- Dupa demisia premierului Emil Boc si desemnarea directorului Serviciului de Informatii Externe, Mihai Razvan Ungureanu, ca succesor la Palatul Victoria, presedintele Traian Basescu pare sa-si fi jucat cu maiestrie cartea. Reputatia publica a prim-ministrului desemnat implineste, in acest moment, toate dezideratele puterii de la Bucuresti: Palatul Cotroceni a facut o noua pirueta fulminanta, in vreme ce Partidul Democrat-Liberal primeste sansa unui respiro, dar si speranta ca si-ar putea recupera o parte din procentele electorale sacrificate pe altarul austeritatii. Jocul politic al lui Traian Basescu uita insa cauza esentiala a tuturor evenimentelor petrecute pe scena publica romaneasca in ultima luna: Piata Universitatii. Toate discursurile oficiale evita sa lege remanierea Cabinetului Boc de protestele din strada, desi in lipsa lor e imposibil de imaginat un scenariu similar celui de astazi. Disparitia din noul executiv a Elenei Udrea are potentialul cadoului otravit: surprinde si induce in eroare in acelasi timp. Avem in fata o noua generatie politica? Si care sunt semnificatiile repozitionarilor recente? Cateva raspunsuri, in randurile urmatoare.
Traian Basescu sta deasupra noastra ca o fatalitate. Unii au ajuns sa creada ca e un as al manevrelor politice. Altii vad in deciziile sale zbaterile disperate ale unui carnasier incoltit. O a treia categorie, nu mai putin surprinsa de baletul prezidential, priveste inapoi cu manie, intrebandu-se cum a ajuns imprevizibilul principala virtute politica cultivata la Palatul Cotroceni. Pentru Traian Basescu mutarile-surpriza au devenit o joaca: de cele mai multe ori, cu nervii celorlalti.
Exista o granita a experimentului politic, a dexteritatii conjuncturale democratice peste care nu se poate pasi cordial. Constitutia nu spune insa nimic, de pilda, despre bun-simt. Nici despre inclinatii. Teoretic, e defect personal sa faci trecerea de la “seful mafiei personale a lui Adrian Nastase” la “partener loial”, asa cum a facut Traian Basescu in cazul generalului Gabriel Oprea. Practic, e viciu public sa nominalizezi pentru functia de premier un sef in exercitiu al unui serviciu secret, asa cum a facut presedintele in cazul directorului SIE, Mihai Razvan Ungureanu. Competentele, imaginea publica, echilibrul nu pot compensa deficitul democratic produs de aceasta decizie, mai ales ca ea vine intr-un moment in care Piata Universitatii striga la minus cincisprezece grade ca vrea transparenta si predictibilitate in luarea deciziilor publice. Primeste, la schimb, o remaniere guvernamentala produsa in laboratoarele puterii care nu raspunde decat exigentelor de forma ale Presedintiei si nevoilor electorale ale Partidului Democrat-Liberal.
Doua mituri au circulat intens in aceasta saptamana. Primul: Elena Udrea a fost scoasa din Guvern, ceea ce indica vointa reformatoare a actualei administratii. Al doilea: structura guvernamentala propusa demonstreaza ca exista o politica de cadre a PDL, partidul care exercita puterea, dar are, iata!, si simtul exercitarii ei viitoare. Ambele mituri sunt falsuri grosolane. Cine a avut rabdare sa urmareasca tectonica subterana iscata dupa demisia lui Emil Boc in principala formatiune politica aflata la guvernare a putut observa cum, de fapt, remanierea integrala a Cabinetului a venit tocmai pe filiera retragerii ministrului Turismului.
Nu va faceti iluzii: Elena Udrea a iesit de buna-voie din prim-plan pentru ca intelege mai bine decat oricine importanta perdelelor de fum. A avut, desigur, o mica doleanta: daca tot trebuie sa faca momentan un pas inapoi, atunci macar sa-i fie toti ministrii PDL solidari. Asa s-a ajuns la ideea inlocuirii integrale a membrilor democrat-liberali din Guvernul Boc. O idee pe care Elena Udrea o sustinea cu fervoare luni dimineata. O idee care a scos neselectiv pe toata lumea din peisaj: cu toate criticile punctuale care i se pot aduce, cred ca Daniel Funeriu a fost un ministru mai bun decat va fi Catalin Baba. In plus, unul nepatat de anecdotica provinciala care insoteste prestatia publica a noului responsabil de la Educatie. Niciun sacrificiu ritualic nu e insa prea mare pentru a menaja idiosincraziile Elenei Udrea.
