
La finalul lunii ianuarie un cuplu de români din localitatea daneză Sønder Omme a fost reținut sub suspiciunea că și-ar fi agresat copilul de cinci săptămâni.
Copilul ajunsese la spital cu hemoragie intracraniană și fractură craniană – iar medicii au anunțat poliția, considerând că e necesară intervenția judiciară pentru a stabili împrejurările în care bebelușul suferise astfel de leziuni.
Cazul a luat amploare în presa noastră în urmă cu o săptămână. S-a vorbit iar public, precum în alte situații similare, despre intervenția energică a statelor nordice în astfel de împrejurări, legislațiile acestora fiind croite în așa fel încât să asigure o intervenție ultra-rapidă, centrată pe ideea că nimic nu e mai important decât siguranța copilului.
Și pentru că niciun caz de felul acesta nu poate fi scutit în România de intervenția (în căutare de simpatie și de voturi) a politicienilor, cea mai mare agitație s-a manifestat la nivelul nou înființatului Minister al Familiei, condus de Gabriela Firea.
Politiciana social-democrată a trimis pe 7 februarie o scrisoare către Ministerul Afacerilor Sociale din Danemarca, solicitând aducerea bebelușului în țară. Ca să pregătească terenul, Gabriela Firea a cerut și realizarea unei anchete sociale la bunicii materni ai copilului, ca să demonstreze formal că aceștia pot avea grijă de el.
Băgatul în seamă marca Gabriela Firea nu s-a oprit doar aici. Pe 10 februarie, într-o emisiune la un post de știri, ministra a declarat că părinții nu ar fi beneficiat de prezumția de nevinovăție în Danemarca:
„Nu s-a luat în calcul faptul că mama copilului a finalizat studii de psihologie, că şi-a dorit foarte mult acest bebeluş pentru că a mai pierdut o sarcină şi este de necrezut că ar fi putut să aibă o atitudine violentă asupra unui copil.”
Firea nu a detaliat în ce fel “nu s-a luat în calcul”, preferând să meargă strict pe ideea că părinții unui bebeluș internat în spital cu leziuni craniene n-au de ce să fie suspectați – și că e o nedreptate însăși reținerea lor. Legea daneză spune însă cu totul altceva.
E adevărat că, privite dinspre România, o țară în care 46% dintre copii spun că au fost bătuți de părinți, măsurile luate de autoritățile daneze pot părea excesive. Dar, aplicând propria legislație de protecție a copilului, statul danez nu-și pune problema opticii românești (și nici nu are de ce să o facă).
La drept vorbind, statul român nu poate servi nicăieri în Europa drept model de intervenție și bune practici în asistență socială – cu atât mai puțin în protecția copilului. Trăim totuși într-o țară în care anchetele sociale sunt simple bife pe hârtie, iar sistemele de protecție, niște butaforii. Cum să primeze interesul superior al copilului într-o societate în care percepția generală despre asistența socială este de un primitivism aparte?
Și tot primitivă e și intervenția statului, în situațiile în care se produce. Pentru copiii din centrele rezidențiale publice planurile de măsuri nu există decât pe hârtie, iar managementul de caz e o ficțiune administrativă. Cum ar putea o astfel de alcătuire birocratică să gândească și să realizeze o intervenție fermă și eficientă în multele cazuri de violență în familie împotriva copiilor?
Sistemul românesc nu e deloc conceput astfel încât interesul copilului să primeze. În mod evident, tiparele de intervenție ale statului danez în astfel de situații nu par doar străine – par cu totul de pe altă planetă.
Pe pământul nostru, asistența socială doar mimează că asistă, în vreme politicienii sunt preocupați mai ales să profite de diferitele contexte pentru a-și asigura o imagine bună (și măcar un punct electoral în plus). Nici nu contează dacă prezențele acestor politicieni au vreo legătură cu realitatea cazului în care intervin. Pentru ei, important e doar să se afișeze în proximitatea subiectului. Din acest punct de vedere, Gabriela Firea e profitorul politic prin excelență.
O intervenție inutilă
Am trimis solicitări de presă către Ministerul danez al Afacerilor Sociale, către Consiliul Național de Sănătate și Asistență Socială, către municipalitatea Billund (de care ține localitatea în care stăteau părinții români și bebelușul lor), dar și către departamentul regional de poliție care cercetează cazul. Am făcut-o în încercarea de a înțelege cum funcționează sistemul danez – și de ce intervenția Gabrielei Firea e inutilă, menită doar să-i asigure capital politic.
Municipalitatea Billund (Danemarca e împărțită în regiuni, care la rândul lor sunt împărțite în municipalități), de care ține localitatea Sønder Omme, este potrivit UNICEF o municipalitate prietenă a copiilor. Apărarea interesului superior al copilului în astfel de locuri presupune intervenție fermă atunci când copilul este neglijat sau abuzat (sau se suspectează că ar fi neglijat / abuzat).
Municipalitatea Billund ne-a explicat că Ministerul Afacerilor Sociale este cel care are în sarcină partea legislativă, mai exact Legea Serviciului Național (Serviceloven). Acest act stabilește procedurile de urmat în cazurile de probleme sociale cu privire la copii, tineri și familii, inclusiv în cazurile de abuz asupra copiilor.
În rest, implicarea ministerială este nulă în gestionarea efectivă a cazurilor punctuale. Practic, Gabriela Firea a pornit (de ochii lumii) o corespondență cu o autoritate daneză care nu are responsabilități propriu-zise în managementul cazului părinților români din Sønder Omme. Pe scurt, orice eventuală decizie de transfer al copilului în România nu va fi luată de ministerul contactat de Firea, ci de municipalitatea Billund.
