Indispensabila LCK

Pentru "obiectivele mari", plagiatele pot fi transformate in miniplagiate, PR-ul institutional agresiv poate fi investmantat in recunoastere unanima si livrat ca indice de profesionalism, iar semnalele trase asupra unor nereguli pot fi expediate rapid ca simple delatiuni care nici nu merita bagate in seama.

Miniplagiat adaugat unor greseli de comunicare, pe fondul carora imaginea ei s-a erodat. Cunoscuta, apreciata si premiata in afara Romaniei pentru activitatea ei. I se pot reprosa unele, ori poate chiar multe, dar procurorii-cartita nu pot fi tolerati, iar dislocarea ei ar insemna inceputul sfarsitului.

Intre aceste borne argumentative se invarte de o saptamana incoace pro-discutia despre rolul, viata si opera Laurei Codruta Kovesi, sefa Directiei Nationale Anticoruptie, unde tensiunea institutionala a erupt recent, pe fondul unor disensiuni mai vechi.

Scriem pro-discutie pentru ca exista si o anti-discutie, purtata de dusmanii iremediabili ai anticoruptiei romanesti, cel mai adesea personaje cu dosare penale la activ, ba si cu trecute sau prezente pelerinaje prin puscariile patriei.

Anti-discutia merita tot mai putin tratament, pentru ca se poarta in niste termeni atat de primitivi incat e evident pentru orice observator onest ca are inainte facaturi ordinare, chestiuni cusute cu ata alba, atat de alba incat n-ai cum sa nu observi contururile deschise ale liniilor pe fondul negru ca smoala.

Pro-discutia, insa, merita tot mai multa atentie, intrucat ea se pozitioneaza vulpeste, sapand perfid la temelia gandirii rationale si lucrand cu avertismente care vizeaza insusi bunul-simt al asistentei observatorilor onesti.

Iata un astfel de argument: “Daca Laura Codruta Kovesi este inlaturata de la sefia DNA, toate eforturile anticoruptie se naruie!”.

Poti, din pozitia cetateanului onest, care nu-si bate totusi capul de dimineata pana seara cu politica penala a statului, dar isi doreste sa-i vada la puscarie pe cei care fura din bugetele publice, poti asadar sa-ti asumi riscul asta?

Nu poti! – si-atunci, treaca-mearga, accepti si-un miniplagiat, accepti si niste greseli de comunicare, primesti cu relativa bucurie si aprecierile si premiile externe pe post de semne certe ale competentei, ba chiar ajungi pana la a crede ca un om sau altul e indispensabil oricat ar fi gresit, pentru ca in ultima instanta – ti se spune – acel om a comis acele greseli cautand un bine mai mare, de interes general.

Va este, poate, cunoscuta aceasta linie de argumentatie. Ea a fost prea des invocata de-a lungul celor doua mandate prezidentiale ale lui Traian Basescu. Unii dintre oamenii care fac astazi apologia indispensabilei Laura Kovesi sunt aceiasi care faceau in urma cu niste ani apologia aparatorului Justitiei Traian Basescu – si el avea greselile si minusurile sale, dar trebuia privit dincolo de ele, caci exista – ni se spunea – un bine generic care trebuia implinit.

Sigur ca s-a dovedit ulterior ca totul a fost doar un castel de nisip.

Sigur ca am aflat despre imensa retea de coruptie care lucra sub presedintia lui Traian Basescu, cu Elena Udrea si Dorin Cocos varfuri de lance – dar asta e, vorba unor auto-intitulati ziaristi, nu era nimic de facut, pana la urma trebuiau acceptate aceste compromisuri de parcurs pentru implinirea obiectivelor mari.

Pretul intrarii la puscarie a lui Dan Voiculescu a fost ramanerea in libertate a Elenei Udrea. Asa s-a gandit, ani la rand, la varful formatorilor de pro-opinie din tara noastra. Asa se gandeste si acum.

S-au schimbat oamenii, dar obiectivele mari au ramas, iar pentru ele plagiatele pot fi transformate in miniplagiate, PR-ul institutional agresiv poate fi investmantat in recunoastere unanima si livrat ca indice de profesionalism, iar semnalele trase din interior cu privire la existenta unor nereguli pot fi expediate ca simple delatiuni care nu merita bagate in seama.

Cazul Basescu a aratat, cu varf si indesat, ca la capatul unor astfel de pozitionari se afla neantul.

Mai avem nevoie de inca un caz, cel al indispensabilei Laura Codruta Kovesi, pentru a ajunge la aceeasi concluzie.

Si-atunci, purtatorii pro-discutiei de astazi vor spune, nonsalant, ca a fost un compromis necesar.

Iata si recomandarile saptamanii.

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

  • Viata unui jucator de tenis dincolo de WTA

Despre singuratate, sacrificii, ambitie si puterea de a o lua mereu de la capat, AICI.
  • Detentie, batai, tortura, moarte

a unei persoane gay in Cecenia, locul in care, pana sa ajungi sa fii detinut si torturat de autoritati, esti otravit de propria familie.
  • Un primar de carton

un model dus pe culmile gloriei de catre primarul general al Capitalei Gabriela Firea si preluat rapid de colegul sau de la Sectorul 5, Daniel Florea.

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

Copilaria lui Kaspar Hauser, de Bogdan-Alexandru Stanescu. Editura Polirom
  • O alta carte

Fiica Estului, de Clara Uson. Editura Polirom
  • O scrisoare 

  • Un interviu 

  • Muzica

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Tenis la Cotroceni

1 COMENTARIU

  1. Mi se pare forțată și chiar
    Mi se pare forțată și chiar falsă alăturarea lui Kovesi la Traian Băsescu, în primul rând pentru că nu există nici o fărâmă de indiciu că sub Kovesi se petrec genul de fapte care s-au petrecut sub regimul lui Băsescu.

    Iar acel ”miniplagiat” e din nou o etichetă alipită forțat, atâta timp cât există două hotărâri oficiale care spun că nu și-a plagiat lucrarea de doctorat. Chiar dacă o susțin pe Kovesi, aș fi fost primul care ar fi cerut demisia ei dacă s-ar fi dat decizie de plagiat. Însă asta nu s-a întâmplat.

    Restul poveștilor legate de ea au ca autori pe Ghiță, Andronic și Ponta, astfel că înseamnă fix 0. Mai ales că nu sunt însoțite de nimic concret.

    E DNAul instituția perfectă de când e condusă de Kovesi? Nici vorbă, s-au făcut multe greșeli, însă în același timp nu a existat nici măcar o minidovadă că ar fi fost ceva intenționat, menit să favorizeze o anumită parte a spectrului politic sau orice de genul.

    Iar imparțialitatea asta, combinată cu un număr considerabil de dosare deschise și de acuzări, e lucru mare pentru România.
    Iar compromisul de care vorbiți e la nivelul că acceptăm pe cineva care nu-i perfect, nu la nivelul celui făcut de unii alegători pentru Traian Băsescu. E un compromis care ar fi acceptat în orice țară civilizatăși mai degrabă se cheamă realism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.