Mai nimic despre jupânul de la Gratia

Ciudat, foarte ciudat. Am umblat lumea în ultimele luni și nicăieri dincolo de Nădlac n-a venit vorba despre jupânul nostru de la Gratia. E ca și cum cel care ne obsedează mentalul colectiv nici n-ar exista dincolo de granițe. Un diagnostic: e ceva greșit și la noi, nu doar la cei care, vremelnic și catastrofal, ne conduc. | Foto: Camera Deputaților

0

Suntem în Pisa, Toscana, în vremea târgului de carte din localitate, faimos în Italia celor tineri. Pisa e un oraș studențesc, înainte să fie orașul turnului care pare că va cădea. Studenții își trăiesc viața lor de studenți, cei cu apetit intelectual merg noaptea să asculte recitaluri din poezia lui Llorca. Spania e țară invitată la Târg.

Nimic însă la Pisa despre Liviu Dragnea, fost bișnițar de la periferia Europei. Mult mai cunoscut e Emil Cioran. La un moment dat în dialogul dintre doi intelectuali portughezi chiar este evocată o frază cioraniană. Aceea în care domnul Iisus Hristos nu ne iartă de peste două mii de ani fiindcă nu l-am lăsat să moară omenește, pe o canapea.

Suntem în Strasbourg, Franța. Francezii le știu pe ale lor. Au frământările lor sociale, care stau să dea în clocot. Gara din Strasbourg este drapată în citate din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Navetiștii fac naveta la Parlamentul European, de unde România se vede așa cum e: o mică oază de corupție din estul Europei.

Aici se mai aude despre Liviu Dragnea. Dar cumva europenii știu că liderul de la București e doar un nume propriu. Mâine va fi altul. Dragnea trece, noi rămânem tot noi. Asta e problema.

Suntem în Nijmegen, Olanda. Nu e un oraș chiar mic. Gara din Nijmegen are treizeci și patru de peroane. Și nu e ca în orice gară din România, în care nu poți să îți faci nevoile fără să calci, în prealabil, într-un rahat. Nimeni nu a auzit de Dragnea nici aici, nimănui nu-i pasă de Dragnea. Oamenii se preocupă de energia verde, regenerabilă.

Suntem în New York, Statele Unite ale Americii. Din măruntaiele pământului ies la nesfârșit oameni. Metroul new-yorkez e o splendidă poezie mizerabilistă. Și nicăieri, în nicio parte, din Manhattan până în Brooklyn și Bronx, nimănui nu-i pasă de Marele Mustăcios fără de care nu ne mai putem trăi viețile în România.

Planeta are vise și speranțe mai înalte decât frământările unei adunări românești care nu e în stare, de trei decenii, să dea o societate democratică împreună. O adunare care se minunează zi-lumină cine o conduce și unde s-a ajuns, la degetul mic al jupânului de la Gratia.

E un diagnostic aici despre țară, dar mai ales despre noi.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Americanii
S-a lansat minunăție de podcast românesc. Săptămâna aceasta a apărut deja al treilea episod din șase câte are proiectul. E o pagină de istorie spusă atât de frumos și profesionist, căci podcast-ul are niște cerințe speciale. Nu vă spun mai multe, dați doar play.

Să vorbim de educație
Președintele Klaus Iohannis a pus în dezbatere Raportul România Educată, un proiect la care au lucrat zeci de oameni timp de doi ani și jumătate. Este disponibil online și va sta în dezbatere publică timp de trei luni. Și pentru că în România Educată există și un capitol dedicat echității vă las cu un reportaj despre segregarea etnică și socială din sistemul educațional.

O carte
Și-a căutat-o este mai mult decât povestea unei adolescente abuzate. Este povestea unei societăți în care victima sigur a făcut ceva, iar agresorul e băiat bun. Este o carte care te bagă în toate măruntaiele trăirilor post- abuz pentru a înțelege că în cazul unei astfel de povești nu există niciodată un final fericit

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Un documentar
Dacii liberi. E în cinematografe.

Un alt documentar
Ouăle lui Tarzan, de Alecu Solomon. Treaba voastră cum faceți să-l vedeți.

O carte
Omul fără însușiri, de Robert Musil. La Humanitas Fiction.

O altă carte
Dicționar de idei primite de-a gata, de Gustave Flaubert. La Art.

O altă carte
Promisiunea zorilor, de Romain Gary. Tot la Humanitas Fiction.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Cealaltă față a celebrității
Saga Cristiano-Ronaldo-acuzat-de-viol continuă, pentru că publicația germană Der Spiegel are bunul obicei de a nu renunța să sape după fapte, în căutarea adevărului.

Un punct de plecare după 1 decembrie
Prea mulți credem prea multe. Prea puțini facem prea puține. O lecție de centenar, AICI.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.