Grecia, incotro?

Ramane sau nu Grecia in zona euro? Isi va onora sau nu obligatiile colosale acumulate in ultimii ani? Pandeste oare un pericol chiar mai mare decat falimentul de stat? Sunt intrebari cu multe raspunsuri si putine certitudini. Zilele acestea, batrana Grecie zgaltaie fundatiile Uniunii Europene si-ale unui continent pe care, odata, practic l-a inventat.

2

Cifrele, mai intai.

PIB-ul Greciei abia a revenit anul trecut in zona de crestere, desi cu sacrificii sociale imposibil de evaluat – statistica spune doar atat: ca somajul a crescut de la 17.9% in 2011 la 26,8% in 2014. Datoria Greciei este de peste 320 de miliarde de euro, ceea ce inseamna 175% din PIB-ul anual al tarii. Sunt in „oala” asta creditori publici, creditori privati, FMI-ul sau Banca Centrala Europeana – intre toti, doar nemtii au de recuperat mai bine de 63 de miliarde de euro, desi in transe esalonate in urmatorii 40 de ani.

Practic, pana in 2020, Grecia nici macar nu trebuie sa acopere vreo datorie „europeana”, fiind programata pana atunci doar cu plati in contul sumelor imprumutate de la FMI. Sa te tii, insa, dupa 2023, an incepand cu care Atena trebuie sa dea inapoi intre 5 si 8 miliarde de euro anual, pana prin 2047. Varful platilor in contul datoriei acumulate ar fi anul 2054, cand Grecia va avea de decontat vreo 11 miliarde de euro. Ultima transa e programata in 2057 – un mizilic de vreo 3 miliarde de euro.

Te uiti pe schema esalonata a platilor si, dupa ce te freci la ochi inaintea unui asa plan naiv-ambitios, incepi sa-ti pui intrebari. Cum naiba de-au imaginat liderii europeni o solutie pentru a carei realizare toate lucrurile trebuie sa mearga snur pana la mijlocul secolului – un secol in care abia prognozezi ce se intampla peste un an, ce sa mai vorbesti de 2057?

Uite ca au facut-o, insa, asa ca lucrurile trebuie luate de aici: de la faptul ca, dupa toate masurile de austeritate pe care lumea occidentala le recomanda Atenei, Grecia va trebui sa inceapa sa si produca. Adica sa faca bani – si nu-i va face din cresterea TVA-ului sau largirea bazei contributiilor sociale, macar pentru faptul ca un sfert din populatia tarii n-are loc de munca, deci nici bani pe care sa-i castige si cheltuie.

E, ca la toate catastrofele din istorie, un cerc vicios si aici – iar viciosul tinde sa devina adesea absurd, cum altfel putand fi catalogat excesul de discurs public european in care grecii sunt sfatuiti sa lase naibii lenea si sa treaca la munca pentru a-si plati datoriile, desi locuri de munca nu sunt, iar inaintea datoriei vine oricum noul pachet de austeritate?

Ultra realist vorbind, unde reuseste Grecia sa supravietuiasca inca – adica in zona de turism si in zona de exporturi – iesirea din euro ar fi primita mai degraba favorabil. Ambele sectoare ar beneficia de prilejurile unor cresteri procentuale exponentiale, in conditiile devalorizarii monedei. De altfel, exporturile elene au crescut oricum in 2014 fata de 2013 cu 5,3%, piata produselor petroliere promitand sa aduca Atenei miliarde de euro in urmatorii ani.

Ce s-ar intampla daca tara ar renunta la moneda unica europeana?

Inainte de orice, ar trebui introdusa o noua moneda peste noapte, puternic devalorizata si supusa unui regim de dobanzi bancare majorate. Prognoza e ca numarul insolventelor, adica al companiilor locale sortite falimentului, ar creste cu 50% in primul an de la parasirea zonei euro. Standard & Poor’s pluseaza chiar, sustinand ca va falimenta, cel mai probabil, pana si compania de utilitate publica insarcinata sa gestioneze domeniul energiei electrice – un colos cu afaceri de vreo 7 miliarde de euro anual.

