Motive pentru care avem nevoie si de finaluri fericite

Daca ar fi sa ne luam dupa productiile culturii contemporane, am trage usor concluzia ca s-a dus vremea finalurilor fericite. E si normal, vedeti doar in ce vremuri tulburi traim, cum se scufunda valori si democratii laolalta si cum viitorul e tot ma incert. Si totusi avem nevoie de finaluri fericite.

0

Generalizam, dar afirmatia e cum nu se poate mai adevarata (si contemporana): finalurile fericite nu mai sunt la moda. E o intreaga generatie a dramei, care naste tot o generatie a dramei si care are asteptarea ca eroul sa moara sau sa i se intample ceva rau.

Avem atatea si atatea dovezi, carti, filme, piese de teatru, puneri in scena, instalatii, orice forma de arta vreti, finalul e aproape mereu dramatic, daca nu chiar tragic de-a dreptul.

Nu ne-am intors in Antichitate, suntem departe de demnitatea tragediilor grecesti. E doar o forma de consumare a nemultumirilor, de alungare a problemelor contemporane, daca vreti, de eliberare. Sa moara si eroul, sa fie si eroina parasita, sa sufere si ei, nu numai noi.

Dar ca lucrurile stau asa, nu inseamna neaparat ca e bine. Pai nu e bine deloc! Ce se intampla cu nevoia noastra de evadare, de escapism, de identificare cu altii mai buni si mai frumosi ca noi? Ce se intampla, la o adica, cu idolii si eroii nostri?

In spiritul nevoii de idoli – oricat de combatuta e – dar si pentru ca avem nevoie nu numai sa facem terapie prin arta, dar si sa ne incarcam bateriile, facem o pledoarie pentru finaluri fericite.

Daca a reusit Salman Rushdie, cel mai amenintat scriitor din lumea occidentala, sa ii traseze lui Rai (din romanul „Pamantul de sub talpile ei”) un destin fericit dupa pierderea iubitei Vina Apsara, e clar ca merita si realitatea mai multe finaluri fericite.

Si pentru ca nu scriem finaluri, ci doar recomandari, iata cateva!

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • De ce iubim pisicile

Recunoasteti ca si voi, cei care sustineti ca urati pisicile, va distrati uneori pe seama posesorilor de patrupede. Cum iti controleaza si schimba o blanoasa viata descoperiti AICI, intr-o serie haioasa de desene.

  • Limba romana e greu

Sunt deja celebre vorbele de mare cultura ale unor fotbalisti care au declarat ofensati ca e „sfidator la cer” ceea ce se intampla si ca se simt „sidefanti”. Radu Paraschivescu s-a aplecat din nou asupra limbii vorbite si a mai cules cateva perle din politica, divertisment, mass-media, fotbal etc. Totul intr-un noua carte, despre care aflati detalii AICI.

  • Trollo Pub

N-am ajuns inca la deschidere, dar sunt convinsa ca un bar deschis de patru jurnalisti si un inginer nu poate decat sa fie misto. S-a deschis deci Trollo Pub, pe Soseaua Viilor, la Piata George Cosbuc. Mai multe detalii AICI.

  • True Detective, sezonul II

Am citit numai critici pe Facebook, dar toate au fost demontate inca de la primele secunde ale noului sezon din serialul „True Detective”. E diferit fata de primul, normal, dar nu e cu nimic mai slab. Colin Farrell e foarte bun, asa ca eu va recomand noul sezon.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

“Cum sa uiti o femeie”, de Dan Lungu.

  • O alta carte

“Tangou pentru Lisandra”, de Helene Gremillon.

  • Un nou site in peisajul romanesc

www.merg.in, mai scriu si eu pe acolo si asa.

  • Un film

“Minionii”, la cinema.

  • O repulsie

Ponta e nesimtit cu presa de telecomanda pentru ca e singura pe care o cunoaste. Eu, ca ziarist absolut liber, il asigur de un dispret profund, nedictat, autentic si radical pentru tot ce reprezinta – e un om cladit din plastilina falsului si substanta minciunii si o sa ma bucur, la fel de autentic, sa il vad in puscarie. Cu sau fara carja. Ii doresc politic si omeneste sa ajunga la nivelul sau adevarat, deci jos, jos, foarte jos.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • O laba in cerc

Burzuluiala stridenta si ultra-ideologizata in marginea situatiei din Grecia (observabila, in special, pe Facebook si diverse bloguri) are si aspectele ei placute, amuzante, umane. Iti amintesti, de pilda, ca prostia locvace, impetuoasa e intre caracteristicile fundamentale ale speciei noastre – si, in consecinta, ale comentatorilor nostri de prim rang.

Iata-i iesind acum pe piata ideilor pe specialistii in populismele altora, absolut enervati de tupeul grecesc de a da flit Europei. Si pentru ca stiu exact cu ce se mananca populismele, ei practica stilul-croseu, direct, percutant, in plexul problemei.

Inegalabili in like-uri si share-uri, anti-populistii livreaza (nu-s inca lamurit daca voluntar ori din inocenta structurala) populisme de cea mai joasa speta despre harnicele popoare europene greu incercate de nesimtirea si lenea grecilor. Evident, fac trafic, mult, mult trafic – caci au castigat simpatia populara cu opiniile lor bombastice, spunandu-le celor multi lucrurile pe care acestia oricum le credeau dinainte.

Relevanta internetului romanesc in intelegerea situatiei din Grecia e sinonima, discret, cu superba actiune colectiva colocvial cunoscuta sub denumirea “laba in cerc”.

Parafrazand celebra reclama, pentru restul exista Dela0.ro – AICI si AICI.

  • Respect 2.0

Bossul bossulicilor, intr-una din serile saptamanii trecute, in taxi. Ochelari a la Edgar Davids (n-am alta referinta culturala), echipament specific caniculei, papucei (mizez, rezervat, pe Shan Lian).

El: Unde mergeti?

Eu: Floreasca.

El: Fratele meu, nu va aud. Puteti sa vorbiti mai tare?

Eu: Floreasca!

El: Acolo va duce fratele tau.

Deja deferenta ridica stacheta la un cu totul alt nivel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.