La sfarsitul anului 2008, francezul Herve Falciani a faptuit cea mai mare sustragere de evidente bancare din istorie, plecand din sediul unei sucursale de la Geneva a bancii britanice HSBC cu 60.000 de documente continand secrete financiare.
Intrate in posesia ministrului francez de Finante de la momentul respectiv, datele bancare au fost distribuite mai departe catre alte autoritati fiscale nationale din SUA, Germania, Spania, Marea Britanie, ba chiar Grecia.
Niciodata, insa, continutul zecilor de mii de fisiere bancare ori identitatile celor care s-au sustras de-a lungul anilor de la plata impozitelor si taxelor in tara de origine, prin deschiderea si alimentarea unui cont secret in filiala HSBC din Elvetia, n-au fost facute publice.
Pe 8 februarie 2015, un consortiu international de jurnalisti de investigatie, asamblat dupa ce ziarul Le Monde a reusit sa intre in posesia datelor bancare sustrase in 2008, a publicat o ampla sinteza a situatiei de la HSBC si a conturilor secrete de acolo.
Dezvaluirile au fost desfasurate simultan in zeci de publicatii, pe toate continentele, in unele cazuri organele de presa asumandu-si inclusiv identificarea cu nume, prenume si sume a evazionistilor. The Guardian arata inclusiv cu degetul spre decidentii politici din Regatul Unit, care s-au ocupat de recuperarea taxelor aferente, dar nu s-au sinchisit sa-si deranjeze bogatii ori banca – HSBC este o institutie britanica – cu vreo investigatie penala.
In momentul de fata, afacerea HSBC – alintata, sugestiv, SwissLeaks – plaseaza urmatoarele realitati in contul Romaniei: 1,3 miliarde de dolari “la secret”, in contul a 219 clienti “asociati cu Romania”. Desi doar 5% dintre acestia au pasaport sau nationalitate romana, toate operatiunile lor, derulate prin intermediul a 549 de conturi, duc intr-un fel sau altul, prin fire invizibile, la Bucuresti.
Suma maxima acumulata intr-unul din conturile unui client cu legaturi in Romania a fost de aproape 830 de milioane de dolari, pe surse speculandu-se deja ca ar putea fi vorba de Dimitrie Sturdza, unul dintre mostenitorii celebrei familii, nascut in 1938 la Iasi, in prezent cetatean elvetian. Sturdza a fost plasat de-a lungul vremii de catre presa romana in cercul apropiatilor fostului premier Adrian Nastase.
… pana si consulul onorific al Romaniei la Calcutta are cont secret …
Daca in cazul concret al Romaniei nu exista inca date cu privire la identitatile clientilor HSBC si sumele concrete plasate de fiecare dintre acestia in conturi secrete (n.r. – UPDATE: Rise Project a inceput sa le publice), cel putin o dezvaluire poate fi demna de prologul acesta de roman politist.
Dezvaluirea aceasta prinde primele radacini in India, unde o publicatie online a facut un top 100 al conturilor deschise de cetatenii tarii la HSBC, la Geneva. Printre nume e de gasit si acesta: Brijendra Kumar Poddar, membrul unei familii cu afaceri in zona produselor petroliere. Deschis in 2005, contul domnului Poddar – unde co-titular este fiul sau, Yashvardhan Poddar – acumulase la un moment dat aproape un milion de dolari.
Cine este Brijendra Kumar Poddar? Nimeni altcineva decat consulul onorific al Romaniei la Calcutta, unde reprezinta interesele Bucurestiului “in mediile politice, economice si culturale in care activeaza”.
In limbajul diplomatic al Ministerului de Afaceri Externe, consulii onorifici “au comportament la nivelul importantei functiei indeplinite” si au “in toate imprejurarile o comportare demna si morala ireprosabila”.
Oare ascunderea fondurilor private pentru a evita taxarea lor corespunzatoare e “fapta incompatibila cu calitatea consulului onorific de reprezentant al statului roman”? Si, in conditiile aceleiasi intrebari, cat de problematica devine calitatea fiului Yashvardhan – de director al Camerei de Comert India-Romania?
Pana ne lamurim cu raspunsurile acestea, dar si cu niste nume neaose, romanesti, de clienti ai filialei HSBC din Geneva, iata obisnuitele recomandari.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Primele instantanee
Si contextul in care au fost facute, AICI.
