La Iasi, in bucla, in afara timpului nostru

Exista locuri unde timpul se suspenda, unde nu mai conteaza deloc anul si vremurile si electoralele, nici acoperitii sau impostorii nostri cei de toate zilele si nici macar spagile de la varf sau de la baza. Un asemenea loc este Iasiul pe timpul Festivalului International de Literatura si Traducere (FILIT).

1

Tocmai ce s-a sfarsit editia a doua a FILIT si e incredibil, dar acolo puteai sa nimeresti la pisoar cu Guillermo Arriaga, sa stai la automatul de cafea in spatele lui David Lodge, sa iti socoti palaria in fata lui James Meek, sa te intampli la bere langa fratele Florian, sa ii spui de la obraz ca te-a parasit o femeie pe Aleea Baiut din prea multa dragoste ce aveai pentru Baiuteii, sa treci umar la umar cu Mircea Cartarescu pe langa simigeria Mamuca, sa o asculti zambind pe Herta Muller sau sa ii dai binete lui Norman Manea.

Iasi! Cu scriitorii sai si statuile lor si carciumile unde ii poti vedea vii desi, uneori, morti de beti! Ce feerie a cuvantului scris, ce omagiu extragerii de azi in singurul moment care conteaza – nemurirea. Ce bine ca exista evenimente ca FILIT si ce oroare cand se sfarseste, lasand realitatea imediata sa intre iar in vietile noastre, mutilandu-le.

Inca niste pansamente, in recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Tinem pumnii

AICI.

  • Pregatirea pentru moarte

„De-acum inainte trebuie sa va pregatiti treptat pentru moarte.Daca depuneti tot efortul pentru a trai, nu o sa puteti muri cum trebuie. Incetul cu incetul trebuie  sa schimbati macazul. Intr-un anume sens, a trai este echivalent cu a muri, doamna doctor”.

Replica ii apartine lui Nimit, un thailandez care se pregatea intens pentru moarte, dar, pana-n punctul final, e ghid pentru turistii straini. Doamna doctor este Satsuki, un prototip feminim pe care trebuie neaparat sa il descoperiti. Cele doua personaje sunt cheia povestirii „Thailanda” din micul volum „Dupa cutremur”, semnat de Haruki Murakami.

  • O reteta de incercat

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Oboseala

Dupa zece ore dormite in sase nopti, nu mai vezi viata ca prin ghicitura. Se deschide Inalta Poarta a perceptiei. Oboseala pana la extenuare e insuportabila nu numai fizic, ci si psihic, prin cumplitele adevaruri revelate.

  • Cartea lui Viorel Ilisoi

„Necunoscutul Mihai Codreanu”, in care se reconstituie viata si moartea marelui sonetist, pe nedrept uitat. Am informatii ca o sa apara si in librarii la centru, deocamdata a fost lansata la FILIT, la Iasi, unde s-a dat ca painea calda, ca o speranta. Voi reveni in marginea ei.

  • Greselile

Viata e un hazard. Muncesti, gandesti, esti onest si o greseala de interpretare a unui individ iti deregleaza brutal, nedrept, stupid traiectoria. Mie asta mi se pare mai des si mai de neinteles ca sinucigasul intrat pe contrasens, chipurile din iubire.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Rusinea si nerusinea

Nu ma dau in vant dupa Radu Beligan. Nu ma dau in vant nici dupa Gabriel Liiceanu. Nu simt nevoia sa-mi explic optiunile – e, la limita, problema mea si voi gasi o cale de a supravietui nemiloasei dictaturi a propriei optiuni. De-a lungul timpului Radu Beligan m-a scos din sarite. M-a si incantat. De-a lungul aceluiasi timp Gabriel Liiceanu m-a scos din sarite. M-a si incantat. Am continuat, totusi, sa nu ma dau in vant nici dupa unul, nici dupa celalalt.

Astazi, cand se impart cu generozitate smetii intelectuale din stanga in dreapta, vad multe motive de neliniste si-n Romania lui Beligan, si-n Romania lui Liiceanu. Primul a gasit recent de cuviinta sa apara pe ecranele unui stadion la lansarea faraonica a candidatului Ponta – in conditiile in care, totusi, in Romania nu se alege faraonul, ci presedintele. Al doilea a gasit de cuviinta sa se alature corului dezamagitilor de Beligan – cam tarziu, totusi, dupa atatea si atatea ocazii in care dezamagirile provocate de actor au fost cu mult mai mari.

N-am trait suficient in comunism cat sa-i spun lui Radu Beligan ca e o porcarie ce facea. Gabriel Liiceanu a facut-o, vreau sa spun c-a trait, nu c-a spus ceva, nici lui Beligan, nici lui Nicolae Ceausescu. E-adevarat, erau vremuri cam brutale cu cei care se apucau sa spuna. Totusi, unii au facut-o. Domnul Liiceanu scrie intr-un text publicat astazi ca, de pe margine, a fost obligat sa traiaca rusinea insuportabila a nerusinii lui Beligan de dinainte de 1989. Rusinea n-a fost, totusi, suficient de mare cat sa-l determine pe Gabriel Liiceanu sa vorbeasca atunci. Morala prezentului? Beligan a fost o lepra nerusinata, Liiceanu o victima rusinata.

