam ca prietenii ii spun “Colo” sau chiar “Coloratul”. “Colo” ne recita, dupa indelungi ezitari, o poezie.

Gandac Colorado a fost la gradinita prin programul FCG / FOTO: Daniel Vrabioiu

Viorica nu are loc de munca, nu realizeza venituri banesti, nu are nicio calificare profesionala. A fost la scoala cat a stat la Centru, dar fara rezultate deosebite. Adevarul e ca nu prea stie sa scrie. Ii plac telenovelele. De acolo si alege numele copiilor. O intreb daca mai vrea copii. Imi spune ca nu, ca i-a ajuns pana peste cap. Ciprian, sotul, absolvent de opt clase, nu e acasa. E plecat cu ziua la munca. Expresia folosita este: “e la carca”.

Familia Gandac traieste din ajutorul de stat, alocatiile copiilor si o alocatie de sustinere. In total, ii revin fiecarui membru al familiei 102 lei lunar. Abia asteapta sa faca Madalin trei ani sa-l dea la gradinita. Veniturile fiecarui membru ar creste, daca cei cincizeci de lei s-ar imparti echitabil, cu 8.33 lei. Locuiesc cu totii in casa mamei lui Gandac Ciprian, o constructie din lemn, formata dintr-o singura camera cu o suprafata de aproximativ 16 metri patrati. Nu au apa curenta. Instalatia electrica este improvizata.

 

Familia Marsavela

Lavinia Marsavela are sapte ani si de trei ani nu mai poate sa mearga. In registrele statului roman figureaza cu gradul I de handicap, fiind suferinda de deficit motor membrele inferioare si regres neuromotor. Nu e singura asa in casa Marsavela. O matusa, sora a tatalui sau, tocmai traverseaza in maini, cu picioarele curbate ridicate la spate, in maini, dar in viteza, incaperea.

Matusa Laviniei Marsavela nu mai poate nici ea sa mearga. Boala Charcot-Marie-Tooth este ereditara / FOTO: Daniel Vrabioiu

Stalpul familiei este Maria Marsavela, care la cincizeci si opt de ani se poate lauda cu 36 de nepoti si 4 stranepoti. Lavinia este fiica lui Viorel, unul dintre baietii mai mari, de treizeci si sase de ani, al Mariei Marsavela. Acesta a trait cu Semartianca Marsavela care insa in august 2009 a parasit domiciliul conjugal si s-a stabilit in Cipru, de unde nu o mai intereseaza. Lavinia are un frate mai mic, Costi (Constantin-Viorel), de doar cinci ani (mama sa l-a abandonat la trei luni).

Lavinia priveste fotografiile facute inainte ca boala sa sa se declanseze / FOTO: Daniel Vrabioiu

Bunica Marsavela ii arata aparatul de fotografiat, imbiindu-l: “Costi, mama, spune poezia de ai mai zis-o tu la televiziune!”. Reporterii televiziunilor locale au calcat de mai multe ori pragul caselor din Budila. Au prezentat apoi situatia in nuante apocaliptice. 

Costi intreaba care poezie a mai zis-o la televiziuni, caci nu mai stie. Bunica Marsavela: “Cu batistuta, Costi, cu batistuta!”. Copilul ia pozitia de spus poezii si declama: “Batistuta mea e mica/ Si cu nasul mititel/ Promit sa fiu cuminte/ Sa am grija de el/ Nu vreau sa zica lumea – uite-l pe Murdarel!/ Eu vreau sa zica lumea – uite-l pe Curatel!”

Casa Marsavela, cu doar doi copii mici, face parte din clasa de mijloc a romilor din Budila. Internetul nu este o abstractiune aici, exista chiar in fata noastra un barbat de douazeci si trei de ani, supranumit Melesio (dupa un personaj secundar din eterna telenovela “Esmeralda”), care are si cont de facebook. E cel mai mic dintre copiii Mariei Marsavela, e inca elev in clasa a 11-a, la frecventa redusa. Il cheama de fapt Ionut, a fost insurat, fara acte, cinci luni, dar femeia i-a fugit de la Budila undeva langa Constanta. N-a luat si copilul cu ea. Copilul sta la o matusa de-a ei.

