In numele tolerantei. De ce sa cititi Salman Rushdie

In toate interviurile scriitorul Salman Rushdie are exact tonul din cartile sale. E digresiv, amplu, explicativ, isi ia energia din trecut si uneori asta inseamna chiar intertextualitati care cuprind mai multe continente si culturi. In tot ce scrie, new yorkez-ul londonez cu origini indiene face un larg apel la toleranta.

0

Pentru un om al carui destin a stat, timp de noua ani de zile, sub semnul unei condamnari la moarte, Salman Rushdie e un pragmatic relaxat. Si asta o scriu dupa ce i-am citit aproape toate cartile si am urmarit mai multe interviuri cu el.

Desigur, relaxarea nu se refera la lipsa fricii si a stresului, ci la lejeritate, la o forma de detasare accesibila numai celor care au atins o limita, un fund al fantanii cum ar spune poeticul Haruki Murakami, si carora, dupa ce s-au ridicat usor-usor la nivelul de subzistenta emotionala, nu le mai pasa chiar asa de tare.

Salman Rushdie, nimic artificial

Crescand in Bombay (n.r. astazi Mumbai), orasul unde Vestul invadase cultural Estul, Rushdie a inteles de foarte tanar ca povestile unui loc sunt, de fapt, povestile oricarui alt loc. Asa se explica universul mixt al cartilor sale, in care luxul si marketingul american in apogeu se regasesc in cultura strazii indiene, generand un amestec de armonie si conflict.

Din dualitatea asta prind contur personajele atat de controversate din romanele sale, pe care le iubesti si le urasti in acelasi timp, ambivalenta pe care nu o poti rezolva nici macar la final. Pentru ca oamenii lui Rushdie nu sunt eminamente buni sau rai, ci sunt niste creaturi ale caror traiectorii emotionale au fost avariate de familiile din care provin si care nu se pricep prea bine sa gestioneze lumea in care traiesc. Ori aplica tipare arhaice unei culturi prea moderniste – cum intalnim in romanul “Shalimar clovnul” -, ori cauta rezolvari istorice la contexte personale – ca in “Copiii din miez de noapte”. Insa, orice solutii pun in practica, nu pot scapa de implacabilul sadit in ei de mediul din care provin, nu pot face pace cu trecutul si nici nu pot proiecta armonios viitorul.

Cam asa s-ar rezuma si criza identitara a lui Rushdie, care a trecut printr-o dubla dezradacinare, pierzand, pe rand, legaturile cu tara de origine si apoi cu cea de adoptie. Din lupta asta pentru adaptare in Marea Britanie – atat de bine povestita in cartea sa autobiografica “Joseph Anton. Memorii” – apare un alt fel de a intelege lumea, imigrantii, rebeliunea.

Rushdie marturiseste intr-un interviu ca la inceputul carierei se gandea mult la potentialii cititori, dar cu timpul, a ajuns mai preocupat de virtutea claritatii. Intrebarea care il preocupa in ultimele carti este cum ii faci pe oameni sa inteleaga ca povestea fiecaruia e parte din povestea celuilalt? Ca lumile (culturile) se ciocnesc si ca asta, inevitabil, ne afecteaza pe toti?

Cateva raspunsuri apar in “Shalimar clovnul” si “Pamantul de sub talpile ei”, unde personaje puternice, chiar cu trecut eroic, nu se pot debarasa de zestrea orientala si traiesc sub presiunea unor contingente care, in final, sunt decisive in destinul lor.

Cateva motive pentru care sa cititi Salman Rushdie

  • E cel mai controversat multipremiat scriitor contemporan, in aceeasi masura hulit si iubit, iar asta se resimte in tot ce a scris.
  • A trait si a creat aproape in secret timp de noua ani, sub amenintarea condamnarii la moarte emise de ayatollahul Khomeini, liderul spiritual al Iranului, in urma publicarii cartii “Versetele satanice”.
  • E personajul unei eterne cautari identitare si explica foarte actual – in cartile sale – ce probleme apar in lume din cauza multiplelor dezradacinari.
  • Spune adevarul despre familii: si anume ca nu sunt deloc celula sanatoasa a societatii, ci niste microorganisme pline de probleme, ura si frustrari, de care ai nevoie sa te detasezi pentru a te dezvolta sanatos la cap.
  • Scriind una dintre scenele din romanul “Shalimar clovnul” s-a trezit ca lucrurile ii scapa de sub control si ca plange la moartea panditului (n.r. titlu dat invatatilor indieni) Pyarelal, un model de bunatate.
  • Stilul lui de scriitura e greoi uneori, poate dura pana te obisnuiesti cu fraza digresiva, dar odata ce prinzi gustul nu mai poti lasa cartea din mana.
  • Din cartile lui inveti istoria Indiei si Pakistanului si intelegi cum s-a nascut terorismul religios mai bine decat din volumele de specialitate.
  • Dupa ce te adancesti in lectura si parcurgi macar doua-trei dintre volumele sale intelegi ca unul dintre scopurile lui – asumate ulterior – este sa isi faca cititorii mai toleranti, sa le arate ca literatura deschide usa catre intelegerea si acceptarea celorlalti si ca nu e o sursa de conflict.
  • Saleem Sinai, copilul din cel mai important miez de noapte al Indiei si eroul central al cartii “Copiii din miez de noapte”, l-a eliberat pe Salman Rushdie, nascut tot in anul independentei.
  • Exista o gluma legata de cititorii lui Rushdie – nascuta odata cu publicarea “Versetelor satanice” – care spune ca daca reusesti sa treci de pagina 15 din oricare dintre cartile lui, intri in clubul cititorilor. Exista, se pare, o larga categorie de cititori care au renuntat inainte de pagina 15.
  • Cand se loveste de blocajul scriitorului, Rushdie citeste poezie, despre care spune ca e cea mai buna forma de a restabili legatura cu limbajul.
  • In anii de fatwa (n.r. decretul de condamnare la moarte), cand a trebuit sa isi aleaga un pseudonim, a recurs la o combinatie a numelor unora dintre scriitorii sai preferati: Joseph Conrad si Anton Cehov. De aici a rezultat identitatea sa provizorie de Joseph Anton.
  • “Pamantul de sub talpile ei” este romanul nascut din mitul lui Orfeu in intrepretarea autorului, dar si contextul in care trupa U2 a scos piesa cu acelasi nume, cu versuri scrise de Rushdie insusi. 

In Romania, intreaga colectie de autor e tradusa la Editura Polirom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.