Mediocritatea unor alegeri de viata

Acest spatiu familiar de viata - in care ne miscam cu cea mai mare lejeritate si la care, de cele mai multe ori, ne raportam cand vorbim despre noi, interactiunile noastre si existenta noastra in general -, acest spatiu, deci, numit zona de confort este explicatia alegerilor mediocre de tot soiul si declansatorul fricii de a risca.

0

Cand v-a servit cineva ultima data, drept explicatie pentru inactiunea sa, faptul ca a mai trecut prin acelasi lucru o data si, stiind cum e, nu mai vrea sa riste? Alegere de viata? Sau pasivitate mascata in spatele experientei?

E teribil de enervant uneori sa intuiesti potentialul unei anumite interactiuni, unui anumit proiect, unei anumite relatii si sa privesti cum e irosit pentru ca exista cineva care nu vrea sa riste sa faca  vreun pas in afara zonei de confort pentru a incerca. Si cu cat stam mai mult in zona de confort – atat la nivel personal, cat si la nivel profesional – cu atat ratam si ucidem sansa unor lucruri extraordinare. Pe urma trece timpul, ne uitam in urma cu suspin si regret si ne lamentam, vai! ce ar fi putut fi.

Ar fi putut? Singurul raspuns, strict subiectiv, e ca am vrea sa vedem mai des la lucru acest exercitiu de a pasi in afara granitelor diferitelor zone de confort. Nu pentru frumusetea cavalereasca a bataliilor cu morile de vant – desi Don Quijote e un personaj de la care am avea multe de invatat -, dar macar pentru stropii de nebunie capabili sa mai curete rugina de pe acoperisul corodat al optiunilor mediocre.

Cateva recomandari pentru a merge, fie si cativa pasi, impotriva curentului:

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Sentimentul unui sfarsit

Acesta este titlul ultimei carti semnate de Julian Barnes, o lectura numai buna pentru oricine a trecut prin schimbari dramatice – nu neaparat ca intensitate emotionala, ci ca dimensiune – si pe care v-o recomand. Dar nu despre carte vreau sa scriu acum, ci despre „baloanele” de escapism pe care ni le cream uneori pentru a substitui realitatea si a putea evada din prezentul cenusiu intr-un altul proiectiv.

Am facut asta de cateva ori si, desi ma lupt sa nu mai fac asta, nu stiu cum se face ca mereu ajung sa replic scenariul. De cate ori incep ceva nou, de cate ori imi dedic integral timpul unei idei sau unui proiect sau unui om nu fac decat sa imi creez o bula alternativa de viata, asa ca un clopot de sticla sau ca un cocon, in care ma asez confortabil si traiesc altfel. De obicei nu dureaza. Niciodata n-a durat. Adun experiente si interactiuni de umplut toti peretii casei in care stau, timpul trece si ma gasesc la final derutata.

Pe urma mi-e al naibii de greu sa imi reiau viata asa cum e ea in general. Sa ma intorc la cine sunt eu in restul timpului, sa ma trezesc zilnic, sa caut un rost fiecarei dimineti, sa fac alegeri vestimentare, sa ma bucur si sa ma prefac cel mai fericit hamster din lume. Adevarul e ca sunt, probabil, unul dintre cei mai nefericiti hamsteri din lume pentru ca mi se intampla mereu lucruri care deschid usa catre posibile lumi si fericiri in care ma arunc nebuneste si pe urma trebuie sa ma reintorc la cine sunt.

Dupa fiecare astfel de experienta ma simt mai batrana si mai nefericita si caut asiduu sa fabric sensuri zilelelor mele irelevante. Da, aceasta e drama cotidiana, sa porti in tine toate urmele bulelor in care ai trait temporar.

  • Na ca s-a inventat si asta!

Cand credeai ca le-ai vazut pe toate, te lovesti de o noua inventie. Iat-o!

