Lunga vara fierbinte: Cine ne-a divizat si ce-a castigat

Umbra presedintelui Traian Basescu inca ne urmareste, dupa inflacararea isterica a romanilor din vara anului trecut, cand chestiunea referendumului a divizat o tara. E vremea ca simptomelor sa le urmeze diagnosticul. Seria publicistica Dela0.ro - Adevarul continua cu "lunga vara fierbinte" vazuta prin ochii specialistilor.

0

A fost vara si au fost seri in care iubitele si iubitii, familiile, copiii si parintii, bucatile taiate de anii ce-au curs prin venele Romaniei, ei bine, ei toti au iesit la terasa, au baut bere, au mers la mare, au ras, s-au simtit bine. Pe urma au venit zile in care aceiasi oameni au facut aceleasi lucruri. Si n-au mai ras. Din contra. S-au enervat, i-a luat cu draci, cu nervi, cu nervi si cu draci. Au stricat atmosfera estivala a serii. Au ridicat tonul. Au fost tafnosi. Suparati. Nervosi. Iritati. Intr-atata incat erau sa rupa prietenii, relatii, familii.

Au fost seri de vara in luna iulie 2012 in care maxima latina „divide et impera” a fost consumata pana la epuizare si in care disputa ideologica nu s-a putut rezolva cu inca o bere. Cine au fost responsabili de divizarea prietenilor, cuplurilor, familiilor? Cine isi asuma noptile in care cine stie cate cupluri din Romania au adormit spate in spate dupa un perdaf pe teme politice? Cum s-a ajuns la aceasta dihotomie insuportabila de tipul USL versus Traian Basescu in care rolul Elvetiei nu s-a jucat? Si mai ales cu ce efecte s-au intamplat toate acestea?

 

Tensiunile intre prieteni, rude si indragostiti si scandalul domestic starnit politic in luna iulie nu sunt un fenomen semnificativ sociologic, desi un asemenea paroxism politic (care sta si la baza celui personal) nu s-a mai manifestat in Romania de la sfarsitul anilor ’90, sustine sociologul Alfred Bulai. Directorul CCSB, Mirel Palada, crede insa ca suntem martori la nasterea unei struto-camile, tot mai vioaie in spatiul public de cand prostia si patima si-au dat mana. In fine, argumenteaza psihoterapeutul Vasile Zamfirescu, paroxismul manifestat public ori privat apare pe fondul problemelor cu stima de sine pe care le au romanii. E, s-ar zice, o boala balcanica.

 

Iata cateva explicatii pentru inflacararea isterica a romanilor din vara ce-a trecut.

Din televizor, pe canapea

Sociologii vin cu explicatii locale si pun in context omul, pasiunea, interesul si mai ales locul. Astfel, conflictul interpersonal, in contextul referendumului, nu pare un fenomen semnificativ, argumenteaza sociologul Alfred Bulai, potrivit caruia paroxismul a aparut in zona politica si s-a manifestat local si domestic doar prin mimetism.

„O mare parte din populatie n-a fost interesata de aceasta ciocnire a clasei politice”, spune el, iar cei care au facut-o au urmat mai mult drumul interesului personal si foarte concret. Oricum, pe plan local, afilierea politica se amesteca cu diferitele probleme ale comunitatii, iar conflictele care izbunesc au rareori un fond ideologic real, argumenteaza acesta in continuare.

Sigur, apar si dispute in cadrul unor familii, dar ele sunt „doar o forma de expresie a unor tensiuni deja existente, o forma pe care o imbraca tensiuni mai vechi, cum ar fi cele intre parinti si copii, pentru ca e firesc ca model cultural sa aiba optiuni diferite si sa gandeasca diferit”.

De regula tensiunile politice nu sunt cele fundamentale in povestea asta, mai spune profesorul de la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative. Iar cazul lui Adrian, tanarul de 28 de ani, pe care mama l-a acuzat ca e basist si contra intereselor familiei, e concludent: neintelegerile cu mama sa, grevate pe fundal politic, datau din 2004.

Incredere nu, vot negativ da

Totusi, admite sociologul, un fenomen e de prins in studii, si anume, paroxismul politic crescut din ruperea completa a celor tabere: Uniunea Social Liberala si tabara sustinatorilor lui Traian Basescu.  Iar aici, de la cel mai inalt nivel, pana la cel mai mic activist local de la tara, spectacolul a fost complet: tragedie, comedie, bufoni, nedumerire, chiote, hohote, invective si multa tensiune.

