Habemus Premier! Are 4 stele si morala de plastilina

Strasnic inceput de vara politica: nici n-a pornit bine sezonul estival si deja avem motive sa ne treaca toate apele. Iata de ce: generalul Gabriel Oprea s-a instalat in functia de premier interimar, dupa ce "titularul" Victor Ponta, incapacitat prin accidentare (ligamentele, bata-le vina!), s-a autosuspendat. In interes national.

0

Un bun cunoscator (dupa propriile spuse) al „arhitecturii sistemului de siguranta nationala”, noul premier (interimar) al Romaniei e si un reputat amator de tenis, ba chiar si-a incrucisat racheta cu alti reputati.

Reputatia e sfanta pentru domnul in cauza – caracterizat ca fiind un om de incredere, el isi tine cuvantul chiar daca si-l mai schimba, uneori, din grija pentru interesul national.

Reevaluat chiar si de Traian Basescu, care il inventaria acum mai bine de un deceniu la categoria „mafia personala a lui Adrian Nastase”, iar apoi „trecea tara prin criza” brat la brat cu „mafiotul”, domnul – Gabriel Oprea pe numele sau de mirean – s-a pozat in ultimii 15 ani cu toata lumea reputata – de la Adrian Nastase, Miron Mitrea, Miky Spaga, Omar Hayssam si generalul cu doua stele Neculai Ontanu pana la Vasile Blaga si Elena Udrea.

E cumva nedrept ca nu e loc aici pentru lista completa a reputatilor prieteni si parteneri ai domnului Oprea – mai simplu e sa zic ca premierul (interimar) Gabriel Oprea a fost cu toata lumea, in functie de interesul national. Lipsit, de-a lungul prodigioasei sale cariere, de accidentari serioase, generalul cu patru stele Oprea pare antrenat pentru a fi solutia de anduranta, omul-indispensabil.

Pentru asa ceva trebuie sa faci, totusi, stretching serios toata viata ta. Sa te obisnuiesti, carevasazica, sa fii ca de plastilina, cat s-ajungi dupa toate mingile si sa nu pierzi, Doamne fereste!, vreo oportunitate. Dupa cum se vede in poza de mai jos, generalul Oprea a inceput de timpuriu, din vremuri in care sosetelor albe li se potrivea de minune negrul podoabei capilare.

Sursa foto

Sa ne racorim nitel cu recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Sezonul al doilea 

Primul sezon al serialului „True Detective” a fost foarte bun, asa ca abia astept continuarea. Pana atunci ma multumesc cu tema muzicala, de data aceasta semnata de Leonard Cohen.

  • Hollywood sub lupa

De ce nu mai sunt actori buni in tanara generatie de americani de la Hollywood, de unde s-a nascut aceasta criza identificata de Michael Douglas si despre care scrie The Atlantic? Si cum au ajuns actorii de alte origini sa cucereasca imperiul construit cu atata asiduitate in Los Angeles?

L-am vazut la TV pe Jamie Oliver pregatind un cheesecake cu cirese si ciocolata. Parea delicios asa ca am incercat reteta si a iesit cel mai bun cheesecake pe care l-am mancat vreodata. Zic asta pentru ca sunt mare fan cirese, dar si pentru ca la mine a functionat de minune contrapunctul lui Jamie Oliver: portocala. Incercati si voi reteta!

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

“Va tineti de glume, domnule Feynman!”, de Richard P. Feynman, publicata la Humanitas.

  • O alta carte

“Alte aventuri ale unui personaj ciudat”, tot de Richard P. Feynman, publicata la Publica

  • Un spectacol de teatru

“Eu. O casa de papusi”, la Odeon. Ca sa vedeti si voi cum e.

  • Lansarea cartii “Palaria albastra si alte povestiri”, la Cluj-Napoca

Sambata, 27 iunie, ora 14, la Book Corner. Cu Mihnea Maruta.

  • Un cantecel

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Realitati din lumea capitalului forestier

E penurie de lemn in Romania. Penurie! Ei, bine, da – iata ca si acest ultim paradox este posibil intr-o tara a carei unica politica forestiera din ultimii 15 ani a fost taierea (ne)controlata a padurilor.

„E panica!, esti nebun?”, exclama omul, „… nu e lemn pe piata, suntem la jumate cu livrarile in port fata de luna trecuta”. Ne-aprindem cate o tigara. O ploaie marunta se incapataneaza sa biciuie caroseria masinii, iar valea e laptoasa, cu aburii ridicandu-se lenes peste padure. Rotocoalele de fum se rostogolesc in aerul rece de afara.

Mergem in zona Dorna Arini la cateva gatere si peste tot povestea e aceeasi: se lucreaza foarte mult pentru „intern”, iar la export abia se mai onoreaza comenzile. E vara – si-asa se intampla, de obicei, vara, cand mana de lucru e mai putina, ca-s oamenii prinsi cu fanul si cu ciupercile, unde se castiga mai mult decat suta de lei incasata de un muncitor la lemn.

Acum, insa, e cum n-a fost, parca, niciodata. Lemnul exploatat care intra in gatere e, cantitativ, mult sub perioadele obisnuite – iar stocuri nu prea s-au facut, caci putini si-ar permite.

Asa ca, din bustenii stivuiti acum, furnizorii livreaza aproape doar „intern” – unde piata e mai maleabila, pretentiile mai mici si calitatea livrata mai scazuta ca la export. De restul, nu prea mai ramane mare lucru.

De la traderi la gater-isti, toata lumea da „vina” pe „frica”. S-au intetit controalele, se verifica la sange exploatarile, e-o stare de urgenta careia nimeni nu-i vede cu adevarat capatul – desi, cumva, regula locului se impune intotdeauna chiar in detrimentul legilor. Gasesti, de pilda, la Campulung Moldovenesc intermediari care iti pot obtine pana la trei mii de metri cubi de lemn „fara acte”. Cum? „Ei, asta-i treaba lor”.

Treaba, vorba unui mai vechi vers al celor de la BUG Mafia, este treaba ce face treaba sa mearga treaba. Treaba, in cazul de fata, e lemnul. Nu e lemn, nu merge treaba.

Precizare de final: am fost saptamana trecuta pe urmele lemnului romanesc, incercand sa inteleg ce e bine si ce e rau in exploatarea unei resurse a tarii care a starnit atatea si atatea controverse in ultimii 25 de ani.

Urmeaza, curand, textul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.