 

Femeia careia ii lipseau 10 lei pentru un avort

Pe Nicoleta-Andrada Pietraru o gasim zacand in pat, cu o paloare morbida pe chip. Ochii ii pastreaza urmele unor lovituri recente. Este unul dintre cei cinci copii ai Ioanei Ardelean. Are deja la douazeci si trei de ani patru copii – Oana Lavinia (sase ani, a beneficiat de programul FGC), Daniel Elisei (patru ani, merge si el la gradinita). Mai are o fata, Milena, de nici doi ani, si un baiat, Catalin, aflati intr-un centru de plasament, fiindca nu avea din ce sa-i creasca.

Nicoleta Pietraru / FOTO: Daniel Vrabioiu

Nicoleta este din nou insarcinata, in aproape doua luni, cu un barbat de treizeci si sapte de ani, care are sase copii si este vaduv. Sotia i-a murit de leucemie. Barbatul nu are serviciu, traieste din alocatiile copiilor.

Ioana Ardelean, mama fetei: “Toti banii ii beie – ala mi-a batut-o ultima oara, o legat-o cu funie. I-am pus, ma iertati sterilet, o mers si i-o dat afara, c-o zis ca de ce nu-i ramane grea. A venit dupa buletin, ca nu-l putea da afara fara buletin, si a dus-o la oras. Il cheama Vasile, dar i se spune Moca.”

Nicoleta are cei patru copii nascuti cu tati diferiti. Niciunul nu a fost recunoscut de tata. Toti sunt pe numele ei. Elisei e singurul nascut acolo, in casa, caci a venit pe lume iarna.

Pe Elisei, Nicoleta l-a nascut acasa. N-a avut posibilitati sa mearga la maternitate. Si, fiind iarna, nici ambulanta n-a razbit pana in Budila / FOTO: Daniel Vrabioiu

Cum a ajuns fata aceasta frumoasa, cu ochii albastri, aici? De ce o abuzeaza barbatii si de ce ea se lasa abuzata? Raspunsul ne duce spre o alta tragedie: moartea lui On.

On a fost unul dintre fiii Ioanei Ardelean. Terminase clasa a treia, era premiant, avea diploma la mana, cand i s-a descoperit o tumoare la trunchiul cerebral. A stat aproape doi ani cu el in spital, la Fundeni. Si On tot a murit.De aici a pornit totul: s-a certat cu sotul (care nu era rom, ci taran cu oarecare stare, originar dintr-un sat de langa Targoviste), care n-a acceptat o anumita procedura medicala pentru On, un drenaj. Ioana Ardelean l-a facut cumva vinovat de moartea copilului si n-au mai putut trai impreuna. Cand s-a intors acasa, fiica Nicoleta, lasata, in cumpana adolescentei, nesupravegheata era deja insarcinata cu primul copil.

O intreb pe Nicoleta (care are un tatuaj cu numele ei – Nico – pe mana) de ce si-a botezat fiul cel mare Elisei, nume biblic. Sa fie o influenta a unui cult neoprotestant? Nu. Sunt toti ortodocsi, desi bunicii lor sunt intr-adevar pocaiti si merg la Adunare. Dar Ioanei Ardelean si copiilor sai nu le-a placut asta. O intreb pe Nico de ce nu si-a tatuat numele unuia dintre barbatii acestia care i-au tot facut copii. Da, greu, din mana tatuata, da a lehamite.

Ioana Ardelean a lucrat la uzina “Tractorul” pentru aproape zece ani, apoi a avut slujbe temporare, in salubrizare. Nu va lua pensie pentru ca nu are cincisprezece ani vechime in campul muncii. In plus, are abia 51 de ani si nu trage nadejde sa ajunga pana la varsta pensionarii. Are ceritudinea ca la atatea greutati pe umerii ei nu mai traieste mult.

