
Puțini oameni reușesc să schimbe cu adevărat lumea în care trăiesc. Și mai puțini reușesc să o facă fără să-și întemeieze politic schimbarea pe grămezi de cadavre.
Vladimir Lenin a schimbat lumea în noiembrie 1917 ordonând asaltul bolșevic asupra Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg și punând astfel prima cărămidă la temelia religiei de stat care avea să devină comunismul sovietic. Adolf Hitler a schimbat și el lumea în iunie 1941 invadând Uniunea Sovietică și deschizând involuntar ușa către o jumătate de secol de Europă ciopârțită, cu estul continentului ascuns în spatele brutalei Cortine de Fier.
Și bărbatul acesta născut în 1931 într-o familie de țărani semi-analfabeți a reușit să schimbe lumea pentru totdeauna. Povestea sa excepțională începe într-un sat aflat la 1300 de kilometri de Moscova, unde băiatul de la țară vede sărăcia și foametea și tot ce vine în siajul lor.
Vede, mai ales, felul în care rușii de la o mie de kilometri de capitala imperiului sovietic uitau și de sărăcie și de foame cu ajutorul paharelor în care se turna la nesfărșit din sticlele de votcă. Băiatul vede și ocupația germană, după cum își vede și tatăl întorcându-se miraculos de pe front. “Am luptat până la ultima picătură de energie. Așa trebuie să-ți trăiești viața”, i-ar fi spus părintele băiatului său.
Mergând la școală, băiatul îi descoperă pe Pușkin, pe Gogol și pe Lermontov. Apoi descoperă Moscova, el, fiul unor țărani dintr-un sat fără curent electric, unde nici măcar undele radio nu călătoreau, iar dacă ar fi călătorit tot degeaba ar fi fost, căci nimeni nu avea aparat de radio.
Uniunea Sovietică era un gigant industrial capabil să producă milioane de mașini și unelte folosind brațele și sacrificiile țăranilor-muncitori care își beau paharele de votcă la o mie de kilometri de Moscova. Copiilor acestora li se promitea însă un viitor în care să nu mai bâjbâie, precum părinții lor, în bezna ignoranței.
Mihail Gorbaciov, unul dintre milioanele de copii dopați de educația stalinistă cu știința literelor, a cifrelor și a marxismului, a murit recent, la vârsta de 91 de ani. A lăsat în urmă o lume schimbată definitiv de impactul acțiunilor și deciziilor sale. Nu sunt puțini cei care văd în Gorbaciov cea mai importantă personalitate politică globală din a doua jumătate a secolului XX.
Gorbaciov a schimbat însă lumea într-un mod inexplicabil: a permis ca propriul imperiu să se năruie, chiar dacă imperiul său avea arme nucleare și capacități represive masive. Gorbaciov nu a fost dispus să contabilizeze grămezi de cadavre, deși la fel de adevărat în context e că rămâne un mister leninismul său fidel până la moarte.
Gorbaciov a fost un om al epocii sale, un copil al stalinismului, nedispus să folosească însă raționamentele de putere ale epocii sale și cu atât mai puțin metodele stalinismului. Nu vom ști niciodată dacă Mihail Gorbaciov a fost într-atât de orbit de credința în soliditatea sistemului sovietic încât a ratat cu totul să anticipeze chiar ruinarea Uniunii în fruntea căreia fusese instalat la mijlocul anilor 1980, cu scopul de a o reforma.
Dar știm că Gorbaciov a văzut suficient de bine cât să înțeleagă că URSS nu mai putea continua să se mintă pe sine, mai ales după dezastrul nuclear de la Cernobîl. Vreme de aproape șapte decenii, ideologia sovietică îi învățase pe oameni că orice realitate poate fi îndoită și deformată pentru a cadra cu imaginea prefabricată despre viață și lume.
Gorbaciov înțelesese ceva și din Pușkin, și din Gogol, și din Lermontov, dar mai ales de la țăranii alcoolici pe care îi văzuse toată copilăria sa înecându-se în votcă ca să uite: odată terminate paharele, orice realitate, oricât de îndoită și deformată, revine la forma sa inițială.