-
Despre menstruatie
Un text doar pentru femei, AICI.
-
Un documentar de vazut
Documentarul „Citizenfour”, nominalizat la premiile Oscar anul acesta, trebuie neaparat vazut pentru a intelege ce a insemnat pentru Edward Snowden sa isi asume declaratiile despre NSA, in vara lui 2013, cum i s-a schimbat viata si, mai ales, ce efect au avut toate dezvaluirile lui asupra jurnalistilor cu care a colaborat si asupra tarilor care nu sunt de acord cu o astfel de politica de tip Big Brother a guvernelor.
-
Un film de vineri seara
„Whiplash” e un film bun din anumite puncte de vedere, dar destul de hollywoodian si previzibil din altele. Noroc ca actorii joaca bine si ca subiectul e autodepasirea. Si ca e plin de muzica. Vazandu-l n-am putut sa nu ma gandesc la Alexandru Matei, profesor de percutie la Conservator, desi singura legatura cu protagonistii si filmul e percutia.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Amintire de sambata (dreptul la nostalgie). Vedere din Paris
Sunt la Paris, pe malul stang fireste, detin o revista France Football. Stiti revistele France Football? Au același format mare, in dispretul epocii moderne si contemporane – in care cuvintele sunt siluite, sunt slutite, sunt exilate. Imi place dispretul parizienilor pentru epoca moderna si contemporana. Formatul ei mare ma impiedica sa o tin si mai strans la piept, cum s-ar cuveni, nu ca pe un Balon de Aur, ci mai degraba ca pe o forma de melancolie. Ma declar vinovat, dacă va face placere sa gasiti vina la omul nostalgic dupa o copilarie imaginata.
Toată viata mi-am dorit sa ajung la Paris, sa stau pe malul stang fireste, si sa citesc numarul curent al acestei reviste. Sunt, de zece ani, ziarist de presă scrisa, mi-e de ajuns asta; citesc asa cum citeste un ziarist, caut greselile care le-au scapat doamnelor (si domnilor) de la corectura, ma imbufnez cand vad o idee buna care altuia i-a venit inaintea mea, ma incant la o anumita cadenta a frazelor, posibila, probabila in limba franceza. Nu si acum. E sambata seara. E intuneric deja. Sunt de zece ani ziarist de presă scrisa. A fost un deceniu obsedant.
In Paris – doar felinarele si lumina orasului luminilor si farurile masinilor de clasa medie. Sa o citesc acum? Aici? Cum? Ochii mei sunt deprinsi, totusi, cu aceasta forma de intuneric tolerabil. Deschid revista la pagina unde stiu ca voi găsi “Cronica”. “Cronicile” sunt rubricile mele preferate din gazete.
Ii citesc cronica lui Patrick Sowden. Autorul isi rade de fotbalistii care nu stiu sa vorbeasca si raspund stupid cand sunt intrebati, si sunt mereu intrebati, caci traim cultura vorbelor in vant – “Importante sunt cele trei puncte…”. E, totodata, si un apel catre actori – sa le ofere lectii oamenilor acestia. Macar pozitia trupului sa o aiba corecta.
E slaba cronica. Eu as fi scris-o mai bine. Ma revolta propria insolenta. Eu nu o sa scriu niciodata cronici în France Football. Inchid revista. O pun, iata, in cele din urmă, in buzunarul de la piept. Arata ciudat, e exact ca si cum as avea o umflatura ciudata, neidentifcata pana acum, in dreptul inimii. Chiar am.
Iubesc cu furie, cu patima cuvintele scrise in gazete, in ziare, in jurnale, in reviste, in toate aceste foi trecătoare. Viata lor e ca a mea.
E frig la Paris. Traversez podul. Ma intorc acasa.
-
Muzica aferenta saptamanii trecute
Cu bine, de pe marele bulevard, ceea ce va doresc si voua.
-
Doua carti
Nu le-am citit inca, dar garantez pentru ele in orb. “Bucla” de T.O. Bobe, la Editura Humanitas si “Teoria tacerii” de Iulian Tanase, la Editura Herg Benet. Aceasta din urma n-a aparut inca pe piata, dar o sa apara.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Tolontan despre eroi
AICI.
-
Tudoran despre anti-eroi
AICI.
