Marea bagare in seama, sarbatoare nationala

Daca tot ne plac sarbatorile si zilele libere, propunem sa dea Guvernul o zi pe an – libera, fireste – in care sa sarbatorim, oficial, datul cu parerea, bagarea in seama si tot-mai-prezentul “sa va spun eu cum sta situatia”. Atunci, in acea zi speciala, sa fie permis ca toti harbanistii si toti pareristii sa mearga la posturile de televiziune si la ziare si la reviste, iar acolo sa vorbeasca pana cand tehnicienii le taie microfoanele si live streaming-urile.

Altfel nu stim cum am putea opri dezvoltarea pletorei asteia de pareristi de cariera, de bagatori in seama care nu aduc nimic valoros in discutie, dar tin mortis sa fie prezenti, sa emita, dom’le, o parere, sa lumineze, sa ne spuna ce cred ei despre politica, alegeri, 1 Decembrie, saraci, economie, stanga, dreapta, prajitul fasolei, cresterea copiilor, alaptat, cultivarea graului si multe altele.

Caci au o singura caracteristica dupa care se fac usor de recunoscut pareristii: sunt vesnic prezenti in media, si daca nu acolo atunci sigur pe Facebook, unde parerea-pe-nimic-fundamentata e doar la un click distanta de miile de followers. Nu exista vreun subiect la care ei sa nu se priceapa sau despre care sa nu aiba ceva de spus audientei.

Acum, ca ne-am exprimat si noi parerea despre ei, putem merge mai departe cu niste recomandari.

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

• Imnul

Achiesez la o mai veche opinie de-ale lui Andrei Plesu.

• Dorinta

Orice ar fi, sa ramanem optimisti!

• De vazut

• De citit

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

• Minutul 32 si celelalte din “Zboara cocorii”

Ce se intampla la minutul 32 al filmului “Zboara cocorii”, cu acea femeie care merge in contrasensul multimii dupa acel barbat care pleaca voluntar la razboi, la marele razboi de aparare a patriei, care pleaca aliniat, inainte mars!, si mai sunt si toti acei oameni care se asaza intre ei, oameni, barbati si femei, in sacourile lor austere, in rochiile lor de sarbatoare funesta, si toate strigatele ei in multimea care striga intr-o simfonie ruseasca de entuziasm si deznadeje si toate gandurile in care el se adanceste, ganduri care nu pot fi reproduse in cinema, toata aceasta secventa fara final fericit…

Am puterea sa recunosc melodrama: de fiecare data cand vad “Zboara cocorii” nu pot inainta dincolo de minutul 32 fara o lacrima. AICI.

• Interstellar si cronica CTP-ului

AICI. 

• Filmul “Gara pentru doi” si extraordinara sa coloana sonora 

AICI. 

Ce nu poate lasa in urma Cristi Citre

• Scena la Cotroceni, de 1 decembrie

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

• Spinoasa problema a consilierilor lui Klaus

Ma amuza, dar ma si pune pe ganduri, inclinatia publicului de Facebook de a considera ca “noi i-am adus victoria lui Iohannis” (de parca suma posesorilor de cont de retea de socializare rezulta intr-un grup compact, cu vederi convergente), imperativ in baza caruia se nasc tot felul de obligatii punctuale ale alesului fata de alegator.

Daca n-am citit eu aiurea Constitutia – stiti, chestia aia care sta la baza statului de drept, intens promovat de “noi” – ori daca nu s-a schimbat intre timp, la articolul 69 alineatul 2 se face vorbire de nulitatea mandatului imperativ. Adica alesul nu e legat in exercitarea functiei obtinute de o promisiune sau alta facuta electorului, ci de caracterul reprezentativ al voturilor obtinut. Asta nu inseamna ca Dan Mihalache – aparent favorit pentru functia de sef al cancelariei prezidentiale – e frecventabil, doar ca e una din prerogativele functiei prezidentiale sa faca selectia consilierilor. Cum ar veni, cand s-a bagat votul in urna delegarea acestei responsabilitati a fost facuta.

Altfel, e bine sa ne amintim ca doamna Elena Udrea a fost numita, la inceputul primului mandat al lui Traian Basescu la Cotroceni, in exact aceeasi functie care trezeste atatea controverse astazi. Si-a plecat de-acolo abia dupa ce sotul Dorin Cocos a incercat sa mituiasca un ziarist cu o sticla de tarie si-un parfum. Ceea ce, desigur, n-a facut-o pe Elena Udrea nefrecventabila in cercurile puterii in ultimii 10 ani.

• Treaba noastra. Treaba voastra

S-au intamplat multe chestii nasoale cu presa romaneasca in ultimii ani, ajunsa in mediile sale “mainstream” atat de partizana si ideologizata incat nu reuseste sa se mai adreseze decat audientelor sociale dupa chipul si asemanarea sa – partizane, ideologizate si, tocmai din aceste motive, prea putin interesate sa afle si prea mult sa-si confirme ceea ce cred ca stiu deja.

Si pentru ca s-au intamplat multe chestii nasoale, si pentru ca o multime de redactii au ajuns in slujba unor interese si optiuni exterioare lor, multi dintre cei care inca mai cauta sa afle au ajuns sa creada ca nimic nu mai e de facut, de vazut, de citit, de ascultat.

Nu-i o situatie usoara: suntem noi insine, ca persoane, ba chiar ca societate, degradati de absenta valorilor, practicilor si procedurilor lumii in care traim. N-ati vazut de prea multe ori presa noastra sustinand interese publice macar cu un centimetru mai mari decat interesele particulare ale cercurilor pe care deja le reprezinta. Ati vazut, insa, de foarte multe ori presa noastra dand glas grupurilor strict atasate. In functie de ce ziar cumparam, ce televiziune privim sau ce site accesam avem cate o informare corecta si cate un bine public, fiecare strict delimitate, ba chiar contradictorii.

Sunt ministere ale Adevarului peste tot in Romania – in redactii si-n public -, iar asta te lasa cumva descumpanit, indiferent la care capat al informatiei te-ai afla. Daca e adevarat, insa, ca fiecare din partile care coexista intr-un intreg se merita una pe cealalta, atunci e mai bine sa nu dezarmam. Crezand ca nu mai e nimic de facut, de vazut, de citit, de ascultat o sa ajungem sa nu mai avem nimic de facut, de vazut, de citit, de ascultat.

Si, credeti-ma ca pe unul care se chinuie de vreo 3 ani sa faca lucrurile altfel la Dela0.ro, ca dracul e negru, dar nu imposibil de albit. Ultima veste buna – adica cea mai proaspata – pentru cei care inca mai cauta rezonabilul in jur e lansarea unui site de stiri: Jurnalistan. Penultima, va mai bat la cap cu asta, e seria noastra editoriala despre deceniul cu Traian Basescu presedinte.

Alte si alte exemple sunt de oferit. Morala e ca, desi s-au intamplat o multime de chestii nasoale, se-ntampla si lucruri bune, chiar in contra primelor. Si sunt din ce in ce mai multe. Treaba voastra e sa le dati macar o sansa la lectura – e singurul lucru care le va face suficient de puternice pe ultimele incat sa conteze si sa conteste monopolul primelor.