Gorbaciov a înțeles că principala hală de prefabricate ideologice a sistemului sovietic nu era școala, nici media, nici măcar Partidul – ci mașinăria militară (și militaristă) a URSS. Dincolo de perestroika și de glasnost, schimbarea fundamentală de macaz a epocii Gorbaciov stă într-o îndepărtare a Kremlinului de mijloacele, practicile și consecințele războiului.
Gorbaciov ar fi vrut să redirecționeze o parte semnificativă a resurselor sovietice dinspre domeniile militare spre cele civile. Același Gorbaciov pare să fi fost complet dezinteresat să intervină în politica internă a foștilor sateliți est-europeni ai Moscovei, care la final de 1989 se eliberau în ritm accelerat din lagărul socialist.
E neclar unde anume a intuit Gorbaciov că va sfârși acest fel nou de a orienta politica sovietică. E clar totuși că viața europeană, așa cum o cunoaștem astăzi, e în bună măsură consecința deciziilor și indeciziilor lui Mihail Gorbaciov.
Omul care avea la dispoziție enorma mașinărie de minciuni și fum a Uniunii Sovietice s-a încăpățânat, chiar împotriva propriului său destin, să militeze pentru confruntarea needulcorată a realității. Privind-o în ochi, contemplând istoria, Gorbaciov a ajuns el însuși strivit de ea.
Cu el la cârmă, URSS s-a dizolvat în neant după 75 de ani în care religia de stat a comunismului sovietic își procurase toate armele tocmai ca asta să nu se întâmple vreodată. Gorbaciov nu a vrut să folosească niciuna dintre aceste arme – și-n timp ce asta i-a adus lui sfârșitul, le-a oferit altora o șansă nesperată la viitor.
Românii se află printre beneficiarii acestui miracol istoric, care nu e doar opera lui Gorbaciov, dar care nu s-ar fi putut petrece fără Gorbaciov, omul care – în vârful puterii sale – a vrut să spună adevărul.
La finalul documentarului Meeting Gorbachev, lansat de cineastul german Werner Herzog în 2018, fostul lider URSS este întrebat ce ar vrea să stea scris pe piatra sa de mormânt. Gorbaciov nu ezită, ar vrea ca epitaful său să fie scurt și nefalsificat, ca o viață de om. Ar vrea ca pe piatra funerară să scrie simplu: Am încercat.
Iată și recomadările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Un documentar marca Hertog
AICI.
Ultimul dans al Serenei Williams
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Judecata de Acum #33 (sezonul 2)
CE-I DE VĂZUT ÎN CEL MAI RECENT EPISOD:
»» Pare că Guvernul Nicolae Ciucă e chitit să atingă perfecțiunea în aplicarea zicalei “Grăbește-te încet”. Cu o super-criză energetică înnegrind orizontul încă din primăvară, miniștrii de la Palatul Victoria abiau și-a adunat puterile să se întâlnească în după-amiaza zilei de 1 septembrie pentru a prelungi, prin ordonanță, schema de compensare a facturilor la curent electric și gaze. Bine că n-au făcut-o la 1 octombrie!
»» A început noua sesiune parlamentară cu agenda plină. Aleșii au de trecut legile siguranței naționale, legile justiției, educației și, să nu uităm, legea avertizorului de integritate. Spectacolul e garantat.
»» Educație cu toaleta în curte. Ministrul Sorin Cîmpeanu spune că se poate și că e chiar o educație de calitate, în vreme ce premierul Nicolae Ciucă cere planuri/strategii de la Ministerul de Interne și Ministerul Educației pentru rezolvarea situației. La un calcul sumar, statul român are nevoie de aproximativ 15 ani pentru a se asigura că școlile românești au toalete la interior.
»» “Presa” la nunta lui George Simion și poporul preocupat cu televizorul.
»» DUHUL RĂU: Ministrul Grindeanu primește sprijin divin pentru marea lucrare
Vedeți și judecați .
Ne puteți asculta pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.