In rest, lucrurile raman exact in pozitia in care ele au fost lasate de Emil Boc. Docilitatea fostului premier e inlocuita, acum, de respectul martial pentru ierarhie al lui Mihai Razvan Ungureanu. Iar prezenta tutelara a greilor PDL are continuitatea asigurata prin instalarea in fruntea ministerelor a unor personaje pe care le recomanda apropierea subordonata de fostii titulari ai posturilor. Nu doar atat insa. Le recomanda si o viziune particulara asupra statului roman, pe care actuala structura de putere o perpetueaza de sus pana jos: monopolul asupra “reformei”. Asta in conditiile in care Piata a indicat ca, dincolo de plecarea celor care si-au epuizat capitalul de incredere, doleanta principala a societatii civile este ca statul sa nu mai actioneze ca o instanta atotstiutoare aflata in posesia solutiilor politice, economice si legislative. Iata-l insa, in septembrie 2011, pe presedintele organizatiei de tineret a PDL, Razvan Mustea, propus pentru fotoliul ministerial de la Comunicatii, vorbind fara indoieli despre cum “vom comasa localele cu parlamentarele”.
Cam aici se situeaza filosofia “smart&right” a mostenitorilor democrat-liberali: la intersectia dintre servilismul fata de sefi si aplombul iresponsabil. Cine are curiozitatea sa citeasca fie si numai CV-urile persoanelor propuse sa faca parte din cabinetul Ungureanu, nu mai vorbesc de faptele lor de arme din ultimii cinci ani (aici, aici sau aici), poate intelege de ce “noua generatie” e de fapt vechea generatie si de ce Piata Universitatii e o alternativa, in vreme ce oastea de stransura a presedintelui Basescu e doar un compromis menit sa serveasca capitalismul de razboi.
Tot ce face presedintele Basescu in ultima perioada are ca motivatie principala nu lupta cu criza, ci implinirea indiferent de restrictii (sociale sau constitutionale) a unei viziuni despre stat. Numirea lui Mihai Razvan Ungureanu subliniaza cu precizie aceasta logica de razboi: expertiza sa economica scazuta nu conteaza – oricum disciplina e asigurata de jaloanele trasate de FMI –, importanta e filosofia “militarizata” care promite un mars triumfal al reformei-asa-cum-si-o-imagineaza-presedintele. Reputatia publica a lui Ungureanu face invizibil la momentul actual acest mandat imperativ, abil ascuns de Traian Basescu in spatele sintagmei “recomandari pentru guvern”.
Se va crede, inutil si fals, ca modernizarea continua sub alte auspicii. PDL va spera ca-si va recupera ceva din multele procente pierdute in ultimul an si jumatate. Opozitia isi va imagina ca strada ii revendica prezenta si ca “jos Basescu” inseamna “USL la putere”. In tot acest timp insa, lipsa de transparenta si imprevizibilul transformat in virtute politica vor continua sa sape, cu directie unica, traseul reformei. Si, daca ma sperie ceva mai mult decat raul, acel lucru e unanimitatea conceptiilor despre bine. Asa s-au aplicat masurile de austeritate, asa s-a incercat comas area alegerilor, asa s-a semnat Pactul fiscal european (astept cu interes dezbaterea sa publica).
Semnatarul aceste randuri a incetat sa mai creada ca presedintele Traian Basescu intelege ceva din ce se intampla in zonele active ale societatii. Autismul sau e egalat, in momentul de fata, doar de infinita capacitate de a produce paradoxuri. Ambitionandu-se sa reformeze un stat deficitar la multe capitole, dar doar dupa propria reteta, Traian Basescu a pierdut cu totul din vedere nu doar societatea in ansamblu, ci si segmentele ei “luminate”, aflate cu cativa pasi inaintea institutiei prezidentiale. Sunt segmentele care au proiecte concurente despre Romania si pe care nici solutiile prezidentiale livrate pe post de epifanii, nici remanierile guvernamentale, nici cifrele macroeconomice nu le vor scoate din spatiul public.