Acest lucru ne-a fost confirmat și de Ambasada României în Danemarca. Ambasadorul român Alexandru Grădinar a justificat totuși că, deși decizia efectivă e la municipalitate, corespondența dintre state se poartă între autoritățile centrale.
Cei din Billund ne-au transmis că, deși au zilnic cazuri ce privesc bunăstarea copilului, nu au avut niciodată un caz în care copilul să fie trimis în țara de cetățenie. Probabil că Gabriela Firea ar fi putut afla cu ușurință acest lucru, dacă ar fi fost interesată în mod efectiv de ițele administrative ale cazului. Dar pe ministra Familiei din România nu o interesează propriu-zis dacă e fezabil ceea ce solicită. O interesează doar să iasă bine în poză.
O altă instituție daneză care ne-a confirmat că deciziile într-un astfel de caz sunt la municipalitate este Consiliul Național de Sănătate și Asistență Socială, care se ocupă de dezvoltare, consiliere și implementare în asistența socială. Consiliul face parte din Ministerul Afacerilor Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Prin purtătorul de cuvânt ni s-a explicat că, în Danemarca, autoritățile municipale sunt responsabile de apărarea interesului superior al copilului și trebuie să se asigure că minorul nu suferă și mai multe prejudicii în cazurile în care părinții sunt suspectați (și, în unele cazuri, acuzați) de acțiuni vătămătoare.
În cazurile care implică violență împotriva copiilor, autoritățile municipale trebuie să efectueze o cercetare a faptelor. În urma examinării se formulează un plan de sprijin și de măsuri care trebuie puse în aplicare.
În plus, în cazurile în care este implicată o altă autoritate decât municipalitatea, cum ar fi poliția sau spitalul, municipalitatea este obligată legal să colaboreze cu Casa Copiilor în cercetarea faptelor. Casa Copiilor se referă la sistemul de orfelinate din Danemarca.
Consiliul Național de Sănătate și Asistență Socială mai arată că aceste case de copii sunt organizate pentru a facilita cooperarea dintre personalul din spital, poliție și autoritățile municipale. Casele Copiilor coordonează și intervențiile pentru copil. Scopul este ca minorii care au fost victime ale violenței sau abuzului sexual să primească ajutor calificat într-o singură locație.
Odată finalizată cercetarea pentru protecția copilului, autoritățile municipale decid măsurile și sprijinul specific – inclusiv, dacă se impune, plasamentul în afara familiei.
În cazul în care copilul este luat de lângă părinți, municipalitatea trebuie să evalueze dacă poate avea loc contactul între copil și părinți fără a-i face rău copilului. În funcție de natura fiecărui caz, cercetările pot fi efectuate cu sau fără acordul părinților, iar decizia de plasare a copilului în îngrijire în afara familiei poate fi luată cu sau fără acordul părinților.
Între timp, la București, ministra Gabriela Firea așteaptă un răspuns de la Ministerul Afacerilor Sociale din Danemarca.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Despre Ucraina și Rusia cu două laureate la premiul Nobel
AICI.
Un alt documentar de Werner Herzog
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Judecata de Acum #4 (sezonul 2)
Umblă vorba prin târg că Biserica Ortodoxă s-ar fi lepădat de AUR. Și-atunci de ce rămâne BOR vârf de lance pentru curentele extremiste?
O altă vorbă care umblă prin târg e că ne paște o nouă relaxare chiar de luna aceasta. Mai puțin de jumătate din populația adultă a României e vaccinată. Relaxări similare sunt planificate, într-adevăr, de toate țările occidentale – cu mențiunea că media europeană de vaccinare anti-COVID este de peste 71% (iar în multe țări sare de 80-90%).
La ediția #4 am judecat toate aceste vorbe.
Suntem și pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.
Daca cineva vrea sa ajute familia, atunci va reusi facand lumina in privinta circumstantelor care au dus la hemoragia intracraniana. In 2016 s-a intamplat o situatie similara in familia unui neuroscientist din Paris (tatal) si mama logoped. Ambii aveau in jur de 30 de ani si erau fericiti si mandri de copilul lor de 6 luni. Dupa ce copilul a fost dat la cresa a inceput sa-i fie rau. Medicul le-a zis ca e un deranj gastro intestinal. Starea copilului s-a agravat si in cele din urma s-a depistat hemoragia intracraniana. Imediat autoritatile franceze le-a luat copilul. Au urmat zile de calvar: copilul supus unei succesiuni de interventii de drenaj pe creier si parintii interogati de medici, psihologi, reprezentanti ai forurilor legale care urmaresc astfel de situatii. Parintii au argumentat inutil ca nu ei i-au provocat hemoragia. Toti dadeau din cap compatimitor, dar spuneau ca asta este legea. Detalii aici: https://rendeznousnotrebebe.wordpress.com/english/ Intre timp tatal baiatului a trecut cu job-ul la International Brain Lab, as studiat cauzele fiziologice ale hemoragiilor craniene calificate de autoritati ca shaken syndrome si a contribuit ca autor la cateva lucrari stiintifice pe aceasta tema. Deoarece practica a dovedit ca legea este prea rigida cand “confisca” copii in urma unor astfel de hemoragii, in Franta s-a infiintat asociatia AKIDIA https://adikia.fr/.
i-auzi era “neuroscientist”…
parerea mea e ca un traumatism cranian si o hemoragioe intracraniana nu apar asa, pur si simplu, ci in urma unei lovituri. iar la un bebelus de 5 luni, cam greu sa fie alti vinovati decat parintii. faptul ca a fost luat din familie e un lucru bun, in felul asta il protejezi. retinerea e insa deplasata. pana la finalizarea anchetei, parintii ar trebui pusi sub control judiciar. firea cauta capital electoral, nu are solutii, nici explicatii, doar gargara, ca de obicei.