Mic tratat de ipocrizie europeana

Republica Populara Donetk, o fictiune politica din care se trage cu gloante si rachete rusesti cat se poate de reale, e “condusa” de un trio format din “premierul” Aleksandr Borodai, “vice-premierul” Vladimir Antufeev si “ministrul apararii” Igor Strelkov.

Sunt oameni pe care majoritatea tarilor europene ii transforma in “parti implicate in regiune”, invitandu-i la cooperare, nu doar pentru elucidarea conditiilor prabusirii cursei MH17, ci si intru gasirea unor solutii politice durabile la criza din Ucraina.

Iata un inventar care vorbeste de la sine, AICI. 

Mai pe sleau, “masa negocierilor” ii legitimeaza pe cei trei ca parteneri de dialog, in acelasi timp in care liderii europeni vorbesc pe tonuri grave despre “identificarea responsabililor si aducerea lor in fata justitiei”.

Ironia e la cote maxime: cei trei sunt deja identificati ca responsabili pentru alte MH17-uri, mai vechi, in care n-au cazut avioane, dar au murit civili nevinovati. “Vicele” Antufeev a coordonat o unitate sovietica in Letonia la inceputul anilor ’90, unde a tras gloante rusesti pentru a impiedica separarea balticilor de URSS. Apoi si-a facut de treaba prin Transnistria, unde a condus vreo doua decenii Securitatea Statului. Omul e pe “lista neagra” a UE din 2004, cand Bruxelles-ul a decis ca se impun “sanctiuni” in cazul Transnistriei. Va suna cunoscut povestea asta cu “liste negre” si “sanctiuni”?

“Ministrul” Strelkov are incursiuni si prezente europene la fel de interesante – aflam si, mai ales, vedem dupa ce un site bosniac a publicat o poza cu tanarul Igor surprins in 1992 la Visegrad, in Bosnia, alaturi de un comandant sarb. Si ce s-a intamplat acolo? Pai, un fel de “Srebrenica avant la lettre”, aproape 3000 de civili musulmani fiind masacrati, din care 600 erau femei, iar 119 copii.

Intrebare de 298 de puncte: daca “cei responsabili” pentru actiunile de genocid din fosta Iugoslavie, printre care, iata, si Igor Strelkov, n-au fost adusi “in fata justitiei” nici dupa doua decenii, se poate spera cu adevarat ca vor fi cei vinovati pentru doborarea cursei MH17, printre care, din nou, si Igor Strelkov?

Pana gasim un raspuns la dilemele noastre atat de europene, iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

• Un bistro

• Marcel Duchamp

Un site creat pentru a facilita intelegerea operei lui Duchamp. L-am gasit cautand cu totul altceva, dar mi-a placut si, cum pe 28 iulie 1887 se nastea Duchamp, am zis ca e o ocazia buna sa il recomand.

• O carte de (re)citit

• O plimbare

La ceas de seara, neaparat pe strazile laturalnice din oras – in cazul meu, Bucurestiul.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

• Moftul roman

Daca aflati ca se joaca piesa asta in oras, mergeti, mergeti cu incredere. Am scris si AICI.

• Guardians of the Galaxy

Am fost la premiera acestui film, la Londra. In Romania, pelicula distribuita de Forum Film intra in cinematografe pe 8 august. Mi-a placut, dincolo de toate cliseele de care niciun blockbuster nu este ocolit. Nu de putine ori m-a emotionat.

• Ganduri de la Londra

Curioasa, stranie, existenta mai duc si eu. Astept sa plec in Scotia, desi as vrea sa fiu intr-o tara tropicala sau macar acasa, in mahalaua Teilor. Lucrez la o galerie de portrete dintr-o singura tusa.

Adapostit de cele treizeci de lire sterline pe care le posed cu brutalitate, scriu intr-o carciuma din Piccadilly Circus (mi-am dezvoltat in timp abilitatea de a descoperi cele mai ieftine carciumi totusi centrale si mai ales pe acelea care prefera ventilatoarele aparatelor de aer conditionat moderne) despre oameni intalniti pe alt drum, cu mai multe anotimpuri in urma, la mii de kilometri de aici, oameni pe care doar generozitatea reportofonului i-a pastrat in viata mea, dar oameni care, daca ii scriu bine, vor ramane multa vreme in vietile altora, pe care nici nu-i cunosc.

Despre asta e vorba, astazi, 26 iulie 2014, in timp ce barmanul da play, la cererea mea, melodiei “New York, New York”, la un dublu radiocasetofon cu CD, old school, cum imi place mie.

• Ganduri de la Edinburgh

Sunt in Scotia, de-acum. Cochetez cu ideea de a-mi cumpara un kilt. Dar ce se poate face cu un kilt? Nu poti, obiectiv vorbind, sa il porti decat in Scotia. Stau doua zile in Scotia. Kilt imi trebuie mie?

