E, inainte de toate, ideea aceasta care nu da pace. Ideea ca motorul economic si social al Romaniei de astazi, generatia trecuta prin scolile anilor ’80 si ’90, a invatat istoria dupa aceste manuale.
Un sondaj realizat in primavara anului 2007 la comanda Institutului National pentru Studierea Holocaustului arata ca 46% dintre respondenti il defineau pe Ion Antonescu ca fiind “mare patriot”, 15% considerau ca poate purta titlul de “salvator al evreilor”, in vreme ce o treime credeau ca maresalul nu este vinovat de crime antisemite.
O cercetare sociologica similara, realizata trei ani mai tarziu, pastra procentele in dreptul “patriotismului” (44%), dar le anula complet pe cele “salvatorului” (3%). In mod constant, insa, jumatate dintre cei chestionati au declarat ca nu se pronunta sau au refuzat sa raspunda in dreptul intrebarilor despre felul in care il percep pe Ion Antonescu.
Se citeste in diferenta de cifre dintre sondaje un progres ce poate fi pus intr-o anumita masura pe seama modificarilor, fie ele si minime, aparute in manualele de istorie dupa asumarea Raportului Wiesel de catre Guvernul Romaniei. In lipsa lor, istoria perioadei 1940-1944 ar fi putut sa arate inca precum in randurile urmatoare.
Prigoana indreptata impotriva clasei muncitoare
In perioada regimului comunist, pentru a salva imaginea Romaniei si a servi scopurilor nationaliste ale dictaturii ceausiste, istoricii vremii au ales tehnica victimizarii. Singurii responsabili pentru crimele comise in timpul razboiului de care se facea vorbire in manualele vremii erau nazistii, Romania fiind prezentata ca un actor minor in planurile Germaniei. In plus, victimele extremei drepte erau selectate pe considerente politice – comunistii si antifascistii, nu etnice – evreii.
Iata o mostra din abordarea manualelor de istorie din perioada:
“Folosindu-se de ajutorul finaciar si politic al cercurilor hitleriste si al varfurilor reactiunii interne, gruparile fasciste si profasciste din Romania l-au determinat pe Carol al II-lea sa-l numeasca pe generalul Ion Antonescu presedinte al Consiliului de Ministri. Dictatorul Antonescu si capeteniile legionare au aruncat in inchisori si lagare mii de luptatori comunisti si antifascisti, supunandu-i unui regim de exterminare (…) Prigoana fascista a fost indreptata impotriva tuturor fortelor patriotice, in primul rand a clasei muncitoare si a Partidului Comunist Roman.” (Istoria Contemporana a Romaniei, Editura Didactica si Pedagogica, 1989)
“Mijloacele adecvate timpului”
Caderea regimului comunist a adus cateva schimbari in modul de abordare a Holocaustului. Mostenirea comunista inca persista, dar capata o alta forma. Elementul de noutate il reprezinta rolul jucat de maresalul Antonescu in perioada 1940-1944. Procesul de reabilitare al liderului, inceput timid in perioada comunista, atinge un nivel superior dupa 1989. Fostul dictator fascist devine in anii 90’ o figura istorica populara. Vinovati pentru crimele comise sunt doar legionarii si nazistii.
O mostra de la finalul primului deceniu de democratie postcomunista:
“Era absolut necesara o guvernare de mana forte care sa garanteze fruntariile tarii si sa pregateasca refacerea unitatii nationale (…) Acestor cerinte le-a corespuns, cu mijloace adecvate timpului in care a trait si activat, personalitatea generalului Ion Antonescu (…) Ion Antonescu, adept al ordinii publice si patriot, era nemultumit de violentele si crimele legionarilor (…) Convins de rolul nefast al Garzii de Fier, Ion Antonescu a luptat, de la sfarsitul lui decembrie 1940, pentru eliminarea acesteia (…) In conditii exceptionale, guvernul Antonescu a intensificat represiunea politica prin arestari, deportari si impunerea unor masuri antipopulare. S-au infiintat lagare de munca si s-au militarizat intreprinderile si institutiile. Astfel, au functionat inchisori si lagare de munca in tara, la Targu Jiu, Caransebes sau pe teritoriul supus administratiei de razboi, la Odessa, Vapniarka, Smerinka, Bogdanovka, Dumanovka.” (Istoria Romanilor, clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, 1998)
Vapniarka si Bogdanovka nu au fost lagare de munca sau inchisori, ci lagare de exterminare, gazduind unele dintre cele mai ample asasinate in masa din perioada Holocaustului.