In termenii presedintelui Basescu, tara asta si-a ispasit in decembrie 2004 pacatele, obligata fiind sa aleaga intre doi comunisti. Astazi, e timpul ca Traian Basescu sa traiasca deziluzia unui fost comunist reconvertit in om de dreapta, care se trezeste intr-o zi de februarie 2012 si afla ca parti din tara sa au luat-o inainte cu sapte ani. In statul reformat al presedintelui, distanta aceasta nici nu exista. Acolo, deciziile nu se discuta, se executa. In realitate, domnule presedinte, permiteti-mi sa raportez!, primele formatiuni dusmanoase s-au asezat deja in dispozitiv in Piata Universitatii.
Cred ca atasamentul fata de
Cred ca atasamentul fata de Piata Universitatii iti mai ia din obiectivitate.Un guvern nou e si ceea ce a dorit piata pe cand striga “Jos Boc!Jos Udrea!”.Acum ca s-a facut, deja demolam?cred ca pentru asta exista Antena 3!ca nu pot sa cred ca te astepti ca in loc de sedinte de guvern, in Romania sa se ia deciziile la o masa rotunda asezata in piata,pentru doritori.Eu am mai spus asta si ma repet, cu convingerea ca si altii gandesc astfel:daca piata nu ne ofera o alternativa politica, de VOT, atunci ea nu produce nimic decat teorii frumoase.Forma fara fond!cel mai mult insa ma intriga afirmatia despre alegerile din 2004 si cea cu “fost comunist convertit in om de dreapta”, pentru ca in tara asta aproape toti am fost “comunisti”, adica membri ai PCR si asta suna a excludere, desi mai toti cei care construiesc economia capitalista prin companii mari sau afaceri mici au fost “comunisti”.
E ca si cum pesre vreo inca 20 de ani, copii tai ar judeca generatia ta dupa apartenenta la organizatia de soimi ai patriei!as crede ca s-a fumat!segmentele care au proiecte concurente si crezi tu ca sunt cu 7 ani inainte, ar trebui sa se organizeze intr-o alternativa politica,responsabila si competenta.Pana atunci eu salut venirea generatiei mai tinere la guvernare si trag nadejde sa faca macar o mica diferenta.Am tot respectul pentru Mihai Razvan Ungureanu, pe care l-am remarcat inca de pe vremea PNL-ului, care nu i-a oferit ,lui si noua, decat o monstruoasa hidra bicefala, asta fiind USL, unul dintre capete avand o foame congenitala care-l va face sa-l inghita pe celalalt cu prima ocazie.Si astfel, dreapta va mai pierde un partid istoric, din pacate!Si sincera sa fiu, daca voi avea de ales intre necomunistul Crin si utecistul Razvan, nu-mi va tremura mana (din ce stiu despre ei in acest moment).
@ mariana
toata romania a
@ mariana
toata romania a crezut si inca crede ca “s-a fumat” comunismul, pana si comunistii necomunisti, post comunisti si anti comunisti, care au fumat comunismul pana au crezut ce fumau. am fost soim al patriei, dar pot sa spun ca nu am fost comunist. tu poti? te intreb pentru ca vorbesti in numele “aproape” unei tari intregi, care nu cred ca ti-ar da dreptate.
eu nu-mi permit să vorbesc
eu nu-mi permit să vorbesc decât în numele meu şi nu m-am exprimat vreo clipă că asta ar fi opinia poporului.ştiu sigur că şi alţii gândesc ca mine pentru că am şi eu familie, prieteni, oameni de vârsta mea, dar nu am extrapolat.eu m-am născut în 1962 şi am trăit până la 27 de ani în comunism, am fost pionier, utecist şi membru PCR fără vreo funcţie şi fără ideologie, ceea ce e greu de înţeles pentru generaţiile tinere de azi.am trăit nişte vremuri în care nu existau resursele pentru o viaţă decentă, chiar dacă aveai un salariu bun, motiv pentru care nu înţeleg că ar trebui să-mi tai venele şi nici că asta nu mi-ar da dreptul acum să am afinităţi de dreapta.eu am aflat ce e aia ideologie de partid după 1989- altceva decât mascarada pe care majoritatea o priveam atunci ca pe o chestie fără importanţă pentru viaţa noastră, un soi de componentă fără rost şi fără urmări, pentru că nu eram suficient de înţelepţi să înţelegem cu adevărat şi nu aveam niciun fel de surse de informare sau termen de comparaţie.