Cu toata parerea de rau, si pentru unul, si pentru celalalt, nu inghit povestea asta. Si Ionescu a fost o lepra nerusinata. Si Popescu a fost o victima rusinata. In timpul asta, pentru ca toti visau sa fie Beligan si Ionescu, niciun Liiceanu si niciun Popescu n-au gasit ragazul sa scrie in tara, totusi, „Antologia rusinii”. A facut-o Virgil Ierunca de la Paris. Lui Liiceanu ii este din nou, astazi, rusine de nerusinea lui Beligan si de vorbele sale lingusitoare la adresa lui Ponta. „Mari vorbe in cele mai decazute contexte”, scrie Liiceanu, intrebandu-se apoi cum este oare sa-i dai binecuvantarea lui Ponta, a carui alegere ar duce la sinuciderea Romaniei.

De rusine, probabil, Gabriel Liiceanu a uitat sa-l intrebe acelasi lucru pe presedintele Basescu, cand acesta din urma a anuntat tonic, jovial ca o sustine pe Elena Udrea. Mai mult, chiar domnul Liiceanu a apelat la niste vorbe mari in contexte cam decazute. Anul acesta, pe la-nceputul lui mai, la o ceremonie la Cotroceni: „Ati fost la inaltimea unei bune parti a intelectualitatii din tara asta. Asta inseamna tocmai ca s-au recunoscut cu valorile lor in activitatea dumneavoastra. Timp de zece ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam.”

Actorul Beligan a facut multe lucruri bune. Omul e asa si asa. Politicianul Basescu a facut multe lucruri bune. Nici el nu e mai mult decat asa si asa. Rusinea lui Liiceanu se sesizeaza la prapastia cascata intre actor si om. Nu si la cea cascata intre politician si om. Oricum am lua-o, totusi, Beligan a facut pentru actoria romaneasca parca un pic mai mult decat Basescu pentru politica romaneasca. In vecinatatea ultimului, domnul Liiceanu n-a simtit vreodata rusinea nerusinarii celuilalt. Oare prapastia cascata intre filosof si om este la fel de mare?

  • Noi intamplari cu Guvernul Romaniei

Verificand veridicitatea unei declaratii politice facute de un deputat liberal, prietenii de la Factual au descoperit ditamai ilegalitatea comisa la varful Guvernului Romaniei, acolo unde vicepremierul Liviu Dragnea a uitat sa mai respecte conditiile legale ale unei ordonante pe care tot el a contrasemnat-o in 2013.

Povestea, pe scurt: dupa ce Guvernul Ponta decisese in vara anului trecut alocarea unei sume de peste 16 milioane de euro pentru achizitionarea unor microbuze scolare, in iulie 2014 o prima transa compusa din 101 autoturisme a fost impartita primarilor, chiar in fata Palatului Victoria, intr-o ampla operatiune cu iz electoral (detaliile si decorurile acelei zile le gasiti intr-un excelent reportaj Gandul).

Potrivit ordonantei din vara lui 2013 prin care se hotarase cumpararea microbuzelor (semnata inclusiv de Liviu Dragnea), repartizarea lor ar fi trebuit facuta printr-un ordin comun al ministrului Dezvoltarii, adica Liviu Dragnea, si al ministrului Educatiei, adica Remus Pricopie.

Mister total, insa, caci niciun ordin emis in anul 2014 de vreunul dintre ministerele mentionate nu face referire la vreo operatiune de repartizare a microbuzelor cumparate. Ministerul domnului Dragnea sustine ca un astfel de ordin comun exista – cu numarul 1141/3832/2014 -, desi evidenta oficiala a actelor emise anul acesta de cele doua institutii avizate in speta data nu contine absolut niciun indiciu cu privire la existenta sa.

Mai mult, nicio referinta cu privire la respectivul ordin comun nu exista nici in Monitorul Oficial, desi legea prevede ca toate actele normative (inclusiv ordinele emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale) se publica in Monitor „in vederea intrarii lor in vigoare”.

Altfel spus, la momentul repartizarii primei transe de microbuze, ba chiar si in momentul de fata, niciun act al statului roman (reprezentat in cazul de fata de ministerele Dezvoltarii si Educatiei) care sa permita repartizarea legala a microbuzelor nu a fost sau este in vigoare. Chiar daca el ar exista in circuitul intern ministerial, nepublicarea in Monitorul Oficial il lasa fara efecte juridice.

Rotund: vicepremierul Liviu Dragnea fie a incalcat legea o data neemitand niciun ordin, fie altadata, nepublicandu-l in publicatia oficiala a statului roman, fie de doua sau mai multe ori – neemitand si nepublicand ordinul necesar.

1 COMENTARIU

  1. Iasul a avut mereu un aer al
    Iasul a avut mereu un aer al sau, i-as spune „boem”, dar tare mi-e ca as gresi! Cine n-a vazut Iasul macar o data a trait degeaba. Sa mergi pe aleeile Parcului Copou, prin Gradina Botanica, sa calci pe unde a calcat Creanga, pe la Bojdeuca, sa vizitezi casa Otiliei Cazimir sau a lui Toparceanu, sa mangii plopii fara sot, din Bucium, unde suferea Eminescu, sa bei la Bolta Rece, unde se aduna spuma culturii romane din acea vreme, sa iei la pas caldaramul dulcelui targ si sa intelegi de ce este un oras mirific, incarcat cu istorie si poezie…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.