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Nadia de Ioan Chirila

Ioan Chirila a fost si un bun jurnalist, nu doar un mare scriitor, cum gresit se crede uneori. O lectie despre cum trebuie construita o poveste, fara figuri de stil memorabile, “Nadia” rezista prin detalii. Remarcabil titlul pe care l-ar fi dat Bela Karoly daca ar fi scris o carte despre Nadia: “Fata care n-a uitat nimic, niciodata”.

  • Spovedania unui ucigas/ Legenda sfantului betiv de Joseph Roth

“Spovedania…” e un Dostoievski comprimat, o scurta bijuterie. Superb inceput: “Am ucis si totusi ma consider un om bun”.

  • Ierusalim de Goncalo M. Tavares

Foarte apropiata de ceea ce se numeste de regula “o capodopera”.

  • Dansatoarea din Izu de Yasunari Kawabata

Nu e ce trebuie.

  • Despre eroi si morminte de Ernesto Sabato

Excelenta noua traducere a Tudorei Sandru Mehedinti, de la Humanitas Fiction. Sabato este cel mai bun scriitor care nu a luat Premiul Nobel pentru Literatura. Nu conteaza. Caci, iata cum scria:

“Cazu pe ganduri un lung rastimp si apoi reveni la obsesia lui: se inversuna sa-si aminteasca, sa incerce sa-si aminteasca, momentele petrecute cu ea, asa cum indragostitii recitesc vechea scrisoare de dragoste pastrata mereu in buzunar, chiar daca fiinta care a scris-o a disparut pentru totdeauna; si, tot ca in scrisoare, amintirile paleau si imbatraneau, fraze intregi se pierdeau in pliurile sufletului, cerneala se stergea si, odata cu ea, cuvintele frumoase si magice care infiripau viata.”

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Big Brother

Pentru ca avem o cultura politica si sociala periferica, marile dezbateri de pe scena internationala trezesc prea putine pasiuni in spatiul public autohton. Abia mai face audienta cate o relatare de la Istanbul, acolo unde oricum gazele lacrimogene si pietrele, mai mult decat oamenii, impresioneaza. Si totusi, doar pentru ca docilitatea noastra istorica a imbracat armura protectoare a indiferentei, istoria nu se opreste.

Intre doua scandaluri pe tema sublimelor si inutilelor prevederi constitutionale (inutile nu pentru ca discutia, in sine, ar fi neimportanta, ci pentru ca termenii in care se poarta si persoanele care o poarta o submineaza, din start, pana la irelevanta), nu pot sa va recomand decat un sumar al celui mai important subiect global de saptamana trecuta (aflat inca in curs de desfasurare): felul in care Statele Unite ale Americii se protejeaza de amenintarile teroriste, prin intermediul National Security Agency, asambland un sistem monstruos de supraveghere online si offline, care a ajuns sa inghita milioane de informatii private despre utilizatorii de telefoane mobile, retele de socializare, motoare de cautare ori servicii de email.

Sunt AICI, AICIAICI sau AICI toate detaliile necesare pentru a intelege ca George Orwell nu s-a inselat in Ferma Animalelor: de fiecare data, unele patrupede ridicate pe doua picioare au de luptat cu animalele lor de jos.

Mai e, insa, o fata a lucrurilor pe care refuzam adesea s-o vedem. Ea se traduce prin ipocrizia obisnuita a utilizatorului mediu statistic, care isi pune la vedere toate datele private, dar are inocenta de a crede ca nu i le verifica, cuatifica si studiaza nimeni. Tot mai multi ne-am mutat din real in virtual, desi continuam sa credem in invizibilitatea noastra electronica. Nu e asa.

Daca aveti vreme pentru un adevarat tur de forta al lumii contemporane, cititi si o investigatie de proportii despre felul in care datele schimba complet nu doar felul in care interpretam realitatea, dar si modul in care insasi realitatea ne este interpretata, corijata si livrata.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.