În decembrie 2018 doi reporteri Să fie lumină intrau în garsoniera din Huși a Didinei Brănici, cea care fusese pedagog la seminarul ortodox din localitate mai bine de 10 ani de zile.
Didina Brănici a fost primul avertizor de integritate în cazul abuzurilor sexuale comise împotriva elevilor veniți la școala teologică să devină preoți .
Când i-am trecut pragul garsonierei, trecuse deja deceniul de când Brănici trimisese scrisori și plângeri la Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, la Patriarhia Română în care semnala o parte din lucrurile deloc ortodoxe care se petreceau la seminarul din Huși, sub stăpânirea Preasfințitului Corneliu, pe numele său de mirean Cornel Onilă.
Didina vorbise despre lucrurile necurate nu doar în scrisorile oficiale, ci și cu elevii de seminar pe care-i avertiza să se țină departe de avansurile prea-puternicului ierarh BOR. Și pentru că alesese calea adevărului, comunitatea îi pusese eticheta: Didina nebuna. Brănici era nebuna necăsătorită care vorbea prostii despre Biserică. Fusese marginalizată, hulită, privită cu suspiciune.
Povestea abuzurilor sexuale sistematice petrecute la seminarul teologic din Huși a fost, mai întâi, istoria unei orbiri locale și a felului în care poate reacționa o comunitate mică, religioasă, în momentul în care cineva încearcă să vorbească despre răul deghizat în sutană.
Până și părinții copiilor de la seminar au refuzat să accepte că așa ceva ar putea fi posibil. Au pus totul pe seama dezinteresului copiilor pentru școală, care vrând să scape de seminar ar fi inventat mitul abuzurilor.
A mai fost și rușinea. Rușinea că localitatea lor, episcopia lor, biserica lor putea fi implicate într-un asemenea scandal. Orașul Huși e pierdut printre colinele județului Vaslui, unul dintre cele mai năpăstuite județe din România, cu oameni răsfirați în comunități în care Biserica are autoritatea supremă. Când le vizita localitățile schilodite de sărăcie, Preasfințitul Corneliu era așteptat cu covorul roșu întins peste noroaie.
Nimeni nu putea concepe că un nemuritor din Sfântul Sinod poate fi vinovat de vreo faptă lumească.
Nici după ce faptele au ieșit la iveală, comunitatea nu a confruntat niciodată Episcopia Hușilor. A vorbit pe la colțuri, a dus subiectul în zona bârfei. Comunitatea nu a cerut niciodată socoteală nici măcar seminarului căruia îi fuseseră încredințați niște tineri adolescenți ce vedeau în preoție ieșirea din sărăcie.
Dreptatea elevilor de seminar a rămas la mâna sistemului bisericesc.
Imaginea Bisericii e mai presus de orice
Așa că povestea abuzurilor de la Huși a devenit și a sistemului care permisese, tolerase și ascunsese abuzurile episcopului și ale unui subordonat de-al său, călugărul Sebastian Jitaru.
Când directorul seminarului teologic a aflat direct de la un elev că Jitaru îl violase, tot ce a făcut a fost să-i recomande elevului să se roage. Tot preotul-director i-a spus altui elev abuzat să nu vorbească cu presa și să nu denigreze Biserica.
Oamenii din sistemul bisericesc au tăcut, în principal, din două motive: pentru a-și proteja cariera și pentru a nu strica imaginea bisericii. În sistemul BOR cariera preotului sau a călugărului depinde exclusiv de episcop. Câți ar fi mers în această situație la poliție să depună plângere împotriva episcopului? Răspunsul factual: nici măcar unul.
Imaginea Bisericii e mai presus de orice alegație. Ea nu poate fi afectată de niște elevi care susțin că ar fi fost abuzați. Cine să-i creadă?
În contextul în care elevii de la seminarul din Huși fuseseră abandonați atât de comunitate, cât și de Biserică, singura care mai putea să facă dreptate era justiția. Sistemul de justiție nu poate fi guvernat de rușinile și prejudecățile comunității. Sistemul de justiție nu poate fi guvernat de canoanele bisericești. Zeița justiției e legată la ochi. Pentru ea nu ar trebui să conteze cine e agresorul, ce funcție are sau ce efecte instituționale va avea investigarea și condamnarea unor fapte penale.
Justiția nu poate fi neputincioasă precum comunitatea și nici interesată de protejarea făptuitorului, a imaginii sale, a imaginii instituției sale. Justiția reconstituie adevărul faptelor, face dreptate și atât. Sau nu?
Justiție compromisă
Povestea abuzurilor sexuale de la Huși a devenit, la urmă, și povestea unui caz de justiție grav compromisă. O justiție care i-a abandonat și ea pe elevii de seminar violați.