Nicoleta mai are doar treizeci de kilograme. Ii e foarte rau de la sarcina. Vomita tot. Si apa daca o bea, o vomita. Au fost la medic si medicul i-a recomandat avortul. Are si hartie – scrie in clar se recomanda intreruperea sarcinii… In plus, ar fi gratuit. Dar trebuie facut un drum la Brasov, nu se poate la Budila. Femeilor le lipsesc zece lei sa ajunga acolo. Le dau femeilor zece lei.

 

Sebastian si toti fratii lui

Sunt sute de copii in catunul romilor, dar niciunul nu este ca Sebastian Ardelean. Sebastian are aproape noua ani, merge si nu prea la scoala, dar are o inteligenta sclipitoare. Il intreb ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare, iar visul sau nu este exagerat: vrea sa se faca bucatar. E bine sa fii bucatar. A aflat din vecini de existenta unor progame televizate dedicate gastronomilor. Isi doreste un coif de masterchef.

De fiecare data cand am revenit la Budila, Sebastian purta acelasi pulover murdar. Uneori, cand norii care par sa stea etern deasupra catunului se dezlantuie, isi trage pe el o geaca de fas, verde. L-am vazut in pulover si la cincisprezece grade si la treizeci. Nu are alte haine.

In familia Ardelean sunt zece copii, dintre care unul este dat la un centru de plasament. Mama, Laura Brumar, are douazeci si opt de ani si a absolvit sapte clase in sistemul romanesc de invatamant, fara sa stie sa scrie sau sa citeasca. Tatal, Marian, are opt clase, dar nu are nicio calficiare profesionala. Are o problema serioasa cu alcoolul. Trei dintre copiii lor cei mici sunt inclusi in programul FCG.

Sebastian are trei surori mai mari – Denisa-Maria (deja la casa ei la treisprezece ani!), Loredana-Ramona (doisprezece ani, nu mai frecventeaza scoala, n-a fost la gradinita), Madalina-Alexandra (zece ani, nu mai frecventeaza scoala, n-a fost la gradinita). Restul sunt mai mici: Florin Iulian-Vladut (opt ani, o paternitate incerta, n-a fost recunoscut de Marian Ardelean, poarta numele mamei si vrea sa se faca “Politie”, sa impuste hotii in cap), Valentina Vasilica (sapte ani, nu frecventeaza scoala), Marian (patru ani, beneficiar in programul FCG), Florina-Georgiana (trei ani, inscrisa acum in programul FCG) si Nicusor-Ionut (doi ani, viitor beneficiar in programul FCG).

Familia Ardelean, in formula aproape completa / FOTO: Daniel Vrabioiu

Venitul pe cap de membru de familie in casa Brumar- Ardelean este de 48.7 lei. Cei cincizeci de lei, tichetul social pentru  frecventarea gradinitei, pot face aici diferenta dintre viata si moartea prin inanitie. Marian, patru ani, merge la gradinita si in primele zile dupa primirea tichetului chiar are ce manca, apoi plange de foame. Locuiesc toti in aproximativ sase metri patrati, fara apa sau curent electric, intr-o casa de lemn fara ferestre. Casa aceasta se poate prabusi oricand.

Sebastian nu doar ca retine imediat poeziile, nu doar ca face calculele matematice in cap, rapid, fara greseli, nu doar ca are un optimism robust si o teribila pofta de viata, dar are si reale calitati de lider. In plus, fara sa fie deloc timid, instinctiv, cunoaste care sunt granitele dincolo de care nu e bine sa treci atunci cand ceri ceva. Pe 2 noiembrie 2014, in ziua cand va implini noua ani, un ziarist si un fotograf din Bucuresti vor traversa curtea fara gard, si ii vor inmana o cutie legata cu o funda, ca la oras. In cutie va fi un coif de bucatar si acesta va fi primul cadou pe care Sebastian Ardelean il va primi in viata sa.