Dar astfel de momente de fierbere politica, cu reverberatii sociale, s-au mai inregistrat in trecutul recent, afirma sociologul Mirel Palada, care conduce Compania de Cercetare Sociologica si Branding. De ce nu ne amintim de ele atunci? E simplu: avem memorie scurta si pe vremea aceea ne lipsea pletora de mijloace de comunicare de astazi.

Alfred Bulai isi aminteste de acele momente, dar crede ca nici macar atunci lucrurile nu escaladasera atat de vulcanic. Practic, spune el, in aceasta vara, s-a ajuns la o incomunicabilitatea totala fara precedent.

„Acest gen de paroxism a fost posibil tocmai prin genul de politica pe care l-a avut PDL-ul pana sa piarda puterea. In conditiile astea, toata nebunia cu suspendarea a dus totul la paroxism,  pe acelasi comportament imitativ al celorlalti, al celor din USL, care prin vot hotarau orice si nu mai conta nimic. Sigur ca acest gen de paroxism e contagios, dar nu trebuie sa credem ca societatea chiar e atat de interesata”.

De fapt, marea problema a USL-ului, crede el, a fost ca o mare parte din populatie a votat pentru ca il ura pe Traian Basescu – deci a dat un vot negativ – , nu pentru ca aderase la mesajul social-liberal. Ast e confirmat si de ultimele sondaje, care arata ca romanii nu au incredere in politicieni. Ceea ce inseamna ca nici nu au un atasament prea mare fata de o ideologie sau alta.

„Mizele de obicei sunt cel mult locale si sunt legate de conflicte care exista deja”, conchide profesorul.

Le place sa imparta lumea in doua

Ioana, tanara de 25 de ani care s-a certat cu mama si bunica de referendum, arata cu degetul si catre USL si catre tabara lui Traian Basescu. Da, ei sunt vinovatii, ei ne-au scindat, ei n-au intors unii impotriva altora! De ce, Ioana?

„Le place scandalul, le place sa imparta lumea in doua. Basescu a fost primul care a creat zazanie, de la Guvernul Tariceanu incoace a tot pus paie pe foc. Si-a gasit acum unii ca el, daca nu mai rai. Ponta nu e un om politic copt prea bine inca. Ar fi putut evita usor o situatie de criza politica daca era mai diplomat si mai smecher. Arata ca nu e ca Basescu, ca e mai bun, ca nu se baga in mizerii din astea. Castiga si ceva mai multa simpatie, Crin la fel. In schimb au alimentat criza, s-au grabit cu suspendarea, nu au fost bine pregatiti”.

Acesta fiind contextul politic, e normal ca oamenii sa reactioneze, mai spune Ioana. „Fiecare ar vrea o schimbare, indiferent de culoarea politica. Ce nu inteleg nici mama, nici multi altii, este ca cu totii vrem sa fie bine, luptam si ne certam practic pentru acelasi lucru. Vrem democratie reala, vrem situatie economica buna, vrem o imagine buna in lume. Nu stiu daca si politicienii trag la aceeasi caruta, pare-mi-se ca nu…”

Indignati si foarte manipulati

Desenand un arc de cerc, din iulie 2012 catre inceputul anului, cand au avut loc primele proteste spontane dupa masurile dure de austeritate anuntate inca din 2010, lentila se opreste asupra unui slogan care a castigat notorietate in Piata Universitatii, in ianuarie. El spune asa: indignati, nu manipulati!

Prima parte ramane valabila de-a lungul urmatoarelor luni pana in vara, pe cand cea de-a doua sufera o intoarcere semantica. Politicienii striga din ecranele televizoarele, si ele impartite clar intre cele doua tabere. Moderatorii striga si ei si se tot maimutaresc. Telespectatorul mediu statistic e captiv pe canapea.

Suntem toti martorii tabloidizarii, iar presa nu face decat sa intareasca o bucla de comportament, asa cum am vazut ca sunt intarite diverse tipuri de comportamente prin mass media. De exemplu,  nu poti fi bucatar daca nu apari la un anumit show televizat si nici vedeta daca nu esti iubita unui fotbalist si nu scrie presa mondena despre tine. E nevoie  de confirmari date de media”, explica Mirel Palada.

Politicienii, fireste, nu fac exceptie. Alimenteaza cultura dezbaterilor sarace, a lipsei de idei si de dialog si tin mortis sa fie prezenti pe micul ecran seara de seara, completeaza Alfred Bulai. Acest miraj al micului ecran ii urmareste pe politicieni de cel putin doua decenii, mai spune el.

