Cifrele sunt incapatanate si trufase. Din exactitatea lor enervanta li se trage ambitia ca ar interpreta mai bine decat oricine altcineva viitorul. Iar cifrele spun asa: doar Slovacia, Lituania si Polonia au inregistrat in 2009, la ultimul scrutin europarlamentar, prezente la urne mai mici decat Romania. La nivelul intregii Uniuni Europene, peste 70% dintre votantii cu varste sub 25 de ani au ales sa nu se prezinte, iar doar o treime din cei plasati in intervalul 25-40 si-au exprimat optiunea electorala.
Viitorul, acum. De doua saptamani, o fantoma bantuie mediile virtuale romanesti: boicotarea urmatoarelor alegeri europarlamentare, programate sa se desfasoare pe 25 mai.
Comunitatea stransa in jurul protestelor anti-Rosia Montana o propune ca solutie vindecatoare la starea deplorabila a politicii si politicilor actuale. “Nu votam acum ca sa avem ce vota in viitor” e, restrans in esenta sa ultima, argumentul protestatarilor, care invita la un protest civic in locul prezentei la urne.
Alta comunitate, cea a celor care se auto-desemneaza “de dreapta”, a reactionat inversunat inaintea initiativei, avertizand ca singura urmare a asa-numitei greve cetatenesti va fi consolidarea votului “de stanga”. “E o manipulare menita sa sprijina indirect PSD-ul” e, din nou restrans in esenta sa ultima, argumentul contra-protestatarilor.
Ce-i de facut? La urne sau in piete pe 25 mai? Raspunsul e ca nu prea exista solutii colective la rezolvarea dilemelor de acest fel. Libertatea de a alege o cale sau alta poate fi, intr-adevar, infricosatoare, dar e singura cale spre ceea ce, deloc paradoxal, cei de buna-credinta din ambele tabere implicate in disputa isi doresc: sporirea implicarii civice. Unii cred ca o pot obtine stimuland prezenta la vot. Altii, din contra, reducand-o pana la cote de avarie.
Argumente valide sunt de gasit si intr-o directie, si in cealalta. Fictiuni, de asemenea. E putin probabil, de pilda, ca o prezenta foarte scazuta la urne sa le trezeasca celor care compun actuala clasa politica sentimentul ca e imperativ sa schimbe ceva. Uitati-va din nou pe cifre: semnalele de alarma au fost trase deja in 2009, dar reactia politica a fost minima.
E la fel de putin probabil, pe de alta parte, ca o prezenta scazuta sa deturneze ceea ce e stabilit deja: cotele electorale ale partidelor romanesti nu sunt influentate de mobilizari reale ale electoratului (prin programe politice, solutii administrative sau proiecte nationale), ci de capacitatea mobilizarii propriilor retele partizane.
Cine crede ca votantul mediu statistic care sta pe Facebook deturneaza “optiunea dirijata” a votantului mediu statistic care nu sta pe Facebook se insala de doua ori. In primul rand, pentru ca profilul utilizatorului de retele sociale implicat in tot felul de cauze civice ingroasa, in majoritatea cazurilor, procentele celor care nu vin, in general, la vot. In al doilea rand, pentru ca nu e deloc sigur ca votantul de pe Facebook e un fel de cavaler anti-pesedist care abia asteapta ocazia de a vota creatiile politice ale dreptei romanesti.
Oricata tinerete dezinvolta ar sugera blugii Elenei Udrea, partidul sau se bazeaza tot pe mobilizarea propriei retele partizane. Dupa cum “independenta” Elena Basescu n-a obtinut mandatul de Bruxelles in 2009 decat prin implicarea discreta si eficienta a activului PDL, insarcinat sa dirijeze zece voturi de la fiecare sectie de vot catre fiica presedintelui Romaniei.
Intrebarea e cum pot fi demantelate mecanismele care produc astfel de “optiuni dirijate”. O parte din propunerile comunitatii Uniti Salvam, care sustine varianta boicotului, merg in aceasta directie. Nu mizati, insa, pe faptul ca actualul sistem partizan romanesc va reactiona la semnalele urnelor. In mod paradoxal, calea corecta s-ar putea sa fie chiar la jumatatea distantei dintre urne si piete.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Pentru cunoscatori
AICI.
-
Inegalabilul Norman Manea
AICI.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Comedii la Portile Orientului
Suferind de o insomnie severa, am infruntat o noapte din saptamana trecuta cu o carte – “Comedii la Portile Orientului” de Andrei Plesu. Seducatoare verva textuala, inutila insa terapeutic, caci nu te trage – deloc, deloc – la somn.
-
Elevator
Am revazut la Mignon, la zece ani dupa ce o vazusem la Teatrul Foarte Mic, piesa “Elevator”. O bijuterie.
-
Moftul roman
Si tot la Mignon (care a aniversat un an ca teatru independent) o exceptionala interpretare a lui Lari Georgescu dupa textele lui Nenea Iancu.
-
Bellow si Celine
“Faptul ca Celine a abordat problema evreiasca asa cum a facut-o in perioada Holocaustului si dupa aceea… O joaca si o prostie. Nu avea cum sa creada ce spunea. Altfel, cum ar fi putut sa aiba acel rafinament al spiritului care sa-i permita sa scrie acele romane extraordinare? Celine a reprezentat o sarada neplacuta pentru noi”. O spune Saul Bellow intr-o carte interviu cu Norman Manea intitulata “Inaintea despartirii”. La putina vreme dupa punctul final, intr-adevar, nobelizatul a murit.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Periferiile Uniunii
Sunt mai bine de 3500 de kilometri intre Bucuresti si Faro, capitala unei regiuni din sudul Portugaliei devenita in ultimul deceniu un soi de taram al fagaduintei pentru zeci de mii de romani. Distanta aceasta, pusa intre extremitatile continentale ale Uniunii Europene, acopera si povestea unui succes (cate exemple de mobilitate cu efecte pozitive avem intr-o Europa tot mai predispusa discursului anti-imigrationist?), dar si istoria unui esec.
La sapte ani de la intrarea Romaniei in “clubul comunitar”, Europa periferica arata asa: fara solutii precise, concrete, imaginate la “centru”, ci doar cu o suma tot mai mare de strategii individuale de salvare. Romanii pleaca – unii definitiv, altii doar pentru cateva luni pe an – in sudul insorit al Portugaliei. Si acolo, insa, soarele e adesea inselator: in contra-partida, tot mai multi portughezi aleg sa-si paraseasca tara grav afectata de criza (si, ar spune multi, chiar de politicile “salvatoare” de austeritate).
Impreuna cu o ziarista de la unul dintre cele mai importante ziare portugheze am mers pe urmele migratiei romanesti pentru a recompune ceva din amestecul de dezolare si speranta sub care sta Uniunea Europeana astazi. Reportajul pentru publicul portughez a aparut deja in paginile cotidianului Publico. Il recomand, cu mentiunea ca el spune o parte din poveste: saptamana aceasta, Dela0.ro va inchide cercul cu propria versiune.