ca să mă categoriseasca cineva acum prin prisma faptului că am fost membru de partid- pentru că erau foarte puţini comunişti din convingere şi eu n-am fost unul dintre ei- mi se pare cel puţin exagerat, dacă nu incorect.faptul că ai fost sau nu “comunist”, aşa ca mine, nu e normal să fie definitoriu pentru viaţa ta, pentru persoana care ai descoperit într-o lume liberă că eşti.n-am avut interese de partid nici atunci, nici acum nu am.iar faptul că n-ai fost membru de partid nu te aureolează obligatoriu.cred eu că sunt alte lucruri pentru care un om poate fi respectat sau nu la 20 de ani de la schimbarea pe care aproape toţi din generaţia mea ne-am dorit-o, nu neapărat pentru că chiar ştiam ce-i capitalismul.câţi ştiau şi mai ales, de unde puteai să ştii, mai puţin nişte chestii vagi şi mincinoase pe care ţi le spuneau la şcoală.lumea nu se împarte în alb şi negru pe ideologii, e plină de nuanţe…radicalismul ăsta bazat pe trecutul unui om nu e cu nimic mai sănătos decât orice altă formă de radicalism.sunt părerile mele şi nu am pretenţia ca cineva să şi le însuşească, pur şi simplu îmi face plăcere să comentez pe acest site, pentru că respect talentul şi dorinţa de a face ceva din convingere ale acestor tineri.nu cred că se aştepta cineva ca toţi să fim înregimentaţi, într-un singur pas şi o singură părere..până la urmă ceea ce ne-a lipsit cel mai mult nouă la vârsta foştilor şoimi ai patriei a fost tocmai posibilitatea de a ne exprima liber, pe care tinerii de azi chiar o au, dincolo de orice altceva.
Complet gresit folosit
Complet gresit folosit cuvantul EXPERTIZA…. mama ei de limba
poate EXPERIENTA….
poate EXPERIENTA….
In primul rand vreau sa va
In primul rand vreau sa va salut, aseara am aflat de existenta site-ului si va anunt ca veti fi urmariti cu interes.
Acum la subiect.
Am vazut cateva expresii ciudate a ceea ce se poate numi arta: portrete facute din cuie intr-un panou, diverse obiecte cu forme abstracte prinse de tavan in spatele unui bec ce, odata aprins, proiecteaza pe perete imagini incredibile, picturi 3d etc. Va invit sa cautati, va vor descreti fruntile. Observatia este insa alta: privitorul trebuie sa fie intr-o anumita pozitie si la o distanta bine determinata de aceste opere pentru a intelege ce a vrut sa arate artistul. Altfel o sa-ti para niste cuie batute aiurea pe un panou, gunoaie atarnate de tavan, vopsea aruncata pe asfalt…
Cred ca asa se intampla si in politica. Exista undeva un arhitect ce isi aseaza lucrarea in context si face in asa fel incat sa iasa cum si-a imaginat-o. Poate chiar reuseste. Poate a reusit. Buba e ca ceea ce vedem noi e lipsit de perspectiva; nu cunoastem sau nu avem acces la locul acela din care sa vedem lucrarea in ansamblul ei, asa cum o vede creatorul sau. Si atunci comentam, ne dam cu parerea, ne revoltam si apoi ne linistim. Ciclul se repeta.
Personal prefer un marinar in locul unui grevist pe banii platitorului de taxe. Ca o fi comunist, nu stiu; poate nici nu ar fi asa rau. Sa ne amintim ca a fost capitan de vas, e de asteptat o atitudine autoritara, sa arunce ordine fara sa le explice; Sper doar sa fie date de el si sa nu le transmita de mai sus.
Singura certitudine pe care o am si o impartasesc cu voi este ca indiferent de actiunile noastre nu se va schimba nimic in fond. Asa ca imi permit sa stau linistit, ceea ce va urez si voua. “stau” a se citi ma bucur de ceea ce e frumos in viata”
Succes!