N-avem copii, cum poate stiti deja. Dar putem foarte bine sa ne pliem pe metafora soresciana a copilului dus la razboi. Numai ca in vremurile acestea moderne razboiul nu se mai incadreaza decat foarte putin in definitia clasica.
Un tipar al razboiului timpului nostru este chiar educatia formala, care trateaza – in cele mai multe cazuri – toate spiritele tinere in aceeasi maniera, sub maretul obiectiv de a le indopa cat mai bine cu o gramada de informatii stufoase si, din pacate, nefolositoare.
Cum sa rezisti? Cum sa iti dezvolti spiritul critic si liber si sa reusesti, totusi, sa supravietuiesti intreg junglei numite scoala?
Autoeducandu-te, incercand de toate, triind informatiile, fiind mereu sigur pe propria persoana. Si, bineinteles, citind recomandarile noastre.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Un articol
Habar nu am fotbal, dar mi-a placut acest text.
-
Un alt articol
Muzica mai am habar si iata inca un text care mi-a placut.
-
O retrospectiva de neratat
Incepe de marti, 8 iulie. Detalii AICI
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Articolul lui Radu Cosasu din vinerea abia trecuta
In Gazeta noastra cea de toate zilele.
-
Articolul lui Traian Ungureanu din joia abia trecuta
Tot in Gazeta noastra cea de toate zilele.
-
O fraza din batranul Scott
“Chiar si pentru niste varste ale mirarii continue cum sunt cele de zece si unsprezece ani, cand procesele de asmilare se straduiesc din rasputeri sa tina pasul cu viata, fusese o dupa-amiaza remarcabila”. Scott F. Fitzgerald, Povestiri cu Basil si Josephine.
-
Orasul Barcelona
Revizitandu-l dupa trei ani, am regasit orasul Barcelona intr-un usor, vag, declin, in criza, dar nu la sfarsitul istoriei. Atmosfera aduce mai degraba cu cele intamplate cu clubul de fotbal-fanion al Cataluniei, iar aceasta intimitate, uluindu-ma, m-a incantat.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Povestea “bunului sarb”
Dupa splendida finala masculina de la Wimbledon, merita o incursiune in viata lui Novak Djokovic, deja una dintre legendele tenisului din toate timpurile.
Textul din revista Der Spiegel, publicat in 2011, cand sarbul a avut unul din cele mai bune sezoane din istoria acestui sport, incepe asa:
“It may be half a lifetime away for him, but Novak Djokovic – the world’s best tennis player – can distinctly remember his 12th birthday. Not because of the presents he received, but because of bombs that rained down on his hometown of Belgrade, the capital of Serbia. The date was May 22, 1999”,
si se incheie cu observatia unui apropiat:
“Novak brings us closer to Europe. I keep telling him, ‘One more win, Novak, and we’ll be in the EU.'”
Intre cele doua imagini ale Serbiei de astazi sta povestea celui care a vrut sa demonstreze lumii ca exista si “sarbi buni”.
-
O alegorie
AICI.