Asta a făcut procuroarea Cristina Chiriac de la DNA Iași în momentul în care a decis cu bună știință să țină la sertar imaginile foto-video ale abuzurilor care i-ar fi putut trimite în judecată pentru multiple infracțiuni sexuale pe episcopul Onilă și pe călugărul Jitaru încă din 2017.
În 2019, când am vorbit cu una dintre victimele călugărului Jitaru, fostul elev de seminar ne-a întrebat dacă noi chiar credem că vom face dreptate documentând și expunând faptele de abuz.
Era neîncrezător, văzuse deja cum toți priviseră în altă parte pentru a-l scuti pe Preasfințitul Corneliu de probleme penale. I-am spus respectivului elev că justiția e chemată să administreze formal dreptatea, nu presa. Însă tânărul nu mai credea de mult în justiție. În 2019, la nouă ani de când fusese violat de călugărul Jitaru, nu credea că o să-i vadă vreodată judecați pe abuzatori.
În 2020, acest elev a văzut imaginile cu Onilă și Jitaru reținuți pentru viol din dispoziția Parchetului Curții de Apel Iași. Dar asta nu s-a întâmplat pentru că justiția, prin DNA Iași, își făcuse treaba încă din 2017 (când probele infracțiunilor sexuale ajunseseră pe mâna procuroarei Chiriac de la parchetul anticorupție). Învinuirea abuzatorilor a fost posibilă doar pentru că niște jurnaliști de la Să fie lumină dezvăluiseră în 2019, după mai bine de nouă luni de documentare, faptul că imaginile abuzurilor zăceau ferecate de peste 24 de luni în arhiva DNA Iași.
Ca o consecință directă a ținerii probelor la sertar, faptele penale ce ar fi putut fi constatate și încadrate în cazul acestui tânăr se prescriseseră.
Această pitire a dovezilor foto-video nu a fost o eroare judiciară, ci o mușamalizare. Procuroarea Cristina Chiriac de la DNA Iași a ignorat obligația legală de a disjunge posibilele infracțiuni sexuale (pe care nu avea competența să le investigheze) și de a trimite imaginile către parchetul competent să ancheteze abuzurile sexuale. Formal învestită cu puterea înfăptuirii actului de justiție, Chiriac a decis în favoarea abuzatorilor și a abandonat victimele.
Ce face astăzi sistemul de justiție, prin diferitele sale foruri, după recenta expunere de către Să fie lumină a faptelor de mușamalizare? Nimic, deocamdată. Active când e vorba să pedepsească magistrați cu conturi de Tik Tok, aceste foruri sunt absente când există evidențe publice că un magistrat ar fi decis să ignore în cadrul unui dosar posibile infracțiuni sexuale comise de un episcop BOR asupra unor elevi.
Nu exonerăm nici breasla noastră. În 2017, când au apărut câteva imagini cu episcopul Onilă și un elev de seminar în ipostaze intime, presa națională a tratat chestiunea ca pe un act de homosexualitate. Deși episcopul era profesorul acelui tânăr. Tot presa tratase dezvăluirile Didinei Brănici drept cancanuri, ducând astfel subiectul în derizoriu.
Să fie lumină a publicat pe 9 iunie 2022 un interviu extraordinar, în care un fost polițist judiciar de la DNA Iași relatează cum a ținut ascunse procuroarea de caz Cristina Chiriac imaginile care-i incriminau pe episcopul Cornel Onilă și pe călugărul de rang înalt Sebastian Jitaru. Imagini care ar fi trebuit să determine încă din vara lui 2017 investigarea penală a faptelor de abuz.
Două entități media mainstream au preluat interviul: Antena 3 și Libertatea.
Nici astăzi, după ce au fost abandonați în atâtea ocazii, foștii elevi abuzați de la seminarul teologic din Huși încă n-au încetat să fie ceea ce au fost dintotdeauna pentru societatea, școala, comunitatea, Biserica, justiția sau presa de care suntem în stare.
Nevăzuți.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
O întrebare grea: lucrăm cu talibanii sau lăsăm oamenii să moară de foame?
AICI.
O victorie pentru jurnalismul de investigație
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Judecata de Acum #21 (sezonul 2)
În cadrul unei ediții speciale am difuzat, în premieră, la Judecata de Acum interviul cu polițistul judiciar de la DNA Iași Florin Costan, care relatează public cum s-au mușamalizat probe video esențiale în dosarul de șantaj la episcopul ortodox Cornel Onilă instrumentat în 2017 de parchetul anticorupție.
După difuzarea interviului jurnaliștii Vlad Stoicescu și Ovidiu Vanghele au discutat despre semnificațiile și implicațiile mușamalizării judiciare.
Emisiunea poate fi urmărită AICI.
Ne găsiți și pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.