Renunt.

Ploua, ploua torential, dupa care soarele explodeaza, dupa care bate un vant teribil si se face ingrozitor de frig. N-as putea trai aici. As muri, din ratiuni fizice, nu ideologice in cel mult o luna.

Ma gandesc la Irvine Welsh, ma gandesc la Trainspotting. Aceasta – Scotia cartilor sale – este singura pe care o cunosc. E putin. Las naibii cartea lui Irvine Welsh amitirilor si ma uit la oameni: prin fata mea trec, consecutiv, un gras cu peruca orange imbracat in rochie de mireasa, o chinezoaica fabulos de frumoasa, dar care merge sprjinindu-se de doua carje si un slabanog longilin, pistruiat, pe jumatate chel, cu un cap ciudat, enorm, gigantesc, parca umflat artificial.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

• Pretul corect

Intru aducere aminte premierului Romaniei Victor Ponta, care a declarat saptamana trecuta, candid, ca “o decizie a Inaltei Curti ma absolva de acuzatia de plagiat”, iar mai sus de-atat in materie de instante de judecata n-are unde sa se duca, “decat, nu stiu, la Tribunalul de la Haga”. Nu e nevoie!, mergem de fapt mai jos de-atat, in unele cazuri chiar foarte jos, in mocirla ordinelor de ministru marca Liviu Pop.

Asadar, intru aducere aminte domnului prim-ministru:

– 29 iunie 2012. Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare decide ca lucrarea de doctorat a premierului e un plagiat lipsit de echivoc, solicitand in plus si retragerea titlului de doctor. Cu o zi inainte, pe 28 iunie, ministrul interimar al Educatiei Liviu Pop desfiintase Consiliul prin “reorganizare”, astfel incat decizia a fost considerata nula.

– 17 iulie 2012. Consiliul National de Etica, aflat in subordinea Ministerului Educatiei si a carui componenta fusese schimbata la ordin politic cu doar o luna de zile in urma, anunta ca teza de doctorat elaborata de Victor Ponta “respecta cerintele academice din acea perioada si nu se poate sustine calificarea de plagiat”. CNE ia decizia in baza unei evaluari realizate de trei experti independenti. Unul dintre ei – Gheorghita Mateut, avocatul lui Adrian Nastase, coordonator al lucrarii doctorale investigate.

– 20 iulie 2012. Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti constata ca Ponta a copiat din alte lucrari o treime din teza sa doctorala, iar “cerintele academice din 2003” referitoare la standardele de citare si redactare erau aceleasi dintotdeauna, fiind incalcate cu buna stiinta.

– 21 mai 2013. Parchetul General dispune neinceperea urmaririi penale in cazul Victor Ponta, invocandu-se inclusiv un raport de constatare tehnico-stiintifica in care se arata ca “nu se poate proceda la calcularea procentului de text identic preluat deoarece tipul caracterelor utilizate si paginatiile sunt diferite”.

– 17 martie 2014. Inalta Curte de Casatie si Justitie inchide definitiv speta penala a plagiatului premierului, dar, atentie!, nu decide asupra fondului chestiunii – daca Ponta a plagiat sau nu -, ci asupra posibilei incadrari – daca premierul poate fi ori nu anchetat pentru plagiat.

Deci nu, chiar nu e nevoie, nici de Inalta Curte – care nu absolva plagiatul decat ca speta penala, nicidecum academica -, nici de Tribunalul de la Haga – care e, totusi, ocupat cu lucruri nitel mai importante decat furtul intelectual. De fapt, nu e nevoie nici macar de cele doua verdicte stiintifice date in cauza care au stabilit cat se poate de clar conditiile plagiatului. E nevoie doar de doi ochi si de un minim bun-simt ca sa-ti dai seama, fara ajutorul Inaltei Curti, ca ceea ce citesti in teza premierului reprezinta o preluare integrala, nemarcata in vreun fel de ghilimele sau alti demarcatori.

Premierul se apara in prezent cu o decizie de forma a Inaltei Curti, dar si cu argumente de ordin personal: “Sunt acuzat de ceva ce am facut rau, am gresit in urma cu 16 ani. Daca omoram pe cineva, dupa 16 ani eram pus in libertate. Cred ca am platit pretul politic, moral. Cam cate zeci de ani trebuie sa platesc pentru ceva ce, sigur, justitia a zis ca sunt nevinovat, dar o parte a opiniei publice ma considera vinovat?”.

Trecand peste faptul ca oricat ne-am chinui nu obtinem 16 ani scazand 2003 (anul in care Victor Ponta si-a sustinut teza) din 2014, raman doua nelamuriri:

– care a fost pretul politic platit de premierul Romaniei? Si-a dat cumva demisia din functie?

– care a fost pretul moral platit de primul ministru? A renuntat cumva la titlul de doctor in drept?