 

Rezultatele recensamantului

Am fost prima data la Budila pentru un recensamant al copiilor, indispensabil functionarii programului “Fiecare copil in gradinita”. Cu noi – douazeci de voluntari de la centrul Raiffeisen Brasov si angajatii OvidiuRo si cu Simona Cristea, coordonatorul local al programului, o femeie de douazeci si noua de ani, numai inima, recent premiata drept cel mai bun coordonator local al programelor OvidiuRo. Ulterior, voluntarii de la Raiffeisen aveau sa convinga doua sute de oameni sa doneze 2% din impozitul pe venit pentru OvidiuRo.

Simona Cristea a fost desemnata recent cel mai bun coordonator local al programelor OvidiuRo / FOTO: Daniel Vrabioiu

Am intrat impreuna cu ei in casele a 145 de copii cu varste intre doi si sase ani. 72 dintre copiii pe care i-am intalnit merg la gradinita, iar 13 dintre ei se pregatesc prin programul Sotron al Asociatiei OvidiuRo (pentru copiii de doi ani), la care participa o data pe saptamana, impreuna cu parintii lor. 4 nu merg din cauza unor probleme de sanatate, iar 43 vor fi inscrisi in noul an scolar. Alti 13 vor fi inscrisi cand vor implini trei ani.

E benefic programul, de aia am vrut sa ne implicam si noi, Primaria, cu bani. Pentru ei, tichetele astea sunt o mana cereasca. Sunt bani de la Consiliul Local. Nu e un efort chiar mare, e un efort potrivit. Am vazut ca se implica şi parinţii. Se vede si la scoala, e deja o schimbare.

Irimia Marsavela, primarul din Budila

 

Budila prin ochii Simonei

“Viata in comunitate? Femeile se uita seara la televizor la tenelovele si discuta cele petrecute acolo, se uita si la stiri, fac politica. Barbatii stau pe la porti, copiii alearga mingile toata ziua. Sunt fericiti. Cand s-a marit ajutorul pentru copilul nou-nascut, au explodat nasterile aici. Daca se mareste iar, eu cred ca e o greseala.

Simona Cristea, coordonatorul local al programul FGC, angajata a primariei din Budila

Si totusi este multa discriminare in Romania! Si la locul de munca si peste tot, chiar daca nu vrem sa recunoastem. Cand  romii merg si vad pe usa ca e un loc de munca si intra li se spune ca tocmai s-a ocupat. Asta e adevarul.”


Simona Cristea, coordonatorul local al programul FGC, angajata a primariei din Budila

„Care vor sa traiasca mai bine chiar se zbat, merg la cules de fructe de padure, de ciuperci, de plante medicinale, dar si acolo trebuie sa ai unde sa le vinzi, ca daca stai pe marginea drumului numai amenzi iei! Sunt amenzi si pentru prostitutie, ajung pana la o suta de milioane. Era o fata care se prostitua in Brasov, dar acum a plecat sa se prostituteze in strainatate, dincolo, in Anglia

Simona Cristea, coordonatorul local al programul FGC, angajata a primariei din Budila

 

Fotografii de Daniel Vrabioiu.

In partea a II-a a seriei „Filantropica”, Dela0.ro publica povestea donatorilor si a celor care au fondat si au dezvoltat organizatia OvidiuRo.

Acest material a fost realizat in cadrul Burselor ARC pentru Jurnalism despre Filantropieproiect al Asociatiei pentru Relatii Comunitare.

4 COMENTARII

  1. Barbu Pantazzi are urmasi,
    Barbu Pantazzi are urmasi, este Michael Pantazzi, eminent critic si istoric de arta canadian, care se pare ca a pierdut procesul de recuperare a castelului. Nu stiu daca nu cumva Barbu Pantazzi a fost asasinat de comunisti.

  2. @Vasile Cornea. Buna ziua.
    @Vasile Cornea. Buna ziua. Michael Pantazzi nu a solicitat niciodata castelul. Romania este un capitol inchis pentru el. Acesta este si motivul pentru care si-a schimbat numele din Mihai in Michael.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.