Intr-un articol publicat pe la inceputul anului, Der Spiegel desena un tablou gri in eventualitatea separarii Greciei de euro: tranzactiile bancare vor trebui rationalizate, transferurile externe vor fi probabil interzise, iar bunurile si medicamentele straine ar putea fi disponibile doar pe piata neagra, tranzactionabile doar in schimbul valutelor forte.

O alta posibila consecinta a devalorizarii accelerate a monedei, scria Spiegel, ar putea fi cresterea imediata a datoriei publice a tarii – de la 175% pana spre 230% din PIB. Cum ar raspunde oamenii simpli inaintea unei asemenea situatii? E greu de prognozat, desi istoria nu-i blanda la astfel de incercari – nu mai departe de anul 2001, Argentina a trecut prin proteste violente de strada dupa ce si-a declarat falimentul de stat.

Si totusi, ce-i de extras bun atunci dintr-o asemenea miscare? De ce ar face-o grecii?

Cercul se intoarce la moneda, mai exact la noua moneda care ar fi introdusa. Devalorizata in raport cu euro, aceasta moneda ar face imediat ca exporturile Greciei sa fie mai ieftine – asta inseamna nu doar un plus de eficienta pentru actualii exportatori, ci si sansa intrarii pe piata a unor noi categorii de exporturi, „ucise” in ultimii ani de existenta euro.

Foto: Flickr / Karl-Sebastian Schulte

Si mai este turismul – aceasta indestructibila arma naturala a Greciei, care – cu o noua moneda – ar putea oferi sejururi mai ieftine decat in prezent, chiar mai ieftine decat in Turcia, competitorul natural din zona.

In ultima instanta, insa, avantajul cheie al renuntarii la euro va veni pentru Grecia (si mai ales pentru politicienii ei) sub forma unei uriase masinarii de tiparit bani – caci asta se poate face inainte de toate, sa tiparesti moneda dupa cate nevoi si promisiuni electorale ai de finantat.

In oricare dintre situatii, problema fundamentala a Greciei va ramane, in 2015 si mai departe, una aproape imposibila: cum sa reduci deficitul bugetar, platind si datoriile, in lipsa unei consistente cresteri economice si in absenta locurilor de munca?

Nu mai departe de acum sapte decenii, o tara din vestul Europei zacea la minimul istoriei sale, din toate punctele de vedere. In cativa ani, cu ajutorul financiar al celor impotriva carora pornise un razboi global, tara respectiva a trait un miracol economic, redevenind unul dintre motoarele financiare ale planetei. Nu si-a platit niciodata integral datoriile acumulate in contul ajutorului initial.

Tara respectiva se cheama Germania, iar daca cineva i-ar fi spus in 1945 ca doua sau trei din generatiile sale viitoare vor trebui pedepsite colectiv pentru ceea ce facusera nazistii intr-un deceniu, astazi am fi avut o Europa mai putin marcata de amnezie istorica.

In definitiv, nimeni nu poate uita nici macar o zi de suferinta stiind ca poate urmeaza, precum in cazul Greciei, 14600 la fel. Adica 40 de ani.

2 COMENTARII

  1. articol pertinent si cu o
    articol pertinent si cu o nuanta istorica adecvata pentru creditorii europeni – toti, ca Planul Marshal a ajutat multe economii in ruina dupa WWII. binesms domnu!

  2. articol partinitor si cu o
    articol partinitor si cu o nuanta istorica inadecvata pentru creditorii europeni – toti, ca Planul Marshal (sic) a ajutat multe economii in ruina dupa WWII, printre care si cea a Greciei (care raportat la populatie din 1960, a primit de vreo 3 ori mai multi bani decat Germania Occidentala). Poate ca lasata atunci sa se infrupte din socialismul real – cu austeritate reala, de foamete – doua-trei generatii la rand, Grecia ar fi apreciat mai mult ceea ce a avut si ce inca are si mai degraba si-ar face un mea culpa pentru situatia ingrata in care singura s-a tarat, s-ar comporta ca atare (cu mai putina garagara) si ar incerca sa-si indrepte greselile care au adus-o aici.

    Cam atat despre comparatia Germania dupa razboi – Grecia ’10, ca deja mi se pare ca se intra intr-o zona si mai periculoasa decat a simplificarii realitatii si a falsificarii istoriei, in cea a blasfemiei. Maine-poimaine o sa se deplanga soarta grecilor mai abitir ca a celor din Republica Centrafricana.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.