De fapt, explica Mirel Palada, asta arata ca in Romania s-a incetatenit un anumit tip de vizibilitate balcanica, ce a devenit obligatorie pentru politicieni, care cred ca au legitimitate numai daca „se produc” pe micul ecran.

Iar vara asta, showul a fost atat de bun, incat catharsisul a durat zile la telespectatori, unii punand in scena propriul show cu sotia, mama, vecinul etc. Palada livreaza trei tipuri de explicatii pentru comportamentul virulent al romanului mediu statistic. Una de simplu cetatean: „lumea e proasta si patimasa”. Alta psihologica: „lumea nu numai ca e proasta, dar traieste intr-o nevroza continua. Iar asta se reflecta in multe domenii. Avem de-a face cu un angst de tip struto-camila, care e vizibil de la felul in care se poarta copiii la scoala…pana la felul in care se poarte oamenii pe strada si in Parlament”.

Iar cea de-a treia, sociologica: „in contextul exacerbarii canalelor de comunicare in functiune, traim ca intr-o cutie de rezonanta in care dam volumul la maxim si se face un fel de microfonie, exact ca la discoteca. Iar oamenii care se uita la televizor uita ca sunt simpli spectatori si incep si se cearta cu copiii, sotii…iar asta ilustreaza nevroza colectiva. Intrebarea corecta este insa de unde provine aceasta nevroza colectiva”.

Adevarata explicatie: probleme cu stima de sine

Nu e numai prostie si patima, e ceva mai profund, cu radacini in prea tarziu, cum ar spune poeta Ana Blandiana si mai ales in patologic. E un caz clasic de nevroza balcanica. Nationala. Psihoterapeutul Vasile Zamfirescu i-a dedicat o carte – aparuta anul acesta la Editura Trei – in care a cautat resorturile cele mai intime ale acestei stari negative. Cauzele sunt istorice, sociale, politice etc. explica el in volumul numit „Nevroza balcanica”.

Din cauza celor aproape cinci decenii de comunism, marcate de lipsuri de tot felul, contemporanii au fost luati imediat in posesie de verbul „a avea”. Asta, insa, le-a rezolvat poate unora problemele pecuniare. Dar au ramase cele interioare, dintre care cea mai importanta este neincrederea in sine. Aceasta activeaza stima de sine redusa, care atrage agresivitate si violenta. Si un anumit tip de pasionalitate, „sterila” cum o caracterizeaza profesorul Zamfirescu intr-un interviu acordat in luna august pentru Dela0.ro

Oricine ar fi la putere, de 20 de ani situatia romanilor nu se schimba fundamental prin venirea unui alt guvern. Exista frustrari constante care au nevoie de descarcare din cand in cand. Acestea sunt bine speculate de media. Oamenii isi descarca frustrarile intr-un spatiu neadecvat, care nu le aduce decat o simpla pasionalitate sterila care nu duce nicaieri. O pasionalitate reala ar trebui investita intr-un control mai mare asupra politicienilor si intr-un interes mai mare pentru viata proprie”.

Citeste si episodul anterior al seriei publicistice „Ce facem cu Romania”, realizata de Dela0.ro in colaborare cu ziarul Adevarul:

Lunga vara fierbine in care politica a rupt familii si prietenii

SUMAR: Nicaieri in Europa comunitara, parca, politica nu divizeaza mai mult decat o face in Romania. Nicaieri pasiunile politice nu sunt atat de isterice, iar societatea reuseste sa le izoleze pana sa se transforme in fenomen de masa. Nu si aici. Normalitatii i-a luat loc o realitate care ameninta sa ne ia ostatici pe toti. E o realitate in care toate nuantele par sa se topeasca.

In vara anului trecut, odata cu USL-ul si PDL-ul care s-au isterizat pe posturile TV fidele, poporul a dat si el in clocot. Intr-un fel, tensiunea sociala a urmat traseul obisnuit al oricarei inflamari. Ceva curios s-a intamplat, insa. In loc sa se stinga in zonele publice, conflictul s-a mutat intre privati. Romanii nu l-au mai acuzat pe Traian Basescu de proasta gestionare a recesiunii, ci au inceput sa arunce vina in directia celorlalti romani. A celor care au avut sau inca au o optiune favorabila presedintelui. Furia a devenit optiunea naturala.

Urmeaza cateva povesti care ilustreaza cum si-a facut loc conflictul politic pe canapeaua din sufragerie a romanului. Sunt episoade explicite despre cum crapaturile produse de cutremurele neincetate din spatiul public nu se opresc in pragurile caselor noastre. Cumva, trec dincolo de ele.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.