In manualele de istorie ale perioadei se contureaza imaginea unui “erou national”:
“Este meritul lui Antonescu de a se fi opus aplicarii solutiei finale si exterminarii populatiei evreiesti din Romania. In ciuda exceselor si a pierderilor in randul populatiei evreiesti de pe teritoriul ocupat de horthysti, din nord-vestul Transilvaniei si Transnistria, in Romania nu s-a aplicat solutia finala, o exceptie fiind pogromul de la Iasi (…) Guvernul roman a acceptat emigrarea evreilor in Palestina, Romania devenind veritabila placa turnata pentru emigrarea, in conditii foarte grele, a unor evrei din Ungaria, Slovacia si Polonia.” (Istoria Romanilor, clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, 1998)
Anularea deportarilor sau emigrarea unora dintre supravietuitori nu sunt plasate de sursele istorice autorizate si credibile sub specia “bunavointei” regimului Antonescu, ci a unor calcule politice extrem de realiste, in conditiile in care devenise evident spre finalul anului 1943 ca Germania nazista nu va castiga razboiul.
Problema evreiasca, tratata onorabil
Introducerea manualelor alternative la sfarsitul anilor ’90 n-a rezolvat lipsa de onestitate si acuratete istorica a informatiilor referitoare la Holocaustul din Romania.
In manualul de istorie pentru clasa a XI-a al editurii ALL din 2000, de exemplu, Holocaustul este subiect de discutie atata timp cat evita Romania – “Incepand cu anul 1933, in Germania, apoi in tarile ocupate, au fost infiintate lagare de concentrare in care au fost trimisi cei vinovati ca nu apartineau rasei superioare (…) Conform statisticilor Holocaustului, au fost exterminati 90% din evreii polonezi si cei din tarile baltice, 50% din evreii unguri, 75% din evreii olandezi, 50% din cei belgieni, 25% din cei francezi si 20% din evreii italieni.” Nimic despre evreii romani.
Modelul se aplica si pentru manualul editurii Sigma din 1999 care introduce conceptul de genocid fara a face referire la exterminarea evreilor din Romania, cu toate ca dedica un subcapitol represiunii in regimurile totalitare, oferind o serie de exemple in acest sens.
Autorii manualului de istorie al editurii RAO din 1999 aleg sa ignore total Holocaustul. Singura referire care ar putea duce discutia la clasa catre exterminarea evreilor este cea despre Legiunea Arhanghelului Mihail, descrisa drept o miscare antisemita. Accentul este pus in schimb pe modul in care Romania recupereaza teriitoriile pierdute, Basarabia si Bucovina. Curajul si iscusinta militara a soldatilor romani condusi de Ion Antonescu, aceasta este lectia pe care trebuie sa si-o insuseasca elevul cand vine vorba despre Al Doilea Razboi Mondial.
„Problema evreiasca era agravata de intrarea, dupa 1918, in mod ilegal, in Romania a aproximativ 250.000 de evrei (datorita Revolutiei bolsevice din Rusia). In timpul monarhiei autoritare regale, viata sociala si politica s-a relaxat. La 4 februarie 1940 a fost ales rabin-sef al comunitatilor evreiesti din Romania Alexandru Safran.” (Manual de Istorie, clasa a XII-a, editura Rao, 1999)
O varianta mai putin cosmetizata, dar cu un final optimist oferea manualul de istorie pentru clasa a XII-a al editurii Humanitas din anul 2000.
“Cea mai importanta problema in domeniul minoritatilor cu care s-a confruntat regimul antonescian a fost problema evreiasca. Apropierea Romaniei de Germania in vara anului 1940 a determinat agaravarea situatiei evreilor (…) Masurile luate impotriva evreilor inaintea atacului impotriva Uniunii Sovietice au fost in primul rand de natura economica. Au facut exceptie actele comise de legionari impotriva unor persoane particulare. Deportarea evereilor a inceput dupa recuperarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord. Dupa unele estimari, in perioada 1941-1943, aproape 100000 de evrei au fost deportati in Transnistria. Din cauza conditiilor groaznice si a atrocitatilor comise au murit mii de oameni. Guvernul antonescian a pus sistematic in aplicare o politica antisemita. Ea urmarea sa ii izoleze cat mai mult pe evreii cetateni romani din societatea, economia si cultura tarii.” (Istoria Romanilor, a XII-a, ed. Humanitas, 2000)
Pentru autorii manualului este un detaliu faptul ca izolarea evreilor reprezinta doar o prima etapa a genocidului, ea fiind urmata de exterminare.Tot un detaliu e faptul ca au murit sute de mii de oameni in Transnistria, inclusiv evrei localnici, nu doar evrei romani deportati.
“Dar regimul condus de Antonescu nu a participat la deportarea in masa a evreilor, pe care nazistii au organizat-o in cadrul solutiei finale a lui Hitler. Desi au fost supusi unor repetate discriminari, confiscari, prestatii, esential este faptul ca, prin decizia lui Antonescu, 291149 evrei au ramas in viata in Romania pana in august 1944. In nicio tara dominata de nazisti n-a supravietuit o asa de mare proportie a populatiei evreiesti, declara dr. Wilhelm Filderman in Jurnalul de dimineata, care aparea la Bucuresti in 1946.“ (Istoria Romanilor, clasa a XII-a, editura Humanitas, 2000)
CITITI ARTICOLUL DE FOND:
Maresalul generatiei Facebook
